Aproape 1.700 de copii au învățat să adopte comportamente sustenabile pentru o Românie mai curată, împreună cu RetuRO și Let’s Do It, Romania!

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare în România, și Let’s Do It, Romania!, cea mai mare mișcare socială din țară, au organizat, în perioada 20 mai – 14 iunie, „Ora Reciclării” – o serie de ateliere educative prin care au prezentat copiilor din ciclul primar importanța și beneficiile returnării ambalajelor reciclabile. Proiectul și-a propus să inspire noua generație să adopte comportamente sustenabile pentru o Românie mai curată, prin conștientizarea de la vârste fragede a impactului pe care îl au ambalajele nereciclate asupra mediului și prin fundamentarea conceptului că o gestionare corectă a ambalajelor reprezintă atât un câștig imediat, cât și un câștig continuu și mult mai valoros pe termen lung. Programul face parte din strategia extinsă a RetuRO de informare a consumatorilor privind importanța implicării fiecăruia dintre noi în eforturile de reciclare, pentru a avea o țară mai verde.

Atelierele interactive s-au desfășurat în 25 de școli din București, Ilfov, Argeș, Dâmbovița și Prahova, ajungând la aproape 1.700 de copii din clasele I-IV. Pe lângă prezentarea beneficiilor reciclării și a Sistemului Garanție-Returnare (SGR) în România, elevii au fost angrenați în activități distractive, cu scopul de a le trezi interesul față de protejarea mediului și economia circulară. Pe parcursul activității „Mate cu Garanție”, copiii au luat contact cu beneficiile imediate ale garanției primite în schimbul returnării ambalajelor SGR. „Concursul de desene” a premiat cele mai creative idei de acțiuni care, luate de noi toți, pot salva mediul înconjurător, iar proiectul care a reunit creativitatea tuturor copiilor a provocat fiecare clasă participantă la realizarea unei strofe pe tema reciclării, pentru ca la final toate acestea să se regăsească în „Cel mai lung poem despre reciclare”.

Unul dintre scopurile principale ale SGR este de a schimba mentalități și de a crea obiceiuri sustenabile. În momentul de față, când efectele poluării se fac tot mai des resimțite, conservarea și reutilizarea resurselor au devenit obiceiuri de importanță critică, mai ales pentru tinerele generații care vor moșteni această planetă. Entuziasmul cu care a fost primită «Ora Reciclării» în toate școlile pe care le-am vizitat, cât și implicarea de care au dat dovadă viitorii adulți, ne dau încrederea că România va deveni o țară mai curată. Nu în ultimul rând, doresc să transmit mulțumiri reprezentanților Let’s Do It, Romania! și ai școlilor participante pentru sprijinul acordat în implementarea acestei inițiative”, a declarat Ioana Ciobotariu, Consumer Marketing Manager, RetuRO.

Schimbările în bine se propagă lent și trec adesea neobservate, dar ceea ce am remarcat pe parcursul celor peste 13 ani de când activăm în România este că tinerii și educația sunt principalii vectori ai transformărilor pozitive. Ne bucurăm că am putut face parte din acest demers inițiat de RetuRO și avem toată încrederea că obiceiurile bune promovate împreună vor modela stiluri de viață care vor pune mai mult accent pe comportamentul responsabil față de resurse și natură”, a declarat Agata Bulei, Project Manager,Let’s Do It, Romania!

Pentru a încuraja aplicarea noțiunilor dobândite în timpul proiectului Ora Reciclării”, copiii au primit câte un kit care include un săculeț de pânză pentru ambalaje, un sticker sheet și un carnețel cu informații despre SGR și pentru adulții de acasă.

Sistemul de Garanție-Returnare implementat în România de RetuRO este cel mai mare proiect de economie circulară din zona de mediu din țara noastră. Raportat la populația deservită și la volumul de ambalaje puse anual pe piață, SGR România este al doilea cel mai mare proiect de acest gen din Europa, după cel din Germania. De la demararea Sistemului Garanție-Returnare, până la finalul lunii mai, peste jumătate de miliard de ambalaje cu logo-ul Ambalaj cu garanție” au fost returnate de consumatori. Concomitent cu dezvoltarea SGR, RetuRO desfășoară și ample acțiuni de conștientizare, prin care vizează amplificarea gradului de implicare a consumatorilor și a agenților economici.

***

Despre RetuRO

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. ( www.returosgr.ro ) este o companie ce funcționează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).

RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

Despre Let’s Do It, Romania!

„Let’s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială din România, care își propune curățarea deșeurilor din arealele naturale într-o singură zi. “Let`s Do It, Romania!” face parte din initiațiva globală “Let`s Do It World!”, prezentă în  peste 190 de țări, și una dintre cele mai mari mișcări de voluntariat din lume.

Carrefour România și Asociația InspirAction anunță lansarea unei noi ediții a programului educațional „Gesturi mici pentru practici mari”

Carrefour România, în parteneriat cu Asociația InspirAction, anunță lansarea celei de-a doua ediții a proiectului „Gesturi mici pentru practici mari”. Acest proiect educațional promovează economia circulară și energia regenerabilă în cadrul instituțiilor de învățământ, încurajând reciclarea și educația pentru sustenabilitate.

Prima componentă a programului constă în sesiuni educaționale despre reciclare,pe care profesori voluntari le susțin în școlile participante în program, iar cea de-a doua este concursul de reciclare a recipientelor de plastic, sticlă și metal marcate cu sigla SGR. Elevii, profesorii, comunitatea locală și oricine dorește să susțină școlile au oportunitatea de a recicla aceste recipiente în magazinele Carrefour, cantitățile înscrise pe bonurile eliberate de automate fiind înregistrate apoi în aplicația mobilă Carrefour România și donate către una dintre școlile participante. Tot din aplicația mobilă Carrefour, utilizatorii pot dona și puncte Act for Good. Unitățile de învățământ cu cel mai mare număr de donații vor fi premiate cu sisteme performante de panouri fotovoltaice. Acest mod inovator de implicare asigură transparență și interacțiune comunitară, permițând utilizatorilor să urmărească în timp real contribuțiile lor la eforturile de reciclare ale școlilor.

