Programul E.ON pentru Absolvenţi – România

Dacă eşti inginer sau economist, tocmai ai absolvit şi nu eşti sigur de aria în care doreşti să te specializezi, dar totuşi ai dori să îţi pui în practică talentul şi abilităţile, atunci Programul E.ON pentru Absolvenţi este exact ce ai nevoie.


E.ON oferă tinerilor absolvenţi un program de dezvoltare complex derulat pe parcursul a 24 de luni în care vei fi angajat al companiei.

Posibilitatea de a învăţa într-un mediu profesionist, de la profesionişti, activând în oricare dintre diviziile şi departamentele companiei, în funcţie de propriile opţiuni şi de nevoile E.ON.

Posibilitatea ca la finalul programului, să îţi continui activitatea în E.ON România, în domeniul care ţi se potriveşte, având o bază solidă de cunoştinţe şi abilităţi.

Acest program este special creat pentru ca tinerii absolvenţi, ca tine, să aibă oportunitatea de a cunoaşte diferite arii de activitate ale domeniului economic sau tehnic, de distribuţie gaze naturale şi electricitate.

Profilul candidatului

Studii universitare finalizate cu rezultate foarte bune.
Diplomă universitară în unul din următoarele domenii:

– Inginerie cu următoarele specializări: Inginerie de petrol şi gaze, Instalaţii, Transportul, depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor, Ingineria sistemelor electroenergetice, Inginerie electrică, Electrotehnică, Energetică, Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic, Managementul energiei etc.
– Științe economice cu următoarele specializări: Management, Marketing, Afaceri internaţionale, Economie generală, Economia comerţului, turismului şi serviciilor, Administrarea afacerilor, Contabilitate şi informatică de gestiune, Finanţe şi bănci, Economia firmei etc.

Cunoştinţe de limbă engleză la nivel avansat, cunoaşterea limbii germane sau a unei alte limbi străine reprezintă un avantaj.
Fără experienţă în muncă sau experienţă limitată.
Nivel mare de flexibilitate şi mobilitate.
Iniţiativă, motivare şi abilitatea de a lucra bine în echipă.
Interese şi activităţi extracuriculare.

Mai multe informatii sunt disponibile pe www.eon-romania.ro

Oportunitate de internship la British Council Iaşi

British Council Iaşi recrutează candidaţi care îşi doresc o experiență reală de lucru și oportunități de mentorat pentru un program de internship de şase luni.


Activităţile tale:

    Aranjarea de cărţi şi DVD-uri pe rafturile bibliotecii, în funcţie de cote;
Asistarea clienţilor şi/sau a personalului British Council pentru a găsi materiale în catalog şi în bibliotecă;
Reprezentarea organizaţiei noastre la târguri şi alte evenimente;
Documentare;
Organizarea de evenimente;
Conceperea de idei noi pentru evenimente;
Interacţiunea cu clienţii centrului;
Susţinerea de prezentări ale bibliotecii;
Monitorizarea apariţiilor British Council în presă;
Asistenţă în activităţi care ţin de serviciile de examinare;
Actualizarea bazelor noastre de date.

Aşteptări:

    Atenţie la detalii;
Abilităţi de organizare;
Punctualitate;
Abilităţi de comunicare;
Entuziasm;
Flexibilitate;
Fluenţă, atât în engleză, cât şi în română;
Lucru în echipă;
Abilităţi media şi de utilizare a calculatorului.

Trimite CV-ul tău (în limba engleză) şi o scrisoare de intenţie (în limba engleză) la bc.iasi@britishcouncil.ro, cu subiectul „Iasi Internship„, până la data de 22 aprilie 2015. Doar candidaţii selectaţi vor fi contactaţi pentru un interviu.

Sursa: www.britishcouncil.ro

Institutul Qvorum angajează responsabil financiar!

Institutul Qvorum angajează responsabil financiar!

PROFILUL CANDIDATULUI:

– Studii superioare în domeniul economic finalizate;
– Minimum 2 ani de experiență în domeniul financiar contabil;


– Minimum 2 ani de experiență în managementul financiar al proiectelor cu finanțare nerambursabilă;
– Excelente cunoștințe bugetare și contabile;
– Bune cunoștințe de limba engleză și operare PC. Cunoașterea la nivel avansat a Microsoft Word, Microsoft Excel, precum și a unor programe de evidență financiar-contabilă;
– Capacitatea de a înțelege fluxul de activități într-o organizație cu multe proiecte;
– Capacitatea de a lucra în echipă, capacitatea de a crea relații bune de lucru cu membrii echipei și de respectare  a termenelor;
– Persoană responsabilă și bine organizată.

