Pe 2 noiembrie, la Cluj-Napoca,
va avea loc o nouă ediție a Codecamp, cea mai longevivă conferință IT din
România. Aceasta va reuni cei mai de seamă speakeri din domeniul tehnologiei,
care vor explora subiecte de mare interes pentru industria IT. Agenda
evenimentului va include discuții despre neglijența tehnică în comparație cu
datoria tehnică, intersecția arhitecturii cu implementarea sau construirea
arhitecturii evolutive.
La Codecamp_Cluj-Napoca, vor
fi prezenți profesioniști de renume la nivel global în dezvoltarea software,
precum Mark Richards, fondatorul DeveloperToArchitect.com, și autor a
numeroase cărți tehnice, inclusiv „Software Architecture: The Hard
Parts”, Venkat Subramaniam, fondator al Agile Developer, Inc. și
autor al cărții premiate „Practices of an Agile Developer”, precum și
Neal Ford, speaker apreciat la nivel internațional, care a vorbit la peste
300 de conferințe din întreaga lume, susținând peste 2000 de prezentări si autorul
mai multor cărți, cea mai recentă “Software Architecture: The Hard Parts:
Modern Trade-Off Analyses for Distributed Architectures”.
În cadrul zonei Expo a conferinței, participanții
vor avea ocazia să descopere mai multe despre companiile IT de prestigiu din
România, precum MassMutual, Nagarro, OpenText, Siemens si Orange Services. De
asemenea, vor avea parte de o experiență unică în care vor interacționa cu
personalități care au contribuit semnificativ la dezvoltarea industriei
software, toate într-un cadru relaxa, putând savura mâncăruri din bucătăria
internațională, experimentând activități inedite oferite de parteneri și
bucurându-se de o cafea de specialitate de la Nespresso.
În cadrul evenimentului Codecamp_Cluj-Napoca, în
zilele precedente conferinței (31.10 – 01.11), vor fi organizate patru
Masterclass-uri dedicate celor care doresc să-și îmbunătățească cunoștințele.
Acestea constau în workshop-uri practice, susținute de traineri de elită, care
vor oferi îndrumare participanților pe parcursul celor doua zile:
Software Architecture: The Hard Parts, cu Mark Richards
si Neal Ford;
Certified Scrum Product Owner (Scrum Alliance), cu James
Coplien;
Refactoring to Immutability, cu Kevlin Henney;
Software Design in Practice: Creating Lightweight Design, cu Venkat Subramaniam.
Biletele atât pentru Codecamp_Cluj-Napoca cât și pentru Masterclass-uri pot fi achiziționate de pe site-ul codecamp.ro sau contactând echipa la adresa de e-mail team@codecamp.ro.
Codecamp este una dintre conferințele de tehnologie
de tradiție din România, organizând din 2008 până în prezent peste 90 de
evenimente în orașe precum București, Iași, Timișoara sau Cluj-Napoca. De-a
lungul anilor, în jurul conferințelor Codecamp s-a format o adevărată
comunitate, din care fac parte zeci de mii de specialiști IT din toate
domeniile, companii de renume, start-up-uri și experți pe plan internațional.
În videoul de mai jos poți vedea cum a arătat ediția din 2022 a Codecamp_Cluj-Napoca:
Dacă ești pasionat de IT, avem o veste bună pentru tine. ITFest se întoarce! Proiectul marca SiSC, ajuns
la cea de-a XVI-a ediție,
vine în fața studenților cu oportunități variate, atât de învățare, cât și de
interacționare cu posibilii angajatori din domeniul informatic.
Sindicatul Studenților din Facultatea de Cibernetică, Statistică și
Informatică Economică (SiSC) este cea mai longevivă
organizație studențească din Academia de Studii Economice din București, având
peste 27 de ani de
activitate în reprezentarea studenților și în organizarea multor evenimente de
interes pentru aceștia.
ITFest este un proiect cu tradiție, având la activ
15 ediții de succes,
în cadrul cărora a reușit să aducă împreună studenți dornici de a urma o
carieră în IT, dar și pasionați de programare și gaming. Proiectul urmărește să
creeze o punte între studenți și angajatori, lucru ce este adesea dificil.
Prima
etapă a proiectului este evenimentul Job Hub,
care se va desfășura în data de 10 octombrie.
Acesta constă într-un târg de joburi,
ce va fi amplasat pe holurile Facultății de Cibernetică, Statistică și
Informatică Economică, între orele 11:00 și 17:00. Te încurajăm să îți notezi
toate incertitudinile și să adresezi cât mai multe întrebări companiilor care
te atrag.
Mai
mult, rezervă-ți în calendar ziua de 25 octombrie,
încât te așteptăm la Workshop
alături de cei de la Adobe.
Aceștia își propun să îți dezvăluie tainele tehnologiei, dar și să te ajute sa
construiești o punte spre un viitor de succes.
Dacă
ești pasionat de programare și îți place să lucrezi în echipă, ia-ți prietenii
pentru că vă așteptăm la Hackathon!
Vor fi organizate două competiții, mai exact pe 21 și 28 octombrie, în care veți avea șansa de a dezvolta o
aplicație pe o temă propusă de companiile partenere. Și dacă totuși încă nu
ești convins, performanțele voastre vor premiate la final prin sume
considerabile.
În
cadrul acestei ediții a fost introdus un nou eveniment în actualitate cu
cerințele pieței – Career Launch.
Încât știm că interviurile și testele tehnice în domeniul IT sunt o reală
provocare, prin acest eveniment vei avea șansa să susții mai multe testări oferite de companiile partenere.
Evenimentul presupune două etape, candidații cu cele mai bune rezultate
obținute în prima, vor avea posibilitatea participării la un interviu sau
prezentare în sediile partenerilor.
ITFest
este un proiect dedicat pasionaților de IT! Indiferent de ramura de interes,
evenimentele noastre diversificate atrag an de an un număr impresionant de
participanți și nu credem că această ediție va fi excepția. Participarea este gratuită, așadar tot ce îți rămâne de făcut este
să te înscrii, accesând următorul link: https://itfest.sisc.ro/. Aici vei putea
găsi mai multe informații despre fiecare eveniment în parte, regulamentul și
perioada de înscriere.
Dacă
ai alte curiozități sau ai nevoie de informații suplimentare, echipa ITFest îți stă la dispoziție pe site-ul https://itfest.sisc.ro/,
pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/itfest.sisc/,
cât și pe Instagram, TikTok și LinkedIn SiSC ASE.
„Lasă-te descoperIT” și anul acesta în cadrul unei noi
ediții ITFest!
Între 1 septembrie și
24 noiembrie, Plata cu PET
revine pentru a cincea și ultima ediție, de data aceasta în toate orașele în
care Carrefour este prezent cu hipermarketuri, în parteneriat cu Coca-Cola HBC
România, GreenPoint Management, TOMRA, FEPRA și ECO Synergy. Caravana
își propune să faciliteze trecerea consumatorilor la standardele europene de
colectare selectivă prin promovarea unui obicei și comportament prietenos cu
natura.
