Iubesc să dăruiesc – Maraton de teatru susținut de adolescenți în beneficiul copiilor Inocenți

Talent, pasiune, dăruire și empatie… Acestea sunt ingredientele pe care oameni cu suflet mare le folosesc în organizarea unui eveniment caritabil inedit în beneficiul Fundației Inocenți – Romanian Children’s Relief, filiala București.

La inițiativa prietenelor Inocenți, actrițele Ioana Abur și Cristina Flutur, și cu sprijinul actriței, profesor și cofondator al Școlii de Actorie “Victoria Art”, Julieta Georoiu, mai multe trupe de teatru de adolescenți vor susține în data de 17 noiembrie 2018 un adevărat MARATON DE TEATRU în beneficiul copiilor din programele Fundației Inocenți, Filiala București.

Adolescenții, premianți în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalul de Teatru al Adolescenților “Victoria Art”, își vor dona talentul într-un scop caritabil, punând în scenă 7 piese de teatru în sala ARCUB (Str. Lipscani nr. 84 – 90, București), începând cu ora 11:00, astfel:

* 11:00 – “În curtea din spatele casei tale”

* 12:00 – “Zi da!”

* 14:00 – “Turandot”

* 15:00 – “Pisica verde”

* 16:30 – “Două loturi”

* 18:00 – “Put your hands in the air”

* 19:30 – “Drum în jos cu înger”

 

Acesta este un eveniment caritabil, iar accesul se face pe bază de donație.

 

Sumele colectate vor sprijini copiii defavorizați din programele desfășurate de către Fundația Inocenți București: