Primăria Municipiului Iaşi organizează concurs pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de inspector clasa I grad debutant la Serviciul Contabilitate

Primăria Municipiului Iaşi organizează concurs în data de 20.01.2016 pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de inspector clasa I grad debutant la Serviciul Contabilitate – Direcţia Generală Economică şi Finanţe Publice Locale.

Concursul se organizează la sediul Primăriei Municipiului Iaşi.

Data limită de depunere a dosarelor este 5.01.2016.

Probele stabilite pentru concurs sunt: selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviul.

Selecţia dosarelor va avea loc în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor.

Proba scrisă va avea loc la sediul Primăriei Municipiului Iaşi în data de 20.01.2016, ora 10.00.

Interviul se va susţine în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la susţinerea probei scrise.

Condiţii specifice de participare la concurs:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice.

Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art.49 din H.G. nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:

a) formular de înscriere – pus la dispoziţie de instituţie;
b) copia actului de identitate;
c) copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
d) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
e) cazierul judiciar;
f) adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (ce conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice);
g) declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

NOTA:
Copiile de pe actele necesare se vor prezenta însoţite de documentele originale în vederea certificării pentru conformitate cu originalul, sau în copii legalizate.

Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Iaşi – Bd. Ş tefan cel Mare şi Sfânt nr. 11 – Serviciul Resurse Umane, telefon 0232/267582, int.275 sau pe site-ul Primăriei Municipiului Iasi-www.primaria-iasi.ro.

Sursa: www.primaria-iasi.ro

Concurs pentru ocuparea a 3 posturi vacante de asistenti medicali la Spitalul Clinic de Recuperare Iasi

Spitalul Clinic de Recuperare, cu sediul in Iasi, str. Pantelimon Halipa nr.14, organizeaza concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante, pe perioada nedeterminata :
1 post asistent medical principal cu studii postliceale– specialitatea laborator, in cadrul Laboratorului de Analize Medicale;
1 post asistent medical cu studii postliceale– specialitatea radiologie si imagistica medicala, in cadrul Laboratorului de Radiologie si imagistica medicala;
1 post asistent medical debutant cu studii superioare– specialitatea medicina generala, in cadrul Laboratorului de Radiologie si imagistica medicala-Computer Tomograf;

Concursul se va desfasura in conformitate cu prevederile H.G. nr. 286/2011 modificata si completata de H.G. 1027/2014 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator functiilor contractuale si criteriilor de promovare in grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice.

Concursul consta in urmatoarele etape succesive:
-selectia dosarelor de inscriere ;
-proba scrisa;
-proba practica ;
-interviul.

Conditii de desfasurare a concursului:
1. Ultima zi pentru depunerea dosarelor de inscriere este 23 decembrie 2015, ora 15 :00;
2. Data si ora organizarii probei scrise : 5 ianuarie 2016, ora 9 :00 ;
3. Data si ora probei practice : 5 ianuarie 2016, ora 13 :00 ;
4. Data si ora interviului : 5 ianuarie 2016, ora 15 :00 ;
5. Locul depunerii dosarelor si al organizarii probelor de concurs : Spitalul Clinic de Recuperare Iasi, str. P. Halipa nr. 14.

Condiţii specifice de participare la concurs pentru postul de asistent medical principal (PL), in cadrul Laboratorului de analize medicale:
– studii: diplomă de şcoală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conform Hotărârii Guvernului nr. 797/1997
– adeverinţă de grad principal-laborator
– minim 5 ani vechime ca asistent medical

Condiţii specifice de participare la concurs pentru postul de asistent medical cu studii postliceale (PL) specialitate radiologie si imagistică medicală, in cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala:
– studii: diplomă de şcoală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conform Hotărârii Guvernului nr. 797/1997
– minim 6 luni vechime ca asistent medical
Condiţii specifice de participare la concurs pentru postul de asistentă medicală debutant cu studii superioare (S), specialitate medicină generală, in cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala-Computer Tomograf:
-studii:diplomă de absolvire a învaţămăntului superior în specialitate

