courses1

Școala de vară a Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană – Tema: #ReconstruimEuropa, 23-26 mai 2017

În perioada 23- 26 mai 2017, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (DRIIE) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) organizează o şcoala de vară. Evenimentul face parte din seria de activități #ReconstruimEuropa, prin care Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană lansează o platformă de reflecție și dezbatere ce va explora perspective diferite asupra provocărilor contemporane dinăuntrul și din afara Europei post-Brexit. Toate activităţile se vor desfăşura la sediul SNSPA (Bd. Expoziției, nr. 30 A, sector 1), între orele 16.00-20.00.

CUI SE ADRESEAZĂ?

Școala de vară „Reconstruim Europa” are ca scop motivarea tuturor celor care își doresc o carieră în domenii precum: relații internaționale, securitate, diplomație, negocieri etc. Această oportunitate este destinată studenților interesaţi de o mai bună orientare în carieră, de o introducere în domeniul relațiilor internaționale și al integrării europene sau de o aprofundare a cunoștințelor pe care le au deja. Timp de 4 zile, tinerii pasionați de relațiile internaționale și studiile europene vor interacţiona cu profesioniștii din sfera academică şi cu practicienii din acest domeniu.

BENEFICII:

  • Dezvoltarea abilităților de analiză și argumentare pe teme de actualitate de pe agenda globală în cadrul sesiunilor interactive de formare;
  • Posibilitatea de a interacționa cu membrii comunității academice DRIIE, practicieni din domeniu;
  • Învățarea prin metode non-formale (ice-breakers, world cafe, materiale video, recomandări de lectură de specialitate)
  • Sesiuni de mentorat pentru o carieră în domeniul relațiilor Internaționale și Integrării Europene cu alumni DRIIE;
  • Diplomă de participare

Înscrieri: 11 aprilie – 12 mai 2017, completând formularul de aici .

Pentru mai multe detalii, vă stăm la dispoziție la următoarea adresă email: evenimente.driie@gmail.com

Absolvenţii Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană sunt pregătiţi pentru a deveni: diplomaţi, negociatori, evaluatori ai politicilor şi programelor publice, experţi în atragerea fondurilor europene, mediatori ai conflictelor internaţionale sau cercetători în relaţii internaţionale şi se pot angaja în: instituţii publice centrale şi locale (administrație prezidențială, Parlament, ministere, ambasade etc), instituţii internaţionale (UE, ONU, NATO, OSCE, Banca Monidială, Fondul Monetar International, Organizaţia Mondială a Comerţului etc), ONG-uri, mass-media sau în mediul academic.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Doresc să intre în discuție?
Simțiți-vă liber pentru a contribui!

Lasă un răspuns