SOS Satele Copiilor România angajează Psiholog, Bacău

Un copil are nevoie de multe lucruri să crească: de iubire, grija și încrederea unei familii, zâmbete, vorbe de suport și încurajare, de a se exprima liber și de a-și transforma dorințele în realitate. SOS Satele Copiilor România este o comunitate în care oamenii lucrează împreună pentru a asigura accesul la aceste lucruri care să sprijine dezvoltarea copiilor aflați în dificultate.

Cum ar fi să ai un loc de muncă prin care să contribui și tu la cel mai curajos cadou oferit copiilor de la SOS Satele Copiilor România: o copilărie cu veselie și un viitor mai sigur?

Locație: Bacau

Contract: Full time

Despre job:

  • Vei reevalua periodic, din punct de vedere psihologic, copii şi tineri din Satul SOS si din cadrul Comunităților de Tineri, inclusiv în cadrul procesului de admisie a unor noi beneficiari;
  • Vei participa la discutarea şi elaborarea planurilor de intervenţie personalizată (PIP-uri) pentru fiecare copil și tânăr din cadrul Satului SOS și din Comunitate;
  • Vei întocmi şi monitoriza planurile de intervenţie specifică pentru nevoile emoţionale ale copiilor şi tinerilor;
  • Vei aplica teste psihologice pentru stabilirea nivelului de dezvoltare psihologic, vei interpreta datele obţinute şi elabora recomandările pe care le consideri necesare;
  • Vei realiza un plan individual de recuperare psihologică pentru fiecare beneficiar;
  • Te vei implica în menţinerea şi dezvoltarea de parteneriate cu diverşi specialişti (terapeuţi, neuropsihiatri etc.) sau instituţii care constituie o resursă pentru stabilitatea emoţională a copiilor şi adolescenţilor, asumându-ți monitorizarea ulterioară a progreselor copiilor şi a evoluţiei parteneriatelor.

Despre tine:

  • Ești absolvent de studii superioare în domeniul psihologiei (licenţă);
  • Este un avantaj dacă ești membru în Colegiul Psihologilor din România și deții avizul de exercitare a profesiei;
  • Ai deja o experiență de minim 1 an în lucrul cu copii/adolescenți;
  • Ești familiarizat cu legislaţia și standardele de lucru aplicabile în domeniul protecţiei copilului;
  • Prietenii te descriu ca fiind o persoană empatică și răbdătoare;
  • Ești un om de echipă, orientat către soluții și rezolvarea oricărei probleme;
  • Îți face plăcere să îți planifici și organizezi timpul;
  • Te motivează că poți fi un exemplu pentru ceilalți și că poți contribui la conturarea viitorului copiilor și adolescenților.

Despre ce îți vom oferi:

  • O cauză care îți va merge la suflet și tot atâtea feluri de a o face să se întâmple, într-o lume în care nevoia de a face lucruri cu sens e din ce în ce mai răsunătoare;
  • Tichete de masă în valoare de 20 lei/zi;
  • Primăvara vine și cu o primă de 8 Martie (nu facem diferențe dacă te numești ”Vlad”);
  • O primă de Paște;
  • Un bonus de performanță în luna Decembrie în valoare minimă de un salariu;
  • Decontare taxă anuală de membru în Colegiul Psihologilor;
  • O zi liberă aferentă zilei de naștere și o zi liberă de ziua Familiei;
  • Zile suplimentare de concediu;
  • Bonus pentru recomandarea candidaților;
  • Asigurare medicală de sănătate Allianz Tiriac;
  • Supervizare de grup și individuală;
  • Acces la cărțile din biblioteca Bookster;
  • Acces la o rețea plină de resurse și modele de bună practică la nivel internațional;
  • Schimburi de experiență cu celelate locații/echipe, alte asociații membre SOS sau/și alte ONG-uri locale;
  • Participare la diferite formări, traininguri, schimburi de experienta cu alte echipe, conferinte, evenimente.

Ca să aflăm și mai multe despre tine, scrie-ne la adresa recrutare@sos-satelecopiilor.ro și trimite-ne CV-ul tău!

Sursa: www.sos-satelecopiilor.ro

SOS Satele Copiilor angajează Coordonator SOS Planet After school

SOS Satele Copiilor caută un Coordonator pentru SOS Planet After school! Colegul/colega noastră va asigura coordonarea proiectului și va fi imaginea și vocea proiectului în relația cu copiii, școala, părinții, partenerii.

Locatie: Bucuresti

Contract: full time

Concret, Coordonatorul SOS Planet After school:

  • Face parte din echipa de dezvoltare a modelului educațional și se asigură de implementarea cu succes a acestuia;
  • Pregătește, împreună cu echipa, și se asigură de realizarea planului de activități/evenimente per grupă/categorie vârstă, ținând cont de interesele și nevoile copiilor, cât și de resursele disponibile (inclusiv pentru programul de vară, weekend-uri etc);
  • Inițiază, menține și dezvoltă relația cu: părinți, școli, furnizori, colaboratori workshop-uri/opționale, organizații private și publice etc;
  • Dezvoltă și aplică metodologii și instrumente de lucru necesare pentru un proces educațional și operațional de calitate;
  • Coordonează procesul de planificare a obiectivelor, de realizare a bugetului anual și încadrare în limitele acestuia, de monitorizare, evaluare și optimizare a proceselor și rezultatelor pentru întregul proiect;
  • Organizează sau se implică activ în acțiunile de promovare și/sau generatorare de venituri, pregătite la nivelul proiectului After school SOS Planet și/sau organizație;
  • Facilitează procesele de auditare internă și se asigură de implementarea recomandărilor primite;
  • Colectează și furnizează informații valoroase și „altfel”, din acțiunile derulate cu și pentru copii, utile în realizarea planului de comunicare;
  • Selectează, motivează, susține, coordonează, verifică și evaluează periodic membrii echipei aflată în subordinea sa;
  • Se menține la curent cu tendințele și noile metode/instrumente din domeniul educației (formale, non-formale) pentru o adaptare continuă a modelului aplicat în cadrul After school-ului SOS Planet.

Căutăm un OM care:

  • Să aibă o experiență de minim 3 ani în activități cu grupuri de copii cu vârste între 6 și 12 ani;
  • Să aibă motivația de a găsi și aplica metode moderne și tehnici eficiente de dezvoltare prin care să poți ghida copiii să dobandească personalități puternice și caractere frumoase;
  • Să se adapteze și să găsească soluții durabile și eficiente în situații critice, singur sau cu cei din echipă;
  • Să fi coordonat o echipă și să fi administrat bugete;
  • Să își dorească să aducă bucurie în jur, înțelegând ce face bine și ce mai are de îmbunătățit;
  • Să aibă o gândire pozitivă, empatie și dorința de a construi relații frumoase;
  • Să fie proactiv, agil și să îi placă provocările;
  • Să fie absolvent de studii superioare în domenii corespunzătoare științelor socio-umane (dar nu neapărat) și să aibă cunoștințe de limba engleză.

Nu spunem că va fi ușor, spunem că va merita și doar împreună vom duce binele mic spre un bine mare! Dă-ne un semn la adresa de email: recrutare@sos-satelecopiilor.ro!

Sursa: www.sos-satelecopiilor.ro

Concurs pentru ocupare posturi vacante în cadrul ADR Nord-Est

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est organizează concurs în data de 09.11.2021, orele 1000, la sediul din Piatra Neamț, str. Lt. Drăghescu, nr. 9, jud. Neamț, pentru ocuparea a 7 posturi vacante (durată determinată – 12 luni, cu posibilitate de prelungire).

1)    1 post de Expert în cadrul Biroului Cooperare Externă, Direcția Comunicare, Inovare și Cooperare Externă

 Condițiile obligatorii ce trebuie îndeplinite de către candidați:

  • studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalent;
  • experiență profesională relevantă de minim 5 ani în derularea următoarelor tipuri de activități:
    • implicarea în elaborarea a cel puțin 3 documentații acceptate la finanțare în cadrul unor programe europene
    • asigurarea managementului pentru cel puțin un proiect cu finanțare europeană
    • implicarea în implementarea/coordonarea unor proiecte europene cu parteneri internaționali
    • inițierea și gestionarea de parteneriate cu multipli colaboratori internaționali
  • bune abilitați de comunicare (elaborare prezentări, moderare discuții, organizare interviuri, organizare evenimente interactive, etc);
  • foarte buna cunoaștere a limbii engleze;
  • foarte bune cunoștințe de operare pe calculator;
  • capacitatea de a identifica oportunități fezabile pentru dezvoltarea ADR Nord-Est capacitate de organizare și prioritizare a sarcinilor de serviciu;
  • capacitate de a se adapta ușor unor noi contexte, situații și domenii de activitate;
  • constituie avantaj o bună cunoaștere a programelor de cooperare transnațională europeană.

2)    1 post de Expert în cadrul Biroului Specializare Sectorială, Direcția Comunicare, Inovare și Cooperare Externă

Condițiile obligatorii ce trebuie îndeplinite de către candidați:

  • studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalent;
  • experiența profesională de minim 2 ani în derularea următoarelor tipuri de activități
    • gestionare procese/sisteme de producție/departament de dezvoltare produse/servicii
    • gestionare relații cu clienții din mediul de afaceri
  • abilitați de comunicare (realizare de materiale scrise, organizare de evenimente, susținere prezentări)
  • abilitați de lucru în echipe multidisciplinare și multiculturale;
  • foarte buna cunoaștere a limbii engleze;
  • foarte bune cunoștințe de operare pe calculator;
  • constituie avantaj:
    • experiența profesională în domeniul proiectelor cu finanțare europeană (elaborare, evaluare, management sau implementare proiecte);
    • o bună cunoaștere a domeniilor IT&C și textile/industrie ușoară.

