MOL România și Fundația Pentru Comunitate lansează cea de-a șaptea ediție a programului Permis pentru viitor, destinat tinerilor din medii defavorizate

Tineri din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente, pot obține finanțare pentru acoperirea costurilor școlii de șoferi. Finanțarea se oferă prin programul Permis pentru viitor, ajuns la cea de-a șaptea ediție, organizat pe bază de concurs de proiecte de către Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Tinerii interesați sunt invitați să depună proiectele pentru finanțare până la data de 21 ianuarie 2022.

Persoanele eligibile pentru finanțare sunt tinerii cu vârsta între 18 și 25 de ani, care doresc să obțină permis de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.

„Accesul pe piața muncii poate fi un proces anevoios pentru tinerii lipsiți de posibilități materiale, însă prin intermediul programului Permis pentru viitor aceștia pot obține banii necesari pentru a-și asigura o calificare de bază, care să îi ajute să facă primii pași într-o viitoare carieră. Așa cum am spus în repetate ocazii, MOL România este un partener dedicat al comunității și vom rămâne prezenți acolo unde este nevoie de noi”, a declarat Camelia ENE, CEO &Country Chairman MOL România.

Evenimentul online de lansare i-a avut ca invitați pe șapte dintre beneficiarii programului,  tineri care au obținut sprijin financiar la edițiile anterioare. Aceștia și-au împărtășit experiența și au răspuns întrebărilor referitoare la condițiile de acces în program, impactul acestui sprijin și criteriile de eligibilitate.

Am reușit să trec cu succes proba practică abia la a doua încercare. După o primă încercare nereușită, m-am mobilizat și am învățat mai bine având sprijinul instructorului. Recomand cu încredere acest program tuturor tinerilor care au resurse financiare limitate, asemenea mie”, a declarat Nyiri Alexandra, beneficiară a ediției din 2020.

De la începutul acestui program, 116 tineri au finalizat cu succes cursurile: 96 au obținut permis de categoria B, 17 categoria C și un atestat, o tânără are carnet categoria B pentru automobil adaptat, un tânăr a luat examenul pentru categoria B96 (care permite suma MMA autoturism + rulotă/remorcă până la limita de 4.250 kg), și un tânăr are permis pentru tractoare agricole. Alți 33 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.

„Experiența celor șase ediții anterioare ale programului Permis pentru viitor ne arată importanța mentorilor care ajută tinerii pe parcursul studiilor la școala de șoferi. De asemenea, am constatat că cei care depun proiecte cu susținerea unor ONG-uri, în mare parte reușesc să finalizeze cu succes studiile și examenele. În jurizarea proiectelor, o adeverință din partea unui angajator care oferă un loc de muncă în cazul în care solicitantul va deține permis de conducere, constituie un real avantaj. Pe parcursul celor două luni de înscriere care se desfășoară atât online, cât și prin poștă, în funcție de opțiunea solicitanților, oferim consiliere permanentă pentru toți cei interesați”, aprecizat András Imre, Director Executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Formularul de înscriere și alte detalii se găsesc pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.

***

Despre programul Permis pentru viitor

Programul Permis pentru viitor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Prin acest program se acordă finanțarea necesară obținerii permisului de conducere – costurile școlii de șoferi și cheltuielile adiacente – pentru categoriile B, C sau D (incluzând tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie), în cazul tinerilor din medii defavorizate, cu vârstele cuprinse între 18 și 25 de ani, pentru care existența permisului este o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă, ori un instrument benefic în îndeplinirea sau extinderea atribuțiilor de serviciu în cazul celor care se află deja în activitate.

În cei șase ani de la prima lansare în 2015, programul Permis pentru viitor a fost premiat de două ori pe plan național: la Gala Societății Civile 2018 și la Romanian CSR Awards 2017.

Despre MOL România

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 25 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 243 de stații de servicii, 2 depozite de carburanți, la Giurgiu și Tileagd și un terminal LPG la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de aproximativ 250 de angajați proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piață QUDAL. Începând cu anul 2018, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program MOL pentru sănătatea copiilor sau Permis pentru viitor.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie de petrol și gaze internațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 40 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. Activitățile de explorare și producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 75 de ani în domeniul hidrocarburilor. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în 9 țări, iar cele de explorare în 14 țări. Grupul MOL controlează trei rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproximativ 1.933 de stații de servicii în 10 țări din Europa Centrală și de Est, dintre care 243 în România.

Despre Fundația Pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și reabilitarea lor.

Federația Fundațiile Comunitare din România și Lidl România lansează a treia ediție a programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”

Pentru a treia ediție consecutivă, Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România continuă să susțină cele mai bune soluții locale la provocări din educație și mediu, dând startul la finanțări nerambursabile în 5 orașe noi: Botoșani, Buzău, Craiova, Lugoj și Turda.

