Concurs ocupare post vacant de Consilier clasa I grad profesional superior la Ministerul Culturii și Identității Naționale

Ministerul Culturii și Identității Naționale organizează, la sediul său din Bucureşti, Bd. Unirii nr. 22, sector 3, concurs de ocupare a funcţiei publice de execuție temporar vacantă de consilier clasa I grad profesional superior la Direcția Achiziții, Administrativ și Investiții din cadrul aparatului propriu al Ministerului Culturii și Identității Naționale:

Etapele de desfășurare a concursului:

Înscrierea la concurs se face în perioada 16 – 23 februarie 2017, în intervalul orar 8:30 – 17:00 luni – joi, 8:30 – 1430 vineri, la Serviciul Resurse Umane din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale (camera 419, etaj 4 din clădirea Aula din Bd. Unirii nr. 22, sector 3, Bucureşti);
– selecţia dosarelor de înscriere va avea loc în 24 de ore de la data expirării termenului de depunere a dosarelor;
– proba scrisă va avea loc în data de 27 februarie 2017, ora 11:00;
– interviul va avea loc în maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.

Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.

Condiţii specifice:

– studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
– vechime minimă în specialitatea studiilor: 9 ani.

Documentele care compun dosarul de concurs al candidatului:

a) formularul de înscriere, anexa nr. 1 disponibila pe www.cultura.ro;
b) copia actului de identitate;
c) copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
d) copia carnetului de muncă sau, dupa caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă si, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice, adeverinţă care va avea formatul standard aprobat prin Ordinul Preşedintelui ANFP nr. 192/17.01.2013, pentru toate concursurile publicate în Monitorul Oficial al României începând cu data de 22.01.2013, anexa nr. 2 disponibila pe www.cultura.ro;
e) cazierul judiciar;
g) adeverinta care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
h) declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste ca nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică, anexa nr. 3;
i) declaraţia pe propria răspundere că nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani, anexa nr. 4;

Copiile de pe actele prevăzute la lit. b), c) şi d) se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit. e) poate fi înlocuit cu o declarație pe proprie răspundere, anexa nr. 5, până la data la care candidatul este declarat admis la selecția dosarelor de înscriere când are obligația de a completa dosarul de concurs cu documentul original.

Informatii suplimentare se pot obţine de pe  www.cultura.ro. și de la Serviciul Resurse Umane, la numărul de telefon 021.224.28.19.

Sursa: www.cultura.ro

Concurs pentru ocuparea a 6 posturi de lector de limba română organizat de Institutul Limbii Române

Institutul Limbii Române recrutează şi selectează candidaţi din mediul universitar, pentru ocuparea câte unui post de lector de limba română la:
– Universitatea din Leipzig- Republica Federală Germania,
– Universitatea din Novi Sad- Serbia,
– Universitatea Oxford- Regatul Marii Britanii și al Irlandei de Nord,
– Universitatea “Kliment Ohridski” din Sofia- Republica Bulgaria
– Universitatea de Științe din Szeged- Ungaria
și candidați din mediul preuniversitar pentru ocuparea unui post de lector de limba română la
– Universitatea de Științe din Szeged- Ungaria

pentru o perioadă determinată, de 12 luni, care poate fi prelungită, anual, cu condiţia obţinerii aprobării de continuare a activităţii din partea Institutului Limbii Române şi a universităţii străine partenere. Perioada determinată nu poate depăși, în total, 36 de luni. Pentru fiecare post mai sus amintit, activitatea la catedră a noului lector de limba română va începe odată cu deschiderea anului universitar 2017-2018 din țara/universitatea respectivă.

Lectoratul de Limba română găzduit de Universitatea din Leipzig are ca bază legală un protocol interinstituțional și funcționează în cadrul Facultății de Filologie.

Lectoratul de Limba română din Universitatea din Novi Sad are ca bază legală programul interguvernamental în vigoare și funcționează în cadrul Facultății de Filozofie.

Lectoratul de Limba română din Universitatea Oxford are ca bază legală un protocol interinstituțional și funcționează în cadrul Facultății de Lingvistică, Filologie și Fonetică.

Lectoratul de limba română din Universitatea “Kliment Ohridski”din Sofia are ca bază legală acordul interguvernamental în vigoare și funcționează în cadrul Facultății de Filologie Clasică şi Modernă.