3)   1 post de Expert în cadrul Biroului Regional de Informare, Direcția Comunicare, Inovare și Cooperare Externă

Condițiile obligatorii ce trebuie îndeplinite de către candidați:

  • studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalent;
  • experiență profesională anterioară de minim 3 ani în activități de comunicare, inclusiv în activități de PR, relația cu mass-media, Content Writer, Copywriter, digital marketing;
  • foarte bună cunoaștere a limbii române, spirit critic din punct de vedere gramatical;
  • foarte bune cunoștințe de operare pe calculator (Microsoft Office, Google Drive, Google Analytics, tehnologii, aplicații și instrumente moderne folosite în comunicare);
  • foarte bună cunoaștere a limbii engleze;
  • persoană flexibilă, cu abilitați ridicate de creație, capacitate de analiză și sinteză, spirit organizatoric și de echipă;
  • constituie avantaj experiența profesională în proiecte cu finanțare europeană (cunoaștere terminologie specifică);
  • constituie avantaj deținerea abilitaților de graphic design.

4)    1 post de Expert în cadrul Direcției Dezvoltarea Afacerilor (RubikHub) – PR & Marketing (inclusiv social media & content management)

Condițiile obligatorii ce trebuie îndeplinite de către candidați:

  • Studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalent;
  • Experiență profesională de minim 3 ani în domeniul marketing/comunicare/PR/social-media sau similar;
  • Competențe ridicate de elaborare, planificare și implementare a strategiei de comunicare și de PR&Marketing, online și offline;
  • Abilități personale ridicate în ceea ce privește activitatea de creare de conținut cu impact crescut;
  • Bune cunoștințe și capacitate ridicată de utilizare a tehnologiilor, aplicațiilor, canalelor și instrumentelor moderne folosite în comunicare;
  • Abilități ridicate de copywriter și digital media, gestionare campanii cu multipli stakeholderi;
  • Foarte bune cunoștințe de operare pe calculator;
  • Foarte bune cunoștințe de limba engleză – nivel avansat;
  • Persoană orientata spre interacțiunea cu oamenii și spirit de „Community Builder”;
  • Persoană familiarizată cu limbajul antreprenorial, conectată la presa din România și ecosistemul antreprenorial, în general;
  • Abilități de a întreține relația Rubik Hub cu presa și formatorii de opinie;
  • Constituie avantaj deținerea abilitaților de graphic design.

5)    2 posturi de Expert în cadrul Direcției Dezvoltarea Afacerilor (RubikHub) – Program Manager

Condițiile obligatorii ce trebuie îndeplinite de către candidați

  • studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalent;
  • experiență profesională relevantă de minim 2 ani, în următoarele tipuri de activități:  identificare/creare de concepte de evenimente și programe potrivite comunității startup, coordonare și implementare de programe/evenimente (de business & networking), lucru cu fondatori de startup-uri și atragerea de resurse financiare și umane, promovare evenimente/programe;
  • abilități personale ridicate de organizare și sistematizare a activităților, experiență de lucru pe obiective;
  • foarte bune cunoștințe de operare pe calculator;
  • foarte bune cunoștințe de limba engleză;
  • persoană orientată spre interacțiunea cu oamenii și spirit de „Community Builder”;
  • persoană familiarizată cu limbajul antreprenorial și cu dorință mare de a învăța și de a rămâne la curent cu tendințele globale antreprenoriale;
  • persoană cu interes ridicat și abilități în sprijinirea dezvoltării fondatorilor și a startup-urilor;
  • gândire antreprenorială și capacitatea de a acționa eficient pe baza unei strategii și a unui plan de acțiune;
  • constituie avantaj experiența în relații de lucru cu start-up-uri, antreprenori, mentori, universități, experți din industrie, investitori, etc;
  • constituie avantaj experiența de a fi coordonat evenimente/programe dedicate startup-urilor tech.

6)    1 post de Expert în cadrul Direcției POR 2021-2027

Condițiile obligatorii ce trebuie îndeplinite de către candidați:

  • Studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalent, de preferat în domeniul economic;
  • Experiență profesională de minim 2 ani în procesele de gestionare a creditelor de angajament și a creditelor bugetare – din perspectiva unei autorități de management (AM), interfețe AM-ACP (Autoritatea de Certificare și Plata), relația cu ACP- cereri de prefinanțare/ rambursare/ cereri de fonduri;
  • Experiență profesională de minim 2 ani în contabilitatea derulată din perspectiva unei autorități de management (înregistrări contabile, utilizarea conturilor analitice, etc);
  • Experiență profesională în domeniul reconcilierilor contabile AM-ACP-SMIS, aferente declarațiilor de cheltuieli (evidență contabilă a transferurilor de fonduri);
  • Constituie avantaj experiența profesională derulata în activități de elaborare și implementare proceduri de lucru, din perspectiva financiar-contabilă;
  • Foarte bune cunoștințe de operare pe calculator;
  • Foarte bune cunoștințe de limba engleză.


