Institutul Limbii Române selectează candidaţi pentru ocuparea postului de lector de limba română de la Universitatea din Pisa

Institutul Limbii Române recrutează şi selectează candidaţi din mediul universitar, pentru ocuparea postului de lector de limba română de la Universitatea din Pisa, Republica Italiană pentru o perioadă determinată, de maxim 36 de luni, cu condiţia obţinerii, anual, a aprobării de continuare a activităţii din partea Institutului Limbii Române şi a universităţii străine partenere.

Lectoratul de Limba română de la Universitatea din Pisa funcţionează în baza Programului interguvernamental de colaborare culturală româno-italian, în cadrul Departamentului de Filologie, Literatură şi Lingvistică.

Funcţionarea lectoratelor, plata lectorilor sunt reglementate prin HG nr.837/2014 privind înfiinţarea şi funcţionarea lectoratelor de limbă, literatură, cultură şi civilizaţie românească în universităţi din străinătate.

Condiţii generale: Candidaţii trebuie să fie cadre didactice cu minimum 2 ani vechime la catedră, titulari într-o instituţie/unitate de învăţământ românească acreditată sau autorizată (conform art. 2 din H.G. nr. 837/2014).

Cerinţe specifice:
Universitatea din Pisa solicită ca lectorul român să aibă profil cu precădere lingvistic. Constituie un avantaj experiența profesională în predarea limbii române studenților străini și experiență în cercetarea lingvistică.

Recrutarea şi selecţia se vor organiza conform următorului calendar:
– de la data publicării anunţului, până în data de 4.12.2015, ora 14.00- depunerea dosarelor;
– 07.12.2015 – 09.12.2015, evaluarea dosarelor– prima probă;
– 11.12.2015- afişarea rezultatelor în urma evaluării dosarelor;
– 16.12.2015- interviu (ora se va comunica după afişarea rezultatelor evaluării dosarelor);
– 18.12.2015- afişarea rezultatelor în urma interviului.

Afişarea rezultatelor se face pe site-ul www.ilr.ro.

Contestaţiile pot fi depuse exclusiv pentru nerespectarea procedurilor legale de concurs.
În situaţia în care un candidat deţine elemente care pot demonstra nerespectarea procedurilor legale de concurs, candidatul poate formula contestaţie în termen de două zile de la comunicarea rezultatului.

Rezultatul final se publică pe pagina web a ILR, în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data comunicării de către partenerul străin a lectorului desemnat.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 7 din OMEN 5076/2014 şi se vor depune în format tipărit şi electronic pe CD sau DVD la sediul Institutului Limbii Române, din Bucureşti, str. Caransebeş nr. 1, et. 7, sector 1, cod poştal 012271, direct sau prin intermediul serviciilor poştale ori de curierat care permit confirmarea primirii în termen de 30 de zile de la data publicării anunţului.

Este recomandabil ca, în varianta electronică a dosarelor, fişierele să fie denumite astfel încât să poată fi deschise cu uşurinţă în ordinea menţionată în lista documentelor pentru dosarele de înscriere la concurs.

Lista documentelor pentru dosarele de înscriere la concurs:
a) opis al documentelor cuprinse în dosar, semnat de către candidat;
b) cererea de înscriere la concurs, semnată de către candidat, conform Anexei 1 din Metodologia privind recrutarea şi selecţia lectorilor;
c) copie a documentului de identitate;
d) copie a certificatului de căsătorie sau alt document care face dovada schimbării numelui, dacă este cazul;
e) adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru muncă”;
f) adeverinţa privind statutul de titular al candidatului într-o instituţie/unitate de învăţământ acreditată sau autorizată şi privind vechimea în învăţământ;
g) copii ale diplomelor care atestă studiile candidatului: licenţă, master, doctorat, postdoctorat; în cazul în care diplomele de studii au fost obţinute în străinătate, vor fi însoţite de documente privind recunoaşterea sau echivalarea acestora în România;
h) adeverinţă privind calitatea de doctorand, dacă este cazul;
i) adeverinţă privind gradul didactic;
j) curriculum vitae în format european, în limba română şi în limba italiană;
k) lista lucrărilor de specialitate;
l) lista evenimentelor ştiinţifice, proiectelor de cercetare etc. la care a participat candidatul;
m) certificat de competenţă lingvistică pentru o limbă străină sau un document echivalent;
n) proiect de activitate didactică pentru un ciclu complet de studii de 3 ani, în limba română şi în limba italiană; *
o) două recomandări în limba română, cu traducere în limba italiană, din care cel puţin una să fie din partea unui reprezentant al instituţiei/unităţii de învăţământ în care candidatul este titular;