Lectoratul de Limba română din Universitatea de Științe din Szeged are ca bază legală înțelegerea interministerială în vigoare și funcționează în cadrul Facultății de Pedagogie “Juhasz Gyula”.

Funcţionarea lectoratelor și plata lectorilor sunt reglementate prin HG nr. 837/2014 privind înfiinţarea şi funcţionarea lectoratelor de limbă, literatură, cultură şi civilizaţie românească în universităţi din străinătate.

Cerinţe specifice:
1. Pentru Universitatea din Leipzig
– să aibă titlul de doctor în filologie, limba română sau limba germană;
– să cunoască foarte bine limba germană (nivel C1 conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi Străine);
– să aibă experiență în predarea limbii, literaturii și civilizației românești și în domeniul comunicării interculturale în mediul universitar, de preferință în mediul universitar german;
– să aibă disponibilitatea de a colabora în proiecte de cercetare, printre altele la proiecte de limba română ca limbă străină;
– să aibă deschidere, creativitate, flexibilitate și capacitate de a lucra în echipă.

2. Universitatea din Novi Sad
– să fie licențiat în filologie, cu specializare în limba română;
– să aibă titlul științific de doctor;
– să aibă cel puțin gradul universitar de conferențiar universitar;
– să aibă experiență în predarea limbii române, atât ca limbă maternă, cât și ca limbă străină;
– să cunoască structurile fundamentale ale limbii române, din perspectivă contrastivă, să fie familiarizat cu temele canonice ale literaturii, istoriei și culturii române);
– să fie sociabil și activ în răspândirea și promovarea României și a culturii române (planificare și implicare în evenimente științifice, contribuții în publicații etc.).
Constituie un avantaj cunoașterea unei limbi slave.

3. Universitatea Oxford
– să posede cunoștințe de specialitate și o înaltă calificare în domeniul lingvisticii, limbii române.
Este de preferat să aibă competențe la un nivel foarte ridicat în domeniul istoriei limbii române.

4. Pentru Universitatea “Kliment Ohridski” din Sofia
– să aibă experiență în predarea limbii române în mediul universitar,
– să aibă calificarea și experiența necesare predării cursului “Stilistica limbii române”.

5. Universitatea de Științe din Szeged
– să cunoască limba maghiară;
– să aibă inițiative culturale și să se implice în diverse programe de conservare a limbii și literaturii române;
– să aibă experiență și inițiativă în organizarea unor activități didactice și extracuriculare de promovare a culturii române în Ungaria;
– să aibă experiență în promovarea limbii române în comunitățile românești istorice din afara țării.

5.1 Pentru candidații titulari în mediul universitar se solicită:
– să aibă preocupări și activități în domeniul “lingvisticii și istoriei limbii române”;
– să predea “cursuri și seminarii de lingvistică, gramatică, istoria limbii și dialectologie și cursul de metodică a predării noțiunilor de gramatică a limbii române”.

5.2 Pentru candidații titulari în preuniversitar se solicită:
– să predea “cursuri și seminarii de literatura română, de metodică a predării literaturii române la clasele 5-12” pentru minorități și “a cursurilor practice de dezvoltare a limbii române”.

Recrutarea şi selecţia se vor organiza conform următorului calendar:
– de la data publicării anunţului, până în data de 17.03.2017, ora 11.00– depunerea dosarelor;
– 18.03.2017- 22.03.2017, evaluarea dosarelor– prima probă;
– 23.03.2017- afişarea rezultatelor în urma evaluării dosarelor;
27.03.2017- interviu (ora se va comunica după afişarea rezultatelor evaluării dosarelor);
28.03.2017– afişarea rezultatelor în urma interviului.

Informatii suplimentare sunt disponibile pe site-ul www.ilr.ro.

Metodologia privind recrutarea şi selecţia lectorilor este accesibilă pe pagina web www.ilr.ro, la secţiunea Legislaţie.

Sursa: www.ilr.ro

Concurs pentru ocuparea postului temporar vacant de administrator patrimoniu III S la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție, temporar vacante, de administrator patrimoniu III S, în cadrul Serviciului Promovare şi Imagine.

Condiţii specifice:

  • studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul tehnic sau economic;
  • vechime în muncă de minimum 1 an.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

02 martie 2017, ora 09.00: proba scrisă;
07 martie 2017, ora 09.00: proba interviu.

Detalii suplimentare şi bibliografia de concurs sunt disponibile pe www.uaiasi.ro.

Relații suplimentare se pot obține la sediul Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, telefon: 0232/407.378.

