Cursuri gratuite cu tema „Abilităţi de viaţă în contextul dezvoltării durabile” destinate cadrelor didactice

Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în parteneriat cu Asociaţia REPER21 şi Centrul Judeţean de Resurse și Asistenţă Educaţională Bihor organizează 53 de cursuri de formare profesională cu tema „Abilităţi de viaţă în contextul dezvoltării durabile” acreditate de Direcţia Generală Management, Resurse Umane şi Reţea Şcolară Naţională (DGMRU RSN – MEN) din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Cursurile sunt organizate în cadrul proiectului “Dezvoltarea abilităților de viață a tinerilor în contextul dezvoltării durabile”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Cursurile se adresează unui număr total de 1060 de cadre didactice, exclusiv profesori și profesori consilieri școlari, care își desfășoară activitatea la o şcoala acreditată MEN, la nivel de învăţământ gimnazial / liceal / profesional şi tehnic. Cursurile urmăresc dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice de a elabora şi implementa în cadrul orelor de curs sesiuni şi proiecte educaţionale pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale copiilor şi tinerilor în contextul dezvoltării durabile. Cursurile se vor finaliza cu obţinerea unui atestat de formare continuă a personalului didactic şi dobândirea unui număr estimat de 20 de credite profesionale transferabile.

Cursurile de formare vor avea următoarea structură:

– Modulul I- Cursul online (va avea o durată de 3 zile, se va realiza pe platforma www.prof21.ro).
– Modulul II și Modulul III – Cursurile învăţământ de zi vor avea o durată totală de 7 zile/56 ore de formare (modulul II – 3 zile şi modulul III – 4 zile).

Promovarea tuturor modulelor este obligatorie pentru certificare.

În funcţie de programa anunţată de organizatori, cele trei module se pot desfăşura fie consecutiv, fie la intervale de timp de aprox. 1-2 săptămâni. Anunţăm, pe aceasta cale, deschisă selecţia participanţilor pentru a doua serie de cursuri[1] precum şi locaţiile şi perioadele de desfăşurare a cursurilor faţă în faţă din această serie:

Seria 2 de cursuri faţă în faţă

Locaţie / participanţi

Modul I

Modul II

Modul III

Bucureşti ( participanţi din Bucureşti şi judeţele, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeş)

6-12 februarie 2014

13-15 februarie 2015

19-22 februarie 2015

Timișoara* ( participanţi din judeţele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara)

6-12 februarie 2014

13-15 februarie 2015

19-22 februarie 2015

Bucureşti (participanţi din Bucureşti şi judeţele, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeş)

20-26 februarie 2014

27 februarie – 1 martie 2015

5-8 martie 2015

Cluj-Napoca (participanţi din judeţele Cluj, Alba, Mureș)

20-26 februarie 2014

27 februarie – 1 martie 2015

5-8 martie 2015

Sibiu* (participanţi din judeţele Sibiu, Vâlcea, Gorj)

6-12 martie 2015

13-15 martie 2015

19-22 martie 2015

Bucureşti (participanţi din Bucureşti şi judeţele, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeş)

20-26 martie 2014

27-29 martie 2015

2-5 aprilie 2015

* În perioadele și localităţile marcate astfel se vor desfășura 2 cursuri în paralel

Important! În această serie se vor desfășura ultimele cursuri în localitatea Sibiu (pentru participanţii din judeţele Sibiu, Vâlcea și Gorj).

Notă: Participanţii la curs vor beneficia de cazare (în camere duble), masă, materiale de curs și decontarea costurilor de transport.

În vederea înscrierii la programul de formare, persoanele eligibile sunt rugate să completeze formularul de înscriere (disponibil AICI)[2] până cel târziu la data de 11 ianuarie 2015 (termen iniţial 6 ianuarie). Doar formularele de înscriere completate în totalitate[3] până la termenul prevăzut vor fi luate în considerare în etapa de selecţie.

Selecţia participanţilor va avea în vedere atât încadrarea acestora în grupul ţintă al proiectului cât şi interesul de a elabora/ derula activităţi/ proiecte de dezvoltare a abilităţilor de viaţă în contextul dezvoltării durabile în rândul elevilor.