* Proiectul de activitate didactică trebuie să aibă maximum 2.000 de cuvinte, iar rezumatul acestuia maximum 300 de cuvinte. Acestea se redactează cu caractere Times New Roman, la 1,5 rânduri. În elaborarea proiectului, candidaţii vor face referire şi vor avea în vedere următoarele secţiuni:

a) Mediul cultural şi educaţional în care va funcţiona lectoratul;
b) Proiectarea unui parcurs didactic relevant, orientat spre nevoile cursanţilor;
c) Competenţele specifice;
d) Competenţe de comunicare interpersonală şi instituţională;
e) Valoarea adăugată.

Metodologia privind recrutarea şi selecţia lectorilor sunt disponibile accesând pagina web www.ilr.ro, la secţiunea Legislaţie.

Relaţii suplimentare se obţin la sediul Institutului Limbii Române, la telefon 021/3110631 sau prin e-mail lectorate@ilr.ro.

Direcţia de Asistenţă Comunitară laşi organizează concurs în vederea ocupării postului de Inspector de specialitate, Biroul Asistenţă Persoane Vârstnice

Direcţia de Asistenţa Comunitară laşi, cu sediul în laşi, str. Mitropolit Varlaam, nr. 54, organizeaza în data de 25 şi 27 noiembrie 2015 concurs în vederea ocuparii postului contractual vacant de inspector de specialitate, la Biroul Asistenta Persoane Varstnice.

Condiţii specifice de participare la concurs:

  • studii universitare de licenţa absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenţa sau echivalenta;
  • vechime minima în specialitatea studiilor 5 (cinci) ani.

Condiţii de desfaşurare a concursului sunt:

  • proba scrisa în data de 25.11.2015 ora 10:00 ;
  • proba interviului în data de 27.11.2015 ora 14:00.

Dosarele de înscriere la concurs se vor depune la sediul Directiei de Asistenta Comunitara laşi – Serviciul Resurse Umane, până la data de 17.11.2015 ora 16:00 cu urmatoarele documente :

a) cerere de înscriere la concurs;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atesta identitatea, potrivit legii, dupa caz;

c) copiile documentelor care sa ateste nivelul studiilor;

d) cazier judiciar;

e) adeverinta medicala care sa ateste starea de sanatate corespunzatoare;

f) curriculum vitae;

Copiile dupa actele sus mentionate se prezinta însoţite de documentele originale.

Relatiile suplimentare le puteti obtine de la Serviciul Resurse Umane din cadrul D.A.C.laşi la nr.de telefon 0232-206344 int.110

Sursa: www.dac-iasi.ro

Finanțări în valoare de 200.000 de euro oferite de OMV Petrom în competiția „Idei din Țara lui Andrei”

OMV Petrom și Fundația PACT lansează cea de-a patra ediție a competiției naționale de proiecte „Idei din Țara lui Andrei”. Aceasta sprijină românii cu soluții din sfera dezvoltării comunitare, educației pentru angajabilitate, eco-eficienței și eco-inovației. 

Programul finanțează proiecte pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților din România cu granturi totale de până la 200.000 euro. Până pe 3 decembrie, persoanele fizice, organizațiile neguvernamentale, instituțiile de învățământ și alte instituții publice își pot înscrie ideile în competiție pe www.taraluiandrei.ro, la secțiunea Idei din Țara lui Andrei.

  ”Credem cu tărie în puterea ideilor bune de a schimba oameni și comunități. În același timp, știm că, pentru a deveni realitate, ideile bune au nevoie de sprijin și recunoaștere. Pentru a patra oară, în Idei din Țara lui Andrei, căutăm oameni cu inițiativă, dornici să fie parte activă din schimbarea în bine a comunităților unde trăiesc”, declară Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom.

În ediția de anul acesta, ideile propuse se pot încadra într-unul dintre următoarele trei domenii:

  • dezvoltare comunitară – inițiative care rezolvă o problemă socială în comunitatea locală, valorificând în mod eficient resursele, nevoile și oportunitățile existente;
  • educație pentru angajabilitate – proiecte care contribuie la formarea și pregătirea pentru piața muncii atât a tinerilor, cât și a adulților;
  • mediu: eco-eficiență sau eco-inovație – promovarea unui comportament cumpătat, prin folosirea în mod responsabil a resurselor naturale și a inovației pentru protecția și valorizarea mediului înconjurător.