Constituie avantaj: Experiența de lucru în proiecte finanțate prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

SARCINI:

– Realizează cereri de rambursare/cereri de plată;
– Ține o evidență analitică distinctă per proiect;
– Elaborează rapoartele financiare interne ce vor include cheltuielile efectuate și previziunile financiare;
– Planifică cheltuielile în cadrul proiectului și avizează plăți;
– Asigură monitorizarea financiar corectă, eficientă și în termen a proiectului și a cheltuielilor efectuate, în acord cu procedurile de raportare stabilite;
– Se asigură de eligibilitatea costurilor și cheltuielilor;
– Coordonează toate procedurile financiar contabile, inclusiv cele legate de costuri cu resurse umane (Revisal, Contracte de muncă, contribuții)

Durata contractului: perioada determinată: 1.05.2015 – 31.03.2016 (posibilitate de prelungire în funcție de performanță).

Notă: Având in vedere specificul proiectului cu finanțare nerambursabilă se va opta pentru o colaborare  contractuală (PFA, expert contabil, contabil autorizat, firma de contabilitate etc.)

Cum aplici: trimite până pe  30 aprilie 2015 pe adresa bucuresti@qvorum.ro următoarele documente:

– CV (cu fotografie);
– Scrisoare de intenție personalizată în care vă rugăm să descrieți motivația și experiența relevantă pentru acest post.

În scrisoarea de intenție vă rugăm să includeți datele de contact pentru o persoană care poate oferi recomandări în ceea ce privește activitatea dvs. profesională.

Numai aplicanții selectați pentru interviu vor fi contactați.

Institutul pentru Democraţie Participativă  Euro Qvorum este o organizație non-guvernamentală care are misiunea  de a sprijini activitatea instituțiilor publice și private prin coagularea și diseminarea de expertiză sub forma programelor  de formare avansate, seminarii, cercetare și consultanță aplicată.

Deschiderea procedurii de selecție pentru obținerea unei burse de participare la Alpbach „Summer School on Entreprenorship”

Organizatorii Alpbach „Summer School on Entreprenorship” informează că, în perioada 19 – 24 august 2015, se desfășoară cursurile de vară dedicate post-doctoranzilor, studenților la programe de doctorat și cercetătorilor în domeniile tehnologic, matematică și științe naturale.


Cei interesați pot aplica la cursurile menționate mai sus până la data de 17 aprilie 2015.

„Centrul Internațional de Antreprenoriat Tirol Hermann Hauser” oferă sprijin financiar sub forma unei burse iar mai multe detalii se pot găsi la adresa: http://www.alpbach.org.entrepreneurship.

Sursa: www.edu.ro

AHSR recrutează: peste 20 locuri de muncă disponibile în diferite meserii

In vederea deschiderii a 4 Intreprinderi de Economie Sociala in cadrul proiectului ”FIDELIS – Program integrat de dezvoltare a economiei sociale pentru persoane cu dizabilitati si femei în situatii de risc”, cofinantat din Fondul Social European, POSDRU 2007 – 2013, Asociatia Handicapatilor Somatici din Romania (AHSR) cauta personal pentru urmatoarele posturi:


1. Maseur terapeutic* – in Bucuresti si com. Ciolpani, jud. Ilfov

2. Maseur de intretinere* (2 posturi) – in com. Gornet, jud Prahova
3. Fizioterapeut – in Bucuresti si com. Ciolpani, jud. Ilfov
4. Kinetoterapeut – in Bucuresti si com. Ciolpani, jud. Ilfov
5. Medic specialist reabilitare (norma 4 h/zi) – in Bucuresti si com. Ciolpani, jud. Ilfov
6. Asistent medical*- in Bucuresti (2 posturi) si com. Ciolpani, jud. Ilfov
7. Ingrijitoare bolnavi la domiciliu* – in Bucuresti (2 posturi) si com. Ciolpani, jud. Ilfov (2 posturi)
8. Instructor sportiv (2 posturi) – in com. Gornet, jud Prahova
9. Operator PC –grafician* – in com. Gornet, jud Prahova
10. Tipograf – in com. Gornet, jud Prahova
11. Agent vanzari* (2 posturi) – – in com. Gornet, jud Prahova
12. Muncitor necalificat* (2 posturi) – – in com. Gornet, jud Prahova
13. Secretara* (4 posturi) – in Bucuresti, com. Ciolpani, jud. Ilfov si com. Gornet, jud Prahova (2 posturi)
14. Contabil* – norma 4 h/zi (4 posturi) – in Bucuresti, com. Ciolpani, jud. Ilfov si com. Gornet, jud Prahova (2 posturi)
15. Femeie serviciu* (4 posturi) – in Bucuresti, com. Ciolpani, jud. Ilfov si com. Gornet, jud Prahova (2 posturi)
16. Administrator (3 posturi) – in Bucuresti, com. Ciolpani, jud. Ilfov si com. Gornet, jud Prahova

Pentru posturile cu * sunt puternic incurajate sa aplice persoane cu certificat de handicap si femei in situatii de risc (femei aflate intr-o situatie de dezavantaj socio-economic: femei somere, femei fara venit, femei care sufera de o boala cronica, mame care isi cresc singure copii, etc).