Cei interesati vor depune la Serviciul RUNOS al unitatii, dosar de concurs care sa cuprinda urmatoarele acte :
· Cerere de inscriere la concurs care va cuprinde postul si locul de munca pentru care opteaza concurentul, adresata conducatorului institutiei publice organizatorice ;
· Copia xerox actului de indentitate sau orice alt document care atesta identitatea, potrivit legii,dupa caz;
· Copia xerox certificate nastere si casatorie daca este cazul ;
· Copia carnetului de munca sau, dupa caz, o adeverinta care sa ateste vechime in munca ;
· Copiile documentelor care atesta nivelul studiilor si ale altor acte care atesta indeplinirea conditiilor specifice postului ;
· Certificat de membru OAMGMAMR vizat pe anul in curs ;
· Cazierul judiciar ;
· Adeverinta medicala eliberata de medicul de familie sau de medicul de medicina muncii din spital care sa ateste faptul ca este apt pentru exercitarea profesiei ( Dr. Munteanu Georgeta –nr. telefon 0788437959,0740256003)
· Copia fisei de evaluare a performantelor profesionale individuale sau recomandare de la ultimul loc de munca privind profilul moral si profesional al candidatului ;
· Curriculum vitae.
· 1 Dosar de carton cu sina.

Copiile de pe actele prevazute la alin(1) se prezinta insotite de documentele originale, care se certifica pentru conformitatea cu originalul de catre secretariatul comisiei de concurs, sau in copii legalizate.

Anuntul de concurs, bibliografia si tematica sunt afisate la avizier si pe site-ul unitatii www.scr.ro.

Relatii suplimentare la Biroul Personal al unitatii tel. 0232.266044/105

Sursa: www.scr.ro

Asociaţia M.A.I.E caută doi formatori în domeniul fotografiei!

Asociaţia Mişcarea pentru Acţiune şi Iniţiativă Europeană caută doi fotografi profesionişti cu experienţă în activităţi de formare şi educaţie non-formală care să conceapă şi să susţină două ateliere de fotografie adresate elevilor de liceu din Bucureşti.

Atelierele sunt organizate în cadrul proiectului „Noile minorităţi din municipiul Bucureşti”, implementat în perioada aprilie 2015 – aprilie 2016 cu scopul de a sprijini dialogul intercultural dintre bucureșteni și grupurile de minorități stabilite în București în ultimele două decenii.

Cele 2 ateliere de fotografie se vor derula în perioada ianuarie – martie 2016 şi vor stimula creativitatea şi dialogul intercultural în rândul elevilor de liceu români şi de alte naţionalităţi ce locuiesc în Bucureşti.

Fiecare atelier va fi organizat în 6 sesiuni de lucru şi va avea ca beneficiari 20 de elevi de liceu. La finalul activităţilor vor rezulta minim 120 de fotografii realizate de participanţi care vor fi expuse în şcoli, galerii şi spaţii non-convenţionale din Bucureşti.

Exemple de teme recomandate în cadrul atelierelor: relaţia adolescenţilor cu oraşul Bucureşti, cultura, identitatea şi experienţa integrării adolescenţilor proveniţi din grupuri de migranţi venite în Bucureşti în ultimii 20 de ani, dialog intercultural, înţelegerea şi acceptarea diferenţelor culturale, relaţia minoritate-majoritate şi identitate-alteritate.

Cerințe minime formatori:
– experienţă de minim 2 ani în domeniul fotografiei;
– experienţă de minim 1 an ca formator în activităţi de educaţie non-formală în domeniul fotografiei;

Fiecare formator va avea un contract de drepturi de autor şi va susţine 2 ateliere.

Durată contract: 72h/2 ateliere (concept, pregătire materiale, susţinere şi consultanţă pentru participanţi în realizarea produselor atelierelor). Remunerația totală a fiecărui formator este de 5.ooo de lei brut.

Atribuţiile celor 2 formatori:
– elaborarea conceptului atelierelor în funcţie de particularităţile grupului ţintă şi a suportului de curs ce va fi distribuit participanţilor la ateliere;
– selectarea metodelor adecvate şi a materialelor corespunzătoare ce vor fi utilizate în cadrul atelierelor;
– stabilirea formatului atelierelor şi facilitarea formării pentru două grupe;
– oferirea de consultanţă individuală şi de grup participanţilor după finalizarea sesiunilor de lucru până la realizarea produsului final;

Pentru conceperea şi susţinerea atelierelor de fotografie invităm profesionişti din domeniu să ne trimită până la data de 15 decembrie 2015 un dosar de aplicaţie pe adresa contact@newminorities.com. Dosarul va conţine CV-ul şi o scrisoare de intenţie din care să reiasă punctele tari, precum și abordarea şi metodele de educaţie propuse pentru realizarea activităților de formare din cadrul celor două ateliere de fotografie.

Proiectul „Noile minorităţi din municipiul Bucureşti” este finanţat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României.