Etape derulare concurs:

Etapa I – Transmiterea candidaturilor inițiale

Persoanele interesate vor trimite aplicația lor inițiala pe e-mail: adrnordest@adrnordest.ro, până la data de 22.10.2021. Aplicația va conține CV-ul persoanei în format Europass, complet și detaliat, în care vor evidenția clar experiența profesională, precum și toate aspectele relevante care arată îndeplinirea condițiilor obligatorii precizate pe fiecare categorie de post, în cuprinsul acestui anunț. În conținutul CV-ului, dar și în conținutul e-mail-ului, candidatul va preciza postul pentru care optează. Ținând cont de specificul posturilor prezentate în cadrul acestui anunț, recomandăm transmiterea candidaturii pentru un singur post în cadrul acestui concurs

Etapa II- Selectarea candidaturilor și depunerea dosarelor de înscriere finale

ADR Nord-Est analizează până la data de 27.10.2021 fiecare candidatura în parte și face selecția aplicaților în funcție de condițiile solicitate pentru posturi. ADR Nord-Est va contacta (telefonic sau/și pe e-mail) până cel târziu în data de 01.11.2021 fiecare candidat acceptat, iar acesta va întocmi dosarul final de înscriere la concurs ce va cuprinde: cerere de înscriere la concurs – model atașat acestui anunț, copie după diploma de licență, respectiv copii după alte diplome obținute la alte cursuri/formări profesionale, copie după actul de identitate, cazier judiciar/sau declarație pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale. Acest dosar va fi transmis pe e-mail la adresa: adrnordest@adrnordest.ro, sau va fi depus la sediul Agenției din Piatra Neamț, str. Lt. Drăghescu, nr. 9, cel târziu pana la data de 05.11.2021, orele 14:00.

Candidații respinși în aceasta etapă vor primi de asemenea un e-mail de informare cu privire la situația aplicației lor.

 Etapa III – Derularea concursului

Concursul va consta în următoarele probe:

  • test scris de cunoștințe din bibliografia pentru concurs (bibliografia pentru concurs se regăsește atașată acestui anunț); testul scris va include și întrebări din cadrul ariei de specialitate a postului, conform descrierii acestuia;
  • test scris de limba engleză;
  • proba practica privind cunoștințele de operare pe calculator;
  • interviu/analiza CV –ului. 

Probele concursului se vor desfășura începând cu data de 09.11.2021, ora 10:00, la sediul ADR Nord-Est din Piatra Neamț, str. Lt. Drăghescu, nr. 9.

Informatii suplimentare sunt disponibile pe www.adrnordest.ro

Sursa: www.adrnordest.ro

FRDS caută un Specialist Raportare

Fondul Roman de Dezvoltare Sociala (FRDS) intentioneaza sa contracteze, prin concurs, un SPECIALIST RAPORTARE, cod COR 242110, în cadrul Departamentului Relații Bilaterale, Comunicare, Raportare (DBCR).

Atributii si responsabilitati generale

 propune coordonatorului DBCR, spre aprobare, strategia generală, respectiv planifică şi organizează întregul proces de monitorizare și evaluare a rezultatelor Programului Dezvoltare locală,

 participă la revizuirea procedurilor operaţionale relevante pentru activitatea proprie (monitorizare, evaluare, raportare), identifică și propune soluții de îmbunătățire a acestora,

 asigură elaborarea rapoartelor privind implementarea și atingerea rezultatelor Programului,

 contribuie la verificarea și evaluarea inițiativelor bilaterale depuse în cadrul apelurilor specifice lansate în cadrul Programului, respectiv a rapoartelor privind relațiile bilaterale furnizate de beneficiarii finanțărilor,

 contribuie la organizare și participă la acțiunile de promovare-comunicare, instruire/ studiu, cooperare bilaterală etc. organizate în cadrul Programului,

 sprijină activitatea de informare și comunicare aferentă Programului, prin oferirea de suport specialistului comunicare promovare în evaluarea anuală și finală a progresul atins în implementarea planului de comunicare al Programului și în elaborarea de rapoarte specifice privind activitățile de comunicare realizate, respectiv prin elaborarea de materiale de informare și comunicare, știri, articole, materiale de prezentare etc. necesare diseminării rezultatelor Programului,

 asigură păstrarea confidențialității și securității datelor ce se stochează în bazele de date proprii sau se prelucrează pe calculatoarele operaționale de lucru de care răspunde,

 respectă regulamentele de implementare aferente Mecanismelor Financiare SEE și Norvegian 2014-2021, acordul de program, acordul de implementare a programului și legislația aplicabilă la nivel local, național, precum și cea a Uniunii Europene aplicabilă, pe toată durata de implementare, precum și procedurile operaționale aplicabile postului.

Specialistul raportare va fi angajat pe bază de contract de muncă, pe durată determinată, cu 4 ore /zi, cu posibilitatea majorării normei în funcție de modificarea volumului de activitate și a atribuțiilor, desfășurându-și activitatea la sediul FRDS, pentru Programul „Dezvoltare locală”.