Campania va
avea, pentru al doilea an consecutiv, echipamentele inteligente (Reverse
Vending Machines), care dispun de tehnologia necesară colectării separate
pentru PET-uri, doze de aluminiu și ambalaje de sticlă, aliniat la standardele
europene de colectare selectivă. Clienții vor primi la schimb fructe
și legume românești la prețul de 1 PET, doză de aluminiu sau ambalaj de sticlă per bucată. De asemenea, pentru fiecare recipient
de apă rPET DORNA, realizat din plastic 100% reciclat și 100% reciclabil,
clienții vor primi o cantitate dublă de fructe și legume proaspete. Încă de la
lansare, Plata cu PET susține și inspiră consumatorul la obiceiuri mai bune,
responsabile și prietenoase cu mediul, atât la cumpărături cât și acasă.
„Plata cu PET este inițiativa care
de 5 ani exprimă viziunea Carrefour România asupra economiei circulare,
transformând plasticul în monedă de schimb pentru fructele și legumele
românești și promovând reintroducerea acestuia în circuitul economic, prin
reciclare. Cu această ultimă ediție, care reprezintă încă un pas important spre
un viitor sustenabil, ne propunem să consolidăm practicile prietenoase cu
natura învățate și dobândite pe durata campaniei și să arătăm societății că
printr-un comportament responsabil, putem crea un mediu mai curat și mai bun.
Cea de-a 5-a ediție Plata cu PET susține tranziția către Sistemul de Garanție
Returnare (SGR). Facem acest lucru prin învățarea unui obicei și comportament
sustenabil, dar și prin utilizarea pentru al doilea an consecutiv a
echipamentelor inteligente. Mulțumim tuturor celor care ne susțin încă din 2019
și vă invităm alături de noi și în această etapă finală. De asemenea, ne
bucurăm să avem alături de noi parteneri strategici, împreună cu care aducem
această ultimă ediție la nivel național, în toate orașele în care Carrefour
este prezent”, a declarat Alina Gamauf, Membru
în Comitetul Executiv al Carrefour România.
„Ne bucurăm să fim din nou parteneri
ai acestui program, care în decursul celor 4 ediții desfășurate a sprijinit
consumatorii în adoptarea unui stil de viață responsabil și care ne-a coalizat
pe toți în a face pași importanți către atingerea țelului de a avea o lume mai
curată, „o lume fără deșeuri”. De asemenea, Plata cu PET a creat cadrul necesar
pentru a înțelege că deșeurile de ambalaje, prin reciclare, se transformă în
noi ambalaje, având o amprentă de carbon mult redusă, precum este ambalajul din
100% PET reciclat, utilizat pentru apa noastră minerală Dorna. Nu în ultimul
rând, această ultimă ediție reprezintă pregătirea pentru modul în care
consumatorii se vor implica în Sistemul de Garanție Returnare, utilizând
aparatele automate de colectare pentru deșeurile de ambalaje din PET, aluminiu
sau sticlă”, a declarat Alice Nichita,
Corporate Affairs & Sustainability Director.
Cea de-a 5-a ediție a campaniei
aduce pentru ultima dată în lumina reflectorului fructele și legumele
românești. Produsele fermierilor locali rămân alături de Plata cu PET până la
finalul caravanei, după care vor fi găsite
doar la raft. Așadar, doar toamna aceasta clienții mai pot schimba ambalaje
reciclabile pe fructe și legume de sezon provenite de la fermieri independenți și asociați în cooperative, parteneri
Carrefour România. Prin strategia globală Act for Food, Carrefour
susține producătorii locali, facilitând accesul clienților la produse proaspete
și accesibile pentru toți.
Plata cu PET a fost introdusă
pentru prima dată de Carrefour România în 2019, ca parte a programului de
economie circulară „Punem Preț pe Plastic”. În cei patru ani de campanie, au fost colectate
peste 1 milion de ambalaje PET și peste 300.000 de sticle și doze de aluminiu, prin implicarea a mai
mult de 500.000 de clienți, care au primit în schimb
peste 200 de tone de
fructe și legume românești.
Carrefour România, retailer omnichannel, cu o
amprentă națională de peste 400 de magazine, și-a asumat responsabilitatea
reciclării, prin facilitarea accesului la o infrastructură de colectare a
deșeurilor reciclabile, prin programul de economie circulară „Punem Preț pe
Plastic”. Programul vizează reducerea amprentei de mediu a companiei și
susținerea clienților în tranziția spre obiceiuri mai bune de consum, pornind
de la principiile economiei circulare – use less, use longer, make clean, use
again. Campaniile de reciclare lansate de Carrefour România pe plan local,
parte a programului umbrelă Punem Preț pe Plastic: Colectăm uleiul folosit,
Plata cu PET și Încarcă-ți bateriile cu o faptă bună.
„GreenPoint este mândru să susțină și să fie parte a celei de-a 5-a
ediții a campaniei Plata cu PET. Proiectele de acest tip au o importanță
crucială în educarea și conștientizarea publicului în domeniul
sustenabilității. De la început, Green Point a fost implicat în acest proiect
și suntem bucuroși să sprijinim și această ediție. Ca lider de piață în segmentul
OIREP, credem că este datoria noastră să promovăm practici responsabile cu
mediul înconjurător și să contribuim la crearea unui viitor mai curat și mai
bun pentru toți”, a declarat, Dan Ceaușescu, CEO Green Point Management.
Prima oprire a caravanei Plata cu
PET 2023 a avut loc weekend-ul
acesta la Alba Iulia, în incinta noului hipermarket Carrefour și în Sibiu.
Clienții celor două orașe au reciclat aproximativ 3.000 de PET-uri, doze de aluminiu și ambalaje din sticlă la stația special amenajată
în magazine, pentru care au primit fructe și legume românești proaspete.
Inițiativa se derulează în paralel în câte două
orașe, în 37 de hipermarketuri din țară în perioada 1 septembrie – 24 noiembrie
(Alba Iulia – Sibiu:1-3 septembrie; Cluj –
Brașov: 5-7 septembrie; Baia Mare – Sfântu Gheorghe: 9-11 septembrie; Satu Mare
– Piatra Neamț: 13-15 septembrie; Oradea – Bârlad: 17-19 septembrie; Timișoara
– Focșani: 21-23 septembrie; Drobeta-Turnu Severin – Galați: 26-28 septembrie;
Târgu Jiu – Brăila, 1-3 octombrie; Craiova: 5-8 octombrie; Constanța: 6-8
octombrie; București: 17-19 octombrie; Râmnicu Vâlcea – București: 21-23
octombrie; Arad – Buzău: 25-27 octombrie; Zalău – Ploiești: 29-31 octombrie;
Târgu Mureș – Târgoviște: 2-4 noiembrie; Suceava – Pitești: 6-8 noiembrie;
Botoșani – București: 10-12 noiembrie; Iași – București: 14-16 noiembrie; Roman
– București: 18-20 noiembrie; București: 22-24 noiembrie).
„Suntem deosebit de încântați de acest parteneriat și de oportunitatea de a face parte din campania pentru schimbare. Odată ce consumatorul înțelege că deține de fapt o resursă valoroasă și nu un simplu deșeu de plastic, va avea nevoie de accesibilitate maximă pentru a valorifica acea resursă. Rolul nostru este de a facilita dezvoltarea unei infrastructuri solide de preluare a ambalajelor cu o interfață prietenoasă, ce va crea o experiență plăcută pentru consumator și îl va determina să revină. Sistemul garanție returnare este la câteva luni distanță, iar astfel de inițiative ajută în pregătirea temeinică pentru întâmpinarea consumatorilor”, a menționat Dorin Mihai, Director General la TOMRA Collection România.