Începând cu 24 noiembrie, ONG-uri și grupuri de inițiativă din cele 5 noi orașe pot aplica pentru unul dintre granturile nerambursabile prin intermediul celei de-a treia ediții a programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Valoarea totală a granturilor oferite de Lidl România este de peste 1.225.000 de lei. Programul este coordonat la nivel național de Federația Fundațiile Comunitare din România prin 5 fundații comunitare din rețeaua federației. Fiecare fundație va acorda prin concurs, finanțări în valoare de 245.000 lei și mentorat, pentru cele mai bune soluții locale la provocări în domeniile mediu și educație.

Astfel, în comunitățile din Botoșani, Buzău, Craiova, Lugoj și Turda vor putea fi puse în practică inițiative precum: amenajarea de grădini urbane în cartiere și hub-uri educaționale, ateliere anti-risipă și de reutilizare creativă a materialelor, șezători urbane intergeneraționale, informarea și conștientizarea locuitorilor orașului pe tematici de natură, biodiversitate, tururi de „citizens science”, și multe alte idei din comunitate din cele două domenii.

Obiectivele pe care trebuie să le aibă în vedere aplicanții din fiecare oraș au fost fundamentate în urma unui proces intensiv de cercetare și dialog cu administrațiile locale și societatea civilă. Respectând specificul local al provocărilor și oportunităților identificate, fundațiile comunitare au stabilit următoarele direcții locale de finanțare:

  • La Botoșani, Fundația Comunitară Iași caută inițiative educaționale curajoase, ambițioase, care inovează domeniul educațional și care aduc plus valoare în comunitate.
  • În Buzău, Fundația ComunitarăBuzău vizează inițiative colaborative de educație și mediu care mobilizează comunitatea buzoiană și cresc gradul de implicare civică și comunitară în rândul adulților și în special al tinerilor.
  • La Craiova, Fundația Comunitară Vâlcea caută proiecte de educație pentru mediu care dezvoltă sentimentul de apartenență prin implicare civică și care sădesc obiceiuri sănătoase pentru copii și tineri.
  • La Lugoj, Fundația Comunitară Timișoaraașteaptă inițiative colaborative care protejează mediul, îmbunătățesc spațiului urban comun și cresc capacitatea grupurilor și organizațiilor lugojene de a adresa mai bine nevoile comunității.
  • La Turda, Fundația Comunitară Cluj încurajează inițiative de mediu și educație care crează contexte de conectare și învățare intergenerațională și activează un spațiu comun de implicare civică și dialog.

Procesul de aplicare este distinct ca etape și calendar de la un oraș la altul. Informații specifice în legătură cu procesul de aplicare pot fi consultate în ghidurile de finanțare disponibile pe pagina de website www.foundulpentruunviitormaibun.ro. Pe toată perioada de aplicare, cele 5 fundații comunitare pun la dispoziție sesiuni de consiliere sau training pentru rafinarea ideilor de proiecte și pentru redactarea cererilor de finanțare. Selecția finală va fi realizată de echipe de jurizare stabilite local, pe baza experienței în dezvoltare de proiecte și în domeniile strategice ale programului. 

Inițiativa programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” vine ca un răspuns pentru nevoile reale ale comunităților și este o măsură prin care Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România își propun să sprijine acțiuni relevante, cu impact pe termen lung.  La primele două ediții, programul s-a implementat în alte 11 orașe din țară și a finanțat 84 de inițiative locale care au generat o mobilizare impresionantă. Peste 1000 de acțiuni civice, mii de ore de voluntariat și zeci de mii de cetățeni impactați pozitiv direct sau indirect, sunt doar câteva din rezultatele concrete ale primelor ediții.

„Ultimii doi ani ne-au arătat cât de multe se pot face pentru a răspunde provocărilor locale, atunci când oportunitatea se întâlnește cu inițiativa comunității. «Fondul pentru un viitor mai bun în comunități» a redat spații publice comunității, a digitalizat școli și a încurajat inițiative verzi și sustenabile de protejare a mediului. În primele două ediții am activat transformări în 11 orașe din țară, consolidând capacitatea grupurilor de inițiativă și a ONG-urilor locale. Mergem mai departe, în 5 orașe noi, cu încredere în resursele comunității și cu siguranța că cele mai bune soluții vor fi identificate și maxim potențate de fundațiile comunitare din rețeaua federației”, a declarat Ciprian-Mihai Păiuș, Director executiv – Federația Fundațiile Comunitare din România.

Cei interesați să afle mai multe sau să se implice ca voluntari sau susținători pot accesa website-ul național al programului (www.foundulpentruunviitormaibun.ro)  sau conturile de social media dedicate programului, respectiv: pagina națională de Facebook (https://www.facebook.com/fondulpentruunviitormaibun) și paginile locale din Botoșani, Buzău, Craiova, Lugoj și Turda.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent aproximativ 11.550 de magazine și peste 200 de centre logistice și depozite în 30 de țări la nivel mondial.

Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm.

În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.

Federația Fundațiile Comunitare din România a fost fondată în 2012 și are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile. Federația susține 18 fundații comunitare însumând peste 7000 de proiecte și 51 de milioane de lei în investiții comunitare. În prezent mai bine de 52% din populația României are acces la o fundație comunitară și rețeaua este în continuă creștere.

Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale (AFCP), ediţia 2022

Biroul de Diplomatie Publică al Ambasadei  SUA anunță că acceptă propuneri de proiecte pentru Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale (AFCP) Ediția 2022.

Prima etapa de înscriere pentru AFCP 2022 consta in crearea si trimiterea unei așa-numite note de concept in format Word.

Toate amănuntele necesare transmiterii notei de concept se regăsesc in documentul de aici.

Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale sprijină conservarea, an de an, a obiectivelor de genul: clădiri istorice și situri arheologice, obiecte si colecții culturale/de patrimoniu, obiecte arheologice si etnografice, pictură, sculpturi, manuscrise, muzica tradițională, meștesuguri etc.

Termenul limita de trimitere a notelor de concept este 9 decembrie 2021 inclusiv.

Sursa: www.cultura.ro

MOL România și Fundația Pentru Comunitate susțin cu 563.000 lei performanța a 581 de tineri sportivi și artiști

MOL România și Fundația Pentru Comunitate anunță rezultatele concursului de proiecte din cadrul celei de-a 16-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor. Prin intermediul acestui program, 186 de proiecte din domeniile artei și sportului vor primi finanțare în valoare de 563.000 lei, 581 de tineri sportivi și artiști devenind beneficiarii direcți ai acesteia. De la prima ediție a acestui program, din 2006 și până în prezent, 3.062 de tineri sportivi și artiști au primit finanțare pentru proiectele lor, suma totală alocată fiind de 5.467.000 lei.

Din echipa României la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 au făcut parte șase sportivi beneficiari ai diferitelor ediții ale Programului MOL de promovare a talentelor: Szőcs Bernadette – tenis de masă, Incze Kriszta – lupte libere, Robert Glință, Daniel Martin și David Popovici – înot, Miklós Andrea – atletism. David Popovici a obținut locul 4 la 200 metri liber și locul 7 la 100 metri liber, Szőcs Bernadette locul 5 la dublu mixt și în echipă, Incze Kriszta și Robert Glință locul 8 la lupte libere, respectiv 100 metri spate.

“Suntem foarte mândri și foarte bucuroși că am ajuns la cea de-a 16-a ediție a programului MOL pentru susținerea tinerelor talente. Tinerii pe care i-am sprijinit de-a lungul acestor ani și-au demonstrat valoarea atât la Jocurile Olimpice de la Tokyo, cât și la diferite alte competiții interne și internaționale. Pentru noi, echipa MOL România, este o onoare că le-am putut fi alături încă de la început, iar faptul că unii dintre ei sunt deja parte a unei elite internaționale, reconfirmă valoarea programului nostru, rigurozitatea metodelor de selecție și ne alimentează energia pentru a merge mai departe”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.

La ediția din acest an a Programului MOL de promovare a talentelor au fost înscrise 409 proiecte, prin care 1.114 de tineri sportivi și artiști au solicitat finanțare în valoare totală de peste 2.667.000 de lei. Alocarea fondului de 563.000 lei s-a făcut în urma selecției realizate de către juriile specializate din sport și artă, fiind declarate câștigătoare 186 de proiecte, prin care obțin finanțare 581 de tineri talentați. Cele 99 de proiecte  sportive sunt susținute cu suma totală de 223.000 lei, cele 53 din  domeniul artelor cu 200.000 lei, iar cele 34 de proiecte din categoria de vârstă de peste 18 ani cu 140.000 de lei.

„Bucuria acestui moment, faptul că am ajuns la cea de-a 16 -a ediție a acestui program, ne-a fost umbrită de despărțirea de Ivan Patzaichin. Timp de șapte ani el a făcut parte din juriul Programului MOL de susținere a tinerelor talente și a fost pentru noi o onoare să îl cunoaștem și să beneficiem de prezența și  priceperea lui în identificarea tinerelor talente. Îi mulțumim pentru că ne-a fost alături, pentru că ne-a servit drept exemplu și nu putem decât să promitem că mergem mai departe, purtându-l în gândurile noastre”, a declarat András Imre, Directorul Executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Listele proiectelor finanțate parțial sau integral sunt publicate pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro

Despre program:

În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor, un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Din finanțarea totală a ediției a 16-a, 223.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei domeniului artelor și 140.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului.

