Concurs „Eco Art”, ediția a V-a, organizat de Colegiul Tehnic Ion Holban Iași

Colegiul Tehnic ION HOLBAN din Iasi va invita sa participati la concursul „Eco Art”, editia a V-a.

Secțiuni:
Concursul se adresează preșcolarilor, elevilor din clasele I-XII din învăţământul de masă şi cel special, precum şi cadrelor didactice coordonatoare de la şcolile participante.

Secţiunile de concurs sunt:
• Creaţii plastice (colaje realizate prin diferite tehnici cu materiale din natură şi refolosibile)
• Obiecte şi decoraţiuni realizate din materiale refolosibile şi material din natură
• „Carnavalul naturii” – paradă de costume realizate din materiale reciclabile.

Condiții de participare:
Colajele (tablouri, felicitări, etc) vor fi realizate pe coli format maximum A4, obiectele şi decoraţiunile vor fi realizate cu material şi tehnici la alegere, dar respectând secţiunile menţionate şi tematica .

Înscrierea participanţilor şi primirea lucrărilor se realizează până la data de 26 noiembrie 2016, data poştei pe adresa:
Colegiului Tehnic „Ion Holban” Iaşi
Str. Pantelimon Halipa nr. 16
Cod 700656
Iaşi
cu menţiunea:
Pentru concursul: „ECO Art” sau pe mail la adresa: ecoart12@yahoo.com

Participarea la concurs presupune achitarea unei taxe de 5 lei pentru fiecare cadru didactic participant, indiferent de secţiunea la care participă. Un cadru didactic poate participa cu maxim 5 lucrări pentru fiecare secţiune.

Lucrările vor fi însoţite de :
– fişa de înscriere;
– acordul de parteneriat încheiat în două exemplare, semnat şi ştampilat;
– plic A4 autoadresat şi timbrat corespunzător;
– taxa de participare de 5 lei pentru fiecare cadru didactic.

Pe eticheta lucrării vor fi trecute: titlul lucrării, numele si prenumele elevului; clasa, numele şi adresa şcolii, cadrul didactic îndrumător.

Notă: Lucrările trimise nu se înapoiază.

Program:
Lucrările se vor trimite până pe data de 26 noiembrie 2016, data poştei.

Până pe data de 7 decembrie 2016 se va organiza expoziţia în sala de festivităţi a Colegiului Tehnic „Ion Holban” Iaşi.

La data de 7 decembrie 2016 , ora 11, va avea loc „Carnavalul naturii” paradă a costumelor realizate de participanţi din materiale reciclabile şi din natură, în sala de festivităţi a Colegiului Tehnic „Ion Holban” Iaşi.

În perioada 9 decembrie 2016 – 22 decembrie 2016, lucrările premiate vor fi expuse în incinta Casei Corpului Didactic „Spiru Haret” Iași.

Acordul de parteneriat si fisa de inscriere pot fi solicitate pe adresa ecoart12@yahoo.com