Lansarea proiectului ”Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiție pentru toți”

Asociația pentru Implicare Socială, Educație și Cultură, în calitate de Beneficiar, implementează începând cu data de 07.03.2019 proiectul ”Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiție pentru toți”, cod proiect SIPOCA 493/MySMIS 125435.

Proiectul este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, Axa prioritară 2. Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Obiectivul specific 2.3. Asigurarea unei transparențe și integrități sporite la nivelul sistemului judiciar în vederea îmbunătățirii accesului și a calității serviciilor furnizate la nivelul acestuia.

Proiectul se va implementa în regiunile Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia, pe o perioadă de 20 de luni, respectiv 07.03.2019 – 06.10.2020, și are o valoare totală de 2.176.528 lei din care asistență financiară nerambursabilă 2.132.997,44 lei, iar contribuția proprie este de 43.530,56 lei.

Scopul proiectului îl reprezintă facilitarea accesului la justiție al cetățenilor, în special al grupurilor vulnerabile, prin activități de informare și promovare a drepturilor și serviciilor de care pot beneficia, dar și prin îmbunătățirea calității serviciilor juridice.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. Derularea unei campanii de informare în rândul cetățenilor pentru creșterea accesului la serviciile juridice, conștientizarea drepturilor și serviciilor de care pot beneficia, pe parcursul a 15 luni, cu o audiență de peste 250.000 persoane, cu accent pe grupurile vulnerabile.
  2. Îmbunătățirea calității serviciilor juridice oferite cetățenilor prin acțiuni de formare a cel puțin 600 de practicieni ai dreptului, pe parcursul a 16 luni, în domeniul protecției juridice a drepturilor omului, cu accent pe grupurile vulnerabile și organizarea a 18 workshop-uri, cu peste 432 de participanți, pentru consolidarea capacității avocaților privind acordarea asistenței juridice în cazurile de discriminare.
  3. Organizarea a 25 de sesiuni de informare la care vor participa cel puțin 875 de persoane cu scopul de a îmbunătăți accesul cetățenilor la justiție, cu accent pe grupurile vulnerabile.

Principalele rezultate așteptate ale proiectului sunt:

  • 1 campanie de informare cu o audiență de peste 250.000 de cetățeni, cu accent pe grupurile vulnerabile;
  • 600 de practicieni ai dreptului care beneficiază de activități de dezvoltare/aprofundare cunoștințe în domeniul protecției juridice a drepturilor omului;
  • 18 workshop-uri organizate, la care vor participa peste 432 de avocați, pentru consolidarea capacității avocaților privind acordarea asistenței juridice în cazurile de discriminare;
  • 25 de sesiuni de informare în rândul cetățenilor cu scopul de a îmbunătăți accesul cetățenilor la justiție, cu accent pe grupurile vulnerabile, la care vor participa peste 875 de persoane;
  • 1 Ghid privind acordarea asistenței juridice gratuite și distribuirea acestuia către 500 de persoane;
  • Dezvoltarea unei platforme online cu resurse și informații juridice.

Grupul țintă contribuie în mod direct la atingerea obiectivelor și are o valoare totală de 1475 de persoane, cu următoarea structură:

  • 600 de persoane care desfășoară sau sunt autorizate să desfășoare o activitate juridică și specialiști în domeniul dreptului și/sau cu atribuții în legătură cu activitatea sistemului judiciar și personal din cadrul instituțiilor din sistemul judiciar (ex. Judecători, procurori, personal asimilat acestora, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, auditori de justiție, alte categorii de personal din instanțe și parchete, personal din cadrul sistemului de probațiune, personal al instituțiilor centrale și al structurilor acestora de la nivel central sau local etc.), care vor participa la activitățile de instruire și dezvoltarea/aprofundarea cunoștințelor în domeniul drepturilor omului;
  • 600 de persoane care fac parte din grupuri vulnerabile (persoane defavorizate, persoane marginalizate, persoane excluse social sau supuse riscurilor de excluziune socială sau persoane vulnerabile), cu accent pe persoanele cu dizabilități, care vor participa la sesiunile de informare cu privire la drepturile de care beneficiază și modalități de accesare a acestora.
  • 275 de cetățeni (inclusiv elevi, studenți, cadre didactice) care vor participa la sesiunile de informare cu privire la drepturile de care beneficiază și modalități de accesare a acestora.