Toate posturile au o norma de 8 h/zi, cu exceptia medicului specialist recuperare si a contabilului.

Persoanele interesate vor trimite CV/scrisoare de intentie la adresa ahsr@arexim.ro.

Pentru informatii suplimentare: tel. 021 312 27 81

Numai persoanele selectate vor fi chemate la interviu.

Program de Internship la Guvernul României, 2015

Programul oficial de Internship al Guvernului România a ajuns la cea de-a treia ediţie. În primii doi ani, peste 180 tineri au avut oportunitatea de a se alătura pentru două luni Executivului, lucrând atât la sediul central al Guvernului, cât și în toate ministerele.


În 2015, alți 300 de studenţi şi tineri absolvenți au oportunitatea să facă parte din administrația centrală, în 77 instituții centrale timp de două luni, să-şi valideze reuşitele academice, să capete experienţă practică şi chiar să contribuie la eficientizarea aparatului administrativ prin aportul lor de idei, iniţiative şi cunoştinţe actualizate.

Înscrierile se fac online prin intermediul paginii oficiale http://internship.gov.ro.

Programul durează timp de două luni și se va desfășura în intervalul 20 iulie – 20 septembrie, termenul-limită pentru înscriere fiind 31 mai 2015.

Ediția din acest an este prima din istoria programului în care stagiarii vor fi remunerați. Suma pe care aceștia o vor primi este de 450 lei la finalul fiecăreia dintre cele două luni, aceasta fiind alocată pe baza prezenței și implicării active în cadrul programului.

Afla mai multe detalii pe www.internship.gov.ro

Sursa: www.internship.gov.ro

Curs gratuit de calificare în specializarea agent securitate, Iași

Societatea Agricolă Astra, în cadrul proiectului “INVESTIȚIA ÎN RESURSE UMANE – CALITATE ȘI EFICIENȚĂ în AGRICULTURĂ și SERVICII (IRU-CEAS)” recrutează persoane ocupate (angajați) pentru cursul de Agent securitate.


Cursul este organizat la Iași, este oferit GRATUIT și se desfășoară pe o perioadă de 3 luni (360 de ore de pregătire – 120 de ore teoretice şi 240 de ore practică).

Absolvenții vor primi la finalul cursului (după susținerea examenului de atestare) o SUBVENŢIE ÎN VALOARE DE 700 lei (nivel 1 de calificare).

Cerințe înscriere:

– Persoane angajate cu contract individual de muncă
– Persoane cu domiciliul stabil în regiunile Nord Est (județele Iași, Botoșani, Vaslui) sau Sud Est (județele Brăila și Galați).

La acest curs NU se pot înscrie:

– persoanele fizice autorizate să desfășoare activități economice în mod independent, întreprinderi familiale și întreprinderi individuale;
– angajații din sistemul de educație (personal didactic din învăţământ);
– angajați ai instituțiilor publice din administrația centrală și locală (funcționarii publici și personalul contractual din instituțiile administrației publice);
– persoanele care sunt deja înscrise la un alt curs din cadrul proiectului sau cei care au absolvit deja unul dintre cursurile din cadrul proiectului.

Pentru înscrieri sau informații suplimentare ne puteți contacta la adresele de mail gruptinta@iruceas.ro sau publicitate@iruceas.ro și la numerele de telefon 0786.279.566 sau 0786.279.564.

Înscrierile se realizează în limita locurilor disponibile (1 grupa cu maxim 28 locuri), în ordinea depunerii dosarelor, nu mai târziu de 27 aprilie 2015, la sediul Societății Agricole Astra din Iași, str. Gării, nr. 5, Clădirea Arcu Center, et. 4 (detalii pe www.iruceas.ro).

Post vacant Inspector de specialitate debutant la Centrul de Zi Prichindel

Directia de Asistenta Comunitara lasi, cu sediul in lasi, str. Mitropolit Varlaam, nr. 54, organizeaza in data de 21 si 23 aprilie 2015 concurs in vederea ocuparii unui post contractual vacant de inspector de specialitate debutant, S, la Centrul de Zi Prichindel.


Conditii specifice de participare la concurs:

– studii superioare de lunga durata absolvite cu diploma de licenta.

Conditii de desfasurare a concursului sunt :

– proba scrisa in data de 21.04.2015 ora 10,00;
– proba interviului in data de 23.04.2015 ora 14,00.

Locul desfasurarii concursului va fi la sediul institutiei.