Astfel, printre criteriile de selecţie se numără:

– Calitatea de cadru didactic: profesor sau profesor consilier şcolar la o școală acreditată MEN și funcţia didactică (personal didactic pentru învăţământ gimnazial / liceal / profesional şi tehnic sau profesor consilier şcolar).
– Disponibilitatea de participare pe toată durata programului şi susţinerea examenului final. Participarea este obligatorie la toate modulele de curs.
– Accesul la un computer conectat la internet şi minime abilităţi de utilizare a acestuia în vederea parcurgerii modulului online.
– Profesarea în unul dintre judeţele vizate pentru locaţia de desfăşurare a cursului.
– Din cadrul unei unităţi de învăţământ (conform codului SIRUES) va/vor putea fi selectaț(i), unul, cel mult doi participanţi, pe toata perioada de derulare a proiectului în cadrul căruia sunt organizate cursurile
– Sunt încurajaţi să aplice: profesorii consilieri şcolari, cadrele didactice din mediul rural şi urban, din învăţământul gimnazial, liceal, profesional și tehnic precum și cadrele didactice aflate la debut de carieră.
– Motivaţia şi dorinţa de inovație a aplicantului.
– Principiul nediscriminării reprezintă un pilon important pentru demersul Prof21. Ca urmare, selectarea participanţilor pentru cele 53 de cursuri se va realiza pe baza criteriilor mai sus menționate indiferent de rasă, religie, apartenenţă etnică, sex, vârstă, orientare sexuală, dizabilităţi sau statut social.

Rezultatele selecţiei vor fi făcute publice începând cu 20 ianuarie 2015 pe următoarele pagini web: www.fdsc.ro si www.prof21.ro. Ulterior, în vederea înscrierii la curs, participanţii vor fi invitaţi să transmită scanate prin e-mail documentele de înscriere (Carte de Identitate, Certificat de Căsătorie, Certificat de Naştere, diploma de licenţă, adeverinţă din partea unităţii şcolare, contract de formare) și să le predea în original unui reprezentant din partea organizatorilor într-o locaţie și la o dată care va fi comunicată persoanelor selectate.

Până în acest moment au fost formate 179 cadre didactice din aproximativ 126 de unităţi școlare, după cum urmează: 48 profesori din învăţământul liceal, 66 profesori din învăţământul gimnazial, 12 debutanţi în cariera didactică, 20 profesori din învăţământul profesional și tehnic, 33 consilieri școlari.

Următorul apel de selecţie se va lansa în luna ianuarie 2015 pentru zonele arondate din Sinaia, Craiova, Bacău, Miercurea Ciuc, Timișoara.

Pentru orice neclarităţi privind procesul de înscriere la cursurile de formare profesională „Abilităţi de viaţă în contextul dezvoltării durabile” vă rugăm contactaţi Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile prin e-mail la adresa training@fdsc.ro (persoane de contact: Irina Opincaru și Andreea Ciocan).

Proiectul “Dezvoltarea abilităților de viață a tinerilor în contextul dezvoltării durabile” (POSDRU/157/1.3/S/141511) îşi propune să îmbunătăţească competenţele profesionale pentru cele 1060 de cadre didactice, prin participarea la programe de formare continuă de calitate, bazate pe educaţia pentru dezvoltarea durabilă şi metodele inovative ale educaţiei nonformale, care să permită dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale elevilor din învăţământul preuniversitar. Mai multe informaţii despre proiect și organizaţiile partenere pot fi consultate AICI.

[1] Cele 53 de cursuri organizate în cadrul proiectului sunt împărţite în 4 sesiuni. Selecția pentru prima serie de cursuri s-a finalizat în luna octombrie 2014. Selecţia pentru celelalte 2 serii de cursuri va fi lansată în lunile care urmează.

[2] Pentru situații speciale, formularul este disponibil în format Word doc prin solicitare la adresa de email training@fdsc.ro

[3] Completarea în totalitate a formularului va fi confirmată de afişarea următorului mesaj “ Va mulţumim! Formularul de înscriere a fost completat cu succes”

Sursa: www.prof21.ro