În cei 16 ani de existență a Programului, au fost acordate finanțări în valoare de peste 5.467.000 lei, pentru 3.062 de tineri sportivi și artiști, o parte dintre ei obținând finanțare de mai multe ori în cadrul celor 2.409 de proiecte câștigătoare, susținute în acești ani.

Membrii juriului de artă:

Márkos Albert, violonist, concert-maestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, președintele juriului, Miriam Cuibus, actriță a Teatrului Național Cluj, lector al Facultății de Teatru și TV din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Timotei Nădășan, grafician, director al revistei de artă contemporană IDEA, Nelida Nedelcuț, profesor universitar, prorector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Erich Türk, organist, lector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.

Membrii juriului de sport:

Violeta Beclea Székely, campioană europeană, vicecampioană olimpică la atletism, director al departamentului de marketing și comunicare din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, președintele juriului, Ion Bădescu, antrenor de înot la Clubul Sportiv Școlar Nr. 1 Timișoara, laureat al Premiului Mentor pentru excelență în educație 2020, Laura Cârlescu Badea, campioană olimpică și mondială la scrimă, Narcisa Lecușanu, membru executiv în cadrul Federației Internaționale de Handbal, Marian Ursescu, jurnalist, Gazeta Sporturilor.

Despre MOL România

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 25 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 243 de stații de servicii, 2 depozite de carburanți, la Giurgiu și Tileagd și un terminal LPG la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de aproximativ 250 de angajați proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piață QUDAL. Începând cu anul 2018, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program MOL pentru sănătatea copiilor sau Permis pentru viitor.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie de petrol și gaze internațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 40 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. Activitățile de explorare și producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 75 de ani în domeniul hidrocarburilor. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în 9 țări, iar cele de explorare în 14 țări. Grupul MOL controlează trei rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproximativ 1.933 de stații de servicii în 10 țări din Europa Centrală și de Est, dintre care 243 în Romania.

Despre Fundația Pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și reabilitarea lor.

În atenția ONG: Consultări privind Programul România-Ucraina 2021-2027

În perioada 2021-2027, România va beneficia de asistență financiară comunitară nerambursabilă pentru dezvoltarea de programe și proiecte de cooperare transfrontalieră, avand ca scop îmbunătățirea schimburilor la nivel regional și local, respectiv soluționarea lacunelor în dezvoltarea zonelor de frontieră prin încurajarea cooperării și schimbului de bune practici între statele Uniunii Europene (UE) și state vecine non-membre UE.

Astfel, în contextul viitorului Program Operațional România – Ucraina 2021 – 2027 și în vederea derulării consultărilor preliminare (focus grupuri) cu toți factorii interesați pentru identificarea direcțiilor de finanțare, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional România – Ucraina 2014 – 2020 lansează apelul public de depunere a intenției de participare pentru Organizațiile Non-Guvernamentale (ONG) care activează în domeniile mediului (în particular schimbări climatice și riscuri de mediu, biodiversitate și resurse naturale, poluarea aerului), conectivitate digitală, infrastructură durabilă, inteligentă și intermodală, educație, sănătate și incluziune socială, cultură, capacitate instituțională, societate civilă (în special cooperarea între comunități), managementul frontierei, managementul riscurilor dezastrelor.

Participarea la focus grupuri va fi realizată în format on-line în perioada aprilie-mai 2021, va fi voluntară și nu va fi remunerată. În cazul unui număr mare de organizații care își manifestă interesul de a participa la aceste grupuri, vor avea prioritate cele care au desfășurat o activitate mai îndelungată în domeniul vizat, în limita a două (2) ONG per focus grup (organizate în funcție de obiectivele de politică avute în vedere în etapa de programare).

Organizațiile interesate sunt invitate să transmită un email de intenție pe adresa info.ro-ua-md@mdrap.ro până la data de 12 aprilie 2021, indicând cel puțin următoarele informații (în limba engleză):

  1. Programul România – Ucraina
  2. Domeniul vizat
  3. Relevanța activității organizației pentru domeniul ales (maximum 10 rânduri)
  4. Data înființării organizației
  5. Experiența în cooperarea transfrontalieră (maxim 10 rânduri)
  6. Date de contact

În situația în care organizația dumneavoastră va fi selectată pentru participarea la un focus grup, veți fi informați cu cel puțin 5 zile în avans cu privire la data și ora întâlnirii, și veți primi link-ul întâlnirii și indicații de conectare.

Sursa: www.mlpda.ro

Administrația Fondului Cultural Național anunță alocarea a 15 milioane de lei pentru finanțarea proiectelor și programelor culturale în sesiunea II/2021

Ca urmare a finalizării filei de buget Administraţia Fondului Cultural Naţional anunţă informaţiile referitoare la cadrul de desfășurare a sesiunii de finanţare II/2021, destinată susţinerii de proiecte culturale, deschisă pe data de 01 martie 2021.

