Ministerul Culturii lansează în premieră o linie de finanțare pentru Industriile și Comunitățile Creative

Ministerul Culturii lansează în anul 2016 două sesiuni de selecție pentru finanțarea de proiecte în domeniul Industrii și Comunități Creative. În acest sens, Ministerul Culturii inițiază procedura de selecție prin Programul CultIN.

Industriile Creative sunt acele sectoare ale creației și dezvoltării tehnologice ce generează profit și care regândesc cultura ca un motor al dezvoltării regionale și naționale: arhitectură, meșteșuguri, design (e.g. grafic, vestimentar, de produs), media digitale (e.g. dezvoltare software, web design, aplicații mobile, dezvoltare jocuri web), film, radio, TV (e.g. producție video).

Acest program are ca principal obiectiv stimularea și motivarea comunității creative pentru a genera inițiative și produse competitive cu valoare de creștere economică (economie creativă) și de coeziune socială în orașele și regiunile țării.

Sectorul industriilor creative este relevant atât pentru capitalul cultural cât și pentru capacitatea de a genera profitabilitate la nivel național, contribuind la dezvoltarea sectorului independent și public. Astfel, Programul CultIN, în latura sa dedicată industriilor creative, va fi axat pe sprijinirea acelor acțiuni care vor aduce beneficii în regiunile României în care acest concept este mai puțin prezent și care vor determina dezvoltarea huburilor și clusterelor creative și a polilor de competitivitate regională. Se va pune un accent deosebit pe proiectele care valorifică resursele umane creative locale, în funcție de valoarea lor și de industriile culturale și creative dominante pentru un oraș sau o regiune anume.

În acest sens, Ministerul Culturii se angajează în a organiza două sesiuni de selecție pentru finanțarea nerambursabilă în conformitate cu noua direcție strategică, în limită a cinci sute de mii de lei ( 500.000 RON) fiecare. Normele metodologice vor fi anunțate pe site până la data de 1 martie 2016.

De asemenea, Ministerul Culturii va susține o serie de proiecte considerate prioritare pe plan național și internațional din următoarele categorii:

1. Proiecte Consolidate – Proiecte Culturale cu caracter unic, dezvoltate în timp, care și-au dovedit importanța pe plan național și internațional.
2. Proiecte ale Uniunilor de Creație – Proiecte considerate prioritare de către Uniunile de Creație.
3. Proiecte ale Minorităților.
4. Proiecte autonome ale Instituțiilor din Subordine, a căror reprezentativitate natională și internatională este incontestabilă.

Mai multe informatii pe www.cultura.ro

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est lanseaza concursul pentu startupuri „Ai o idee? Te ajutam sa iti faci o afacere!”

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est lanseaza concursul pentu startupuri „Ai o idee? Te ajutam sa iti faci o afacere!”.

Realizat in continuarea workshop-ului Startup Europe Week Piatra Neamt „Am o idee! – Am si o afacere?!”, acest concurs doreste sa premieze ideile de afaceri cu cel mai mare potential de piata, fiind deschis tuturor startupurilor din regiune (atat celor active, cat si celor in stadiu de proiect).

In plus fata de disponbilitatea de asistenta deja anuntata, ADR Nord-Est va oferi castigatorilor 40 de ore de consiliere personalizata suplimentara, pe aspecte ce tin de realizarea planului de afaceri, pregatirea pentru finantare, realizarea unui plan de marketing si initierea de parteneriate.

Pentru a participa la concurs, trimiteti pana pe data de 15 martie 2016, la adresa agatha.filimon@adrnordest.ro, un succint studiu de oportunitate incluzand urmatoarele:

–  O descriere a ideii dumneavoastra de afacere si a produselor/ serviciilor pe care intentionati sa le realizati;
–  Modul in care intentionati sa realizati respectivele produse/servicii;
–  Segmentul(segmentele) de piata pe care intentionti sa il(le) deserviti si de ce.
–  Demonstrati ca exista o piata de desfacere/cerere pentru produsul sau serviciile dumneavoastra.
–  Specificati cum sunt pozitionate produsele/serviciile dumneavoastra pe respectiva piata.

(Confidentialitatea datelor pe care ni le transmiteti este garantata.)

Vor fi premiate cele mai bune trei studii de oportunitate, castigatorii urmand a fi anuntati pana pe data de 1 aprilie 2016.