Consiliul Britanic angajează Coordonator Administrativ

Consiliul Britanic, o organizație culturală internațională de prim rang, recrutează un Coordonator Administrativ pentru a livra servicii de înaltă calitate clienților interni și a participa la proiecte de construcții menite să crească gradul de satisfacție a clienților și să îmbunătățească mediul de lucru. Rolul se potrivește unui tânăr profesionist cu experiență relevantă în domeniu, abilități solide de comunicare și relaționare și capacitatea de a-și desfășura activitatea în mod independent, cu minimă supraveghere.

LOCAȚIE:  București
DURATĂ: 2 ani
TERMEN LIMITĂ: duminică, 10 ianuarie 2016

DESCRIEREA ROLULUI

Această poziție presupune interacțiune continuă cu toți clienții interni și o bună înțelegere a nevoilor lor și a modului în care acestea pot fi aliniate cu procedurile și standardele Consiliului Britanic. Coordonatorul Administrativ va relaționa intensiv și va colabora cu departamentele interne în vederea atingerii obiectivelor comune.
Rolul presupune responsabilități administrative recurente, supravegherea funcțiilor suport și contractorilor (compania de curățenie, compania de pază) precum și implicarea în proiecte de o mai mare anvergură, prin urmare Coordonatorul Administrativ va gestiona simultan îndatoriri și priorități multiple.
De asemenea, Coordonatorul Administrativ va gestiona relația operațională cu furnizorii și prestatorii de servicii din aria de responsabilitate și va fi implicat în studii de piață, selecții de oferte, evaluări etc.
Dacă te potrivești profilului și ești în căutarea următoarei provocări în carieră, ne-ar plăcea să te cunoaștem.
Perioada de probă este de o lună, iar durata inițială a contractului este de 2 ani, cu posibilitate de prelungire.

Cerințele cheie ale postului:

Experiența anterioară într-o poziție similară sau în alte funcții de support
Capacitatea de a gestiona simultan multiple proiecte și îndatoriri
Abilități solide de comunicare verbală și scrisă, atât în limba română, cât și în limba engleză
Abilități foarte bune de relaționare și muncă în echipă
Atitudine profesională, amabilă și pozitivă

CUM SĂ APLICI

Dacă ești interesat poți aplica pe www.britishcouncil.ro.

Data limită de depunere a formularului este duminică, 10 ianuarie 2016, ora 00:00 GMT. Datorită numărului mare de aplicații, doar candidații selectați pentru interviu vor fi contactați.

Sursa: www.britishcouncil.ro

Serviciul de Ajutor Maltez în România angajează coordonator de comunicare și relații publice

Serviciul de Ajutor Maltez în România angajează coordonator de comunicare și relații publice

Norma: întreagă
Perioada: nedeterminată
Locația: Secretariatul general al Serviciului de Ajutor Maltez în România (SAMR), Cluj-Napoca

Principalele responsabilități legate de acest post sunt:

– elaborarea, împreună cu conducerea SAMR, a strategiei de comunicare a asociației Serviciul de Ajutor Maltez în România (SAMR);
– planificarea, dezvoltarea, implementarea și monitorizarea planului de comunicare al SAMR;
– elaborarea și coordonarea campaniilor de promovare ale SAMR;
– asigurarea unei bune și constante relații cu mass media locală și națională;
– colaborarea cu agenţiile specializate în comunicare;
– realizarea materialelor de comunicare ale SAMR (comunicate de presă, știri, buletine informative, materiale de promovare, rapoarte anuale etc);
– gestionarea relațiilor de comunicare cu filialele și sucursalele SAMR și cu entitățile Ordinului de Malta la nivel internațional ;
– monitorizarea și actualizarea website-ului SAMR și a conturilor SAMR de pe rețelele de socialmedia, crearea de comunități prin intermediul mediului online.

Competenţe şi experienţă:

– competențe la nivel profesionist în comunicare (foarte bună utilizare a mijloacelor moderne de comunicare, a tehnicilor și modalităților de promovare – inclusiv mediul online);
– foarte bune abilităţi de analiză şi sinteză;
– 2 ani experiență minimă în domeniul comunicării și relațiilor publice
– experiență în relația cu mass-media;
– foarte bune abilităţi de redactare de materiale specifice;
– capacitatea de a reprezenta organizaţia în diverse medii;
– capacitatea de a comunica eficace, atât oral cât şi în scris;
– aptitudini foarte bune de comunicare în limba română;
– nivel avansat de comunicare în limba engleză; cunoașterea limbii germane este un avantaj;
– competențe în luarea deciziilor și asumarea responsabilităților;
– capacitatea de a lucra în echipă;
– cunoştinţe foarte bune de operare PC.
Nivelul de studii: studii superioare, preferabil în domeniul comunicării, jurnalism.