Administrația Fondului Cultural Național anunță alocarea a 15 milioane de lei pentru finanțarea proiectelor și programelor culturale în sesiunea II/2021 și nu este o păcăleală!

„Cu sprijinul colegilor din Ministerul Culturii a fost emisă cu prioritate fila de buget pentru Fondul Cultural Național și suntem astfel în măsură să anuntăm cadrul de derulare al acestei sesiuni. Pe baza resurselor existente în Fond, Consiliul AFCN a alocat 13 milioane de lei pentru finanțarea proiectelor culturale, organizate până la 15 noiembrie 2021, și 2 milioane de lei pentru programele multianuale derulate în perioada iulie 2021 – 15 iunie 2023. În condițiile date, calendarul sesiunii se extinde cu 30 de zile pentru depunerea ofertelor culturale, conform prevederilor legale,” a precizat Irina Cios, directoarea AFCN.

Perioada de înscriere a proiectelor culturale pe platforma online a demarat la 1 martie și se va finaliza pe 30 aprilie 2021.

Reamintim că proiectele culturale pot fi încadrate în 11 arii tematice:

ARTE VIZUALE, TEATRU, MUZICĂ, DANS, ARTĂ DIGITALĂ ȘI NOILE MEDII, EDUCAȚIE PRIN CULTURĂ, INTERVENȚIE CULTURALĂ, PATRIMONIU CULTURAL MATERIAL, PATRIMONIU CULTURAL IMATERIAL, PROMOVAREA CULTURII SCRISE, PROIECTE CU CARACTER REPETITIV.

Acestora li se adaugă programele multianuale, definite separat.

Începând cu această sesiune un operator cultural nu poate înscrie în concurs mai mult de 2 (două) oferte culturale pe sesiune, dintre care poate propune un singur program multianual.

Se menține condiția de eligibilitate ca ofertele culturale depuse să nu fie co-finanțate din alte fonduri publice care aplică scheme de minimis.

Vă invităm să consultați toate documentele publicate, care sunt revizuite la fiecare sesiune, și vă semnalăm actualizarea declarației pe proprie răspundere și a declarației de parteneriat.

Toate informațiile referitoare la priorități, plafoane de finanțare și calendarul de derulare a sesiunii II/2021 sunt disponibile online pe pagina www.afcn.ro.

Sursa: www.afcn.ro


Apelul pentru inițiative bilaterale „Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023″ este relansat, cu o mărire de buget!

Apelul pentru inițiative bilaterale „Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023″ a fost relansat, iar noul termen de depunere este 20.12.2021 (ora 16:00, ora României). În același timp, bugetul pentru inițiative bilaterale – linie de finanțare gestionată de Ministerul Investițiilor și Proictelor Europene – a fost crescut la 2 milioane de euro (grant 100%).

Depunerea documentelor se va face exclusiv on-line pe platforma https://t2023.eeagrants.ro/.

Vor fi finanțate evenimente, seminarii, campanii, festivaluri, expoziții, târguri care să transfere cunoștințe, bune practici în strânsă legătură cu Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii și derulate în parteneriat cu entități similare din statele donatoare – Norvegia, Islanda, Liechtenstein.

În cadrul acestui apel, poate aplica orice entitate publică sau privată, inclusiv ONG-uri, cu personalitate juridică din România și statele donatoare.

Aplicanții pot solicita clarificări la următoarea adresă: eeagrants.bilateral@mfe.gov.ro.

Aici regăsiți textul integral al apelului și documentele aferente: 

  • „Capitala Europeană a Culturii” este o inițiativă a Uniunii Europene care urmărește să evidențieze bogăția și diversitatea culturilor din Europa, să celebreze trăsăturile culturale pe care europenii le împărtășesc, să crească sentimentul de apartenență al cetățenilor europeni la o zonă culturală comună și să favorizeze contribuția culturii la dezvoltarea orașelor. Timișoara a fost desemnată Capitala Europeană a Culturii pentru anul 2021, cu conceptul de proiect „Shine your light – Light up your city!” 
  • Granturile SEE și Norvegiene reprezintă contribuția Regatului Norvegiei, Islandei și Principatului Liechtenstein la reducerea disparităților sociale și economice din Spațiul Economic European și la întărirea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din sudul și centrul Europei https://www.eeagrants.ro/ – https://www.facebook.com/Granturisee/
  • Fondul pentru Relații Bilaterale din cadrul Granturilor SEE și Norvegiene este constituit pentru a sprijini inițiative între entități din România și entități din Norvegia, Islanda și Liechtenstein, cu obiectivul specific de consolidare a relațiilor bilaterale, respectiv, de a contribui la dezvoltarea cooperării și îmbunătățirea cunoașterii și înțelegerii reciproce. Fondul este gestionat de Punctul Național de Contact pentru Granturile SEE și Norvegiene din România.