Proiectul Gesturi mici pentru practici mari reflectă implicarea noastră activă în comunitate și angajamentul nostru față de educație. În Carrefour, considerăm că investiția în educație este cheia pentru construirea unui viitor mai bun pentru toți, de aceea suntem hotărâți să inspirăm schimbări pozitive, să contribuim la dezvoltarea unui mediu educațional mai bun şi să fim un partener de încredere pentru comunitatea noastră,”a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.

Concursul a început pe 17 iunie și se va încheia pe 30 septembrie 2024. În competiție participă 18 școli din 10 județe, selectate după o etapă riguroasă de verificări tehnice. Prima etapă a concursului se desfășoară până în 31 iulie 2024, iar primele 7 școli din clasament vor fi echipate cu sisteme de panouri fotovoltaice eficiente. Restul școlilor înscrise rămân în competiție, iar la finalul lunii septembrie, următoarele 7 școli din fruntea clasamentului vor beneficia de panouri fotovoltaice.

Sistemele fotovoltaice instalate în școli vor avea un impact semnificativ nu doar asupra reducerii amprentei de carbon a unității de învățământ și educației elevilor, ci și asupra reducerii costurilor cu facturile de energie electrică ale școlilor. O parte dintre aceste economii vor fi realocate către alte inițiative și sesiuni educaționale pentru elevi, pe teme de sustenabilitate.

În anul școlar 2023-2024, Asociația Inspiraction și Carrefour România au implementat ediția pilot a programului „Gesturi Mici pentru Practici Mari” în care patru școli și două grădinițe au fost premiate cu panouri fotovoltaice, în urma reciclării a peste 62.000 de recipiente PET, sticle și doze de aluminiu. Aproximativ 1.200 de elevi și cadre didactice au participat la concurs, contribuind prin colectarea de ambalaje și participând la sesiuni educaționale despre reciclare la clasă. Ediția pilot a evidențiat deja impactul semnificativ al educației și coagulării comunității pentru o transformare pozitivă la nivel local.

„Ediția pilot a programului Gesturi mici pentru practici mari a demonstrat cât de mult poate realiza comunitatea atunci când se unește pentru o cauză nobilă. Am fost profund impresionată de energia și pasiunea cu care copiii și profesorii au abordat reciclarea. Acest succes ne motivează să continuăm și să extindem inițiativa, contribuind la un viitor mai curat și mai sustenabil,” a declarat Simona Paraschiv, președinte Asociația InspirAction.

Primele 2 sisteme de panouri fotovoltaice au fost deja instalate la școlile din ediția pilot, în Breznița-Ocol, județul Mehedinți și Sântana, județul Arad. Continuă echiparea cu acestea sisteme și la restul de unități de învățământ din prima ediție.

Pentru detalii suplimentare despre proiect și participare, vizitați site-ul oficial www.inspiraction.ro și descărcați aplicația mobilă Carrefour România.

Despre Carrefour România

Carrefour România le oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături. Singurul retailer omnichannel din România, Carrefour le oferă clienților experiențe de cumpărături cu ajutorul aplicației mobile și a caselor de marcat Self Service, în magazine, prin serviciile de online shopping cu livrare acasă, prin BRINGO, Glovo și Tazz, sau cu opțiunea Click & Collect de pe www.carrefour.ro.

Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la aproximativ 450 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat (2023, 2024) pentru peste 17.000 de angajați.

În 2022, Carrefour România a fost un important contributor la susținerea economiei, cu peste 681 milioane de lei în taxe aduse la bugetul de stat. Furnizorii Carrefour de anul trecut au provenit în proporție de peste 93% din România, iar acum retailerul continuă să își extindă în permanență rețeaua de producători locali și ultra-locali, care însumează peste 1300 de parteneriate, pentru furnizarea de produse proaspete.

Compania susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc, Creștem România BIO, Grădina Noastră și Poftim Brânză Românească sau Plata cu PET. Platforma Act For Good transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social. Fiecare sesiune de shopping le poate aduce utilizatorilor puncte de loialitate, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate. 

Carrefour România operează în România prin cinci entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operational SRL, Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.

Despre Asociația InspirAction

Este o organizație formată din oameni care contribuie la educația adolescenților din România, astfel încât aceștia să devină adulți responsabili, încrezători și împliniți. Desfășoară programe prin care dezvoltă competențe necesare pentru o viață sănătoasă (mental, emoțional și fizic). În același timp, lucrează și cu părinții și profesorii lor pentru maximizarea rezultatelor dorite. Scopul Asociației InspirAction este să inspire un milion de tineri, părinți și profesori din România să devină o variantă mai bună a lor.

www.inspiraction.ro

MOL România și Fundația pentru Comunitate au premiat zece profesori și antrenori remarcabili din toată țara cu Premiul Mentor pentru excelență în educație

MOL România și Fundația pentru Comunitate au acordat, pentru al 14-lea an consecutiv, Premiile Mentor pentru excelență în educație, recunoscând public valoarea și rezultatele activității pedagogice ale celor zece laureați, profesori și antrenori de excepție din toată țara. La această ediție, au fost depuse 174 de nominalizări în perioada mai – decembrie 2023, de către elevi și părinți. Laureații au fost premiați cu câte un trofeu realizat de renumitul artist sticlar Ioan Nemțoi și cu câte un premiu în valoare de 8.000 de lei.

Premiul Mentor pentru excelență în educație se acordă anual, începând din 2010, profesorilor și antrenorilor care au descoperit tineri talentați și care au avut un rol important în evoluția profesională a discipolilor pe care i-au îndrumat în carieră. Prin acordarea acestui premiu, organizatorii doresc să recunoască public valoarea muncii educaționale și rezultatele deosebite obținute de dascăli, a căror activitate este apreciată atât de comunitatea din care fac parte, cât și de elevi și părinți.