Alina Zară, câștigătoare în competiția „Idei din Țara lui Andrei” cu proiectul Colțul Românesc, descrie experiența ei în competiție:

„Ne-am înscris în ’Idei din Țara lui Andrei’ în ideea de a genera venituri pentru mai multe femei din localitate și pentru a lărgi gama de produse Mândra Chic. Finanțarea OMV Petrom ne-a ajutat să schimbăm în bine comunitatea locală și percepția lumii asupra a ceea ce se poate face într-un sat românesc cu oameni harnici și dichisiți.”

Competiția „Idei din Țara lui Andrei” – ediția 2015 – este organizată în parteneriat cu Fundația PACT, o organizație neguvernamentală activă în domeniile dezvoltării comunitare și economiei sociale.

„În cei peste 13 ani de activitate a echipei noastre, am avut șansa de a întâlni în comunitățile locale din România o sumedenie de oameni responsabili, entuziaști, preocupați de a produce schimbări pozitive acolo unde trăiesc și/sau muncesc. Credem că adevăratele schimbări vin din interiorul comunității, se propagă de la om la om și de la cetățeni înspre comunitate ca întreg și suntem încântați să-i sprijinim pe acești oameni cu inițiativă pentru a-și transforma propriile idei în acțiuni concrete pentru dezvoltarea localității lor.” declară Ruxandra Sasu, Director Executiv Fundația PACT.

Proiectele înscrise în ediția din 2015 a competiției vor trece prin două etape de evaluare. Cea dintâi este votul public, ce se va desfășura în perioada 7 – 18 decembrie 2015 și va reprezenta 40% din punctajul final. Cea de-a doua etapă va avea loc între 7 decembrie 2015 și 13 ianuarie 2016, când juriul „Idei din Țara lui Andrei” va analiza ideile primite, iar evaluările lor vor reprezenta 60% din totalul punctajului. Pe 20 ianuarie 2016 vor fi anunțați câștigătorii competiției, cei care au obținut punctajul cel mai mare în urma votului public și al evaluării juriului. Din juriu vor face parte reprezentanți ai unor ONG, membri ai Fundației PACT si ai OMV Petrom, bloggeri și jurnaliști.

Pe parcursul celor trei ediții de până acum ale competiției „Idei din Țara lui Andrei”, OMV Petrom a oferit finanțări în valoare totală de 360.000 de euro pentru peste 40 de proiecte sociale. O parte din câștigători și-au transformat ideile de proiecte în adevărate afaceri sociale, contribuind la schimbarea în bine a zeci de comunități de pe teritoriul țării.

Pentru mai multe informații despre competiție, vă rugăm să accesați www.taraluiandrei.ro.

 

MFE – Directia Generala Programe Capital Uman publica Instructiunea nr. 113/04.11.2015

Ministerul Fondurilor Europene – Directia Generala Programe Capital Uman publica Instructiunea nr. 113/04.11.2015 privind procesul ce trebuie urmat de către beneficiarii proiectelor finanțate prin POSDRU ale căror proiecte se finalizează in luna decembrie 2015, conform prevederilor Art. 56 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, in vederea solicitării sumelor din cererea de lichidare a plăților pentru proiect.

Instructiunea nr. 113/04.11.2015

Anexe

Sursa: www.fonduri-ue.ro

Internship de 6 luni la British Council Iași!

British Council Iaşi recrutează doi candidaţi care îşi doresc o experiență reală de lucru și oportunități de mentorat, pentru un program de internship de şase luni.

LOCAȚIE:  Iaşi
DURATĂ:  Şase luni
TERMEN LIMITĂ: joi, 12 noiembrie 2015

DESCRIEREA ROLULUI

Activităţile tale:

Aranjarea de cărţi şi DVD-uri pe rafturile bibliotecii, în funcţie de cote;
Asistarea clienţilor şi/sau a personalului British Council pentru a găsi materiale în catalog şi în bibliotecă;
Reprezentarea organizaţiei noastre la târguri şi alte evenimente;
Documentare;
Organizarea de evenimente;
Conceperea de idei noi pentru evenimente;
Interacţiunea cu clienţii centrului;
Susţinerea de prezentări ale bibliotecii;
Monitorizarea apariţiilor British Council în presă;
Asistenţă în activităţi care ţin de serviciile de examinare;
Actualizarea bazelor noastre de date.