Proiectele de succes vor fi promovate ca exemple de bune practici de catre ADR Nord-Est pe parcursul intregului an, prin toate canalele de care dispune.

Sursa: www.adrnordest.ro

Stagiu la Departamentul de Comunicare al Reprezentanței Comisiei Europene în România

Departamentul de Comunicare al Reprezentanței Comisiei Europene în România anunță deschiderea apelului pentru depunerea de candidaturi, în vederea selecției unui stagiar. Stagiul, neremunerat, se va derula pe o perioadă de minimum 2 luni și maximum 6 luni, cu un minim de activitate de 4h/zi, în condiții flexibile. Stagiul poate debuta oricând între luna aprilie și luna august 2016, în condițiile de durată anunțate și care pot fi negociate.

Stagiul se va desfășura în cadrul Reprezentanței Comisiei Europene în România, cu sediul în București, strada Vasile Lascăr, nr. 31.

Candidaturile trebuie depuse cu minimum 30 zile înainte de data dorită de începere a stagiului. Este posibilă selecția mai multor candidați, pentru perioade consecutive. Candidaturile pot fi depuse până în data de 1 iulie 2016 (pentru stagiile cu începere în luna august).

Stagiul se va concentra în special pe coordonarea organizării evenimentele outdoor (Ziua Europei; UrbanFest, axat pe politica europeană de dezvoltare urbană; RuralFest, axat pe politica europeană agricolă și de mediu), dar și pe alte subiecte legate de comunicarea cu partenerii Reprezentanței Comisiei la nivelul ambasadelor statelor membre, autorităților și societății civile.

Departamentul Comunicare promovează campaniile de informare şi priorităţile de comunicare ale Uniunii Europene în România, ţinând cont de specificul naţional şi local.

Candidatul ideal: student/ă sau proaspăt/ă absolvent/ă de studii superioare, vorbitor/vorbitoare de limba română și limba engleză, interesat/ă de politicile europene și comunicarea publică.

CV-urile, însoțite de o scrisoare de motivație, vor fi trimise la adresa: COMM-REP-RO@ec.europa.eu.

Doar candidații selectați vor fi invitați la un interviu.

Sursa: www.ec.europa.eu

AMCOR lansează chestionarul privind cercetarea on-line „Piața de consultanță în management din România în perioada 2015-2016”

AMCOR, Asociația Consultanților în Management din România, realizează în perioada 05 februarie-29 februarie 2016 cercetarea on-line ”Piața de consultanță în management din România în perioada 2015-2016”.

Vă invităm să vă alăturați inițiativei de a realiza studiul prin completarea chestionarul de mai jos:

https://onedrive.live.com/redir?page=survey&resid=B15CAAAEC5D9DAEA!114&authkey=!AAQsdaMJ0OR0f8s&ithint=file%2cxlsx

Chestionarul pe care se bazează studiul ”Piața de consultanță în management din România în perioada 2015-2016” este structurat în trei părți:

  1. Percepția despre AMCOR
  2. Venituri, clienți, servicii
  3. Organizație/firmă

Întrebările sunt orientate spre cunoașterea volumului și structurii cererii/ofertei de servicii de consultanță pe piața actuală din România, spre identificarea oportunităților și constrângerilor cu care se confruntă firmele de consultanță și spre măsurarea importanței profesionalismului și eticii pe piața de consultanță.

Nu există răspunsuri corecte sau greșite – ne interesează doar părerile dvs. sincere, pentru a avea o imagine corectă atât asupra situației curente din piața de consultanță din România, cât și asupra AMCOR.

Cercetarea întreprinsă de AMCOR se înscrie în eforturile Asociației de a le oferi firmelor de consultanță românești participante la chestionar, precum și firmelor membre, o imagine globală asupra situației curente din piață și asupra tendințelor resimțite.

AMCOR a realizat până în prezent mai multe studii cu privire la piața de consultanță în management din România, ilustrând evoluția pieței în perioadele 2008-2009, 2009-2010, 2010-2011, 2011-2012, 2012-2013, 2013-2014 și 2014-2015, precum și un studiu al pieței de consultanță din perspectiva organizațiilor client, publicat în noiembrie 2011. Studiile realizate au fost transmise respondenților și concluziile au fost agregate în studiile anuale asupra pieței europene de consultanță în management realizate de FEACO, Federația Europeană a Asociațiilor de Consultanță în Management.

