Ministerul Tineretului și Sportului  recrutează 16 formatori pentru proiectul „Pregătiți pentru viață”

Ministerul Tineretului și Sportului  recrutează formatori pentru proiectul „Pregătiți pentru viață”. Proiectul are ca scop susținerea tinerilor instituționalizați cu vârsta cuprinsă între 15 și 17 ani.

Grup țintă: tineri cu vârsta cuprinsă între 15-17 ani;

Perioada de desfășurare: 04 – 05 noiembrie și 11 – 12 noiembrie 2017;

Loc de desfășurare: Complex Cultural Sportiv Studențesc Tei, București;

Număr necesar de formatori: 16.

Formarea va fi realizată în regim de voluntariat, iar toate costurile legate de transport și masă vor fi asigurate de Ministerului Tineretului și Sportului (MTS).

Profilul formatorului

Are experienţă ca formator;
Are experienţă de lucru în domeniile: prevenire situații de risc, dezvoltare personală și incluziune socială;
Este dispus să colaboreze cu Ministerul Tineretului și Sportului pe un termen de 4 zile;
Are disponibilitate de timp şi de participare la organizarea cursului de formare organizat de către MTS la Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei.

Responsabilități:

Va realiza design-ul de formare alături de ceilalți formatori selectați:
Va susține sesiunile de formare în perioada 04 – 05 și 11 – 12 noiembrie 2017 la Complexul studențesc Tei;
Va redacta şi trimite către MTS, la termen, raportul de curs pentru grupul la care a fost formator.

Procedura de aplicare

Persoanele interesate pot aplica trimițând CV-ul până la data de 27 octombrie 2017 ora 13:00 pe adresa de email strategie.tineret@mts.ro , menționând în textul e-mailului și disponibilitatea de timp (pentru una sau ambele perioade).

Sursa: www.mts.ro