Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor, ediția a 15-a, a fost lansat la UMF „Carol Davila” din București

În cadrul unui eveniment organizat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat deschiderea înscrierilor pentru concursul de proiecte din cadrul celei de-a 15-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Finanțarea poate fi accesată de organizațiile neguvernamentale care derulează proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale pentru copiii cu nevoi speciale sau boli cronice.

Înscrierea proiectelor se face online pe site-ul Fundației Pentru Comunitate până pe data de 18 octombrie inclusiv. Un proiect poate beneficia de o finanțare în valoare de maximum 25.000 de lei, din fondul total de 400.000 de lei.

„În cele 14 ediții ale acestui program, cu ajutorul partenerilor noștri din ONG-uri, am reușit să susținem o gamă tot mai largă de forme de terapie, contribuind la îmbunătățirea sănătății și calității vieții unor copii și tineri care aveau nevoie de ajutor. Investițiile în specializarea continuă a profesioniștilor implicați a deschis și calea spre includerea membrilor familiei în unele dintre procesele terapeutice, astfel că aceștia pot să învețe metode pe care le pot aplica și acasă. Ne bucurăm să continuăm acest proiect tradițional, prin care reușim să fim alături de tinerii aflați în situații speciale și să oferim sprijin pentru familiile lor,” a declarat Camelia ENE, CEO & Country Chairman MOL România.

La evenimentul de lansare organizat la UMF „Carol Davila” au participat specialiștii care lucrează cu cele 18 ONG-uri finanțate în cadrul ediției precedente, care au prezentat rezultatele proiectelor derulate în perioada decembrie 2022 – august 2023. În activitățile terapeutice implementate au fost incluși 1.116 de copii cu nevoi speciale, care au beneficiat de terapie prin artă (muzică, desen, pictură, modelaj, dans și mișcare), terapie emoțională (jocuri de rol, jocuri dramatice și cu marionete, povești terapeutice), terapie ocupațională, terapie prin joc, stimulare senzorială și jocuri senzoriale, terapie asistată de animale, terapie recreativă și de aventură.

Organizația Universitatea Emanuel din Oradea, care a derulat proiectul intitulat „Cântăm și ne mișcăm pentru sănătate!” a câștigat Premiul MOL pentru sănătatea copiilor. Această distincție a fost acordată proiectului care s-a remarcat prin rezultate excelente. Cu o abordare bazată pe muzicoterapie și kinetoterapie, acest proiect a ajutat 60 de copii și adolescenți din trei instituții, care au beneficiat de terapie adaptată în funcție de trei grupe de afecțiuni. Astfel, acest demers a urmărit reducerea anxietății în ceea ce privește procedurile medicale și starea de sănătate a copiilor cu diagnostic grav în îngrijire paliativă, alături de pregătirea copiilor pentru procedurile medicale și pentru perioade îndelungate de spitalizare. Pentru copiii preșcolari cu tulburări de hiperactivitate și deficit de atenție, inițiativa a oferit stimulare auditivă, care a avut rolul de a induce o stare de liniște și pace, menită să ajute copiii să-și dezvolte tehnici care să le permită să se concentreze. Pentru copiii și adolescenții cu dizabilități și nevoi speciale, proiectul a avut scopul de a  încuraja socializarea cu ajutorul muzicii și al mișcării, oferindu-le o cale prin care să-și exprime emoțiile. Proiectul a avut o componentă comunitară cu impact de lungă durată, reprezentată de pregătirea tinerilor muzicoterapeuți la cel mai înalt nivel. Datorită rezultatelor foarte bune, organizația premiantă va beneficia de o finanțare în valoare de 25.000 de lei pentru a derula un proiect în cadrul ediției 2023 a Programului, iar un reprezentat al organizației va fi membru al juriului care evaluează proiectele depuse la ediția a 15-a.

„Timp de o lună primim înscrierile pe website-ul Fundației și asigurăm o informare permanentă, atât prin comunicare directă sau participări la diferite evenimente, cât și prin grupul de Facebook al Programului. Cu bucurie răspundem la întrebările privind procedura de înscriere, documentele necesare și cerințele profesionale, cu atât mai mult că aceste întrebări ne ajută să simplificăm procedurile și să îmbogățim conținutul Programului,” adeclarat András Imre, Director Executiv al Fundației Pentru Comunitate.

De la lansare și până în prezent, prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor au fost alocate fonduri în valoare de 4.942.000 de lei pentru derularea a 265 de proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale, incluzând peste 14.600 de beneficiari în activitățile terapeutice, prin intermediul ONG-urilor.

Programul MOL pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de compania MOL România. Anunțul programului precum și formularul de înscriere pot fi accesate pe site-ul www.pentrucomunitate.ro

***

Despre MOL România

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 27 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 250 de stații de servicii la nivel național, două depozite de carburanți la Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de 258 de angajați proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, care în prezent oferă și o variantă digitală prin aplicația MOL Go. În ultimii ani, compania a investit în dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru posesorii de vehicule electrice și în 41 dintre stații oferă 137 de puncte de încărcare MOL Plugee, care pot deservi simultan 96 de vehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților din care face parte și investește în programe de responsabilitate socială adresate educației, sportului, sănătății și mediului. În 2023 a lansat platforma de educație rutieră „Tu conduci! Familia are prioritate”, cu scopul de a atrage atenția asupra riscurilor din trafic și de a promova un comportament responsabil.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie internațională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie și retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 24.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. Grupul MOL controlează trei rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproape 2.400 de stații de servicii în 10 țări din Europa Centrală și de Sud-Est. Activitățile de explorare și producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor și 30 de ani în injecția de CO2. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în 8 țări, iar cele de explorare în 10 țări.

MOL se angajează să își transforme operațiunile tradiționale bazate pe combustibili fosili într-un model de afaceri sustenabil, cu emisii scăzute de carbon, și aspiră să devină neutră din punctul de vedere la emisiilor de carbon nete până în 2050, contribuind totodată la formarea economiei circulare cu emisii scăzute de carbon în Europa Centrală și de Est.

Despre Fundația Pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină, de asemenea, copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și de reabilitarea lor.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Doresc să intre în discuție?
Simțiți-vă liber pentru a contribui!

Lasă un răspuns