Completarea sa durează cel mult 8 minute, iar informațiile solicitate nu sunt din categoria celor confidențiale, fiind informații care se regăsesc și în bilanțurile firmelor, publicate de către Ministerul Finanțelor pe propriul site.

Respondenții acestui chestionar vor primi gratuit rezultatele studiului și astfel vor avea oportunitatea să înțeleagă mai bine structura pieței de consultanță din România, să pună propriile lor rezultate financiare în contextul general al pieței, dar și să înțeleagă modul în care actorii din piață previzionează evoluția acesteia în anul 2016.”

Despre AMCOR

AMCOR, Asociația Consultanților în Management din România, este organizația națională profesională a firmelor și specialiștilor din domeniul consultanței și trainingului în management. AMCOR reunește astăzi peste 80 de companii de consultanță și training in management, incluzând liderii pieței românesti în aceste sectoare.

Asociația este membru în structurile europene și globale ale profesiei, și anume, FEACO, Federația Europeană a Asociațiilor de Consultanță, și ICMCI, Consiliul Internațional al Institutelor de Consultanță în Management.

Concurs pentru ocupare opt posturi vacante la Ministerul Muncii!

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice organizează concurs pentru ocuparea a 7 posturi de natură contractuală vacante de expert gradul IA și un post de natură contractuală vacant de consilier gradul IA din cadrul Unității de Management a Proiectului(UMP).

Concursul se desfășoară la sediul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din str. Dem.I.Dobrescu nr.2-4, sector 1, Mun. București, astfel:

– în data de 7 martie 2016, ora 10,00, proba scrisă;

– în data de 11 martie 2016, ora 10, 00, interviul.

Condiţiile de participare pentru  ocuparea celor 8 posturi de natură contractuală vacante din cadrul Unității de Management a Proiectului, sunt următoarele:

Condiții de participare pentru ocuparea funcţiei contractuale de expert grad IA (1 post) în domeniul procurării serviciilor de consultanță – proceduri BIRD pentru o perioadă de 25 luni.

a) Studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental științe inginerești sau științe sociale-ramura de științe economice;

b) Perfecţionări: –
c) Vechime în specialitatea studiilor: minimum 6 ani și 6 luni;
d) Limbi străine (necesitate şi nivel de cunoaştere): limba engleză: scris, vorbit  – nivel mediu;
e) Cunoştinţe de operare/programare pe calculator (necesitate şi nivel) : procesare de texte în limbaj Word și foi de calcul în Excel- nivel mediu

f) Experiență de minim 3 ani în implementarea de proiecte finanțate din fonduri rambursabile

Condiții de participare pentru ocuparea funcţiei contractuale de expert grad IA (1 post) în domeniul procurării bunurilor – proceduri BIRD pentru o perioadă de 25 luni

a) Studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental științe inginerești sau științe sociale-ramura de științe economice;

b) Perfecţionări: –

c) Vechime în specialitatea studiilor: minimum 6 ani și 6 luni;

d) Limbi străine (necesitate şi nivel de cunoaştere): limba engleză: scris, vorbit  – nivel mediu;

e) Cunoştinţe de operare/programare pe calculator (necesitate şi nivel) : procesare de texte în limbaj Word și foi de calcul în Excel  – nivel mediu f) Experiență de minim 3 ani în implementarea de proiecte finanțate din fonduri rambursabile

Condiții de participare pentru ocuparea funcţiei contractuale de expert grad IA (1 post) în domeniul achiziții – proceduri naționale pentru o perioadă de 9 luni

a) Studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental științe inginerești sau științe sociale-ramura de științe economice;

b) Perfecţionări: –

c) Vechime în specialitatea studiilor: minimum 6 ani și 6 luni;

d) Limbi străine (necesitate şi nivel de cunoaştere): limba engleză: scris, vorbit  – nivel mediu;

e) Cunoştinţe de operare/programare pe calculator (necesitate şi nivel) : procesare de texte în limbaj Word și foi de calcul în Excel – nivel mediu

f) Experiență de minim 3 ani în implementarea de proiecte finanțate din fonduri rambursabile