„În calitate de trendsetteri pe piața deșeurilor de
ambalaje avem o responsabilitate în plus în ceea ce privește protejarea
mediului înconjurător și încurajarea consumului sustenabil, de aceea ne bucurăm
să punem bazele unui parteneriat strategic cu Carrefour și să contribuim activ
la campania Plata cu PET. Considerăm că în domeniul reciclării avem nevoie de
cât mai multe astfel de inițiative de conștientizare pentru a începe să privim
deșeurile de ambalaje ca resurse și astfel să facilităm tranziția către
economia circulară ”, a declarat Ionuț Georgescu, director general FEPRA.
„Adoptarea sustenabilității ca principiu de viață reprezintă pentru
noi, cei de la Eco Synergy, normalitatea de zi cu zi și lucrul pe care sperăm
să-l împărtășim cu toți cei din jurul nostru. Ca organizație care implementează
răspunderea extinsă a producătorilor în domeniul ambalajelor și deșeurilor de
ambalaje, preluarea responsabilităților de mediu reprezintă pentru ECO SYNERGY
nu doar conformarea cu legislația specifică, ci și un pas important în educarea
societății și protejarea mediului. Ne-am alăturat campaniei Carrefour – Plata
cu Pet deoarece este în linie cu viziunea și strategia noastră de promovare a
sustenabilității și este un exemplu important în vederea colectării separate și
a reciclării, în contextul modelului de economie circulară către care dorim să
ne îndreptăm ca și societate”, a declarat Ștefan Runcanu, Director General Adjunct – Eco Synergy.
Pe lângă fructele și legumele românești,
clienții care aduc ambalaje PET, sticla și doze de aluminiu, pe durata
campaniei pot participa la marea tombolă pentru câștigarea a 20 de trotinete electrice, cu înscriere pe baza
cartonașului disponibil în zonele dedicate campaniei.
Pentru mai multe detalii,
participanții pot consulta regulamentul campaniei pe site-ul www.carrefour.ro sau la biroul de Relații Clienți din magazin.
Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță deschiderea celei de-a XXI-a ediții a Festivalului ICon Arts Transilvania, unul dintre cele mai longevive festivaluri dedicate muzicii clasice, jazz și celor mai efervescente creații din domeniul artelor contemporane.
În perioada 24 iulie – 6 august, 9 localități din Sudul Transilvaniei vor fi gazdele unor evenimente muzicale de excepție, precum concerte de muzică clasică, contemporană și jazz, rezidențe artistice interdisciplinare și masterclass-uri pentru instrumentiști.
Timp de 14 zile, localități din județele Sibiu, Cluj și Mureș, precum satele Biertan, Richiș, Copșa Mare, Moșna, Rusești, dar și Sibiu, vor deveni puncte de întâlnire pentru peste 150 de artiști de pe 3 continente, care vor susține 20 concerte și recitaluri în locații diverse, de la edificii de cult, acoperișuri, pensiuni, Filarmonică sau chiar în aer liber.
Ediția din acest an a Festivalului ICon Arts propune un program eclectic, multidisciplar și multicultural, în care virtuozitatea muzicii se împletește cu atmosfera pitorească a satelor transilvănene și cu degustarea de preparate tradiționale spre deliciul publicului.
Astfel, Biserica Evanghelică Sfânta Margareta din Mediaș va găzdui luni, 24 iulie, de la orele 19:00, primul recital care va deschide oficial Festivalul ICon Arts Transilvania, ediția XXI: recitalul de violoncel susținut de Andrei Ioniță, alături de mezzosoprana Cristina Damian și pianista Edit Arva.
Andrei Ioniță
Descris de publicația The Times drept „unul dintre cei mai captivanți violonceliști care s-au afirmat în ultimul deceniu”, Andrei Ioniță a fost desemnat „BBC New Generation Artist” pentru perioada 2016-2018. Deși a început să cânte la pian la vârsta de 5 ani, la 8 ani a ales violoncelul, instrument care i-a și adus numeroase burse de studiu, dar și premii și distincții internaționale în palmares, precum: Premiul I la Concursul Internațional de violoncel David Popper (2009), Premiul I la Concursul Internațional Aram Haciaturian (2013), Premiul II la Concursul Internațional ARD München, ediția 63 (2014), Premiul II la Grand Prix Emanuel Feuermann (2014) sau Medalia de Aur la Concursul Internațional Ceaikovski (2015).
De-a lungul carierei, a interpretat recitaluri, concerte și a participat la turnee internaționale în Europa, America și Asia, alături de Filarmonica din München, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Orchestra Simfonică Radio din Viena, Orchestra Filarmonicii din Tokyo și multe altele. Andrei Ioniță are un portofoliu impresionant, colaborând cu interpreți și dirijori de talie mondială. Acesta este de asemenea mentor, susținând masterclass-ul de violoncel din cadrul Academiei ICon Arts, fiind cel mai tânăr dintre mentori.
Cristina Damian
Născută la Alba-Iulia, mezzosoprana Cristina Damian și-a început studiile muzicale la Liceul de Muzică și Arte din orașul natal, continuându-le apoi la Academia de Muzica Gheorghe Dima din Cluj-Napoca la clasa Prof. Univ. Dr. Gheorghe Roșu. A debutat în anul 2001 la Opera Națională Română din Cluj, interpretând rolul Dorabella din opera Cosi fan tutte de Wolfgang Amadeus Mozart.
Începând cu același an, a fost angajată a operei, cântând roluri precum Carmen din opera Carmen de Georges Bizet, Maddalena în Rigoletto, sau Fenena în Nabucco de Giuseppe Verdi, Suzuki în Madama Butterfly de Giacomo Puccini, Hanna Glavary in Die Lustige Witwe de Franz Lehar etc. Începând cu anul 2008, până în 2015, a fost solistă a Operei de Stat Hamburg (Staatsoper Hamburg) unde a avut ocazia să își diversifice repertoriul abordând atât roluri în opere germane. În anul 2010 a fost distinsă cu Premiul Operei de Stat din Hamburg Dr. Wilhelm Oberdörffer-Preis, Stiftung zur Förderung der Hamburgischen Staatsoper, pentru merite deosebite.
Începând cu anul 2015 și-a continuat activitatea de solist invitat, colaborând cu teatre de operă precum Staatsoper unter den Linden-Berlin, Staatsoper Hamburg, Opera de Monte Carlo-Monaco, Teatro Comunale di Trieste, Bayerische Staatsoper-München, Orchestra Radio-București, Opera Națională Română-Cluj-Napoca sau Filarmonica de Stat Transilvania Cluj-Napoca. Pe parcursul carierei, mezzosoprana a colaborat cu dirijori precum Zubin Mehta, Daniel Barenboim, Kirill Petrenko, Alfred Eschwe, Daniele Callegari, Sir Lawrence Foster, Cristian Mandeal sau Donato Renzetti.
De asemenea, în anul 2019 a debutat pe scena Teatro alla Scala în premiera operei Die tote Stadt de Erich Wolfgang Korngold, în rolul Brigitta, sub bagheta lui Alan Gilbert. Începând cu toamna anului 2019 este doctorand în cadrul Academiei de Muzică Gheorghe Dima, ocupând de asemenea funcția de Asistent Universitar la catedra Facultății de Interpretare muzicală a aceleiași instituții.
