Da startul carierei tale cu Spring IT!
Primavara aceasta aduce o noua editie a proiectului Spring IT! Evenimentul, ajuns la cea de-a XV-a editie, este organizat de Sindicatul Studentilor din Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica (SiSC) si va avea loc intre 10 si 27 martie.
SiSC este cea mai longeviva organizatie studenteasca din Academia de Studii Economice din Bucuresti, avand o experienta de peste 29 de ani. In acest timp, a organizat cu succes peste 220 de proiecte, contribuind la dezvoltarea profesionala si personala a mii de studenti.
Spring IT are ca obiectiv principal crearea unei prime legaturi intre studenti si reprezentanti ai companiilor de top din domeniul IT. Participantii vor avea ocazia sa afle informatii esentiale despre piata muncii, noile tendinte tehnologice si procesele de recrutare, pregatindu-se astfel pentru o cariera de succes.
Editia din acest an include mai multe evenimente, printre care: Meet the Companies, Spring IT Careers si Spring Days (23-27 martie), ce cuprinde alte doua interactiuni: Workshops si Open Days.
Pe 17 martie, la Hotel Marshal Garden, va avea loc Meet the Companies, un targ de joburi unde studentii vor putea interactiona direct cu reprezentantii firmelor din domeniul IT si vor descoperi oportunitatile de angajare disponibile.
Springathon este un eveniment interactiv de tip hackathon adresat echipelor de participanti pasionati de tehnologie, care isi vor testa creativitatea si abilitatile intr-un cadru competitiv. Participantii vor lucra pe proiecte tematice, avand la dispozitie un timp limitat pentru a dezvolta si prezenta rezultatele in fata unor specialisti din domeniu.
In cadrul Spring Days, participantii vor avea sansa sa viziteze sediile companiilor partenere in cadrul sesiunilor de Open Days, interactionand direct cu angajatii si intelegand mai bine cultura organizationala. De asemenea, vor putea lua parte la Workshopuri interactive, menite sa le dezvolte atat abilitatile tehnice, cat si compententele interperdonale, prin abordarea unor subiecte relevante din industria IT.
Inscrierile pentru Meet the Companies si workshopuri sunt deschise in perioada 11 – 28 martie si se realizeaza pe site-ul oficial http://springit.sisc.ro/, unde participantii isi pot atasa CV-urile, care vor fi preluate ulterior de companiile partenere.
Pentru mai multe informatii, ne puteti urmari pe:
- Website: https://springit.sisc.ro/
- Facebook: https://www.facebook.com/springit.sisc
- Instagram: @springit.sisc