Condiții de participare pentru ocuparea funcţiei contractuale de expert grad IA (1 post) și consilier IA (1 post)  în domeniul financiar – proceduri BIRD pentru o perioadă de 25 luni      

a) Studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare            de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental științe        inginerești sau științe sociale-ramura de științe economice;

b) Perfecţionări: –

c) Vechime în specialitatea studiilor: minimum 6 ani și 6 luni;

d) Limbi străine (necesitate şi nivel de cunoaştere): limba engleză: scris, vorbit  – nivel mediu;

e) Cunoştinţe de operare/programare pe calculator (necesitate şi nivel) : procesare de texte în limbaj   Word și foi de calcul în Excel  – nivel mediu

f) Experiență de minim 3 ani în implementarea de proiecte finanțate din fonduri rambursabile

Condiții de participare pentru ocuparea funcţiei contractuale de expert grad IA (1 post) în domeniul financiar – pentru o perioadă de 9 luni

a) Studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental științe inginerești sau științe sociale-ramura de științe economice;

b) Perfecţionări: –

c) Vechime în specialitatea studiilor: minimum 6 ani și 6 luni;

d) Limbi străine (necesitate şi nivel de cunoaştere): limba engleză:  scris, vorbit  – nivel mediu;

e) Cunoştinţe de operare/programare pe calculator (necesitate şi nivel) : procesare de texte în limbaj Word și foi de calcul în Excel   – nivel mediu

f) Experiență de minim 3 ani în implementarea de proiecte finanțate din fonduri rambursabile

Condiții de participare pentru ocuparea funcţiei contractuale de expert grad IA în domeniul protecţiei copilului (2 posturi) pentru o perioadă de 9 luni

a) Studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental științe socio-uname b)Perfecţionări: –

c) Vechime în specialitatea studiilor: minimum 6 ani și 6 luni;
d) Limbi străine (necesitate şi nivel de cunoaştere): limba engleză:  scris, vorbit  – nivel mediu;

e) Cunoştinţe de operare/programare pe calculator (necesitate şi nivel) : procesare de texte în limbaj Word și foi de calcul în Excel – nivel mediu

f) Experiență de minim 3 ani în implementarea de proiecte finanțate din fonduri rambursabile

Formularul de înscriere se pune la dispoziţie candidaţilor prin secretarul comisiei de concurs.  În vederea participării la concurs, candidaţii depun dosarul de concurs în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării/afişării anunţului (12 februarie 2016), respectiv în perioada     12 februarie 2016 – 25 februarie 2016, după următorul program: de luni până joi între orele 08.30 – 16.00 şi vineri între orele 08.30 – 13.30.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice – Direcția Resurse Umane, camera 305.

Detalii pe www.mmuncii.ro.

Sursa: www.mmuncii.ro

Workshop gratuit de dezvoltare personală, 19 martie 2016, Centrul de afaceri IDEO, Iași

SCOP promovarea importanței dezvoltării personalității umane și autocunoașterii individului într-o realitate tot mai tehnicizată
PUBLIC Adulți și elevi
DURATĂ 5 ore
TOPIC o   IQ vs. EQ

o   Brand personal

o   Dezvoltarea abilităților de negociere

o   Dezvoltarea gândirii strategice

o   Public speaking

o   Repere în educația financiară

o   4 skill-uri pentru succes

o   Scop vs. mijloc

o   Cauzalitatea evenimentelor

o   Managementul proiectelor

o   Managementul conflictelor

o   Energetica umană

o   Sexualitatea iluminatorie

Mod desfășurare: teste, expunere, dezbateri, prezentări, discuții libere
Înscrieri: 11.02 – 17.03 a.c., prin e-mail la events@atc-t.ro
Trainer: Cristian ANDRIESEI, dr. ing., Antreprenor
Tarif: GRATUIT

Locație: Centrul de afaceri IDEO (Sală de conferință)

Mai multe informatii pe www.atc-t.ro

Concurs de recrutare în vederea ocupării funcţiei publice de execuţie vacantă de consilier la Ministerul Muncii

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice organizează concurs de recrutare în vederea ocupării funcţiei publice de execuţie vacantă de consilier, clasa I, grad profesional principal din cadrul Serviciului Comunicare, Mass-Media şi Statistică.

Concursul se desfăşoară la sediul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, din strada Dem I. Dobrescu nr. 2B, sector 1, Bucureşti, după cum urmează :
07 martie 2016, orele 10.00 – proba scrisă
14 martie 2016 – interviul.