Trimiteţi CV-ul dumneavoastră însoţit de scrisoarea de intenţie la adresa de email maltez@maltez.ro până la data de 15 decembrie 2015. Doar persoanele selectate pentru interviu vor fi contactate.

Serviciul de Ajutor Maltez în România (SAMR) este o asociaţie non-profit cu sediul central la Cluj-Napoca. De aproape 25 de ani, prin intermediul a 17 filiale şi sucursale în ţară, derulăm programe în beneficiul celor aflaţi în nevoie – vârstnici, bolnavi, persoane cu deficienţe şi alte grupuri vulnerabile. 1200 de voluntari se implică în mod constant pentru a-i ajuta să ducă o viaţă demnă, fără distincţie de etnie, religie, sex sau apartenenţă politică. Valorile creştine şi principiile umanitare se află la fundamentul acţiunilor noastre: Serviciul de Ajutor Maltez în România este purtătorul misiunii Ordinului Suveran de Malta, „Tuitio fidei et obsequium pauperum”, adică „Păstrarea credinţei şi ajutorarea nevoiaşilor”.

Sursa: www.maltez.ro

Salvaţi Copiii Salvaţi Copiii angajează Manager proiect – coordonator activităţi de documentare şi advocacy, Bucureşti

Salvaţi Copiii, organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, activă în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, angajează manager proiect – coordonator activităţi de documentare şi advocacy în cadrul Centrului de Informare, Documentare şi Cercetare privind Drepturile Copilului, situat în Bucureşti.

Postul scos la concurs este cu norma întreagă.

Responsabilităţi:

  • efectuarea de analize şi studii privind diverse aspecte din sfera respectării şi protecţiei drepturilor copilului,
  • implicarea în consultările publice şi în formularea unor puncte de vedere (inclusiv prin analizarea cadrului legislativ, instituţional şi de politici publice şi formularea de recomandări),
  • colectarea de date si statistici relevante (atât de la instituţiile publice, cât şi din alte surse) etc.

Profilul candidatului:

• Absolvent de studii superioare în domeniul socio-uman, de preferinţă cu specializare în sociologie sau politici publice;
• Experienţă de minim 3 ani în coordonarea şi derularea de analize şi studii, elaborarea de rapoarte şi luări de poziţie;
• Autor al cel puţin 3 lucrări făcute publice (rapoarte, analize, articole etc.);
• Foarte bună cunoaştere a cadrului legislativ şi instituţional, precum şi a politicilor publice relevante pentru domeniul drepturilor copilului;
• Cunoaşterea la nivel avansat a limbii engleze: scris şi vorbit;
• Experienţa în sectorul neguvernamental constituie un avantaj;
• Experienţa în scrierea şi coordonarea de proiecte constituie un avantaj;
• Capacitate de analiză şi sinteză;
• Bune abilitaţi de comunicare, relaţionare şi lucru în echipă;
• Disponibilitate pentru deplasări.

Persoanele interesate, care corespund profilului, sunt rugate să trimită CV, scrisoare de intenţie şi o lucrare (raport, analiză, articol etc.) al cărei autor este candidatul, menţionând postul pentru care aplică, la e-mail: rosc@salvaticopiii.ro, până la data de 10 decembrie 2015. Doar candidaţii selecţionaţi vor fi contactaţi prin e-mail sau telefon.

Sursa: www.salvaticopiii.ro

Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi angajează bioinginer medical debutant, Compartiment Audiologie

Spitalul Clinic de Recuperare Iasi, cu sediul in Iasi, str.Pantelimon Halipa nr.14, organizeaza concurs pentru ocuparea urmatorului post :
-0.5 post de bioinginer medical debutant pe perioada determinata, in cadrul Compartimentului Audiologie-Programul National de Sanatate a Femeii si Copilului.
Concursul se va desfasura in conformitate cu prevederile H.G. nr. 286/2011 modificata si completata de H.G. 1027/2014 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator functiilor contractuale si criteriilor de promovare in grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice.

Concursul consta in urmatoarele etape succesive :
-selectia dosarelor de inscriere ;
-proba scrisa;
-interviul.