Aș spune că un mentor este un grădinar care ia o sămânță anonimă și anodină și o îngrijește din clipa în care intră în pământ până în clipa când ea înflorește și rodește și își îndeplinește destinul. a declarat invitatul de onoare, jurnalistul Neculai Constantin Munteanu, redactor al postului Radio Europa Liberă, care a vorbit despre mentorii săi și despre rolul mentorilor în viața tinerilor.

Recunoașterea meritelor dascălilor a devenit o tradiție pentru MOL și ne bucurăm că îi putem onora astfel pe unii dintre cei mai inspiraționali și valoroși profesori și mentori care au demonstrat că pot contribui la schimbarea în bine a vieții elevilor lor și a comunității din care facem parte. MOL Mentor este despre toți oamenii remarcabili care și-au asumat misiunea de a-i motiva și responsabiliza pe cei din jurul lor. Un profesor excepțional își inspiră elevii să devină mai buni și să performeze continuu, iar noi avem multe astfel de exemple aici, în România. MOL România dorește să îi susțină și să transmită fiecărui profesor și mentor de excepție că munca lor este remarcată și apreciată. Suntem o companie dedicată inovației și progresului, iar acest lucru se reflectă în inițiativele pe care le susținem și care continuă să aibă impact asupra comunității – Mentor, Programul de promovare a talentelor, Programul pentru sănătatea copiilor, Permis pentru viitor și Spații Verzi. De-a lungul anilor, aceste programe au ajutat cu succes peste 275.000 de beneficiari și participanți și au primit o finanțare de peste 5,7 milioane de euro”, a declarat Gábor Mozga, CEO al MOL România.

Amfitrionul Galei a fost actorul Bogdán Zsolt, triplu laureat al Premiilor UNITER.

Cu prilejul Galei de premiere, a fost anunțată și noua ediție a Premiilor Mentor. Nominalizările pot fi depuse până pe 31 decembrie 2024 de către orice persoană, atât în nume propriu, cât și în numele unui grup.

„Valoarea și frumosul create de cei premiați ne oferă întâlniri pline de bucurii. Numărul nominalizărilor deosebite depășește cu mult, în fiecare an, numărul premiilor oferite. Astfel, îi încurajăm pe cei care nu regăsesc numele persoanelor nominalizate printre premianți să-și revizuiască nominalizările și să le depună la edițiile următoare. Formularul de nominalizare se găsește pe site-ul Fundației Pentru Comunitate, iar organizatorii răspund cu bucurie la întrebările legate de procedura urmată,” a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Laureații Premiului Mentor pentru excelență în educație, ediția a 14-a, 2023 sunt:

Costel Bașa, antrenor de kaiac-canoe, Baia Mare

Constantin Basarab, profesor de matematică, Craiova

Boros Lídia Erzsébet, cantor, Ciumbrud, Alba

Tatiana Cauni, profesor de limba și literatura română, Baia Mare

Liliana Cosma, profesor, antrenor de gimnastică artistică, Deva

Mario Grosu, coregraf, producător spectacole, Cluj

Gabriel Teodorescu, profesor de fizică, Cluj

Ványi Emese, profesor de matematică, Satu Mare

Gabriela Vasiliu, profesor de limba și literatura română, Brăila

Vasile Zaharia, profesor de geografie, Târgu Jiu

Videoclipurile cu premiații pot fi vizionate aici

Mai multe detalii despre program pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro

***

Despre MOL România

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 29 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 238 de stații de servicii la nivel național, două depozite de carburanți la Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de 259 de angajați proprii. În 2005, MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, urmat, în 2024, de lansarea platformei MOL MOVE, care oferă o experiență digitalizată de ultimă generație și beneficii exclusive. Compania a investit în dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru posesorii de vehicule electrice, instalând puncte în 41 dintre stații, care în prezent pot deservi simultan 96 de vehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților din care face parte și investește în programe de responsabilitate socială adresate educației, sportului, sănătății și mediului. Primul proiect de responsabilitate socială dezvoltat de MOL Romania pe plan local este programul Spații Verzi, care sărbătorește în 2024 cea de-a 18-a ediție. Datorită acestei inițiative, peste 250.000 de beneficiari au fost implicați în activități dezvoltate cu scopul de a-i ajuta să înțeleagă cum se pot implica, în plan personal, în protejarea naturii. Cea mai tânără inițiativă de responsabilitate socială a fost lansată în 2023, prin platforma de educație rutieră „Tu conduci! Familia are prioritate”, dezvoltată cu scopul de a atrage atenția asupra riscurilor din trafic și de a promova un comportament responsabil.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie internaţională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, o forţă de lucru dinamică formată din 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproape 2.400 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. Activităţile de explorare şi producţie ale Grupului MOL sunt susţinute de o experienţă de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor şi 30 de ani în injecţia de CO2. În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în 9 ţări, iar cele de explorare în 14 ţări. MOL se angajează să îşi transforme operaţiunile tradiţionale bazate pe combustibili fosili într-un model de afaceri sustenabil, cu emisii scăzute de carbon şi aspiră să devină neutru din punct de vedere la emisiilor nete de carbon până în 2050, contribuind totodată la formarea economiei circulare cu emisii scăzute de carbon în Europa Centrală şi de Est.

Despre Fundația Pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină, de asemenea, copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și de reabilitarea lor.

Elevii se pot înscrie la cele 11 școli de vară ROSE organizate de UAIC

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, în luna iulie 2024, 11 școli de vară gratuite dedicate elevilor de liceu, finanțate din Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE), de către Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondială).