Edit Arva
Edit Arva este o pianistă talentată cu o carieră muzicală amplă și un parcurs educațional și profesional impresionant. Spiritul creativ și dorința de a participa la concursuri și a cânta în public au apărut încă de la vârsta de 7 ani. Pasiunea ei pentru muzică s-a amplificat pe măsură ce a crescut, iar în anul 2003 a absolvit Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași, secția de Pian, și a continuat studiile la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, unde a obținut diploma de licență și masterat în Interpretare Muzicală – Pian.
În noiembrie 2016, Edit Arva a obținut titlul de Doctor „Summa Cum Laude” la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, cu o teză despre Sonata pentru violoncel și pian în muzica rusă a secolului XX. Pianista a susținut numeroase recitaluri în diverse orașe din România, precum Bacău, Bârlad, Cluj, Galați, Gura-Humorului, Iași, Piatra Neamț, Suceava, Tecuci, Vaslui și Vatra Dornei. A fost solistă la concerte de pian alături de Orchestra Universității de Arte „George Enescu” Iași și de Orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iași.
În prezent, activează ca Lector Universitar la aceeași universitate, unde este și pianist acompaniator la clasele de violoncel și chitară. Edit Arva este pasionată de muzica de cameră și a colaborat cu diverse ansambluri instrumentale. Colaborează ca pianist cu Corul și Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Moldova” Iași, alături de care a susținut concerte în țară și în străinătate, inclusiv la Festivalul Internațional „George Enescu” din București.
Pe lângă activitatea sa de interpretare, Edit Arva se implică și în educația muzicală, obținând numeroase premii cu studenții săi la concursuri naționale și internaționale. De asemenea, își îmbogățește experiența în muzica de cameră lucrând cu instrumentiști talentați și susținând recitaluri în diverse orașe. Repertoriul său cuprinde lucrări diverse, de la Johann Sebastian Bach până la compozitorii contemporani, cu o înclinație către muzica romantică și modernă.
Biserica Evanghelică Sfânta Margareta
Biserica Evanghelică Sfânta Margareta de Antiohia din Mediaș este una dintre cele mai importante și frumoase biserici fortificate din Transilvania. Este considerată unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din această regiune. Aceasta a fost construită în anul 1488 și se remarcă prin dimensiunile sale impresionante, având o lungime de aproximativ 78 de metri și o lățime de aproximativ 46 de metri. Turnul principal, care măsoară aproximativ 68 de metri înălțime, este unul dintre cele mai înalte turnuri de biserică din România.
Pentru detalii suplimentare și programul ediției XXI a Festivalului ICon Arts, accesați www.ucimr.ro și www.iconartsfestival.com. ICon Arts este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu.
PROMOVAREA
DEZVOLTĂRII LOCALE PRIN INTERMEDIUL TURISMULUI SUSTENABIL
Începând cu luna august a acestui an, județul Neamț va
avea două comune care și-au asumat dezvoltarea unei strategii de dezvoltare
turistică, precum și existența a două platforme online de comunitate, unde
toate informațiile relevante pentru turiști, despre acele comunități, să fie
centralizate și prezentate turiștilor într-o manieră integrată. Este vorba
despre comuna Războieni – platforma războieni.ro și comuna Tazlău – platforma patrimonio.ro.
Pentru comunitatea Războieni, în 27 iunie a avut loc
închiderea unei serii de activități având rolul de a dezvolta, dar mai ales de
a (re)descoperi potențialul turistic pe care această localitate cu o deosebită
rezonanță istorică îl deține.
Proiectul „Promovarea dezvoltării locale prin intermediul
turismului sustenabil”, este cofinanțat din Fondul Social European prin
Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 și implementat de
către Asociația Centrul de Resurse Re-Start, asociație care și-a propus ca prin
activitățile întreprinse să contribuie la cunoașterea, re-descoperirea și
dezvoltarea sustenabilă a satului românesc.
Proiectul face parte dintr-o inițiativă de redescoperire
identitară a patrimoniului local, în special în mediul rural, și de includere a acestui patrimoniu în circuitele
regionale, de promovare a unui mix de experiențe pentru vizitatorii județului
și, de ce nu, chiar de a atrage punctual turiști interesați de acest tip de
locații și a-i încuraja să exploreze zona la pas, liniștit, într-un itinerariu
care să cuprindă cadrul natural, istoria locului și încărcarea spirituală, cât
și experiențe culinare locale.
Astfel, prin Strategia de dezvoltare și promovare a
turismului din comuna Războieni, elaborată în cadrul proiectului, se propun
două scenarii de dezvoltare și anume:
„O destinație culturală și
istorică”: Restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și a
elementelor de patrimoniu local, printre care la loc de cinste se află
Ansamblul Mănăstirii Războieni; Crearea unui muzeu local; Organizarea de
evenimente culturale și tradiționale; Promovarea circuitelor turistice
culturale în zonă și integrarea obiectivelor de interes turistic din localitate
în aceste circuite;
„Turism rural și ecologic”: Dezvoltarea de puncte de atracție turistică
și infrastructură de cazare (pensiuni agroturistice, puncte gastronomice
locale); Amenajarea traseelor de drumeție și ciclism; Promovarea produselor și
serviciilor locale – Între care și locația activității de finalizare a
proiectului: @Bunătăți din Livezile Ursului; Protejarea și conservarea mediului
înconjurător.
Aceste
două scenarii oferă perspective diferite asupra dezvoltării turistice a comunei
Războieni, dar implementarea de soluții și inițiative specifice ambelor
scenarii ar putea fi soluția potrivită pentru reinventarea turistică a acestei
localități în scopul creării unui mix diversificat și atrăgător pentru turiști.
De ce Comuna Războieni?
Viziunea care stă la baza strategiei de dezvoltare
turistică este aceea de a transforma comuna Războieni într-o destinație
turistică autentică și diversificată, recunoscută pentru patrimoniul său
cultural, peisajele pitorești și ospitalitatea locuitorilor săi. Prin acțiunile
întreprinse, ne-am propus să contribuim la dezvoltarea turistică a acestei
localități într-un mod sustenabil, respectând mediul înconjurător și aducând
beneficii durabile pentru comunitatea locală.
Rezultatele atinse în cadrul proiectului sunt:
• Elaborarea „Strategiei de dezvoltare şi promovare
turistică a comunei Războieni, judeţul Neamţ”
• Lansarea unei platforme online pentru promovarea și dezvoltarea
turismului la nivel local, având integrate și elemente de interactivitate cu
publicul (de tip interviu/chestionar).
• Desfășurarea a 4 activități de dezvoltare a
responsabilității civice privind dezvoltarea durabilă (o campanie de plantare
de puieți, explorarea patrimoniului cultural imaterial și istoric, ecologizare
și cunoașterea traseelor și obiectivelor cu potențial turistic în localitate)
cu 60 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Constantin Virgil Gheorghiu” din Războieni
• Parteneriat încheiat între Asociația Centrul pentru
Resurse Re-Start și parteneri sociali și instituții publice din comunitatea
locală: Primăria Comunei Războieni, Școala Gimnazială „Constantin Virgil
Gheorgiu” din Războieni, Biblioteca Comunală Războieni, Mănăstirea Războieni,
Direcția Silvică Neamț prin Ocolul Silvic Gârcina.
