Articole

resources-pressed-means-funds-capital-staff-meaning-41432947

Ministerul Muncii organizează selecţia asociaţiilor şi fundaţiilor în vederea acordării de subvenţii de la bugetul de stat

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice cod fiscal 4266669, cu sediul în Bucureşti, str. Dem. I. Dobrescu nr.2-4, intrarea B, Sector 1 Bucureşti, telefon/fax: 021/315.71.43 organizează selecţia asociaţiilor şi fundaţiilor în vederea acordării de subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul alocat MMFPSPV pentru anul 2015, lunile martie-decembrie.


Selecţia are loc în baza prevederilor Legii nr.34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială şi ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.34/1998 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1153/2001 cu modificările şi completările ulterioare.

Formularul Cererii de solicitare a subvenţiei, inclusiv Fişa tehnică şi Bugetul unităţii de asistenţă socială se găsesc în anexa nr.1 la Normele metodologice  şi sunt disponibile în format electronic pe    site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice la adresa: http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/politici-familiale-incluziune-si-asistenta-sociala/818-subventii

La aceeași adresă puteţi consulta şi liniile prioritare de subvenţionare pentru anul 2015, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale şi persoanelor vârstnice nr.1838/2014, precum și Precizările nr.2390/21.10.2014 privind aplicarea prevederilor Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale şi persoanelor vârstnice nr.1838/2014.

Cererea însoţită de documentele prevăzute la art.4 din Normele metodologice se depune în pachet închis la registratura Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din Str. Dem I. Dobrescu nr.2-4,  intrarea B, Sector 1 Bucureşti,  cod 010026, până la data de  06 februarie 2015, ora 1400.

Dovada îndeplinirii condiției prevăzută la art.1 alin.(1) lit. a), respectiv art.4 alin.(1) lit. c) din Normele metodologice se face fie cu certificatul (decizia) de acreditare eliberat în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1024/2004 însoțit de certificatul de acreditare a furnizorului de servicii sociale eliberat în baza Legii nr.197/2012, care asigură prelungirea valabilității certificatului/deciziei de acreditare eliberată în baza prevederilor HG nr.1024/2004, fie numai cu certificatul (decizia) de acreditare eliberat în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1024/2004, în situația în care termenul de valabilitate menționat pe acest document, nu a fost depășit.

În aplicarea prevederilor art.4 alin.(1) lit.e^1)  se depune balanţa contabilă de verificare la data de 31 decembrie 2014.

Pot participa la procedura de selecție asociaţiile şi fundaţiile care nu au încheiate convenţii de acordare de servicii de asistenţă socială pentru anul 2015, cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Sursa: www.mmuncii.ro