SOS Satele Copiilor angajează Asistent Social, București
SOS Satele Copiilor angajează Asistent Social pentru SOS Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi București
Descrierea postului:
Asistentul social oferă servicii primare de asistenţă socială copiilor, familiilor beneficiare şi tinerilor, în vederea prevenirii separării copiilor de familie şi depăşirii unor situaţii de dificultate identificate.
Principalele sarcini:
Realizează evaluarea socio-economică a familiei (ancheta socială);
Identifică nevoile reale ale familiei si propune servicii de intervenţie pentru copil şi familie;
Consiliază familia beneficiară în scopul menţinerii unităţii şi funcţionalităţii acesteia; consiliază şi susţine copilul şi familia în vederea prevenirii neşcolarizării copiilor şi/sau prevenirii abandonului şcolar; consiliaza tânărul/tânăra in vederea accesarii serviciilor sociale la care are dreptul.
Întocmeşte planul personalizat de consiliere pentru fiecare membru al familiei asistate şi monitorizează lunar progresul copiilor şi familiilor beneficiare;
Realizează şi implementează programul de activităţi şi întâlniri de grup pentru copii şi părinţi;
Se întâlneşte în mod regulat cu ceilalţi membri ai echipei multidisciplinare şi interinstituţionale.
Face propuneri de închidere sau transfer al cazului.
Asigură monitorizare postservicii pe o perioadă de 3 luni
Cerinţe:
Licenţiat în asistenţă socială
Cel puţin un an de experienţă relevantă în lucrul cu copii, tineri şi/sau familii vulnerabile
Empatie, simţ de răspundere
Atitudine pozitiva şi orientare către rezolvarea de probleme
Capacitate de lucru în mod individual şi în echipă
Bucurie de a lucra cu şi pentru copii şi familii în dificultate
Bună cunoaştere a drepturilor copilului si familiei; conştientizarea şi înţelegerea problemelor de dezvoltare socială, inclusiv probleme legate de educaţie pentru sănătate, HIV/SIDA
Abilităţi dezvoltate de comunicare şi de lucru în reţea
Permis de conducere categoria B (mobilitate)
Cunoştinţe operare PC (MS Office)
Limba engleză
Persoanele interesate pot trimite CV şi scrisoare de motivaţie pe adresa de e-mail tania.duduta@sos-satelecopiilor.ro până cel târziu în data de 20 Iunie 2017.
Descrierea organizaţiei:
Noi oferim o familie copiilor ajunşi în dificultate, îi ajutăm să-şi clădească singuri un viitor şi contribuim la dezvoltarea comunităţilor în care ei trăiesc. SOS Satele Copiilor s-a clădit pe baza unor convingeri şi atitudini fundamentale, ce reprezintă esenţa succesului nostru. În indeplinirea misiunii noastre, următoarele valori durabile ne ghidează acţiunile, deciziile şi relaţiile: CURAJ, ANGAJAMENT, ÎNCREDERE, CREDIBILITATE
Sursa: www.sos-satelecopiilor.ro