Considerăm că pentru implementarea cu succes a unei
strategii de dezvoltare turistică este esențial ca tinerii și copiii din acea
comunitate să re-descopere identitatea locală a ținutului în care s-au născut,
valorile locale și modul unic în care acestea se reflectă în comunitatea lor de
origine, atât pe baza mărturiilor istorice, cât mai ales pe baza exemplelor
vii, din teren. Să înțeleagă astfel importanța dezvoltării locale și să
descopere ce îi atrage în comunitatea din care provin și ce ar dori să schimbe
pentru ca locul natal să devină unul preferat în raport cu altele. Pentru a
acționa în prealabil și a ști către ce soluții să se îndrepte în drumul lor
către un rost și, pentru a deveni viitori antreprenori și artizani ai
dezvoltării locale sustenabile.
În martie 2023, 63 de copii de la Școala Gimnazială „C.
V. Gheorghiu”, au plantat cu răbdare și apreciere pentru localitatea lor, 26 de
puieți de stejar. Acțiunea de plantare s-a desfășurat în cadrul Parcului
Monumentului eroilor de la Valea Albă-Războieni, și a fost una simbolică, marcând
începutul unor acțiuni de plantare pe care noi, Asociația Centrul de Resurse
Re-Start, în calitate de organizatori, ne-am propus să o multiplicăm aici
anual, prin sprijinul acordat într-un mediu de colaborare deschis și ideal, de
către: Primăria Comunei Războieni, Școala Gimnazială „Constantin Virgil
Gheorghiu”, Direcția Silvică Neamț, prin Ocol Silvic Gârcina. 26 de arbori de
stejar vor crește de acum falnici și deși, cinstind memoria înaintașilor și
comemorând acestui loc și mulți eroi care în bătălia de la Valea Albă, din anul
1476 – 26 iulie, sub sceptrul domnitorul Ștefan cel Mare, au ținut piept
trupelor otomane conduse de sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul
Constantinopolului.
În aprilie 2023 am vorbit despre patrimoniul cultural
imaterial transmis între generații: despre păstrarea şi conservarea acestuia
pentru a asigura un viitor sustenabil comunităţii şi generaţiilor viitoare! Astfel,
am reușit să ne aliniem cu activitatea Școlii Gimnaziale „C.V. Gheorghiu”
Războieni din Săptămâna Verde și să organizăm, împreună, atelierul cu titlul
„Moștenirea patrimoniului cultural imaterial – transfer de cunoștințe între
generații: Redescoperirea Șezătorii”. Am vorbit despre semne cusute, despre ii,
despre portul popular și despre semnificația simbolurilor încifrate în aceste
capodopere populare a căror valoarea a fost recunoscută de curând și consemnată
oficial în patrimoniul universal al umanității.
Periodic am inițiat acțiuni de ecologizare și am avut grijă
să mergem să vedem și stejarii plantați în martie, să verificăm dacă au prins
rădăcini puternice în Parcul Monumentul Eroilor din Războieni. Ne-am bucurat
să-i vedem pe majoritatea că au intrat în vegetație și ne-am promis că îi vom
revizita periodic.
„Ce ați spune astăzi ca voi să ne fiți nouă ghizi în
turism?” Așa am început întâlnirea din mai, la școala din Războieni. Printr-un
sondaj spontan aplicat elevilor din clasele IV-VIII ale Școlii Gimnaziale „C.
V. Gheorghiu”, puțin peste 60% dintre ei fuseseră la Monumentul de la Dealul
Crucii. Aceștia, împreună cu dl bibliotecar Dan Lupei, ne-au fost ghid nouă,
colegilor și cadrelor didactice, în a cunoaște mai bine împrejurimile! În
cadrul acțiunii, am avut ocazia să îmbinăm utilul cu plăcutul. Să ecologizăm,
în timp ce ne plimbăm! Fiecare copil și-a luat armura de ecologist și s-a
întrecut cu propriul spirit civic în a lăsa locul prin care trece mai curat!
Elevii au înțeles că parcursul unui deșeu nu se încheie atunci când îl aruncăm,
că este depus conform sau nu, aducând poluare și disconfort în natură, el
continuă să existe cu mult după și e nevoie de tot atâta energie în a-l
elimina, cât a fost și în a-l produce. Plăcutul activității a constat în
plimbarea pe ulițele satului și prin pădurea tânără, deasă și răcorosă, de
foioase. Potecile de aici sunt tihnite, sunt însoțite de un strat dens de
humus, numai bun pentru a simți pașii prin pădure ca pe un covor de aer și a-ți
dori să iei o pauză bine meritată din tot cotidianul.
Pentru a exemplifica importanța susținerii inițiativelor
și bunelor practici de la nivel local, s-a ales ca locație pentru desfășurarea
evenimentului de închidere a activităților cu grupul țintă din cadrul
proiectului, din 27 iunie a.c., o afacere locală denumită sugestiv „Bunătăți
din Livezile Ursului”. Afacerea este o ilustrare practică a dorinței unui tânăr
din Războieni de a investi timp și suflet într-o afacere în satul natal și
astfel de a dezvolta gradul de ospitalitate la nivel local dar și de a îmbogăți
oferta turistică în această zonă a județului Neamț. Tânărul antreprenor Mihai
Ursu şi-a propus înfiinţarea unei plantaţii mixte de produse
bio în localitatea Valea Albă, comuna Războieni, judeţul Neamţ, şi chiar a
reuşit, devenind un reper local pentru cine își dorește un moment de autentică
relaxare și delectare cu bunătăți autohtone.
Activitățile descrise mai sus nu pot schimba prin ele
însele o comunitate! Dar corelate cu un plan bine chibzuit, cu o
analiză-diagnostic corectă, cu niște etape clare de parcurs și niște indicatori
simplu de urmărit, pot constitui un pas esențial în a transforma o comunitate,
sau așa cum ne place nouă să spunem: de a o RE-STARTA!
Pentru detalii suplimentare:
Asociația „Centrul de Resurse RE-START”,
tel.: 0730216053, e-mail: resursecentru@gmail.com
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prinProgramul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020!
Puterea unei comunități emană din felul în care oamenii
care o formează reușesc să construiască legături și să-și transforme
comunitatea împreună. Acest lucru s-a simțit intens la Tazlău, unde, în ziua de
marți, 27 iunie, s-a finalizat seria de activități din cadrul proiectului „Ecoturism
și dezvoltare locală în comuna Tazlău”, implementat în cadrul Programului
Operațional Capacitate Administrativă, de către ASOCIAȚIA „ECO TRAVEL” – în
calitate de Lider de parteneriat împreună cu ASOCIAȚIA „CENTRUL DE RESURSE
RE-START” – în calitate de Partener. Pe parcursul implementării au fost inițiate
discuții publice pe marginea elaborării strategiei de dezvoltare și promovare a
turismului a comunei Tazlău, la care au participat reprezentanți ai autorităților
publice locale, experți în elaborarea strategiei, potențiali investitori,
ONG-uri locale și membri ai comunității.