Sursa: www.cultura.ro

Innovation Norway România a lansat apelul de propuneri de proiecte “Electrificarea gospodăriilor: Soluții de electrificare pentru gospodăriile neelectrificate”

Innovation Norway România, operatorul de fond al Programului pentru Energie în România, finanțat din Granturile SEE și Norvegiene, a lansat apelul de propuneri de proiecte “Electrificarea gospodăriilor: Soluții de electrificare pentru gospodăriile neelectrificate”, prin care vine în sprijinul autorităților publice, operatorilor de distribuție și de sistem, ONG-urilor și IMM-urilor care doresc implementarea furnizării de electricitate în comunitățile și gospodăriile (cu locatari permanenți) care nu își permit taxele de concentrare. De asemenea, sunt vizate și amplasamentele din zonele unde rețeaua electrică nu este fezabilă din punct de vedere economic, astfel încât să se creeze soluții de alimentare cu energie a gospodăriilor neelectrificate.

Programul urmărește finanțarea cu prioritate a proiectelor prin care se implementează furnizarea cu siguranță sporită a energiei electrice prin metode generatoare de emisii de carbon reduse.

Domeniile eligibile ale programului sunt:
–       energie regenerabilă;
–       eficientă energetică;
–       cercetare și dezvoltare;
–       training și conștientizare;
–       electrificarea gospodăriilor.

Granturile disponibile per proiect se încadrează între 30,000 € și 2,000,000 € astfel:
–       schemă de granturi mici: între 30,000 € și 200,000 €;
–       apelul de proiecte: între 200,000 € și 2,000,000 €.

Valoarea grantului pentru operatorii non-economici (de exemplu autoritați publice și ONG-uri care nu desfășoară activitați economice) va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile, fără depășirea valorii maxime care poate fi acordată unui proiect.

Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 29.04.2021, ora 14:00 (ora României).

Condiții de eligibilitate:
–       aplicanți: orice entitate privată sau publică, comercială sau necomercială, organizații neguvernamentale, înregistrate că persoane juridice în România;
–       parteneri: orice entitate privată sau publică, comercială sau necomercială, organizații neguvernamentale, înregistrate ca persoane juridice în România, Islanda, Liechtenstein, Norvegia. Menționăm faptul că parteneriatele cu entitățile din statele donatoare sunt încurajate, dar nu sunt obligatorii.
–       acțiuni: utilizarea de surse de energie regenerabilă (RES) pentru proiectele de electrificare, care să includă, dar să nu se limiteze doar la energia solară, hidroenergie, biomasă, eoliană, sau realizarea conexiunii la rețea, care să vizeze și extinderea și modernizarea acesteia. Se dorește, în special, creșterea numărului de persoane care beneficiază de conectarea gospodăriilor la soluțiile de electrificare, cifra preconizată fiind de 2,700.

Scor suplimentar la evaluare vor avea gospodăriile izolate, situate la mai mult de 2 km de la rețeaua de alimentare accesibilă. Gospodăriile neelectrificate nou amplasate, pentru care există autorizație de construire emisă sau prelungită în ultimii 10 ani, precum și dezvoltările rezidențiale, nu sunt eligibile pentru acest apel, decât în cazul în care acestea sunt locuite de către rezidenți vulnerabili, conform Legii 292/2012 privind asistență socială.

Totodată, pe 26 martie 2021, începând cu ora 10:30 pana la 11:30, se va organiza un webinar, în care vă vor fi prezentate toate informațiile specifice despre acest apel. Participarea este gratuită, iar pentru a-l putea viziona trebuie sa accesați acest link

Pentru mai multe informații, puteți consulta următoarele link-uri disponibile:
https://www.innovasjonnorge.no/en/start-page/eea-norway-grants/Programmes/reneweable-energy/romania-energy/electrification/call-for-proposals-electrification-ro/
https://www.innovasjonnorge.no/roenergy  
https://www.facebook.com/EnergyProgrammeinRO
https://www.linkedin.com/company/innovation-norway-romania

Sursa: www.adrnordest.ro

FRDS deschide o nouă rundă de finanțare în cadrul apelului de proiecte “Creşterea incluziunii şi abilitarea romilor”

Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), în calitate de Operator de Program pentru Programul „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei şi creşterea incluziunii romilor” (Dezvoltare locală), finanţat din Granturile SEE şi Norvegiene 2014-2021, a lansat miercuri, 6 ianuarie 2021, cea de-a doua rundă de finanțare aferentă apelului de propuneri de proiecte „Creșterea incluziunii și abilitarea romilor”.

Suma alocată acestei runde este de 7.806.133,95 de euro și este asigurată de Granturile SEE 2014-2021 (85%) şi de Guvernul României (cofinanţarea publică de 15%).

Valoarea minimă a grantului care poate fi solicitat pentru implementarea unui proiect în cadrul acestei rude este de 300.000 de euro, limita maximă fiind de 1.000.000 de euro.