Elevii care studiază la unul dintre liceele eligibile în cadrul Proiectului ROSE se pot înscrie, până la data de 16 iunie 2024, la una dintre următoarele școli de vară:

  • Descoperim Pământul spre culmile cunoaşterii!” – GEO-GEO (Facultatea de Geografie și Geologie)- 50 de locuri disponibile;
  • „Vreau să fiu student la Litere! – LiteratIS” (Facultatea de Litere) – 50 de locuri disponibile;
  • „Vacanță juridică DREPT în Iași – Drept în Iași!” (Facultatea de Drept) – 25 de locuri disponibile;
  • „Şcoală de vară pentru Economiști – EconomIS” (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor) – 50 de locuri disponibile;
  • „Experiență universitară timpurie pentru elevi de liceu: program-punte în domeniile Educație Fizică şi Sport şi Teologie Romano-Catolică” -TEOSPOR (Facultatea de Educație Fizică și Sport și Facultatea de Teologie Romano-Catolică) – 50 de locuri disponibile;
  • „Şcoală de vară pentru Ştiințe: program punte pentru tranziția de la liceu la universitate – Vara Ştiințelor” (Facultatea de Biologie și Facultatea de Chimie) – 50 de locuri disponibile;
  • „Şcoala de vară în domeniul Teologiei Ortodoxe şi Istoriei pentru îmbunătățirea oportunităților de participare la învățământul universitar a elevilor cu risc de abandon – TEOIST” (Facultatea de Teologie Ortodoxă și Facultatea de Istorie)  – 50 de locuri disponibile;
  • „De-ale viitorului: informatică și matematică – INFORMAT” (Facultatea de Informatică și Facultatea de Matematică) – 50 de locuri disponibile;
  • „Descoperă-ţi vocaţia prin educaţie! Şcoala de vară – Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – DEVO” (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei)  – 25 de  locuri disponibile;
  • „Vino la Facultatea VERDE” (Facultatea de Biologie) – 25 de locuri disponibile;
  • „Cum ajung profesor/antrenor?” Şcoala de vară – CAPA (Facultatea de Educație Fizică şi Sport) – 50 de locuri disponibile.

Școlile de vară se vor desfășura în campusul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în următoarele perioade: 15 – 28 iulie 2024 – Școala de vară „Descoperim Pământul spre culmile cunoaşterii!”– GEO-GEO (Facultatea de Geografie și Geologie),  „Şcoală de vară pentru Ştiințe: program punte pentru tranziția de la liceu la universitate – Vara Ştiințelor” (Facultatea de Biologie și Facultatea de Chimie) și  „Vino la Facultatea VERDE” (Facultatea de Biologie), respectiv 18 – 31 iulie 2024 – celelalte școli de vară.
Aceste programe de vară ROSE au ca scop organizarea de cursuri și alte activități relevante destinate elevilor de liceu pentru încurajarea finalizării de către aceștia a studiilor liceale și facilitarea continuării educației la nivel terțiar.

Fiecare participant va primi un kit de instruire ce conține diverse resurse educaționale utile pentru desfășurarea activităților educative. De asemenea, elevii vor beneficia de cazare și masă pe toată perioada programului și vor avea asigurate cheltuielile de deplasare dus – întors (tren, autobuz sau microbuz).
Pe întreaga durată a școlilor de vară, elevii vor fi monitorizați de cadre didactice și de studenți supraveghetori.

Detalii despre școli de vară ROSE organizate la UAIC sunt publicate la adresa: https://www.uaic.ro/studii/scoli-de-vara/scoli-de-vara-rose-2024/

Sursa: www.uaic.ro

START unei ediții memorabile de Color the Village

Număr record de voluntari la Color the Village, festivalul de fapte bune în care sunt renovate 30 de case, în doar 3 zile.

Asociația Acasă în Banat dă astăzi startul celei de-a VI-a ediții a Color the Village, un adevărat festival de fapte bune ce durează 3 zile și în timpul căruia, voluntarii se adună ca să renoveze 30 de fațade dintr-un sat bănățean. Evenimentul din acest an are loc în Altringen, județul Timiș, sat aparținător comunei Bogda, și a înregistrat un număr record de voluntari: 500 de persoane și-au confirmat prezența la eveniment.

Pentru că Altringen este o localitate cu puține gospodării, au fost alese și case din satele învecinate: Bogda, Sintar și Comeat. În numai trei zile, vor fi readuse la viață casele, cu specificul lor, pentru ca întreaga comunitate să își păstreze și să își ducă mai departe identitatea locală.

 „Vom face din acest sat un loc de basm, este amplasat pitoresc între dealuri, are case frumoase și mai ales, are o comunitate care își dorește să păstreze ceea ce are unic și frumos: tradiția de a ajuta, de a avea o casă îngrijită și frumoasă. Noi vom da în aceste trei zile o mână de ajutor și vă invit să veniți la Altringen, începând cu săptămâna viitoare să vedeți un sat de poveste”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Color the Village este un eveniment organizat de Asociația Acasă în Banat. În acest an, partenerul principal al proiectului este Asociația „Johann Scharnel” din Altringen.

Evenimentul Color the Village este finanțat prin Raiffeisen Comunități, acceleratorul de ONG-uri în sustenabilitate, o inițiativă Raiffeisen Bank, cu sprijinul Asociația pentru Relații Comunitare. Proiectul se bucură în acest an și de sprijinul Fundația Bosch România, AZUR Romania , Kimball Electronics Romania, Litens Romania , Linde Gaz România , ZF Group , SafeFleet Telematics și Forvia HELLA . El este susținut și de dm drogerie markt Romania și Laptaria cu caimac , Fornetti Romania, Prospero Delicii și Profi.

Color the Village se află la a șasea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Valeapai (2023), Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. În cele trei zile, sute de voluntari muncesc contra cronometru pentru a reuși să își atingă ținta.

*****

Despre Asociația Acasă în Banat

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor.

Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.

Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/BIC: BTRLRO22

PayPal: acasainbanat@gmail.com

Hope and Homes for Children și OPTIblu dau startul proiectului ACASĂ vezi cu INIMA

Hope and Homes for Children România, în parteneriat cu OPTIblu, lansează proiectul „ACASĂ vezi cu INIMA”, pentru ca 12 copii cu nevoi speciale din București, care nu au avut parte de dragostea și grija unei familii, să poată avea un ACASĂ al lor. Parte integrantă a campaniei Ambasador pentru Acasă – Când construim o casă, construim un OM, proiectul va contribui la construcția unei case familiale în care cei 12 copii instituționalizați să primească îngrijirea și educația adecvată nevoilor lor specifice.