Conditii de desfasurare a concursului:
1. Ultima zi pentru depunerea dosarelor de inscriere este 3 decembrie 2015, ora 15 :00;
2. Data si ora organizarii probei scrise : 11decembrie 2015, ora 9 :00 ;
3. Data si ora interviului : 11 decembrie 2015, ora 15 :00.
4. Locul depunerii dosarelor si al organizarii probelor de concurs : Spitalul Clinic de Recuperare Iasi, str. P. Halipa nr. 14.

Conditii generale, conform art. 3 din H.G. NR. 286/2011:
Poate participa la concurs persoana care indeplineste urmatoarele conditii:
a) Are cetatenie romana, cetatenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor apartinand Spatiului Economic European si domiciliul in Romania ;
b) Cunoaste limba romana, scris si vorbit ;
c) Are varsta minima reglementata de prevederile legale;
d) Are capacitate deplina de exercitiu;
e) Are o stare de sanatate corespunzatoare postului pentru care candideaza, atesta pe baza adeverintei medicale eliberate de medicul de familie sau de unitatile sanitare abilitate;
f) Indeplineste conditiile de studii si, dupa caz, de vechime sau alte conditii specifice potrivit cerintelor postului scos la concurs;
g) Nu a fost condamnata definitiv pentru savarsirea unei infractiuni contra umanitatii, contra statului ori contra autoritatii, de serviciu sau in legatura cu serviciul, care impiedica infaptuirea justitiei, de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infractiuni savarsite cu intentie, care ar face-o incompatibila cu exercitarea functiei, cu exceptie situatiei in care a intervenit reabilitarea.

Conditii specifice de participare la concurs:

-studii superioare de specialitate

Cei interesati vor depune la Serviciul RUNOS al unitatii, dosar de concurs care sa cuprinda urmatoarele acte:
· Cerere de inscriere la concurs care va cuprinde postul si locul de munca pentru care opteaza concurentul, adresata conducatorului institutiei publice organizatorice;
· Copia xerox actului de indentitate sau orice alt document care atesta identitatea, potrivit legii, dupa caz;
· Copia xerox certificate nastere si casatorie daca este cazul;
· Copiile documentelor care atesta nivelul studiilor (diploma licenta) si ale altor acte care atesta indeplinirea conditiilor specifice postului ;
· Cazierul judiciar;
· Adeverinta medicala eliberata de medicul de familie sau de medicul de medicina muncii din spital care sa ateste faptul ca este apt pentru exercitarea profesiei ( Dr. Munteanu Georgeta –nr. telefon 0788437959,0740256003)
· Copia fisei de evaluare a performantelor profesionale individuale sau recomandare de la ultimul loc de munca privind profilul moral si profesional al candidatului;
· Curriculum vitae.
· 1 Dosar de carton cu sina.

Copiile de pe actele prevazute la alin(1) se prezinta insotite de documentele originale, care se certifica pentru conformitatea cu originalul de catre secretariatul comisiei de concurs, sau in copii legalizate.

Anuntul de concurs, bibliografia si tematica sunt afisate la avizier si pe site-ul unitatii www.scr.ro.

Relatii suplimentare la Biroul Personal al unitatii tel. 0232.266044/105

Sursa: www.scr.ro

ADR NE organizează concurs pentru ocuparea a 3 posturi vacante de Expert, în cadrul Direcţiei Comunicare, Cooperare şi Dezvoltarea Afacerilor

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est organizeaza concurs in data de 14.12.2015, orele 10:00, la sediul din Piatra Neamt, str. Lt. Draghescu, nr. 9, jud. Neamt, pentru ocuparea a 3 posturi vacante de Expert, in cadrul Directiei Comunicare, Cooperare si Dezvoltarea Afacerilor.

Conditiile ce trebuie indeplinite de catre candidati:
a. sa fie absolventi cu diploma de licenta in domeniul economic, tehnic, social sau comunicare;
b. experienta profesionala de minim 3 ani in domeniul dezvoltarea afacerilor sau promovarea investitiilor;
c. constituie avantaj experienta profesionala in domeniul implementarii proiectelor cu finantare europeana;
d. constituie avantaj derularea unor cursuri intr-unul din domeniile: managementul afacerilor, marketing, managementul proiectelor;
e. constituie avantaj participarea la cursuri/formari profesionale, in domeniul fondurilor europene si conexe acestuia;
f. foarte bune cunostinte de limba engleza;
g. foarte bune cunostinte de operare pe calculator (Microsoft Office).