Conditiile specifice:

 studii superioare, absolvite cu diploma de licență sau similar

 experiență generală în muncă de cel puțin 2 ani

 experiență de cel puțin un an în echipe de implementare a unor proiecte/ programe finanțate din fonduri externe

 cunoștințe solide de operare calculator (MS Office: Word; Excel – formule, funcții, filtrări, pivot, grafice, baze de date etc.; PowerPoint)

 cunostinte bune de limba engleza, scris-citit (nivel conform Cadrului European Comun de Referință pentru cunoașterea unei Limbi minim B2)

 disponibilitate de deplasare în țară și străinătate

Consulta anuntul complet de angajare: www.frds.ro

Sursa: www.frds.ro

MOL România și Fundația Pentru Comunitate susțin cu 563.000 lei performanța a 581 de tineri sportivi și artiști

MOL România și Fundația Pentru Comunitate anunță rezultatele concursului de proiecte din cadrul celei de-a 16-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor. Prin intermediul acestui program, 186 de proiecte din domeniile artei și sportului vor primi finanțare în valoare de 563.000 lei, 581 de tineri sportivi și artiști devenind beneficiarii direcți ai acesteia. De la prima ediție a acestui program, din 2006 și până în prezent, 3.062 de tineri sportivi și artiști au primit finanțare pentru proiectele lor, suma totală alocată fiind de 5.467.000 lei.

Din echipa României la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 au făcut parte șase sportivi beneficiari ai diferitelor ediții ale Programului MOL de promovare a talentelor: Szőcs Bernadette – tenis de masă, Incze Kriszta – lupte libere, Robert Glință, Daniel Martin și David Popovici – înot, Miklós Andrea – atletism. David Popovici a obținut locul 4 la 200 metri liber și locul 7 la 100 metri liber, Szőcs Bernadette locul 5 la dublu mixt și în echipă, Incze Kriszta și Robert Glință locul 8 la lupte libere, respectiv 100 metri spate.

“Suntem foarte mândri și foarte bucuroși că am ajuns la cea de-a 16-a ediție a programului MOL pentru susținerea tinerelor talente. Tinerii pe care i-am sprijinit de-a lungul acestor ani și-au demonstrat valoarea atât la Jocurile Olimpice de la Tokyo, cât și la diferite alte competiții interne și internaționale. Pentru noi, echipa MOL România, este o onoare că le-am putut fi alături încă de la început, iar faptul că unii dintre ei sunt deja parte a unei elite internaționale, reconfirmă valoarea programului nostru, rigurozitatea metodelor de selecție și ne alimentează energia pentru a merge mai departe”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.

La ediția din acest an a Programului MOL de promovare a talentelor au fost înscrise 409 proiecte, prin care 1.114 de tineri sportivi și artiști au solicitat finanțare în valoare totală de peste 2.667.000 de lei. Alocarea fondului de 563.000 lei s-a făcut în urma selecției realizate de către juriile specializate din sport și artă, fiind declarate câștigătoare 186 de proiecte, prin care obțin finanțare 581 de tineri talentați. Cele 99 de proiecte  sportive sunt susținute cu suma totală de 223.000 lei, cele 53 din  domeniul artelor cu 200.000 lei, iar cele 34 de proiecte din categoria de vârstă de peste 18 ani cu 140.000 de lei.

„Bucuria acestui moment, faptul că am ajuns la cea de-a 16 -a ediție a acestui program, ne-a fost umbrită de despărțirea de Ivan Patzaichin. Timp de șapte ani el a făcut parte din juriul Programului MOL de susținere a tinerelor talente și a fost pentru noi o onoare să îl cunoaștem și să beneficiem de prezența și  priceperea lui în identificarea tinerelor talente. Îi mulțumim pentru că ne-a fost alături, pentru că ne-a servit drept exemplu și nu putem decât să promitem că mergem mai departe, purtându-l în gândurile noastre”, a declarat András Imre, Directorul Executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Listele proiectelor finanțate parțial sau integral sunt publicate pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro

Despre program:

În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor, un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Din finanțarea totală a ediției a 16-a, 223.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei domeniului artelor și 140.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului.

În cei 16 ani de existență a Programului, au fost acordate finanțări în valoare de peste 5.467.000 lei, pentru 3.062 de tineri sportivi și artiști, o parte dintre ei obținând finanțare de mai multe ori în cadrul celor 2.409 de proiecte câștigătoare, susținute în acești ani.

Membrii juriului de artă:

Márkos Albert, violonist, concert-maestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, președintele juriului, Miriam Cuibus, actriță a Teatrului Național Cluj, lector al Facultății de Teatru și TV din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Timotei Nădășan, grafician, director al revistei de artă contemporană IDEA, Nelida Nedelcuț, profesor universitar, prorector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Erich Türk, organist, lector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.

Membrii juriului de sport:

Violeta Beclea Székely, campioană europeană, vicecampioană olimpică la atletism, director al departamentului de marketing și comunicare din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, președintele juriului, Ion Bădescu, antrenor de înot la Clubul Sportiv Școlar Nr. 1 Timișoara, laureat al Premiului Mentor pentru excelență în educație 2020, Laura Cârlescu Badea, campioană olimpică și mondială la scrimă, Narcisa Lecușanu, membru executiv în cadrul Federației Internaționale de Handbal, Marian Ursescu, jurnalist, Gazeta Sporturilor.