Astfel, în perioada 1-30 iunie 2024, pentru fiecare pereche de ochelari de copii vândută în oricare dintre cele 79 de magazine OPTIblu, vor fi donați 50 de lei către Hope and Homes for Children. Această donație va susține eforturile Fundației de a le oferi copiilor vulnerabili un mediu familial sigur și stabil, asigurându-le o copilărie cât mai apropiată de normalitate.

“Credem cu tărie în puterea comunității de a aduce schimbări pozitive și durabile în viețile celor care au cea mai mare nevoie. Fiecare copil merită să se bucure de copilărie și suntem mândri că putem contribui la acest scop prin eforturile noastre comune. Proiectul ‘ACASĂ vezi cu INIMA’ ne oferă tuturor oportunitatea de a contribui la construirea unui viitor mai bun pentru acești copii, oferindu-le nu doar un acoperiș deasupra capului, ci și dragostea și grija unei familii adevărate. Angajamentul nostru de a ne implica activ în construcția casei familiale pentru cei 12 copii cu nevoi speciale subliniază devotamentul OPTIblu pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale copiilor fără îngrijire parentală. În plus, proiectul le oferă clienților noștri oportunitatea de a pune atât o cărămidă la temelia acestei case, cât și la cea a unui viitor mai bun pentru copii”, declară Alina Bistreanu, CEO, Optical Investment Group.

Suma necesară contruirii casei familiale este de 450.000 de euro.

450.000 de Euro îi sunt necesari Fundației Hope and Homes for Children pentru a construi casa de care au nevoie cei 12 copii cu nevoi speciale din București: o casă de peste 300 de mp cu toate facilitățile – living generos, bucătărie, terasă primitoare, patru dormitoare, două băi și o curte spațioasă – toate adaptate nevoilor copiilor. Noua casă, destinată copiilor din ultimul centru de plasament din sectorul 5, București, va fi construită aproape de școala specială pe care unii dintre copii o urmează, pe un teren pus la dispoziție de DGASPC Sector 5 și va oferi un mediu similar celui familial, în care copiii să fie în siguranță și să beneficieze de cea mai bună îngrijire.

Ambasadorii Hope and Homes for Children – Amalia Enache, David Popovici, Mihai Morar, Marius Manole și Alexandru Tomescu – au fost cei care au dat startul acestei campanii în luna aprilie a acestui an, obiectivul campaniei fiind ca până la finalul anului, întreaga sumă necesară construirii casei să fie strânsă.

Robert Ion, Director General Hope and Homes for Children România, afirmă: „Parteneriatul cu OPITblu ne arată că fiecare dintre noi poate face o diferență semnificativă în viața celorlalți. Proiectul este mărturia puterii pe care oamenii o dețin în transformarea destinelor celor aflați în suferință. Prin gesturi de solidaritate și empatie, comunitatea poate să ofere speranță și să construiască un viitor mai bun pentru cei mai vulnerabili dintre noi”.

 

Despre Hope and Homes for Children România

Din 1998 și până în prezent, Fundația a contribuit la închiderea a 69 de centre de plasament. Prin serviciile dezvoltate de noi, copiii trec de la îngrijirea în instituții în care nu beneficiază de atenție și afecțiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, printre care și case familiale, care le permit o viață apropiată de normalitate. Prin eforturile noastre și ale partenerilor, am dezvoltat 128 de case familiale, cu 7.300 de copii scoși din orfelinate și aproximativ 1900 reintegrați în familia naturală sau extinsă. Fundația activează intens și în zona de prevenire a separării copilului de familie, intervenind pentru susținerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Prin sprijin financiar și consiliere, am rezolvat probleme ce pot determina abandonul familial și am salvat 42.000 de copii de la a fi rupți de familie.

Despre Optical Investment Group

Optical Investment Group este cel mai mare retailer de optică din România, cu peste 700 de angajați în birourile sale, precum și în structura de vânzări. Compania deținută de fondul de investiții Innova Capital are un lanț de 100 magazine în 29 de orașe din țară, sub umbrela a trei branduri renumite: OPTIblu, Optiplaza și O51, acestora adăugându-se și magazinele online https://www.optiblu.ro/ și https://www.optiplaza.ro/.

Fundația Progress lansează SROI – un instrument de măsurare a impactului social al investițiilor în comunitate realizate de către companii

Fundația Progress anunță lansarea unui instrument pentru măsurarea impactului social al investițiilor în comunitate: SROI (Social Return on Investment). Acesta este destinat companiilor care doresc să evalueze și să raporteze eficiența investițiilor lor sociale într-un mod sistematic și riguros.

În contextul noii directive a Comisiei Europene privind raportarea de sustenabilitate corporativă (CSRD), companiile care îndeplinesc două din trei criterii – cifră de afaceri netă de peste 40 milioane euro, active de peste 20 milioane euro și 250 de angajați în medie pe parcursul exercițiului financiar – sunt obligate să facă raportări non-financiare începând din 2024. Aceste raportări cuprind mai mult de 1000 de tipuri de date din domeniile mediu, social și guvernanță. În domeniul social, sunt incluse peste 430 de tipuri de date, variind de la politici interne referitoare la forța de muncă până la impactul comunitar al activităților companiei.

Fundația Progress a adaptat pentru România instrumentul SROI (Rentabilitatea SOCIALĂ a Investiției) pe parcursul a 7 ani de măsurare și raportare a impactului social, acumulând o vastă experiență și expertiză în acest domeniu. Analiza SROI cuantifică beneficiile sociale, economice și de mediu ale proiectelor, transformându-le în valori monetare. Acest cadru metodologic atribuie o valoare în bani beneficiilor sociale, economice și de mediu create de o organizație, bazându-se pe analiza cost-beneficiu. Se evaluează astfel măsura în care investițiile cu impact social sunt eficiente din punct de vedere economic, oferind companiilor un raport clar între costuri și impactul generat, facilitând o comunicare eficientă cu stakeholderii.