În cadrul
proiectului, au fost atinse obiectivele propuse, de identificare a
potențialului turistic, istoric, cultural, uman și socio-economic al comunei, dar
și de identificare a oportunităților de dezvoltare turistică a comunei Tazlău
pentru perioada 2023-2027. De asemenea, a fost lansată platforma online, https://patrimonio.ro/ în scopul promovării și dezvoltării turismului prin
valorificarea sustenabilă a elementelor de patrimoniu local.
Unul dintre
obiectivele vizate l-a constituit creșterea responsabilității civice privind
dezvoltarea durabilă, acesta fiind atins prin realizarea de activități
specifice cu un grup de 70 de elevi, înscriși la Școala Gimnazială „I.I.
Mironescu” din Tazlău, pe parcursul lunilor martie – iunie a.c.. Activitățile
organizate împreună cu copiii din satul Tazlău, de la bătut ulițele pentru a
descoperi împreună acele obiective de patrimoniu cultural cu caracter de
autenticitate, la colindat pe la artizanii locali, care încă mai practică
meșteșuguri tradiționale, la timpul petrecut străbătând cu pasul cărările de
munte cu scopul de a identifica posibile trasee de drumeție pedestră, au
demonstrat că satul s-a activat și a înțeles că la Tazlău se întâmplă ceva.
Au fost
desfășurate 7 activități de dezvoltare a responsabilității civice privind
dezvoltarea durabilă(acțiuni de plantare și de ecologizare,
identificarea unor trasee optime în
vederea înființării unor poteci tematice în zona pădurii de tisă și a pădurii
cu mesteceni, parcurgerea unui traseu
turistic și de identitate, excursie în aer liber organizată în scopul
identificării obiectivelor turistice locale, vizită de documentare și observare
a unor obiective de patrimoniu cultural care ar putea fi incluse în cadrul unui
traseu propus turiștilor). Ultima din această serie de activități,
desfășurată în ziua de 27 iunie, a fost
și cea mai solicitantă pentru toți, dar în același timp și cea mai fructuoasă.
Împreună cu elevii, a fost identificat cel mai potrivit traseu de drumeție în
munții Tazlăului, numit sugestiv: „Pe urmele Sfinților din Măgura Tazlăului”,
principalul obiectiv de pe traseu fiind Stânca Sf. Cuvios Chiriac de la Tazlău,
traseul dorindu-se a fi unul de tip pelerinaj-religios.
În urma
implicării în aceste activități, mesajele venite de la copii au fost simple,
dar pline de semnificație. Și-ar dori ca în viitor să nu mai fie nevoiți să mai
plece din satul lor. Astfel, ținta noastră este de a crea contexte în care
tinerii comunității să se regăsească unii cu ceilalți și să devină o forță a schimbării
în comunitatea din care fac parte.
A fost
interesant să punem în oglindă evenimentul de final cu prima activitate din
cadrul proiectului în care au fost implicați copiii. Privind la început cu
reticență, prezența întregii comunități s-a făcut simțită tot mai pregnant, de
la părinții care au ajuns acum să își lase cu încredere copii la activitățile
organizate, până la antreprenorii locali care ne susțin cu mare drag.
Iar povestea
culturală a Tazlăului a subliniat importanța unor proiecte precum „Ecoturism
și dezvoltare locală în comuna Tazlău”, și pentru simplul fapt că aduc
laolaltă generațiile din sat. Într-un final, într-o comunitate închegată, toți
suntem tineri și dornici să participăm împreună la activități faine și
educative.
Proiectul „Ecoturism
și dezvoltare locală în comuna Tazlău” a reușit să aducă schimbări pozitive
în comunitate, demonstrând implicare, unitate și putere. Prin implicarea
copiilor, a membrilor comunității și a partenerilor implicați în proiect
(Școala Gimnazială „I.I. Mironescu”, Direcția Silvică Neamț – prin Ocolul
Silvic Tazlău, Primăria Comunei Tazlău, Biblioteca comunală „I.I. Mironescu,
Mănăstirea Tazlău și Asociația Club Sportiv Amprente Moldave) s-a reușit
crearea unei legături puternice între trecutul cultural și patrimoniul local,
iar aceasta este cheia pentru dezvoltarea durabilă a turismului în zonă.
Rezultatele atinse în cadrul proiectului sunt:
Elaborare „Strategia
de dezvoltare și promovare turistică a comunei Tazlău, județul Neamț”
Lansarea unei
platforme pentru promovarea dezvoltării/turismului la nivel local și pentru
consultare publică, care are integrat și instrumentul de cercetare
(chestionar/interviu).
Desfășurarea a
7 activități de dezvoltare a
responsabilității civice privind dezvoltarea durabilă (acțiuni de plantare și
de ecologizare, identificarea unor
trasee optime în vederea înființării unor poteci tematice în zona
pădurii de tisă și a pădurii cu mesteceni,
parcurgerea unui traseu turistic și de identitate, excursie în aer liber
organizată în scopul identificării obiectivelor turistice locale, vizită de
documentare și observare a unor obiective de patrimoniu cultural care ar putea
fi incluse în cadrul unui traseu propus turiștilor) cu70 de elevi ai Școlii
Gimnaziale „I.I. Mironescu” din Tazlău
5 parteneriate
încheiate între Asociația Eco Travel și ONG-uri/parteneri sociali din
comunitatea locală: Primăria Comunei Tazlău, Școala Gimnazială „I.I. Mironescu”
din Tazlău, Mănăstirea Tazlău, Asociația Club Sportiv Amprente Moldave,
Direcția Silvică Neamț prin Ocolul Silvic Tazlău.
Avem speranța că aceste acțiuni simbolice vor genera un
plus de conștientizare a valorilor de patrimoniu existente, o motivare pentru
cunoașterea și promovarea acestora și un impuls în a demara investiții pentru
atragerea unui număr cât mai mare de turiști, în scopul dezvoltării sustenabile
a comunității.
Uniunea
de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță deschiderea celei de-a XXI-a ediții a Festivalului
ICon Arts Transilvania, unul dintre cele mai longevive festivaluri
dedicate muzicii clasice, jazz și celor mai efervescente creații din domeniul
artelor contemporane.
În
perioada 24 iulie – 6 august, 9 localități din Sudul Transilvaniei vor
fi gazdele unor evenimente muzicale de excepție, precum concerte de muzică
clasică, contemporană și jazz, rezidențe artistice interdisciplinare și
masterclass-uri pentru instrumentiști. Timp de 14 zile, localități din județele
Sibiu, Cluj și Mureș, precum satele Biertan, Richiș, Copșa Mare, Moșna,
Rusești, dar și Sibiu, vor deveni puncte de întâlnire pentru peste 150 de
artiști de pe 3 continente, care vor susține 20 concerte și
recitaluri în locații diverse, de la edificii de cult, acoperișuri,
pensiuni, Filarmonică sau chiar în aer liber.
Ediția
din acest an a Festivalului ICon Arts propune un program eclectic,
multidisciplar și multicultural, în care virtuozitatea muzicii se împletește cu
atmosfera pitorească a satelor transilvănene și cu degustarea de preparate
tradiționale spre deliciul publicului.
„ICon Arts este un festival care de fiecare dată
a privit înainte, cu o viziune interdisciplinară, în care muzica a fost
întotdeauna un liant între arte și comunitate, astfel că la a XXI-a aniversare,
festivalul promite să ne transporte publicul într-o lume fascinantă a sunetelor
și experiențelor. În acest an, vom explora noi frontiere artistice, îmbinând
muzica clasică cu elemente contemporane, întrepătrunderi de epoci și stiluri
artistice, dar și locații istorice.” –
Sebastian Gheorghiu, Manager Cultural și Membru în Consiliul Director UCIMR.
Programul ICon Arts XXI
Artiști
cu cariere internaționale, provenind din țări precum România, Germania, Elveția, Grecia, Serbia sau Japonia, vor susține
concerte memorabile, oferind o experiență muzicală rafinată prin intermediul
instrumentelor de percuție, pian, vioară, violoncel, flaut, chitară, dar și
canto. Evenimentele vor reuni nume sonore din lumea muzicală, precum
violoniștii Remus Azoiței sau Ladislau Csendes, violonceliștii Andrei Ioniță,
Dragan Djordjevic și Ella Bokor, pianista Mădălina Pașol, corniștii Alexandru
Anastasiu și Gavril Cupșa, flautista Karen Jones, chitaristul Costin Soare,
precum și sopranele Diana Țugui și Cellia Costea, dar și baritonul Dan-Cristian
Hodrea, mentori ai Academiei ICon Arts pentru tânăra generație de interpreți.
În plus, Orchestrele de Tineret Sweelinck din Amsterdam, Giovane (Elveția) și
grupul TRi (Dublin City University) sunt doar câțiva dintre invitații din
străinătate. Absolvenții masterclass-urilor Academiei ICon Arts vor
susține concerte alături de artiști consacrați și în prezența Orchestrei cu
același nume.
Astfel,
muzica se îmbină cu istoria într-un cadru care respiră cultură și tradiție și
oferă o experiență sincretică celor prezenți. Sunetele sublime ale
instrumentelor și vocile răsunătoare vor îmbrăca pereții plini de istorie ai Bisericii
Evanghelice din Mediaș, Bisericii Fortificate din Richiș sau Filarmonicii
de Stat din Sibiu, dând naștere unei experiențe inedite. Acustica și
autenticitatea locațiilor vor completa atmosfera spectacolelor, iar
participanții vor avea ocazia să asculte interpretări unice ale unor opere
clasice celebre și un repertoriu divers.
Locațiile Festivalului ICon Arts XXI
Printre
locațiile de referință în care vor avea loc evenimentele din cadrul
festivalului se numără Biserica Evanghelică Sfânta Margareta din Mediaș,
un monument istoric important din Transilvania, construit în secolul al XV-lea,
cu un turn impunător ce măsoară aproximativ 68 de metri înălțime, având în
interior un altar impresionant în stil gotic.
Biserica fortificată din Richiș este un monument istoric datând din a doua
jumătate a secolului al XIV-lea. Această biserică gotică remarcabilă se
distinge prin fortificațiile sale înconjurătoare, inclusiv ziduri masive și
turnuri de observație. Aceasta este considerată unul dintre cele mai bine
păstrate exemple de arhitectură defensivă din Transilvania.
Filarmonica de Stat din Sibiu este fondată în 1949, având un rol vital în
promovarea muzicii clasice încă de pe atunci. Sala Thalia este sediul principal
al filarmonicii, unde au loc concerte de muzică clasică și simfonică, și este
recunoscută pentru acustica excelentă și frumusețea arhitecturală.
Pentru detalii suplimentare și programul ediției
XXI a Festivalului ICon Arts, accesați www.ucimr.ro și www.iconartsfestival.com. ICon Arts este cofinanțat de Consiliul
Județean Sibiu.
Pe lângă
Festivalul ICon Arts, UCIMR organizează evenimentele emblematice cu tradiție
precum CellEast, The Jazz Cave, concertele de Ziua Națională a
României și Anul Nou de la Sibiu, sau noul proiect MuziColine.
Fondată în anul
1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan
Gheorghiu, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este o
organizație nonprofit de utilitate publică, care de aproape 3 decenii
contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, atât pe plan
național, cât și internațional. UCIMR susține arta interpretativă, de la
soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin
inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul
de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse. Misiunea UCIMR
este dezvoltarea peisajului cultural românesc prin promovarea valorilor
artistice autentice. Asociația creează oportunități de afirmare dedicate
tinerilor artiști, dar susține și activitatea artiștilor pensionari.
Fundația Comunitară București a organizat sâmbătă, pentru a unsprezecea oară, evenimentul principal al campaniei Swimathon București, la care au participat 2.000 de oameni – înotători, suporteri și voluntari. Echipele au parcurs 208 kilometri în 10 ore și au sărbătorit depășirea pragului de 1 milion de lei din donații.
Campania de strângere de fonduri a fost prelungită până la 30 iunie 2023.
Swimathon
București- ”Împreună facem valuri de bine!” este cea mai mare campanie de
strângere de fonduri cu tematică sportivă din România. Ediția din acest an a
strâns până acum 7.677 de donații în valoare de 1.074.020 lei. Donatorii sunt
încurajați să contribuie în continuare pentru a completa finanțarea
proiectelor, pe platforma www.swimathonbucuresti.ro.
Bazinul Olimpic Dinamo a găzduit evenimentul
principal al campaniei și a fost cuprins, pentru o zi
întreagă, de urale, vuvuzele, scandări și încurajări. 475 de înotători de
performanță sau începători, persoane cu dizabilități, antreprenori, persoane
publice, seniori și copii au făcut echipă și au folosit înotul ca pretext
pentru a susține cele 28 de organizații pentru care se strâng bani. Evenimentul
a fost împărțit în 10 serii de înot și fiecare înotător a primit medalia Swimathon București, iar performanțele de
înot din fiecare serie au fost răsplătite cu premii speciale.
”Swimathon București devine din ce în ce mai mult o
manifestare a comunității, a lui împreună din slogan. Evenimentul de la bazin
este cea mai mare sărbătoare a celor care se implică timp de o lună în campania
de donații. Mai mult de jumătate
din voluntarii fundraiseri au vrut să înoate într-un bazin olimpic și
susținătorii au venit oră de oră să îi încurajeze din tribune și să se bucure
alături de noi toți. Asta ne arată că oamenii
își redescoperă sentimentul de apartenență la
comunitatea bucureșteană a binelui.” a declarat Alina Kasprovschi, director al
Fundației Comunitare București.
”Prin
evenimentul de sâmbătă am demonstrat că prin implicarea și unitatea noastră
putem face valuri de bine în România. Vă mulțumim tuturor pentru generozitatea
și entuziasmul vostru. Haideți să continuăm să strângem fonduri pentru
proiectele de la Swimathon, până la data de 30 iunie, și să transformăm
intențiile și promisiunile în acțiuni concrete. Fiecare donație are un impact
semnificativ asupra vieților celor care au nevoie de ajutorul nostru.” a declarat Miruna Nichita, coordonatorul Swimathon București.
Swimathon
București este cea mai mare
campanie de strângere de fonduri cu tematică sportivă din România și a
demonstrat oamenilor că pot deveni împreună o comunitate de suport pentru oraș.
Fundația Comunitară București organizează campania și evenimentele Swimathon
din 2013. În zece ediții, a susținut 230 de proiecte, pentru care au
înotat peste 4.000 de oameni și pentru care s-a strâns peste 1 milion de euro
de la peste 32.000 de donatori.
Fundația Comunitară București aduce împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă
pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește
mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș.