Termenul limită de depunere a dosarelor este 21 februarie 2017, ora 16.00.

Relații suplimentare se pot obține la sediul Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, telefon: 0232/407.378.

Sursa: www.uaiasi.ro

MCI organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a 2 posturi contractuale „Expert mobilizare cercetători” si 1 post contractual „Expert elaborare foaie de parcurs privind prioritățile de dezvoltare a infrastructurii”

Ministerul Cercetării și Inovării organizează concurs în ziua de 01 martie 2017 pentru ocuparea următoarelor funcţii contractuale vacante pe perioadă determinată cu timp parțial, în cadrul Proiectului “Dezvoltarea Capacitații Administrative a MCI de implementare a unor acțiuni stabilite in Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare Tehnologica si Inovare, 2014-2020 – SIPOCA 27”, și anume:

expert elaborare foaie de parcurs privind prioritățile de dezvoltare a infrastructurii – 1 post
expert mobilizare cercetători – 2 posturi

Condiții specifice pentru Expert elaborare foaie de parcurs privind prioritățile de dezvoltare a infrastructurii – pentru îndeplinirea Rezultatului R4 – Foaia de parcurs naționalăprivind prioritățile de dezvoltare a infrastructurii – 1 post ( 10 luni, normă de lucru 4 h/zi):

  • Studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență (constituie avantaj studiile și diplomele de masterat sau doctorat),
  • Vechime în muncă de minim 10 ani, într-o entitate parte din sistemul național de cercetare-dezvoltare
  • Experiență în utilizarea și/sau dezvoltarea cadrului legal în vigoare din domeniul CDI,
  • Experiență ca membru al unuia dintre organismele consultative pentru cercetare (CNCIS/CNCS, CCCDI, Consiliul pentru Inovare), sau comisii permanente de specialitate ale acestora, minim 2 ani,
  • Experiență în redactarea de documente de analiză, politici, metodologii,
  • Constituie un avantaj participarea la evaluarea de proiecte CDI,
  • Constituie un avantaj participarea la exerciții de foresight sau la grupuri de lucru în domeniul CDI,
  • Bune abilități de comunicare în limba engleză,
  • Nu a încălcat normele de etică și deontologie profesională în domeniul CDI.

Bibliografie  pentru expert elaborare foaie de parcurs privind prioritățile de dezvoltare a infrastructurii, este disponibilă pe www.research.gov.ro.

Condiții specifice pentru Expert mobilizare cercetători – pentru îndeplinirea Rezultatului R2 – Mecanism de colectare date și R2.1 – Dezvoltarea și alimentarea platformei integrate 2 posturi ( 10 luni, normă de lucru 4 h/zi):

  • Studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență. Constituie avantaj studiile și diplomele în comunicare, statistică, sociologie, IT.
  • Experiență în construirea/mobilizarea unor comunități on line.
  • Utilizare sisteme de baza de date
  • Bune abilități de comunicare în limba engleză,
  • Nu a încălcat normele de etică și deontologie profesională în domeniul CDI.

Bibliografia – pentru expert mobilizare cercetători este disponibilă pe www.research.gov.ro.

Concursul constă în parcurgerea a trei etape, astfel:
a) selecţia dosarelor: 23 februarie 2017
b) proba scrisă: 01 martie 2017, ora 10,00
c) interviul: 03 martie 2017

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul MinisterulCercetării și Inovării strada Mendeleev, nr. 21-25 etaj 3, camera 307, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a,luni – joi între orele 10.00-16.00, vineri între orele 9,00 – 13.00 (până la data de 21 februarie 2017, inclusiv).

Dosarul de înscriere :
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să conțină următoarele documente:

Copia actului de identitate,
Cererea de înscriere la concursul deselecție – disponibilă pe www.research.gov.ro;
Copiile documentelor care atestă vechimea în muncă/specialitate,
Copiile diplomelor de studii și a altor documente care atestă specializări;
Adeverința medicală care atestă starea de sănătate a candidatului eliberată de unitățile abilitate/ medicul de familie;
Curriculum vitae în format Europass datat și semnat – disponibil pe www.research.gov.ro;
Copii ale documentelor care atestă experiența solicitată,
O declarație pe proprie răspundere a candidatului că nu are antecedente penale care să îl facă incompatibil cu funcția pentru care candidează – disponibilă pe www.research.gov.ro;
O declarație pe proprie răspundere a candidatului că nu a încălcat normele de etică și deontologie profesională în domeniul CDI, disponibilă pe www.research.gov.ro.