„Există o cerere tot mai mare pentru mai multă transparență în ceea ce privește raportarea non-financiară din partea consiliilor de administrație, a investitorilor, a societății civile și a organismelor de reglementare. A comunica faptul că ai investit o anumită sumă de bani în proiecte sociale, educaționale sau de mediu aduce cu sine și responsabilitatea față de rezultatele obținute. A spune care este impactul generat de suma investită, a evalua starea inițială și finală a beneficiarilor implicați, a evalua unde a fost cea mai eficientă intervenție denotă GRIJĂ, atât pentru finanțele companiei, cât și pentru comunitățile pe care le sprijină companiile.”, a declarat Dr. Camelia Crișan, Director Executiv al Fundației Progress.

SROI pune accentul pe valoarea creată, traducând beneficiile aduse comunității în valoare financiară. Spre deosebire de ROI (Rentabilitatea Investiției), SROI ia în calcul beneficiile aduse comunității și le traduce în valoare financiară. Prin urmare, permite calcularea unui raport care pune în balanță costurile și rezultatele obținute; de exemplu, un raport de 1:2 arată că pentru fiecare unitate monetară investită, valoarea socială creată este de două unități.

„Fundația Progress evaluează toate intervențiile pe care le face folosind SROI. Avem proiecte cu grad mic de maturitate unde raportul SROI este de 1:1,85 lei, dar și proiecte mature unde SROI este de 1:7,96 lei. Ceea ce înseamnă că la fiecare leu investit, impactul este de aproximativ 2 lei, respectiv 8 lei. În acest fel, noi știm dacă activitățile propuse sunt eficiente în raport cu nevoile grupurilor țintă, iar partenerii noștri au un ordin de mărime al impactului asupra societății pe care-l exercită dincolo de business-ul lor de bază. Acest gen de raportare vine ca răspuns la cerințele de dublă materialitate pe care noua directivă privind raportarea non-financiară le cere de la companii, mai ales în ceea ce privește dimensiunea socială.”, continuă Dr. Camelia Crișan.

Fundația Progress oferă servicii de consultanță și analiză SROI companiilor care doresc să raporteze eficiența investițiilor lor sociale. Aceasta ajută organizațiile să înțeleagă și să maximizeze impactul social al proiectelor lor, oferind un instrument esențial pentru planificarea strategică și evaluarea pe termen lung a inițiativelor.

Pentru mai multe informații despre instrumentul SROI și despre activitatea Fundației Progress, vă rugăm să vizitați site-ul www.progressfoundation.ro.

Despre Dr. Camelia Crișan

Camelia Crișan este doctor în sociologie din anul 2012, cu o teză în domeniul responsabilității sociale a corporațiilor. Camelia este lector universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București. A publicat texte academice la edituri de prestigiu din străinătate, articole științifice și a făcut parte dintr-o echipă de cercetare avansată a unui proiect Horizon 2020. Camelia a adaptat și utilizat pentru prima dată în România metodologia SROI, împreună cu o echipă de consultanți, pentru a veni în ajutorul organizațiilor care doresc să evalueze eficiența și impactul social al proiectelor de RSC.

Pentru mai multe informații, puteți accesa https://bit.ly/CV_DrCameliaCrisan sau o puteți contacta la adresa de email camelia.crisan@progressfoundation.ro

Despre Fundația Progress

Fundația Progress este o organizație non guvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce contribuie la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a persoanelor și grupurilor vulnerabile și ajută oamenii să devină mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație. Organizația oferă sprijin cetățenilor pentru a evolua, a-și valorifica potențialul și a atinge bunăstarea în comunități durabile și reziliente. Prin parteneriatele create, Fundația Progress se concentrează pe facilitarea învățării pe tot parcursul vieții, transferul inovației, crearea de competențe IT și STEM și dezvoltarea de noi metodologii pentru proiectarea participativă și incluziunea socială. În îndeplinirea obiectivelor și pentru a ajunge la orice grup social, organizația folosește bibliotecile publice și spațiile comunitare din sate și orașe ca puncte focale de învățare și centre de inovație socială.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați www.progressfoundation.ro

Philips România continuă campania „Împreună dăruim zâmbete”, alături de SOS Satele Copiilor

Începând cu luna mai, Philips România și SOS Satele Copiilor și-au unit forțele în beneficiul copiilor din medii vulnerabile, prin campania „Împreună dăruim zâmbete”. Clienții magazinului online www.philips.ro pot susține direct acest demers până pe 30 august, prin achiziția oricărei periuțe de dinți Philips Sonicare. Astfel, un procent de 3% din valoarea fiecărei periuțe achiziționate în perioada 1 mai – 30 august 2024 va fi direcționat către SOS Satele Copiilor România. Mai multe detalii aici.

Ca rezultat al acestui demers comun, trei case de tip familial din cadrul SOS Satul Copiilor Cisnădie, Sibiu, vor fi echipate cu centrale termice. Într-o casă locuiesc 6 copii si tineri alaturi de Mama SOS, într-o atmosferă de familie, unde fiecare copil învață să aibă  încredere în el și în potențialul său unic.

De asemenea, la finalul lunii mai, Philips România a susținut 65 de copii între 3 și 14 ani,  beneficiari ai SOS Satele Copiilor,să se bucure de experiența primului parc de învățare prin joacă din România și cel mai mare din Europa de Est, Destiny Park. Aceștia au venit din județul Teleorman, mai exact din Merenii de sus și Merenii de Jos și din București, alături de însoțitorii SOS Satele copiilor și au explorat, timp de o zi, profesii precum doctor, pompier, pilot, brutar, farmacist, bucătar, prezentator de știri și multe altele.