Aşteptări:

Atenţie la detalii;
Abilităţi de organizare;
Punctualitate;
Abilităţi de comunicare;
Entuziasm;
Flexibilitate;
Fluenţă, atât în engleză, cât şi în română;
Abilitatea de a lucra în echipă;
Abilităţi media şi de utilizare a calculatorului.

CUM SĂ APLICI

Te rugăm să ne trimiţi CV-ul tău (în limba engleză) şi o scrisoare de intenţie (în limba engleză) la bc.iasi@britishcouncil.ro, cu subiectul „Iasi Internship„, până la data de 12 noiembrie 2015. Doar candidaţii selectaţi vor fi contactaţi pentru un interviu.

Sursa: www.britishcouncil.ro

ADR Nord-Est organizeaza concurs pentru ocuparea postului de Informatician/Expert IT, in cadrul Biroului IT/SMIS

ADR Nord-Est organizeaza concurs in data de 10.11.2015, orele 10:00, la sediul din Piatra Neamt, str. Lt. Draghescu, nr. 9, jud. Neamt, pentru ocuparea unui post vacant, pe durata determinata de 1 an:

1 post de Informatician/Expert IT, in cadrul Biroului IT/SMIS

Conditiile ce trebuie indeplinite de catre candidati:

– studii superioare absolvite cu diploma de licenta sau echivalent in domeniul informatic sau similar acestuia;
– este necesara cunoasterea si experienta de lucru in dezvoltarea aplicatiilor web folosind limbajele PHP, HTML, CSS, Javascript, cu suport de date MySQL;
– este necesara cunoasterea si experienta de lucru in administrarea sistemelor de operare Linux si Windows (desktop si server);
– este necesara cunoasterea si experienta de lucru cu baze de date Visual Fox;
– constituie avantaj cunoasterea tehnologiilor web si SQLSERVER pe platforma Microsoft, Visual Studio;
– cunostinte de limba engleza.

Persoanele interesate vor depune la sediul Agentiei, pana la data de 09.11.2015, orele 16:30, un dosar care va cuprinde: CV (format european – din care sa reiasa clar experienta profesionala), cerere de inscriere la concurs, copii dupa actele de studii, respectiv alte cursuri/formari profesionale, copie dupa actul de identitate, cazier judiciar.

Concursul va consta in urmatoarele probe: test de limba engleza, test privind cunostintele specifice de IT, test de cunostinte din bibliografia pentru concurs, interviu si analiza CV-ului.

Bibliografia pentru concurs se gaseste la sediul Agentiei, sau pe www.adrnordest.ro. Relatii suplimentare la tel. 0233 218 071.

Sursa: www.adrnordest.ro

Primăria Municipiului Iaşi organizează concurs pentru ocuparea funcţiei contractuale de execuţie vacante de inspector de specialitate

Primăria Municipiului Iaşi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie vacante de inspector de specialitate I la Serviciul Managementul Calităţii şi Control Intern Managerial pentru care se solicită condiţii generale şi specifice de participare după cum urmează:

– inspector de specialitate I – 1 post

Condiţii specifice:

o studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice sau administrative

o vechime în specialitatea studiilor superioare absolvite, necesare ocupării postului: minimum 4 ani.

Data limită pentru depunerea dosarelor de înscriere : 05 .11.2015.

Etapele concursului:

– selecţia dosarelor de înscriere, în termen de maxim două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor ;

– proba scrisă – 12.11.2015, ora 10.00, la sediul Primăriei Municipiului Iaşi, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.11;

– interviul – se va susţine î n maxim 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, la sediul Primăriei Municipiului Iaşi, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.11;

Condiţii generale:

a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d) are capacitate deplină de exerciţiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Dosarul de concurs care va conţine următoarele documente:

1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;

2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;

4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;

5. cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;

6. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;

7. curriculum vitae.

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.

În cazul în care candidatul depune o declaraţie pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecţia dosarelor, acesta are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii şi carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

Bibliografie

1. Legea nr. 215/2001, republicată – Legea administraţiei publice locale ;

2. Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;

3. Ordinul Secretariatului General al Guvernului nr.400/2015, pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial al entităţilor publice;

4. Legea nr.163/2015 privind standardizarea din România;

5. Ordonanţa de Guvern nr.119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată;

6. Regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Iaşi.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Iaşi din. Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.11 – Servic iul Resurse Umane P.P.S, de luni până vineri, orele 10.00 – 14.00, telefon 0232/267582.

Sursa: www.primaria-iasi.ro

Workshop-uri gratuite organizate de Capgemini!

