Olimpiada Inocenților, ediția a XIII-a
Pentru al XIII-lea an consecutiv, Fundația Inocenți Bistrița organizează cel mai mare eveniment dedicat copiilor și tinerilor cu nevoi speciale din județ – Olimpiada Inocenților. Evenimentul va avea loc în data de 16 Mai 2019 în piațeta din fața Palatului de Cultură Bistrița și zona Parcului Municipal și vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a încuraja împreună și a aplauda la scenă deschisă adevărații eroi – copiii cu dizabilități.
Și în acest an, partenerii noștri sunt Primăria Municipiului Bistrița, unitățile de învățământ special de pe raza județului Bistrița-Năsăud, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Bistrița – Năsăud, organizații, companii locale, licee.
Ca de fiecare dată, ne așteptăm să avem înscriși peste 300 de copii și tineri, aceștia participând la probe sportive atât clasice, cât și adaptate nevoilor lor (baschet, tenis de masa, fotbal, jocuri, atletism). De asemenea, pentru ei am pregătit și activități artistice – dans, cântece, poezii, pictură, desen, precum și activități complementare (face painting).
Scopul principal al evenimentului îl constituie combaterea riscului de excluziune socială a copiilor și tinerilor cu dizabilități și creșterea gradului de conștientizare a comunității cu privire la problemele, nevoile, dar și potențialul pe care îl au aceștia, prin implicarea lor în acțiuni cu caracter cultural și de petrecere a timpului liber.
Olimpiada Inocenților – o îmbrățișare de sute de suflete
Anual, Fundația Inocenți Bistrița sprijină zeci de copii cu dizabilități și depune eforturi pentru ca viitorul acestora să fie unul mai luminos, mai blând și mai plin de speranță. Activitățile pe care specialiștii Inocenți le desfășoară zilnic pentru acești copii îi ajută să se dezvolte, să își îmbunătățească abilitățile și competențele de viață independentă și facilitează integrarea lor socială.
Ionuț este doar unul dintre copiii beneficiari ai programului “Eu și Familia Mea”, desfășurat de Fundația Inocenți Bistrița. Micuțul face parte din programul nostru de 4 ani, de când a fost abandonat de către mama lui. Diagnosticat cu autism și probleme cu vederea, precum și întârziere mentală, emoțională și de limbaj, Ionuț beneficiază zilnic de un program complex menit să îl ajute în dezvoltare, iar rezultatele pozitive nu au întârziat să apară ca urmare a intervenției constante a specialiștilor Inocenți. Și-a îmbunătățit vocabularul, acumulând peste 50 de cuvinte noi; este capabil să recunoască și să numească 5 animale, înțelege cuvintele pe care le spune și le folosește în mod corespunzător în conversație. Deși nu poate încă numi toate culorile, are capacitatea de a sorta lucrurile în funcție de culoare și continuă să facă progrese. Ionuț iubește muzica, iar terapia prin muzică l-a ajutat să dobândească mai mult auto-control, receptând și răspunzând instrucțiunilor specialiștilor. Din punct de vedere emoțional, multă vreme Ionuț nu a fost capabil să își identifice și exprime emoțiile, dar în ultimele luni a început să-și verbalizeze sentimentele și să ceară lucruri pe care le dorește, spre exemplu… îmbrățișări. Acum, este un copil curajos, iubește înotul, iubește animalele, iar noi ne bucurăm de fiecare pas pe care îl face, oricât de mic ar fi.
Cu toate că rezultatele sunt vizibile, drumul lui spre recuperare este unul extrem de lung și provocator pentru noi toți.
În acest moment, știm doar că vom depune toate eforturile pentru ca Ionuț și alte zeci de copii speciali să ducă o viață cât mai bună și să se bucure de copilărie… așa cum merită orice copil.
Avem, însă, nevoie de sprijinul vostru, al tuturor pentru ca poveștile acestea să continue într-un mod fericit.
Cum te poți implica?
* Donează! Activități terapeutice, consiliere psihologică, kinetoterapie, logopedie – acestea sunt doar câteva dintre activitățile pe care le oferim zilnic copiilor cu nevoi speciale. Devino parte din povestea binelui donând pe pagina noastră www.inocenti.ro, secțiunea Donează.
* Donează-ți ziua de naștere în beneficiul copiilor cu nevoi speciale. Dă-ne de veste la adresa de e-mail bucuresti@inocenti.ro și-ți spunem noi care este pasul următor.
* Devino voluntar la Olimpiada Inocenților, ediția a XIII-a. Scrie-ne la adresa de e-mail office.bistrita@inocenti.ro și alegem împreună modalitatea prin care te poți implica.