„Cum își pot da seama copiii ce meserie li se potrivește fără să încerce? Noi îi pregătim pe copiii din programele SOS pentru viața pe cont propriu și pentru viața profesională prin exemple, prin întâlniri cu mentori, însă experiența de la Destiny Park, propusă de partenerii de la Philips, a fost memorabilă. Cred că această joacă le-a deschis orizonturile și le-a oferit o privire spre viitorul lor profesional. Am auzit un copil spunând: «Cea mai bună pizza pe care am mâncat-o a fost cea pe care am făcut-o eu la atelierul de pizza». Altul, fiindcă a simulat stingerea unui incendiu, a spus, hotărât, că el vrea să devină pompier. Încurajăm activitățile practice, fiindcă astfel copiii pot descoperi mai ușor pasiunile pe care le au și ce pot face cu abilitățile pe care le dețin.”, a declarat Adina Burlacu, Coordonator SOS Serviciul Asistență Comunitară București

Experiența Philips Sonicare din cadrul Destiny Park ia forma unei clinici stomatologice, unde copiii învață despre igiena orală, utilizarea corectă a periuței de dinți și o privire curajoasă ca a unui supererou în scaunul dentistului.

„La Philips, ne concentrăm eforturile pentru a încuraja un stil de viață sănătos, inclusiv prin îngrijirea preventivă. Îmbunătățind sănătatea orală, îmbunătățim și protejăm sănătatea și bunăstarea noastră generală. Facem acest lucru inspirând și generația tânără, inclusiv copiii și tinerii din medii defavorizate, să creeze și să mențină obiceiuri sănătoase. Parteneriatul nostru cu SOS Satele Copiilor, precum și cu Destinty Park sunt exemple grăitoare, care arată felul în care putem face un impact care contează pentru ceilalți, dacă ne unim forele în jurul unei misiuni comune!”, a spus Alexandra Basica, Manager Oral Health Care, Philips România.

Pentru a asigura zâmbete sănătoase, toții copiii participanți au primit periuțe de dinți electrice Sonicare For Kids și rezerve de schimb.

Misiunea companiei Philips este aceea de a îmbunătăți sănătatea a peste 200 de milioane de oameni până în 2030, inclusiv prin redefinirea modului în care îngrijirea orală transformă viața de zi cu zi a acestora.

Despre Royal Philips 

Royal Philips (NYSE: PHG, AEX: PHIA) este o companie de tehnologie în domeniul sănătății axată pe îmbunătățirea vieții oamenilor și pe generarea de rezultate mai bune pe parcursul tuturor etapelor sănătății, de la un stil de viață sănătos și prevenție, la diagnostic, tratament și îngrijire la domiciliu. Philips utilizează tehnologii avansate și îmbină expertiza clinică cu cea pentru produsele destinate consumatorilor, pentru a oferi soluții integrate. Cu sediul în Olanda, compania este lider în imagistică medicală, terapii ghidate imagistic, sisteme de monitorizare a pacienților și informatică medicală, precum și în domeniul sănătății consumatorilor și cel al îngrijirii la domiciliu. Portofoliul Philips de tehnologii în domeniul sănătății a generat în 2019 vânzări de 19,5 miliarde de euro, iar compania are aproximativ 80,000 de angajați și este prezentă în peste 100 de țări. 

Mai multe noutăți despre Philips sunt disponibile la www.philips.com/newscenter 

Despre SOS Satele Copiilor

Peste 30 de ani de activitate, mii de familii ajutate, sute de tineri crescuți în casele SOS la nivel național – peste 100.000 de beneficiari.

De 30 de ani, SOS Satele Copiilor România oferă o familie iubitoare copiilor care au rămas fără îngrijirea părintească și îi susține și protejează pe cei care riscă să o piardă. Peste 500 de copii și tineri au avut parte de îngrijire în case de tip familial, peste 1.300 de familii vulnerabile au fost asistate, iar peste 4.500 de copii au fost sprijiniți să rămână alături de părinți. La nivel național, SOS Satele Copiilor derulează programe de îngrijire alternativă a copiilor (Satele SOS, Comunitățile de tineri), de întărire a familiei (Serviciile de Asistență Comunitară, Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți, Centrul de zi), educaționale, precum și o serie de proiecte pentru tinerii aflați în situații de risc atât din sistemul de protecție, cât și din mediul rural sau familii vulnerabile. Asociația îsi derulează activitatea în 4 sucursale, care acoperă județele București-Ilfov, Sibiu, Bacău, Brașov și Teleorman.

Mai multe detalii la www.sos-satelecopiilor.ro

Despre Destiny Park

Destiny Park, primul parc de edutainment (învățare prin joacă) din România și cel mai mare din Europa de Est, se află în Băneasa și a fost conceput de Urania Cremene, expert în parenting.

Se adresează copiilor între 3 și 14 ani și reprezintă un univers în miniatură, în care cei mici pot fi adulți pentru câteva ore sau o zi, având meserii de oameni mari și fiind plătiți cu Magic Bani pentru munca lor. Totul sub conceptul de edutainment, adică de învățare prin joacă.

Mai multe detalii la https://destinypark.ro/

LANSAREA PROIECTULUI “CARE+: Cresterea Accesului OSC din regiunea Bucuresti-Ilfov la Resurse Educationale – un PLUS pentru ocuparea persoanelor dez-avantajate”

Intr-o societate in continua schimbare, Organizatiile Societatii Civile (OSC) joaca un rol crucial in promovarea incluziunii si a oportunitatilor de ocupare pentru categoriile dezavantajate.