Despre MOL România

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 25 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 243 de stații de servicii, 2 depozite de carburanți, la Giurgiu și Tileagd și un terminal LPG la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de aproximativ 250 de angajați proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piață QUDAL. Începând cu anul 2018, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program MOL pentru sănătatea copiilor sau Permis pentru viitor.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie de petrol și gaze internațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 40 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. Activitățile de explorare și producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 75 de ani în domeniul hidrocarburilor. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în 9 țări, iar cele de explorare în 14 țări. Grupul MOL controlează trei rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproximativ 1.933 de stații de servicii în 10 țări din Europa Centrală și de Est, dintre care 243 în Romania.

Despre Fundația Pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și reabilitarea lor.

Comisia Europenă a dat startul concursului „Juvenes Translatores”!

Liceele din toate țările din UE pot începe să se înscrie la Juvenes Translatores, concursul anual de traducere al Comisiei Europene. Până pe 20 octombrie 2021, liceele vor putea să se înscrie online, oferindu-le elevilor șansa de a se lua la întrecere cu colegi din întreaga UE. La ediția de anul acesta, tinerii liceeni vor primi la tradus texte cu tema: „Să pornim pe calea cea bună, către un viitor mai verde”.

Johannes Hahn, comisarul pentru buget și administrație, a declarat: „Scopul concursului este de a-i inspira pe tineri stârnindu-le interesul față de cariera de traducător și, pe un plan mai general, de a promova învățarea limbilor străine. Tema este în concordanță cu una dintre cele mai importante priorități politice ale UE, Pactul verde european, care interesează în mod deosebit tânăra generație. Pe lângă faptul că va aborda acest subiect interesant, concursul are drept scop să reunească tineri din diferite țări pasionați de limbile străine, pentru a-i încuraja și a-i ajuta să depășească barierele dintre oameni și culturi. Capacitatea de a comunica și de a se înțelege reciproc, depășind diferențele, este esențială pentru prosperitatea Uniunii Europene.”

Participanții pot alege să traducă între oricare două dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE (numărul combinațiilor posibile fiind de 552). La ediția de anul trecut a concursului, elevii au utilizat 150 de combinații diferite.

Înscrierea pentru școli – prima parte a procesului, care cuprinde două etape – este deschisă până la 20 octombrie 2021 la ora 12.00 (CET). Profesorii pot face înscrierea în oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE.

Ulterior, Comisia va invita 705 școli la etapa următoare. Numărul școlilor participante din fiecare țară va fi egal cu numărul de locuri deținut de țara respectivă în Parlamentul European, selecția școlilor efectuându-se aleatoriu, cu ajutorul calculatorului.

Școlile alese vor desemna apoi între doi și cinci elevi pentru a participa la concurs. Elevii pot avea orice cetățenie, însă toți participanții trebuie să fie născuți în anul 2004.

Concursul se va desfășura online, la 25 noiembrie 2021, în toate școlile participante.

Câștigătorii – câte unul din fiecare țară – vor fi anunțați la începutul lunii februarie 2022.

În cazul în care condițiile o vor permite, ei vor fi invitați să își primească premiile în primăvara anului 2022 în cadrul unei ceremonii desfășurate la Bruxelles. Tot cu această ocazie vor avea posibilitatea de a se întâlni cu traducători profesioniști de la Comisia Europeană și de a afla mai multe despre această profesie și despre activitatea din domeniul limbilor străine.

Context

Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene organizează concursul Juvenes Translatores („tineri traducători” în limba latină) în fiecare an, începând din 2007. Concursul promovează studiul limbilor străine în școli și le oferă tinerilor posibilitatea de a avea o primă impresie despre ce înseamnă să lucrezi ca traducător. Publicul-țintă sunt elevii de liceu în vârstă de 17 ani, iar concursul se desfășoară simultan în toate școlile selectate din UE.

Concursul i-a inspirat și i-a încurajat pe unii participanți să urmeze studii universitare în domeniul limbilor străine și să devină traducători profesioniști. Concursul oferă și oportunitatea de a evidenția bogata diversitate lingvistică a UE.

Informatii suplimentare pe www.ec.europa.eu.

Sursa: www.ec.europa.eu

Sesiune de informare pentru potențiali aplicanți interesați de Programul Dezvoltarea IMM-urilor în România

Aveți o afacere în unul dintre domeniile de interes Inovare verde în industrie, Creștere Albastră (Blue Growth) și TIC și o idee de proiect care necesită finanțare?

Granturi între 50.000 și 2.000.000 Euro pe proiect sunt disponibile acum!

Dacă doriți să aflați mai multe despre procesul de depunere a aplicației Dvs. de proiect, Innovation Norway, în calitate de Operator al Fondului de Granturi SEE și Norvegia, vă invită să participați, în data de 9 septembrie 2021 (interval orar 13:30 – 16:00), la o sesiune de informare pentru potențialii solicitanți în cadrul Programului Dezvoltarea IMM-urilor in România (Granturile SEE și Norway).