Proiectele finanţate în cadrul apelului vor contribui la atingerea unuia sau mai multora din următoarele obiective:

  1. creșterea accesului și a calității serviciilor sectoriale sau integrate pentru romi, în următoarele sectoare: asistență socială, educație, ocupare, sănătate și locuire;
  2. abilitarea romilor (empowerment), în special a femeilor și tinerelor rome, a experților și liderilor romi;
  3. combaterea oricărei forme de discriminare a romilor.

Solicitanţii eligibili sunt organizaţiile neguvernamentale, entităţile publice şi asociaţiile autorităţilor locale.

Proiectele se vor adresa următoarelor grupuri ţintă:

  • persoane și familii de etnie romă (copii, tineri, adulți) în situații de vulnerabilitate, de risc sau care se confruntă cu diverse forme de excluziune socio-economică și care au nevoie de documente de identitate, de servicii educaționale, servicii de ocupare, servicii pentru sănătate și/ sau servicii de locuire;
  • persoane de etnie romă (adulți, tineri sau copii), în special femei și tinere rome, cu niveluri scăzute de conștientizare privind drepturile lor și participarea la viața comunității, care au nevoie să participe în activități de abilitare (empowerment);
  • experți și lideri romi – care activează pe cont propriu sau în cadrul unor organizații neguvernamentale, grupuri de acțiune, grupuri comunitare, autorități și instituții publice, sindicate, asociații ale elevilor sau studenților, partide politice, asociații de tineret sau altor forme de asociere, persoane aflate în poziții de lideri formali sau informali în relație cu persoanele și/ sau familiile rome în situații de vulnerabilitate (inclusiv mediatori sociali, școlari, sanitari etc.). Acest grup țintă va fi inclus în proiect numai împreună cu cel puțin unul din celelalte grupuri țintă principale;
  • specialiști/ voluntari din domeniile educației, sănătății, ocupării, serviciilor sociale, administrației publice, sectorului ONG etc., implicați în furnizarea de servicii persoanelor de etnie romă;
  • membri ai comunității aparținând populației majoritare, care locuiesc în zonele de intervenție ale proiectului și trăiesc în condiții socio-economice similare cu persoanele de etnie romă din grupul țintă principal, în situații de risc sau confruntându-se cu diverse forme de excluziune socio-economică;
  • membri ai comunității aparținând populației majoritare, care locuiesc în zonele de intervenție ale proiectului, subiecți ai campaniei/campaniilor de conștientizare.

Activităţile eligibile vor fi centrate pe furnizarea de servicii integrate (obţinerea documentelor de identitate, servicii educaţionale, servicii de ocupare, servicii pentru sănătate, îmbunătăţirea condiţiilor de locuit); furnizarea de informaţii persoanelor de etnie romă, în special femeilor şi tinerelor rome, cu privire la modalităţi de afirmare a drepturilor acestora și de accesare a serviciilor publice; dezvoltarea capacităţilor individuale ale persoanelor de etnie romă; activităţi de creştere a responsabilităţii şi a capacităţii autorităţilor şi instituţiilor publice de a fi mai incluzive; activităţi care promovează capacitatea de organizare la nivel local a romilor; formarea personalului şi a voluntarilor care lucrează cu persoane de etnie romă; campanii de creştere a conştientizării pe teme de abilitare adresate persoanelor de etnie romă, în special femeilor rome și tinerilor romi cu niveluri scăzute de conștientizare a drepturilor și de participare în viața comunității; schimburi de bune practici cu entităţi din Islanda, Liechtenstein şi Norvegia pe teme de abilitare.

Durata recomandată a proiectelor este cuprinsă între 12 şi 24 de luni

Depunerea propunerilor de proiecte se realizează online, termenul-limită fiind 15 aprilie 2021.

Documentația aferentă acestei runde de finanțare precum și alte informații suplimentare sunt disponibile pe pagina web aferentă Programului Dezvoltare locală, https://dezvoltare-locala.frds.ro/apelul-cresterea-incluziunii-si-abilitarea-romilor/. Eventuale solicitări de clarificări pot fi transmise de cei interesați pe adresa de e-mail info@frds.ro.

———————————————————

Programul Dezvoltare locală își propune să finanțeze proiecte menite să crească gradul de utilizare a serviciilor sociale de către grupurile dezavantajate și de incluziune socială a copiilor și tinerilor aflați în situații de risc, să contribuie la combaterea abandonului școlar, la dezvoltarea unor măsuri integrate de incluziune a romilor și de combatere a discriminării, să dezvolte capacitatea administrației centrale și locale de a aplica principiile bunei guvernări, respectiv să sprijine punerea în practică a recomandărilor CEDO privind respectarea drepturilor omului în România. Programul are un buget total de 86.941.176 de euro (incluzând cofinanțarea de 15% acordată de Guvernul României).