Astazi, suntem incantati sa anuntam lansarea proiectului CARE+: Cresterea Accesului OSC din Regiunea Bucuresti-Ilfov la Resurse Educationale – un PLUS pentru Ocuparea Persoanelor Dezavantajate, cod SMIS 310447, implementat de catre Asociatia „PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabila”, in calitate de Beneficiar, in parteneriat cu ASOCIATIA „ASCEND”. Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European+ prin Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare 2021-2027, Prioritatea: P01„Modernizarea instituţiilor pieţei muncii“, Obiectiv specific: ESO4.2„Modernizarea instituţiilor şi a serviciilor pieţei muncii pentru ca acestea să evalueze şi să anticipeze necesităţile în materie de competenţe, să asigure o asistenţă promptă şi personalizată şi să sprijine corelarea cererii şi a ofertei, tranziţiile şi mobilitatea pe piaţa muncii (FSE+)“.

Obiectivul general consta in cresterea capacitatii a 30 de organizatii ale societatii civile, de participare la dialog civic, de a-si dezvolta si imbunatatii contributia la incluziunea prin ocupare si formare a categoriilor dezavantajate (persoane cu diverse dependente si cu boli cronice), de a participa la crearea si furnizarea de masuri active de ocupare ca urmare a participarii acestora la un pachet de activitati inovative si formative.

Principalele rezultatele urmarite sunt:

  • Minim 30 de ONG-uri din regiunea Bucuresti-Ilfov constientizate cu privire la importanta si avantajele dialogului civic, precum si implicarea actorilor so-ciali pe piata muncii
  • 1 manual de proceduri pentru imbunatatirea managementului organizational, planificare strategica si digitalizare a OSC din cadrul proiectului
  • 1 federatie creata (CARE+) in vederea consolidarii dialogului civic in domeniul ocuparii si formarii
  • 2 schimburi de bune practici pentru cresterea capacitatii OSC de implicare in dialog civic
  • 1 set de masuri pentru consolidarea parteneriatelor si serviciilor pentru ocuparea si formarea persoanelor cu dependente si cu boli cronice;
  • 30 ONG-uri active care si-au consolidat capacitatea si au dezvoltat activitati specifice pietei muncii in perioada de implementare a proiectului
  • Dezvoltarea competentelor si abilitatilor a 70 de persoane din cadrul OSC-urilor prin participarea la cursuri inovative de formare profesionala
  • 1 campanie de informare privind integrarea pe piata muncii a persoanelor cu diverse dependente si cu boli cronice
  • 1 schimb de bune practici online in vederea cresterii participarii OSC la consolidarea dialogului civic national si European cu privire la integrarea persoanelor cu diverse dependente si cele cu boli cronice pe piata muncii.

Proiectul se implementeaza pe o perioada de 24 de luni (01.04.2024 – 31.03.2026), avand un buget total in valoare de 4.935.837,49 lei din care 1.974.335,00 lei reprezinta valoarea eligibila nerambursabila din FSE+ si 2.961.502,49 lei reprezinta valoarea eligibila nerambursabila din bugetul national.

Pentru mai multe informatii despre proiectul CARE+, va rugam utilizati urmatoarele date de contact:

E-mail: care@partnet.ro; office@partnet.ro

Tel: 031.425.64.26

LANSARE PROIECT “SPORTIVE: Sprijin pentru Performanța Ocupațională și Reconversia Talentelor Sportive”

Asociația „PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă”, în calitate de Beneficiar, alături de Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Feminin, în calitate de partener, au plăcerea să anunțe lansarea proiectului SPORTIVE: Sprijin pentru Performanța Ocupațională și Reconversia Talentelor Sportive, cod SMIS 311129. Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European+ prin Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare 2021-2027.

Acest proiect își propune să ofere suport de dezvoltare Organizațiilor Societății Civile (OSC-uri), consolidându-le capacitatea organizațională și facilitând procesul de reconversie a talentelor sportive către piața muncii. Aceste organizații sunt fundamentale în generarea de oportunități de angajare pentru grupurile defavorizate cu atât mai mult in contextul prezent în care societatea este într-o continuă schimbare.

Obiectivul general al proiectului urmărește creșterea capacității a 30 OSC, participarea la dialog civic, dezvoltarea și îmbunătățirea contribuției la incluziune prin ocupare și formare a categoriilor dezavantajate, respectiv sportivi/foști sportivi de agrement sau performanță și de participare la crearea și furnizarea de măsuri active de ocupare, ca urmare a participării acestora la un pachet de activități inovative și formative.

Principalele rezultatele urmărite sunt:

  • Minim 30 de OSC-uri din regiunile de implementare ale proiectului Nord-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Sud-Est, Centru, Vest, Nord-Vest  conștientizate cu privire la importanța dialogului civic și implicarea actorilor sociali pe piața muncii
  • 1 manual de proceduri privind managementul organizațional, planificare strategică și digitalizare a OSC din cadrul proiectului
  • 1 rețea creată, SPORTIVE, în vederea dezvoltării și implementării de parteneriate pentru ocupare și formare
  • 2 schimburi internaționale de bune practici pentru crearea de parteneriate europene/internaționale
  • 1 set de măsuri pentru consolidarea parteneriatelor și serviciilor de ocupare și formare a sportivilor/foștilor sportivi de agrement sau performanță și implementarea acestuia în OSC din cadrul proiectului
  • 30 OSC active care și-au consolidat capacitatea și au dezvoltat activități specifice pieței muncii în perioada de implementare a proiectului
  • Dezvoltarea competenţelor a 70 de persoane din cadrul OSC-urilor prin participarea la cursuri inovative de formare profesională
  • 1 campanie de informare privind creșterea gradului de conștientizare a integrării pe piața muncii a sportivilor/foștilor sportivi de agrement sau performanță
  • 1 transfer de bune practici online în vederea creșterii participării OSC la consolidarea dialogului civic național și european cu privire la integrarea sportivilor/foștilor sportivi de agrement sau performanță

Proiectul se implementează pe o perioada de 24 de luni (01.05.2024 – 30.04.2026), având un buget total în valoare de 4.958.991,44 lei, din care 4.215.142,72 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE+ si 743.848,72 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național.

Pentru mai multe informații despre proiectul SPORTIVE, vă punem la dispoziție datele de contact:

E-mail: sportive@partnet.ro

Tel: 031.425.64.26