Relații suplimentare se pot obține accesând pagina oficială www.research.gov.ro, la sediul MCI din București, str. Mendeleev nr. 21-25, sector 1, telefon 021.318.30.69, e-mail: elena.turcan@ancs.ro.

Sursa: www.research.gov.ro.

Concurs pentru ocuparea postului de Inspector de muncă clasa I grad profesional asistent la I.T.M. Iași

Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi, cu sediul în Iaşi, str.Moara de Foc nr.31, organizează concurs de recrutare în vederea ocupării funcţiei publice de execuţie vacante de inspector de muncă clasa I, grad profesional asistent, serviciul Control securitate şi sănătate în muncă.

CONDIŢII DE PARTICIPARE LA CONCURS:
Pentru a participa la concursul de recrutare în vederea ocupării funcţiei publice de execuţie vacante menţionate, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

Condiţii generale prevăzute de art.54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, (r2), cu modificările şi completările ulterioare;

Condiții specifice:
 studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile fundamentale: științe inginerețti, științe agricole și silvice, științe juridice, științe economice sau în specializările: sociologie, psihologie, medicină, administrație publică și științe politice;
 vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 1 an;
 cunoştinţe de operare pe calculator nivel mediu sau perfecţionări/specializări dovedite prin deţinerea unui certificat/atestat/diplomă.

Concursul se desfățoară la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Iași, str. Moara de Foc nr.31, după cum urmează:
 Dosarele de înscriere se vor depune în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a, şi într-un cotidian de largă circulaţie, în perioada 10.02 – 01.03.2017, după următorul program: de luni până joi între orele 0830-1630 şi vineri între orele 08:30-14:00, la compartimentul
Resurse Umane, camera 103, etaj 1;
 Proba suplimentară eliminatorie – testarea cunoştinţelor de operare pe calculator are loc în data de 14.03.2017, ora 10,00;
 Proba scrisă are loc în data de 14.03.2017, ora 11:00;
 Interviul are loc în data de 16.03.2017, ora 11:00.

Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon: 257100 int.143 şi pe site-ul Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi la adresa: www.itmiasi.ro.

Sursa: www.itmiasi.ro

Organizaţia SOS Satele Copiilor România angajează Consilier de tineret pentru Comunitatea de Tineri București

Organizaţia SOS Satele Copiilor România angajeaza Consilier de tineret pentru Comunitatea de Tineri Bucuresti

Principalele responsabilităţi:
Ofera sustinere tinerilor în procesul de dezvoltare a autonomiei și independenței (inclusiv administrarea bugetului)
Realizează consiliere individuală şi de grup pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă ale adolescentilor;
Păstrează legătura cu cadrele didactice din şcoli, monitorizeaza situaţia şcolară a tinerilor; recomandă intervenţii concrete, necesare pentru îmbunătăţirea situaţiilor problematice;
Identifica, propune, organizeaza si desfasoara activitati de dezvoltare a deprinderilor de viata cu tinerii din comunitate pe aria sa de responsabilitate si nu numai;
Adapteaza programul de activitati tinand cont de interesele si particularizandu-l in functie de nevoile individuale ale tinerilor;
Asigură sprijin în evaluarea potenţialului şi consilierea vocaţională a tinerilor
Oferă suport tinerilor în vederea angajării şi păstrării unui loc de muncă;
Ţine legătura cu familiile biologice ale tinerilor aflaţi în responsabilitatea sa directă;
Realizează contactul cu autorităţile relevante şi cu comunitatea locală și susține tânărul în adaptarea sa la viața comunității locale;
Se asigură că toate drepturile copiilor si tinerilor sunt respectate atât în interiorul proiectului cât şi în exteriorul acestuia (organizaţia având o politică de TOLERANŢĂ ZERO faţă de toate formele de abuz asupra copiilor);

Competenţe:
studii superioare încheiate în domeniul pedagogiei/asistenţei sociale/psihologiei (licenta);
experienţa minimă de doi ani în servicii pentru copii / tineri este un plus;
cunoştinţe despre legislaţia din domeniul protecţiei copilului inseamna un avantaj;
cursul de consilier vocational si/sau formator (certificare ANC) reprezintă un avantaj;
disponibilitate pentru un program in schimburi.

Abilităţi:
Empatie, rabdare si motivaţie de a lucra cu tinerii;
Excelente abilităţi de comunicare la nivel individual şi de grup;
Abilităţi de consiliere, educaţie şi formare în lucrul cu tinerii;
Abilitati practice de viaţă si in diferite domenii;
Capabil să îşi gestioneze timpul şi să lucreze sub presiune ;
Om de echipă orientat catre solutii si rezolvarea de probleme;
Capacitate de analiză şi sinteză; planificare.

Persoanele interesate pot trimite CV şi scrisoare de motivaţie pe adresa tania.duduta@sos-satelecopiilor.ro pana la data de 25 Februarie 2017. Detalii la 021-668.00.88! Doar candidaţii selectaţi vor fi contactaţi şi invitaţi la interviu!

Descrierea organizaţiei:
Asociaţia SOS Satele Copiilor România este acreditată ca furnizor de servicii sociale şi este activă în România încă din anul 1990. Prin serviciile noastre oferim o familie copiilor ajunşi în dificultate, îi ajutăm să îşi clădească un viitor şi contribuim la dezvoltarea comunităţilor în care ei trăiesc.

Sursa: www.sos-satelecopiilor.ro

Antibiotice S.A. Iași angajează Operator chimist

Antibiotice S.A. Iasi angajeaza OPERATOR CHIMIST pentru sectii de productie

Cerinte si abilitati specifice:

Absolvent de studii liceale
Atestat profesional (calificare) de operator chimist / tehnician chimist constituie un avantaj
Abilitati de organizare si gestionare a timpului de lucru, spirit de initiativa
Abilitati de comunicare si lucru in echipa
Capacitate de asimilare a cunostintelor specifice postului, seriozitate, flexibilitate, adaptabilitate
Disponibilitate pentru lucru in schimburi
Experienta in domeniu poate constitui un avantaj

Responsabilitati:

  • Obtinerea produselor farmaceutice / substantelor active pe echipamente de fabricatie specifice, in conditiile respectarii consumurilor specifice si cerintelor Regulilor de Buna Practica de Fabricatie.
  • Cunoasterea si respectarea modului de exploatare a echipamentelor si instalatiilor specifice, cu respectarea parametrilor din specificatiile tehnice.
  • Curatirea echipamentelor deservite, accesoriilor, precum si a spatiilor aferente acestora.
  • Completarea corecta si la timp a documentelor de fabricatie.
  • Cunoasterea si respectarea procedurilor de operare si instructiunilor de lucru specifice.

Mai multe detalii pe www.antibiotice.ro.

Cei interesati sunt rugati sa trimita CV, insotit de fotografie si scrisoare de intentie, documente de studii in xero-copie sau scanate, la adresa: Antibiotice S.A., Iasi, str. Valea Lupului, nr. 1, cod 707410, Directia Resurse Umane, fax 0232-209633 sau e – mail: resurse.umane@antibiotice.ro, pâna la data de 26.02.2017.

Relatii suplimentare la telefon: 0232 – 209107, 0232-209211;

Sursa: www.antibiotice.ro

Antibiotice S.A. Iași angajează Inginer profil Automatizări

Antibiotice S.A., Iasi angajeaza INGINER profil AUTOMATIZARI pentru serviciul Automatizari

Cerinte:

Licentiat in automatizari
Cunostinte specifice de automatizare (programare C, C++, PLC, echipamente, retele)
Abilitati de comunicare si lucru in echipa, capacitate de analiza si sinteza, adaptabilitate la schimbare, spirit de initiativa, rigurozitate, perseverenta, promptitudine, asumarea valorilor si loialitate fata de companie;
Buna cunoastere a limbii engleze
Experienta anterioara in domeniu constituie un avantaj

Responsabilitati:

  • Realizarea activitatilor specifice de calificare si service pentru sisteme computerizate, aparatura de laborator si sisteme de automatizare
  • Elaborarea documentatiilor de calificare, procedurilor standard si instructiunilor de lucru specifice domeniului de activitate
  • Intocmirea programului de mentenanta pentru aparatura de laborator si pentru echipamentele de automatizare din spatiile de productie

Mai multe detalii pe www.antibiotice.ro.

Cei interesati sunt rugati sa trimita CV, insotit de fotografie si scrisoare de intentie, documente de studii in xero-copie sau scanate, la adresa: Antibiotice S.A., Iasi, str. Valea Lupului, nr. 1, cod 707410, Directia Resurse Umane, fax 0232-209633 sau e – mail: resurse.umane@antibiotice.ro, pâna la data de 26.02.2017.

Relatii suplimentare la telefon: 0232 – 209107, 0232-209211;

Sursa: www.antibiotice.ro

Concurs ocupare 10 posturi vacante la U.M.F. “ Grigore T. Popa” Iaşi

U.M.F. “ Grigore T. Popa” Iaşi scoate la concurs, în data de 02.03.2017, următoarele posturi contractuale vacante :

  • 1 post Administrator Patrimoniu (M) la Direcția Operațional Administrativă – ASCLEPIOS,
  • 1 post Administrator Patrimoniu (M) la Direcția Operațional Administrativă – Centrul de Limbi Străine ,
  • 1 post Administrator Patrimoniu (M) cu normă parțială 1/2 la Direcția Operațional Administrativă – Departament Cercetare CEMEX ,
  • 2 posturi Administrator Financiar (S) la Direcția Patrimoniu – Birou Achiziții,
  • 1 post Inginer (S) la Direcția Patrimoniu – Serviciul SAPTI ,
  • 1 post Șef Serviciu (S) la Direcția Patrimoniu – Atelier Întreținere,
  • 1 post Administrator Financiar (S ) la Direcția General Administrativă,
  • 1 post Laborant (M) la Facultatea de Medicină – Disciplina Biochimie ,
  • 1 post Chimist (S) la Facultatea de Medicină Dentară- Disciplina Biochimie Generală și Orală .

Condiţii specifice pentru fiecare post:

Administrator Patrimoniu ( M ) – Direcția Operațional Administrativă – 3 posturi
Condiţiile minime de participare la concurs:
– studii medii, cu o vechime în muncă de minimum 5 ani;
– specialist în gestionare patrimoniu/inventariere cu o experiență profesională de minim 5 ani;
– cunoştinţe operare PC (Excel, Word);
– cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţionala (engleză sau franceză) scris, citit nivel conversaţional, mediu;
– disponibilitate de a lucra cu program prelungit;
– abilităţi de lucru în echipă, maleabilitate, toleranţă, calm, dinamism, spirit organizatoric și analitic;
– rigurozitate în luarea deciziilor, conştiincios, promovează soluţii noi si tehnologii noi care prin implementare să ducă la un management eficient al consumurilor în exploatarea şi întreţinerea imobililelor din patrimoniul universitaţii.

Administrator Financiar (S) – Direcția Patrimoniu, Birou Achiziții – 2 posturi
Condiţiile minime de participare la concurs:
– studii superioare, cunoștințe de limbă engleză (minimum B1);
– minimum 5 ani vechime în muncă și minimum 3 ani în specialitatea postului – achiziții publice;
– utilizator PC (SEAP, MS Office, Internet Explorer), cunoașterea și utilizarea altor programe informatice
reprezentand un avantaj;
– bun cunoscător al legislației din domeniul achizițiilor publice (legea 98/2016,legea 101/2016, hotărârea 395/2016 – norme metodologice pentru legea 98/2016);
– cursuri de specializare/perfectionare în domeniul achizițiilor publice pentru obținerea calificării de Expert Achiziții Publice (constituie avantaj absolvirea cursurilor pe noua legislatie a achizitiilor publice);
– spirit organizatoric, spirit analitic, seriozitate, constiinciozitate profesionala, disciplina, spirit de echipa, disponibilitate la program prelungit.

Inginer (S) – Direcția Patrimoniu , Serviciul SAPTI – 1 post
Condiţiile minime de participare la concurs:
– studii superioare de lungă durată în domeniul construcții, specializarea construcții civile, industriale și agricole – minimum 3 ani experiență în specialitatea postului;
– utilizator PC ((MS Office, Internet Explorer), cunoasterea si utilizarea altor softuri și programe informatice reprezintă un avantaj;
– bun cunoscător al legislației din domeniu;
– spirit organizatoric, spirit analitic, seriozitate, constiinciozitate profesionala, disciplina, spirit de echipa, disponibilitate la program prelungit.

Șef Serviciu (S) – Direcția Patrimoniu , Atelier Întreținere – 1 post
Condiţiile minime de participare la concurs:
– studii superioare (specializarea construcții);
– experiență minimum 5 ani în funcție de conducere;
– utilizator PC (MS Office, Internet Explorer);
– bun cunoscator al legislatiei aplicabile în domeniu;
– spirit organizatoric, spirit analitic, seriozitate, constiinciozitate profesională, disciplină, spirit de echipă disponibilitate la program prelungit.