Condiţii specifice
a) Studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
b) Vechime minimă în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de execuţie: minimum 5 ani ;
c) Perfecţionări (specializări): – cursuri într-unul din domeniile comunicare sau limbi străine;
d) Limbi străine: limba engleză – citit, scris, vorbit – nivel mediu;
e) Cunoştinţe de operare/programare calculator (necesitate şi nivel) – Windows, Word, Internet,
Outlook Express – nivel minim;

f) Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare – Cunoaşterea reglementărilor legale specifice domeniului de activitate, abilităţi de comunicare verbală şi în scris, adaptabilitate la schimbare, flexibilitate, operativitate, capacitatea de a lucra în echipă;
g) Cerinţe specifice – Capacitate de analiză şi sinteză, cunoaşterea activităţii specifice a MMFPSPV şi a instituţiilor subordonate, pentru gestionarea comunicării interne şi interinstituţionale, cunoaşterea structurii MMFPSPV, pentru a asigura în timp util redactarea răspunsurilor solicitate; exprimare în limba engleză pentru preluarea comunicării cu mass-media externă.
h) Competenţă managerială – Nu este cazul.

Concursul se desfăşoară în trei etape succesive, după cum urmează:
– selecţia dosarelor de înscriere, pe baza îndeplinirii condiţiilor generale şi specifice de participare la concurs, se va realiza în perioada 24 februarie – 01 martie 2016 (în maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor) iar rezultatul acesteia se face prin menţionarea sintagmei ,,admis” sau ,,respins”, însoţită de motivul respingerii dosarului, după caz;
– Contestaţiile cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere se depun în maximum 24 de ore de la afişarea rezultatului, la secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor;
– Comisia de soluţionare a contestaţiilor va comunica rezultatul contestaţiei prin afişare la sediul instituţiei, imediat după soluţionarea contestaţiilor;
a) proba scrisă va avea loc în data de 7 martie 2016, ora 10.00;
– La această probă vor participa doar candidaţii care au fost declaraţi ,,admis” la rezultatul final al selecţiei dosarelor;
– Rezultatul probei ,,scrisă” va fi afişat la sediul ministerului, cu precizarea punctajului obţinut şi a sintagmei ,,admis” sau ,,respins”;
b) Interviul va avea loc în data de 14 martie 2015, ora 10.00;
– La această probă vor participa doar candidaţii care au fost declaraţi ,,admis” la rezultatul final de la proba ,,scrisă”;

Sunt declaraţi admişi la proba ,,scrisă” şi la proba ,,interviu” candidaţii care au obţinut minimum 50 de puncte, din maximum 100 de puncte.
Rezultatele probelor de concurs vor fi afişate la sediul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, cu precizarea punctajului şi a sintagmei ,,admis” sau ,,respins”, precum şi ora la care se afişează.

În vederea participării la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie temporar vacante, candidaţii depun dosarul de concurs în termen de maximum 20 zile de la data publicării anunţului, respectiv în perioada 4 februarie 2016 – 23 februarie 2016, în zilele de luni – joi în intervalul orar 8.00 – 16.00 şi vineri în intervalul orar 8.00 – 13.00.

Detalii suplimentare pe www.mmuncii.ro

Sursa: www.mmuncii.ro

ANCSI: Concurs DGOI pentru ocupare post contractual pe perioadă determinată Timişoara

Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Cercetare din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică și Inovare organizează la Timişoara în data de  24 februarie 2016 concurs pentru ocuparea unui post contractual pe perioadă determinată de implementare a Proiectului ,,Sprijin pentru OI Cercetare în vederea creşterii capacităţii administrative”, la Serviciul Management Financiar și Control – Biroul Regional Timișoara.

Conditii de participare:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
– cunoştinţe de operare pe calculator;
– spirit de iniţiativă şi creativitate;
– abilităţi de comunicare şi mediere;

Persoanele interesate vor depune la adresa de e-mail elena.turcan@ancs.ro sau gina.grec@ancs.ro până la data de 17.02.2016 inclusiv, următoarele documente scanate, urmând să le prezentați în original în ziua concursului:

–          formular de înscriere;
–          curriculum vitae (format european);
–          copii ale diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
–          copie după actul de identitate.