În 11 ani, a finanțat peste 700 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu
3.9 milioane de euro. Fundația Comunitară București este parte dintr-o
mișcare națională, alături de alte 17 fundații comunitare din țară. Pentru mai
multe detalii, vizitaţi www.fundatiacomunitarabucuresti.ro
Aproximativ 400 de voluntari și-au dat întâlnire
la Valeapai, în județul Caraș Severin, la sfârșitul acestei săptămâni. Timp de
trei zile, ei au făcut un adevărat
maraton de fapte bune – au reparat, au zugrăvit și au dat culoare caselor din
sat.
„Pentru noi ca
organizatori a fost o ediție destul de dificilă, atât pentru că a fost nevoie
de multe reparații, dar și pentru că vremea a fost impredictibilă, cu episoade
de ploaie și furtuni, mulți dintre voluntari s-au speriat de prognoze și nu au
mai venit. În total, am reușit să finalizăm 26 de case, dintre care la una am
refăcut acoperișul”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în
Banat.
În tot Valeapaiul a fost o forfotă de nedescris,
timp de 3 zile, voluntarii au fost primiți din toate colțurile țării, de la
Suceava, la Pitești, București și Vâlcea, până la Cluj și Bistrița Năsăud,
Reșița și Timișoara. Ei au avut parte de mese tradiționale, pentru că la
bucătărie s-a mobilizat o echipă mare din sat, care a gătit local. Voluntarii
au fost găzduiți în sat, la localnici, dar și la cort, în zona castelului sau
în zona morii.
În ultima seară, DJ Crazy Ciprianu a făcut
atmosferă pe platoul amenajat în centrul satului, la castel, cu muzică și
jocuri de lumini.
Organizatorii și-au propus să revină la Valeapai
pentru finalizarea lucrărilor, reparații și retușuri, dar și renovarea a încă 4
case. Evenimentul de voluntariat va avea loc în perioada 7-8 iulie 2023 iar înscrierile vor fi deschise la finalul lunii iunie.
*****
În acest an, proiectul s-a bucurat de sprijinul sponsorilor
principali Azur România și Maxagro și este susținut de sponsorii ZF Group, Forvia-Hella,
BRD, Monte Banato, DM Drogerie Markt, Lăptăria cu caimac, Caminota, Safe Fleet,
Vitas România, Miruna Internațional, Expodom și Profi. Partenerul principal al
evenimentului este Primăria comunei Ramna.
Color the Village/Colorează Satul se află la a cincea
ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele
Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Fărășești (2022),
Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației
Acasă în Banat este unic în țară și își propune să contribuie la revitalizarea
satului românesc și la punerea în valoare a arhitecturii tipice din zona
Banatului.
Despre Asociația Acasă în Banat
Asociația Acasă în Banat a
fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al
regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele
valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile
lor.
Asociația Acasă
în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.
MOL România și Fundația pentru Comunitate au acordat, pentru al 13-lea an consecutiv, Premiile Mentor pentru excelență în educație, recunoscând public valoarea și rezultatele activității pedagogice ale celor zece laureați, profesori și antrenori de excepție din toată țara. Gala Premiilor Mentor a fost organizată pe 26 aprilie la Timișoara, Capitala Europeană a Culturii. Laureații, care au fost nominalizați la această distincție de către elevii lor și de către părinții elevilor, au fost premiați cu câte un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și cu câte un premiu în valoare de 8.000 de lei.
Premiul Mentor pentru excelență în educație a fost
acordat anual, începând din 2010, profesorilor și antrenorilor, care au
descoperit tineri talentați, i-au îndrumat încă de la începutul carierei lor și
au avut un rol important în evoluția profesională a discipolilor lor. Prin acordarea
acestui premiu, organizatorii doresc să recunoască public valoarea muncii și rezultatele
excepționale înregistrate de acești dascăli deosebiți care sunt apreciați
de elevi, părinți, colegi și de întreaga comunitate în care își desfășoară
activitatea.
„Mentorii mei, printre care fondatoarea Operei din Timisoara, Aca de
Barbu, timisoreanul Sigismund Wiener, precum și foștii mei profesori de la Facultatea de Mecanică din Timișoara,
m-au ajutat să pornesc pe o cale a realizărilor. Am parcurs această cale, încercând
să întorc câte ceva din cele primite și realizate, către tinerii, către
discipolii mei. Astfel, în câteva decenii am devenit și eu mentor pentru unii,
înfăptuind parcursul firesc al vieții, învățând și împărtășind” a declarat invitatul de onoare, Ioan Holender, cel
mai longeviv director al
Operei de Stat din Viena, care
în discursul rostit în cadrul
Galei a vorbit despre mentorii săi și despre mentorat în lumina activității
sale de peste șapte decenii.
„Credem că educația este esențială pentru o țară care se dezvoltă armonios,
iar profesorii nu primesc, din păcate, recunoașterea publică pe care o merită. MOL România dorește să aducă în atenția tuturor
acei dascăli, care datorită muncii susținute, au influențat în bine viața tinerilor.
Anual, prin Premiile Mentor, recunoaștem excelența în educație, dar și efortul pe
care îl depun profesorii și antrenorii pentru a forma caractere și cariere. Deși
acordăm un număr limitat de premii, știm că în România sunt mulți profesori
care își pun întreaga energie și pasiune în slujba lor și sperăm că îi vom regăsi
printre propunerile făcute de elevi sau părinți pentru ediția următoare,” a declarat Camelia Ene, CEO și Country Chairman MOL
România.
Amfitrioana Galei a
fost Roxana Morun, jurnalistă la TVR Timișoara, membru în juriul programului „MOL
pentru sănătatea copiilor” în perioada 2011-2016.
Cei zece
premianți au fost selectați dintre cele 238 de nominalizări depuse de elevi,
părinți sau profesori în perioada mai-decembrie 2022. Numărul mare al nominalizărilor
arată că programul Premiul Mentor este cunoscut, iar comunitățile doresc să-și exprime
aprecierea față de mentorii care inspiră noua generație.
Cu prilejul Galei de premiere, a fost anunțată și noua
ediție a Premiilor Mentor. Nominalizările pot fi depuse până pe data de 31
decembrie 2023 de către orice persoană, atât în nume propriu cât și în numele unui grup.
„Fiecare nominalizare ne aduce bucuria întâlnirii cu dascăli
minunați și cu discipoli deosebiți care împreună creează valori călăuzitoare. Fiecare
nominalizare ne duce în apropierea valorii și frumosului creat de adevărații
mentori. Astfel încurajăm pe cei care nu regăsesc numele persoanelor
nominalizate printre cei premianți, să-și revizuiască nominalizările și să
depună la edițiile următoare. Formularul de nominalizare se găsește pe site-ul
Fundației Pentru Comunitate, iar evaluarea nominalizărilor depuse se bazează în
primul rând pe informațiile, relatările și detaliile transmise prin aceste
nominalizări,” a declarat András
Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Laureații
Premiului Mentor pentru excelență
în educație, ediția a 13-a, 2022 sunt:
Bodea György, profesor de chimie, Cehu Silvaniei
Csavar Mária, profesor de limbă și literatură
română, Gheorgheni
Maria Cristina Dan, profesor de vioară, Timișoara
Dobra Judit, profesor de limbă și literatură maghiară,
Sfântu Gheorghe