Dosarele de inscriere la concurs se vor depune la sediul Directiei de Asistenta Comunitara lasi – Serviciul Resurse Umane, pana la data de 09.04.2015 ora 16,00 cu urmatoarele documente :

a) cerere de inscriere la concurs;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atesta identitatea, potrivit legii, dupa caz;
c) copiile documentelor care sa ateste nivelul studiilor;
d) cazier judiciar;
e) adeverinta medicala care sa ateste starea de sanatate corespunzatoare;
f) curriculum vitae;

Copiile dupa actele sus mentionate se prezinta insotite de documentele originale.

Relatiile suplimentare le puteti obtine de la Serviciul Resurse Umane din cadrul D.A.C.lasi la numarul de telefon 0232-206344 int.110.

Bibliografia este disponibila pe www.dac-iasi.ro

Sursa: www.dac-iasi.ro

Premii de 50.000 de euro pentru proiecte de inovare socială

Persoanele și organizațiile din România cu spirit antreprenorial, generatoare de inovare socială, sunt invitate să participe la Concursul european pentru inovare socială 2015.


Pentru a explora noi modele de creștere economică durabilă, Comisia caută să sprijine idei și proiecte din următoarele domenii:

Economia colaborativă – idei care pun sub semnul întrebării premizele tradiționale de creștere economică;
Aprovizionarea și producția – idei care pun în discuție lanțul de aprovizionare, modul de producție și livrare, precum și utilizarea produselor sau serviciilor convenționale;
Noile tehnologii – noi idei tehnologice sau soluții care propun utilizarea mai inteligentă a tehnologiilor existente în beneficiul societății;
Soluții pentru provocările viitoare, cum ar fi îmbătrânirea populației, schimbările climatice sau alimentația durabilă.

Termenul limită de înscriere a proiectelor în concurs este 8 mai 2015, ora 13.00 (ora României).

Concursul este deschis solicitanților din întreaga Uniune Europeană, precum și din celelalte țări participante la programul european pentru cercetare și inovare „Orizont 2020„.

Etape următoare și context

Cele mai promițătoare idei de inovare socială vor fi alese ca semifinaliste de un juriu. Echipele ce au depus aceste propuneri vor fi invitate să participe la un curs de inovare socială, în luna septembrie, la Viena, pentru a-și dezvolta ideile și a le transforma în proiecte concrete.

Cele mai bune trei proiecte vor primi 50.000 de euro fiecare, la ceremonia de decernare a premiilor care va avea loc la Bruxelles, în luna noiembrie 2015.

Concursul european pentru inovare socială, lansat în memoria lui Diogo Vasconcelos, se află acum la cea de-a treia ediție. 1.254 de idei generatoare de inovare socială au fost înscrise în ediția anterioară a competiției.

Pagina Consursului de inovare sociala

Sursa: www.ec.europa.eu

Grădiniţe albastre – Cursuri gratuite pentru educatori

Asociația pentru Intervenție Terapeutică în Autism (AITA) inițiază proiectul ”Grădinițe albastre” cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului – 2 aprilie 2015.


Descrierea proiectului

În luna aprilie 2015, AITA va organiza o serie de cursuri gratuite pentru educatori despre integrarea copiilor cu autism în grădiniță. Se vor încheia parteneriate cu grădinițele din București, care vor găzdui cursurile. Lectorii AITA vor susține gratuit aceste cursuri pentru educatori.

Motivația proiectului

Numărul copiilor cu tulburare de spectru autist este în creștere (1 la 68 de nașteri). După ce fac progrese în terapie, mulți copii cu autism sunt incluși în grădinițe. Pentru ca evoluția lor să continue este nevoie ca educatorii să știe cum să îi ajute, cum să reacționeze la comportamentele lor și cum să le faciliteze integrarea alături de colegi. Chiar dacă educatorii fac o treabă foarte bună cu copiii cu dezvoltare tipică, este nevoie să aibă cunoștințe specifice pentru a ajuta copiii cu autism. Acest curs este un prim pas pentru a cunoaște mai multe despre integrarea copiilor cu autism.

Tematica:

Caracteristicile copiilor cu autism – să le înțelegem perspectiva.
Terapia comportamentală aplicată (ABA) – cum se lucrează cu copilul cu autism?
Funcțiile comportamentului – cum să reacționăm pentru a încuraja comportamente dorite?
Shadow la gradiniță – ce face insotitorul?
Rolul educatorului în integrarea copilului cu autism.
Tehnici de recompensare în clasă.
Lucrul in echipa – educator, parinte, coordonator.

Cursul va avea un caracter practic si interactiv, întrebările din partea educatorilor vor fi încurajate și se va discuta pe situații concrete.

Inscrieri si detalii la: officeaita@yahoo.com si tel: 021. 3351536

*La finalul cursului, fiecare educator va primi o diploma de participare.

Sursa: www.autismro.wordpress.com