Concursul se va desfăşura în data de 24 februarie 2016 ora 14:00 la Biroul Regional de Vest Timișoara strada Gheorghe Lazăr nr.18-20, et.3, camera 54, (în clădirea Institutului de Studii şi Proiectări Energetice), şi va consta în două probe:

– selecţia dosarelor de concurs ( dosarele care nu întrunesc condiţiile solicitate vor fi respinse);
– proba scrisă.

Este declarat câștigător candidatul care a obţinut minimum 7 puncte.

Persoanele declarate admise vor prezenta la semnarea contractului individual de muncă adeverinţa medicală şi cazierul judiciar.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la Compartimentul Resurse Umane, tel. 021.3183069.

Bibliografia este disponibila pe www.research.ro

Sursa: www.research.ro

Ministerul Culturii selectează parteneri eligibili în vederea depunerii de proiecte în parteneriat

Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, selectează parteneri eligibili în vederea depunerii de proiecte în parteneriat.

Într-o primă etapă, căutăm parteneri pentru depunerea de proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 5, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

Tipuri de parteneri eligibili, conform Ghidului Solicitantului:

instituții subordonate Ministerului Culturii;
instituții culturale;
autorități publice centrale;
autorități publice locale;
unități de cult și asociații religioase;
organizații Non-Guvernamentale (persoane juridice de drept privat fărăs cop patrimonial);
alte instituții și/sau organizații active în sectorul cultural.

În vederea selecției, potențialii parteneri vor transmite următoarele documente:
–    scrisoare de intenție, însoțită de o scurtă prezentare a ideii de proiect (obiectiv general, obiective specifice, activități, rezultate așteptate și un buget estimativ), asumată de reprezentantul legal al organizației/instituției;
–    documente din care să reiasă:
–  experiența organizației/instituției în domeniul vizat de proiectul propus;
–  experiența în scrierea și managementul proiectelor cu finanțare nerambursabilă (dacă este cazul).

Propunerile de parteneriat vor fi evaluate prin acordarea unui punctaj, în funcție de:

– ideea de proiect (relevanța proiectului și corespondența cu obiectivul specific corespunzător priorităţii de investiţii 5.1 al axei prioritare 5 a P.O.R);
– capacitatea tehnică (experiența organizației atât în domeniul vizat de proiectul propus, cât și în scrierea și managementul proiectelor cu finanțare nerambursabilă).

Pentru informații suplimentare, vă rugăm accesați www.inforegio.ro , secțiunea POR 2014 – 2020, Ghiduri specifice.

Propunerile de parteneriat vor fi transmise la adresa de e-mail parteneriat@umpcultura.ro.

Date de contact:
Ministerul Culturii – Unitatea de Management a Proiectului
B-dul Unirii nr. 22, et. 5, camera 503, sector 3 – București
Mihai Monoranu – tel.: +4 021.223.03.46, e-mail: parteneriat@umpcultura.ro

Sursa: www.cultura.ro

Centrul Diecezan Caritas Iaşi angajează asistent medical!

Centrul Diecezan Caritas Iaşi, anunţă scoaterea la concurs pentru postul de asistent medical în cadrul Proiectului Servicii de Îngrijire la Domiciliu, în municipiul Iaşi.

Cerinţe:

– studii medii, asistenţă medicală;

– abilităţi de comunicare şi interrelaţionare;

– capacitate de adaptare la medii şi situaţii noi;

– experienţă în domeniu, minimum 1 an;

– permis de conducere cat. B

Conţinutul dosarului (se va trimite pe e-mail: contact@caritas-iasi.ro)

– Curriculum Vitae în format Europass

– copie după cartea de identitate;

– copie după actele de studii;

– copie după certificatul de căsătorie (dacă este cazul şi dacă numele de pe actele de studii nu coincide cu cel din cartea de identitate).

Pentru mai multe detalii, persoana de contact este Adriana Mihaela Ianuş, coordonator executiv Serviciul de Îngrijire la Domiciliu Caritas Iaşi, tel. 0752/557950.

Data limită de înscriere este vineri, 12 februarie 2016.

Interviul va avea loc luni, 15 februarie 2016, ora 10.00 la Centrul Diecezan Caritas Iaşi, str. Sărărie, 134, Iaşi.

Sursa: www.caritas-iasi.ro