Administrator Financiar (S ) – Direcția General Administrativă -1 post
Condiţiile minime de participare la concurs:
– absolvent(ă) studii superioare cu diplomă de licenţă;
– cunoştinţe avansate operare PC (Excel, Word, PowerPoint etc.);
– cunoaşterea unei limbi străine de preferat engleză;
– minim 3 ani vechime în muncă și experiență relevantă în specialitatea postului;
– abilităţi de lucru în echipă – cu publicul, maleabilitate, toleranţă, calm şi bunăvoinţă în conversaţie, dinamism, capacitate de organizare, de coordonare a activităţilor şi rigurozitate în luarea deciziilor;
– bună capacitate de realizare a unor analize, sinteze;
– disponibilitate de a lucra cu program prelungit.

Laborant (M) – Facultatea de Medicină , Disciplina Biochimie – 1 post
Condiţiile minime de participare la concurs:
– studii minime liceale, cu diplomă de bacalaureat;
– minimum 1 an experiență lucru în laboratoare de biochimie ;
– cunoştinţe operare PC (Microsoft Office – Word, Internet Explorer);

Chimist (S) – Facultatea de Medicină Dentară, Disciplina Biochimie Generală și Orală -1 post
Condiţiile minime de participare la concurs:
– studii superioare cu diplomă de bacalaureat și Licență (absolvent al Facultății de Chimie sau Biologie )
– minim 6 luni experiență în laboratoare de chimie, biochimie,
– cunoştinţe operare PC (Microsoft Office – Word, Excel, Internet Explorer)
– cunoștințe – scriere și vorbire într-o limbă de circulație internațională

Concursul constă în:
lucrare scrisă 02.03.2017
probă practică 02 – 03.03.2017
interviu 08.03.2017

Informatii suplimentare cu privire la bibliografia pentru concurs și conținutul dosarului de înscriere sunt disponibile www.umfiasi.ro.

Dosarele de concurs se depun până la data de 22.02.2017, ora 14.00, la Direcţia Resurse Umane, Compartiment
Personal.

Candidatul poate opta doar pentru un singur post, motivat de suprapunerea orară a probelor de concurs.

Relaţii suplimentare la telefoanele: 0232/301670, 0232/301667 ,0232/301879,

E-mail: resurseumane@umfiasi.ro, web: www.umfiasi.ro.

Sursa: www.umfiasi.ro

Centrul British Council Iaşi angajează Customer Services Advisor

Centrul British Council din Iaşi recrutează o persoană care să se alăture echipei în calitate de Customer Services Advisor. Scopul acestei poziţii este de a oferi servicii de o calitate excelentă clienţilor interni şi externi, de a răspunde cerinţelor acestora şi de a îndeplini obiectivele British Council.

DESCRIEREA ROLULUI

Rolul presupune o interacţiune continuă cu clienţii la telefon, faţă în faţă şi prin e-mail, precum şi înscrierea clienţilor la cursurile de limba engleză, examene, bibliotecă şi la alte servicii oferite de British Council. Adesea, va trebui să găseşti soluţii rapide la cerinţele clienţilor şi să rezolvi cu uşurinţă solicitările acestora. La fel de important este faptul că vei lucra într-o echipă profesionistă şi ne aşteptăm să poţi contribui la succesul ei, colaborând cu colegii tăi.

Abilităţi şi competenţe esenţiale:

orientare spre domeniul de relaţii cu clienţii;
flexibilitate;
lucru în echipă;
abilităţi interpersonale;
fluenţă în limbile engleză şi română;
competențe digitale.

DETALII

LOCAȚIE Iași
SALARIU 3150 RON brut/lună
DURATĂ 2 ani (cu posibilitatea de extindere)
PROGRAM DE LUCRU Full-time
TERMEN LIMITĂ marți, 28 februarie 2017

CUM SĂ APLICI

Pentru a aplica, te rugăm să descarci descrierea postului, documentul ce conține descrierea abilităţilor şi formularul de candidatură disponibile pe www.britishcouncil.ro. După ce ai completat formularul de candidatură, te rugăm să îl trimiți pe adresa bc.iasi@britishcouncil.ro până pe 28 februarie 2017, menţionând numele tău complet şi denumirea postului în titlul e-mailului.

Sursa: www.britishcouncil.ro