Pentru al treilea an consecutiv Capgemini organizeaza evenimentul Master of Business, o serie de workshop-uri gratuite pentru studenti. Acestea vor fi livrate de catre echipa interna de traineri Capgemini si urmaresc dezvoltarea unor serii de softskills.

Tematicile sunt:

Career Planning Essentials,

CV & Cover Letter: Tips & Tricks, Teamwork,

Time Management 

Public Speaking

Trainingurile vor fi organizate saptamanal, in cate doua serii, incepand cu 3 noiembrie, in intervalul orar 18:30 – 20:30.

Evenimentul este o oportunitate pentru participanti sa descopere perspective noi asupra unor teme de interes pentru orice student care isi doreste o cariera de succes .

Cei care doresc sa se inscrie, pot trimite datele de contact (nume, prenume si numar de telefon), titlul workshop-ului si data preferata la adresa events.ro@capgemini.com.

Mai multe detalii puteti afla de pe pagina oficiala a companiei Capgemini Iasi Romania.

Cei interesati sunt asteptati cu drag si cu multe surprize!

Cursuri de formare profesională în cadrul proiectului „Start- O viață de calitate în siguranță”.

In cadrul proiectului START- „O viață de calitate în siguranță”(POSDRU/170/6.3/S/146738), implementat la nivel național de catre Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați alături de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, un număr de 4000 de persoane – victime ale violenței domestice sau traficului de persoane, vor participa la cursurile de formare profesională organizate in fiecare judet, pentru una din calificările următoare: lucrător in comert, îngrijitoare bătrâni la domiciliu, lucrător în hoteluri, bucătar, florar-decorator, baby-sitter, agent de curătenie, brutar, lucrător in alimentatie, manichiurist-pedichiurist, patiser, confectioneri produse textile.

In județul Iasi, cursurile de formare profesională au început în data de 29 septembrie 2015 și sunt înscrise un număr de 71 de femei care aparțin grupurilor vulnerabile, acestea participând gratuit la unul din următoarele cursuri: manichiurist-pedichiurist, baby-sitter sau ingrijitor bătrâni la domiciliu. În urma sesiunilor de formare şi pe baza unui examen cu probă scrisă şi practică, cele 71 de cursante vor primi certificate recunoscute de Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC), iar pe baza certificatului obţinut femeile se vor putea integra pe piața muncii. De asemenea in urma absolvirii cursului, toate participantele vor beneficia de subvenții .

Unul din obiectivele proiectului constă în facilitarea accesului la ocupare pentru persoanele din grupuri vulnerabile prin consiliere, programe de formare profesională, cercetări, studii şi analize, toate acestea având rolul de a genera efecte pozitive pe termen lung pentru membrii grupului ţintă.

Proiectul este cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, în cadrul Axei prioritare 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.3 „Promovarea egalității de șanse pe piata muncii”.

Concurs pentru ocuparea postului de consilier gradul IA la Ministerul Muncii

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice organizează concurs în vederea ocupării postului de natură contractuală de execuție, vacant, de consilier gradul IA (1 post) din cadrul Direcției Generale Investiții, Achiziții Publice și Servicii Interne, Serviciul Administrativ – Registratură.

Concursul se desfășoară în data de 20.11.2015, ora 10.00 – proba scrisă și în data de 26.11.2015 – interviul la sediul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din str. Dem.I.Dobrescu nr.2B, sector 1, Mun. București.

Condiţiile de participare:
 Studii de specialitate: studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul economic sau tehnic;
 Vechime în specialitate: minim 6 ani si 6 luni;
 Perfecţionări (specializări): -;
 Cunoştinţe de operare pe calculator (necesitate şi nivel): se impune utilizarea calculatorului, transmiterea electronică a datelor (M.S.Office, internet, intranet);
 Limbi străine (necesitate şi nivel de cunoaştere): nu sunt necesare.
 Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare: profesionalism, receptivitate la noutățile din domeniu, obiectivitate, flexibilitate, capacitate de comunicare.
 Cerinte specifice: delegări, detașări, disponibilitate pentru program prelungit în anumite condiții.

În vederea participării la concurs, candidaţii depun dosarul de concurs în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării/afişării anunţului (29.10.2015), respectiv în perioada 29.10.2015-11.11.2015, după următorul program: de luni până joi între orele 08.30 – 16.00 şi vineri între orele 08.30 – 13.30.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice – Direcția Resurse Umane, camera 305.

Bibliografia disponibila pe www.mmuncii.ro.

Sursa: www.mmuncii.ro