Sub umbrela acestui Program, vor fi prezentate 2 noi apeluri de finanțare pentru proiecte care vizează domeniile axate pe inovarea verde in industrie, TIC și creștere albastră (Blue Growth), precum și modalitatea în care este facilitată crearea de parteneriate cu companii și entități din statele donatoare.

Evenimentul va fi organizat online si va  include prezentări cu privire la:

  • Călătoria clientului. De la cerere la contractul de grant;
  • Rezultate așteptate și indicatori;
  • Reglementări privind ajutoarele de stat relevante pentru proiectul dumneavoastră;
  • Modalitatea de întocmire a unui Plan de afaceri;
  • Bugetul detaliat al activităților;
  • Sesiune de întrebări și răspunsuri.

Companiile interesate trebuie să se înscrie la eveniment accesând linkul acesta.

Informații despre Programul “Dezvoltarea IMM-urilor în România

Programul “Dezvoltarea IMM-urilor în România” va contribui la obiectivele generale ale Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021, respectiv la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European, cât și la consolidarea relațiilor de cooperare dintre Statele Donatoare și Statele Beneficiare ale Granturilor SEE si Norvegiene.

Obiectivul Programului este creșterea valorii adăugate și dezvoltarea durabilă în sectorul românesc de afaceri. Programul caută să stimuleze și să implementeze o cooperare de afaceri pe termen lung între Islanda, Liechtenstein și Norvegia (”Statele Donatoare”) și România, pe baza dezvoltării și inovării în afaceri.

Sursa; www.adrnordest.ro

Concurs național pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 59-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia

Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe și Institutul Cultural Român anunță lansarea Concursului Național pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 59-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia, denumită în continuare Bienala, concurs public de creație deschis participării autorilor individuali sau reuniți în grupuri, ori persoanelor juridice fără scop patrimonial (organizaţii neguvernamentale).

Proiectul care va reprezenta România la cea de-a 59-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – la Biennale di Venezia, la secţiunea Participări Naţionale, se va realiza în două spaţii expoziţionale: Pavilionul României din Giardini della Biennale şi Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Ediția din 2022 a Bienalei se va desfășura în perioada 23 aprilie – 27 noiembrie 2022, cu previzionare pentru specialiști și presă în perioada 20 – 22 aprilie 2022.

Tema celei de-a 59-a ediţii a Expoziţiei Internaţionale de Artă – la Biennale di Venezia, lansată de curatorul Cecilia Alemani ”The milk of dreams” își ia numele dintr-o carte a artistei suprarealiste Leonora Carrington în care, așa cum explică Cecilia Alemani, „artistul suprarealist descrie o lume magică în care viața este reinventată constant prin prisma imaginației și în care toată lumea se poate schimba, se poate transforma, poate deveni altceva sau altcineva. Expoziția propune o călătorie imaginară prin metamorfozarea corpurilor și definițiile umanității și se concentrează în special pe trei teme: reprezentarea corpurilor și metamorfozele acestora; relația dintre indivizi și tehnologii; legătura dintre corpuri și Pământ”. Mai multe informații legate de  temă și de conceptul formulat de Cecilia Alemani se pot consulta on-line la adresa: https://www.biennialfoundation.org/2021/06/the-milk-of-dreams/.

Pentru a participa la concursul naţional, solicitantul trebuie să depună un proiect care să conțină documentația obligatorie prevăzută în Regulamentul de organizare a concursului, publicat pe paginile de internet ale Ministerului Culturii (www.cultura.ro), Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro) și Institutului Cultural Român (www.icr.ro).

Concursul se va desfășura în două etape: prima etapă, cu un rol de definire a conceptului curatorial și a conținutului, va fi urmată de selectarea finaliștilor clasați pe primele trei locuri, în ordinea punctajelor obținute, care vor fi invitați să detalieze aspectele tehnice ale proiectului în etapa a doua de concurs, prin care se va selecta proiectul câștigător.

Înscrierea la concurs se va realiza fără taxă, prin depunerea documentațiilor la sediul Ministerului Culturii din Bd. Unirii nr.22, sector 3, cod 030833, Bucureşti, sau prin transmiterea acestora prin poştă sau curier la aceeaşi adresă, până la data de 12 noiembrie 2021, ora 14.30. Proiectele transmise prin e-mail sau fax, cele incomplete, cele care nu respectă cerințele impuse de organizatori și cele care vor ajunge la Ministerul Culturii la o dată ulterioară celei menționate, indiferent de modalitatea de transmitere, nu vor fi luate în considerare.