Detalii specifice despre Programul Dezvoltare locală sunt disponibile pe www.frds.ro, https://dezvoltare-locala.frds.ro,  www.eeagrants.ro și www.eeagrants.org.

Sursa: www.dezvoltare-locala.frds.ro

MOL România susține tineri din medii defavorizate printr-o nouă ediție a programului „Permis pentru viitor”

Programul „Permis pentru viitor”, organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România, a ajuns la cea de-a șasea ediție. Prin intermediul acestui program sunt acoperite costurile necesare pentru obținerea permisului de conducere pentru tineri din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente.

Persoanele eligibile pentru finanțare sunt tinerii cu vârsta între 17 și 25 de ani care doresc să obțină permis de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.

Solicitările de finanțare pot fi transmise online sau prin poștă până la data de 23 ianuarie 2021.

„Tinerii aflați la început de drum se confruntă cu multe dificultăți, mai ales atunci când provin din medii defavorizate. Dificultățile sunt accentuate de perioada de criză generată de pandemie. MOL România înțelege acest context și vine cu bucurie alături de tinerii care au nevoie de resurse și de sprijin, printr-o nouă ediție a Programului Permis pentru viitor. Interesul manifestat pentru acest program a crescut cu fiecare ediție, ceea ce ne-a demonstrat utilitatea sa. MOL România rămâne partenerul dedicat al comunităților și vom continua să fim implicați și prezenți acolo unde este nevoie de noi”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.

În cadrul evenimentului online de lansare a ediției din acest an a programului, șase tineri care au beneficiat de sprijin financiar la edițiile anterioare și au obținut permis de conducere, au vorbit despre experiența lor în accesarea facilităților oferite prin program și despre realizările lor ca posesori de carnet de șofer. 

Condițiile actuale au creat adevărate obstacole în calea realizării celor planificate pentru acest an, dar nu m-au împiedicat deloc să studiez, să mă pregătesc bine din timp. Obținând și finanțare pentru plata taxelor, m-am înscris imediat după redeschiderea școlii de șoferi, iar în cel mai scurt timp posibil am finalizat cursurile și am luat cu succes examenul. Este de fapt o calificare într-o meserie care mă ajută în viață„, a declarat Fekete Előd, primul beneficiar al ediției trecute care a obținut permis.

De la începutul acestui program, 80 de tineri au finalizat cu succes cursurile: 69 au obținut permis de categoria B, 8 categoria C, o tânără are carnet categoria B pentru automobil adaptat, un tânăr a luat examenul pentru categoria B96 (ce permite suma MMA autoturism + rulotă/remorcă până la limita de 4.250 kg), și un tânăr are permis pentru tractoare agricole. Alți 71 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.

„Timp de două luni primim înscrieri atât online cât și prin poștă, în funcție de opțiunea solicitanților, și asigurăm informare permanentă pentru cei interesați. Completarea corectă a formularului simplu de înscriere și anexarea celor cinci documente obligatorii sunt condițiile intrării în acest concurs de proiecte. Constituie un avantaj o adeverință din partea unui angajator care oferă un loc de muncă în cazul în care solicitantul va poseda permis de conducere, și, de asemenea constituie un avantaj o recomandare din partea unui ONG sau a unei instituții care susține necesitatea finanțării”, aprecizat András Imre, Director Executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Formularul de înscriere și alte detalii se găsesc pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.

Despre programul Permis pentru viitor

Programul Permis pentru viitor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Prin acest program se acordă finanțarea necesară obținerii permisului de conducere – costurile școlii de șoferi și cheltuielile adiacente – pentru categoriile B, C sau D (incluzând tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie), în cazul tinerilor din medii defavorizate, cu vârstele cuprinse între 17 și 25 de ani, pentru care existența permisului este o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă, ori un instrument benefic în îndeplinirea sau extinderea atribuțiilor de serviciu în cazul celor care se află deja în activitate.

În cei cinci ani de la prima lansare în 2015, programul Permis pentru viitor a fost premiat de două ori pe plan național: la Gala Societății Civile 2018 și la Romanian CSR Awards 2017.

Despre MOL România

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 25 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 240 de stații de servicii, 2 depozite de carburanți, la Giurgiu și Tileagd și un terminal LPG la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de aproximativ 250 de angajați proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piață QUDAL. Începând cu anul 2018, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program pentru Sănătatea Copiilor sau Permis pentru Viitor.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie de petrol și gaze internațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 40 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. Activitățile de explorare și producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 75 de ani în domeniul hidrocarburilor. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în 9 țări, iar cele de explorare în 14 țări. Grupul MOL controlează trei rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproximativ 1.933 de stații de servicii în 10 țări din Europa Centrală și de Est, dintre care 240 în Romania.

Despre Fundația Pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și reabilitarea lor.