Persoanele interesate vor depune la sediul Agentiei, pana la data de 10.12.2015, orele 16:30, un dosar care va cuprinde: CV (format european – din care sa reiasa clar experienta profesionala), cerere de inscriere la concurs, copii dupa actele de studii, respectiv alte cursuri/formari profesionale, copie dupa actul de identitate, cazier judiciar.

Concursul va consta in urmatoarele probe: test de limba engleza, test privind cunostintele de operare pe calculator, test de cunostinte din bibliografia pentru concurs, interviu si analiza CV-ului.

Bibliografia pentru concurs se gaseste la sediul Agentiei sau atasata mai jos. Relatii suplimentare la tel. 0233 218 071.
Bibliografie concurs

Sursa: www.ardnordest.ro

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi organizează concurs pentru ocuparea a 21 de posturi

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează:

secretar (S) – 4 posturi:
consilier juridic (S) – 2 posturi;
inginer constructor (S);
inginer (energetician) (S);
inginer (S);
analist programator (S);
bibliotecar (S);
consilier de specialitate (S) – 2 posturi;
fiziokinetoterapetit (S) – 2 posturi;
psiholog (S);
administrator financiar patrimoniu (SSD);
referent de specialitate (S);
bucătar;
electrician;
legător manual.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

secretar (S) – 4 posturi,
consilier juridic (S) – 2 posturi,
inginer constructor (S),
inginer (energetician) (S),
inginer (S),
analist programator (S),
bibliotecar (S),
consilier de specialitate (S) – 2 posturi,
fiziokinetoterapetit (S) – 2 posturi,
psiholog (S),
administrator financiar patrimoniu (SSD),
referent de specialitate (S):

– absolvenţi de studii superioare cu diplomă de licenţă;
– cunoştinţe avansate operare PC;
– cunoaşterea legislaţiei aplicabile în învăţământul superior.

bucătar:

– studii: liceale/profesionale;
– vechime în muncă: minimum 1 an;
– adaptabil la munca în echipă.

electrician:

– studii: liceale/profesionale cu profil energetic sau industrial cu profil electric sau electromecanic, postliceale profit energetic, electric sau electromecanic, cursuri/calificări in domeniu;
– vechime în muncă: minimum 5 ani;
– adaptabil la munca în echipă.

legător manual:

– studii medii;
– minime cunoştinţe de tehnică tipografică: broşare, biguire, tăiere, legătorie;
– adaptabil la munca în echipă.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

04 decembrie 2015, ora 14.00 – data limită pentru depunerea dosarelor;
15 decembrie 2015, ora 09.00 – proba scrisă;
15 decembrie 2015, (ora 13:00-16:00) și 16 decembrie 2015,(ora 08:00-14:00)– proba practică;
21 decembrie 2015 – proba interviu.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Universității de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, din Str.Universitatii nr.16, telefon 0232/301.670,0232/301.879, 0232/301.667, 0232/301.867.

Sursa: posturi.gov.ro

Direcţia de Asistenţă Comunitară laşi organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de inspector la Serviciul Resurse Umane

Directia de Asistenta Comunitara laşi, cu sediul in laşi, str. Mitropolit Varlaam, nr. 54, organizeaza concurs pentru ocuparea functiei publice de executie vacante de inspector, S, grad asistent la Serviciul resurse umane.

Proba scrisa a concursului se va desfaşura in data de 21.12.2015, ora 10:00, la sediul Directiei de Asistenta Comunitara laşi, iar interviul va avea loc in data de 23.12.2015, ora 14:00, la acelaşi sediu.

Dosarele de concurs se vor depune in termen de 20 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, partea a-III-a in conformitate cu art. 49 din H.G nr. 611/2008, modificata la Serviciul Resurse Umane din cadrul Directiei de Asistenta Comunitara laşi.

Conditiile specifice pentru ocuparea functiei şi bibliografia stabilita se vor afişa la sediul Directiei de Asistenta Comunitara şi pe site-ul institutiei www.dac-iasi.ro.

Candidatii trebuie sa indeplineasca cumulativ atat conditii generale stipulate de art.54 cat şi cele specifice prevazute de art. 57 alin.5 lit.a) din Legea nr.188/99, republicata şi modif, respectiv:

  • studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de Iicenta sau echivalenta;
  • vechime minima 1(un) an in specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice, pentru ocuparea functiilor publice de executie de grad professional asistent.

Informatii suplimentare se pot obtine la sediul D.A.C. laşi şi la telefon 0232/206344-int.110.

Sursa: www.dac-iasi.ro