Calendar concurs:

ETAPA I

  • Depunerea documentaţiilor: termen limită – 12 noiembrie 2021, ora 14:30;
  • Jurizarea: 15-16 noiembrie 2021;
  • Anunțarea rezultatelor ETAPEI I: 17 noiembrie 2021;
  • Depunerea contestaţiilor: termen limită – 19 noiembrie 2021, ora 14:30, sau în  format electronic, până la ora 23:59 a ultimei zile în  care se pot depune contestaţii potrivit prevederilor Art. 8 din Regulamentul de organizare a Concursului naţional pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 59-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – la Biennale di Venezia;
  • Soluţionarea contestaţiilor şi publicarea rezultatelor finale: termen limită – 25 noiembrie 2021, potrivit prevederilor Art. 8 din Regulamentul de organizare a Concursului naţional pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 59-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – la Biennale di Venezia;
  • Întâlnire cu reprezentanții echipelor finaliste: 29 noiembrie 2021.

ETAPA a II-a

  • Depunerea documentaţiilor: termen limită – 10 ianuarie 2022, ora 16:30;
  • Jurizarea: 11-12 ianuarie 2022;
  • Anunțarea rezultatelor ETAPEI II: 13 ianuarie 2022;
  • Depunerea contestaţiilor: termen limită – 14-17 ianuarie 2022, ora 16:30, sau în  format electronic, până la ora 23:59 a ultimei zile în  care se pot depune contestaţii potrivit prevederilor Art. 8 din Regulamentul de organizare a Concursului naţional pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 59-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – la Biennale di Venezia;
  • Soluţionarea contestaţiilor: termen limită – 21 ianuarie 2022, conform sau în  format electronic, până la ora 23:59 a ultimei zile în  care se pot depune contestaţii potrivit prevederilor Art. 8 din Regulamentul de organizare a Concursului naţional pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 59-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – la Biennale di Venezia;
  • Anunţarea publică a proiectului câştigător: 24 ianuarie 2022.

Informații suplimentare sunt disponibile pe www.cultura.ro.

Sursa; www.cultura.ro

Seminar online RO-CULTURA dedicat apelului Sprijinirea inițiativelor culturale despre minoritatea romă

Având în vedere apelul Sprijinirea inițiativelor culturale despre minoritatea romă, deschis în perioada 19 iulie 2021 – 20 septembrie 2021, Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în calitate de Operator al Programului RO-CULTURA, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021, organizează joi, 2 septembrie 2021, începând cu ora 11:00, un seminar online dedicat entităților interesate să pregătească o cerere de finanțare.

Seminarul este dedicat exclusiv potențialilor solicitanți (entități culturale din România) și se va desfășura pe platforma Zoom.

Pentru înscriere, toți cei interesați vor completa și transmite Formularul de înregistrare până marți, 31 august 2021, ora 16:00.

Foarte important! Participanții vor fi selectați în ordinea crescătoare a datei de transmitere a Formularului de înregistrare (conform centralizării generate de Google Forms), în limita a maximum 85 de participanți. În acest sens, recomandăm înscrierea unui singur reprezentant din partea fiecărei entități, astfel încât să putem facilita accesul cât mai multor organizații interesate.

Pentru a optimiza desfășurarea seminarului se recomandă ca toți cei interesați de participarea la seminar să:

  • consulte în detaliu Ghidul solicitantului și anexele aferente;
  • transmită, prin Formularul de înregistrare, eventuale întrebări PUNCTUALE (referitoare la aspecte neclare legate de condițiile apelului de finanțare) la care ați dori să primiți răspuns în cadrul seminarului online;
  • creeze cont în cadrul EMSC pentru a se familiariza cu structura și cerințele cererii de finanțare. În acest sens, trebuie să aveți în vedere necesitatea deținerii unui certificat digital!

Cei înscriși în limita locurilor disponibile vor primi un email de confirmare, precum și structura seminarului și condițiile de participare.  

Sursa: www.cultura.ro

Apel pentru artiști: Jocurile francofoniei 2022

Ministerul Culturii prelungește termenul limită al înscrierilor pentru apelul de selecție în vederea constituirii delegației de artiști care va reprezenta România la cea de-a IX-a ediție a Jocurilor Francofoniei, organizată în perioada 19-28 august 2022, la Kinshasa, Republica Democrată Congo, de către Organizația Internațională a Francofoniei (OIF). Astfel, noua dată limită pentru depunerea înscrierilor este 15 septembrie 2021.

Jocurile Francofoniei este o competiție culturală și sportivă de anvergură, care se adresează artiștilor români cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani din următoarele discipline culturale: artă stradală (hip-hop, jonglerie, marionete gigant), arte vizuale (pictură, sculptură/instalație, fotografie), creație și interpretare muzicală, povești și povestitori, dans, literatură și creație digitală.

Competiția încurajează apariția tinerelor talente artistice francofone pe scena artistică internațională, prin evidențierea și punerea lor în valoare. De asemenea, Jocurile promovează originalitatea culturilor francofone în toată diversitatea lor și susțin dezvoltarea schimburilor artistice între țările francofone.

Candidaturile se transmit doar online, prin www.wetransfer.com, la adresa de email JocurileFrancofoniei2022@cultura.ro, într-un singur email cu titlul „Jocurile Francofoniei 2022″, până la data de 15 septembrie.

Mai multe detalii privind înscrierea și documentele necesare acesteia: http://www.cultura.ro/jocurile-francofoniei 

Sursa: www.cultura.ro