În 2020, Swimathon devine #Swimathome: s-au deschis înscrierile pentru “înotători” virtuali la ediția 8

Ediția 8 a Swimathon București nu va mai avea loc la Bazinul Dinamo pentru a respecta reglementările sanitare în vigoare. Experiența evenimentului se va muta în mediul virtual, iar organizatorii propun schimbări minimale ale mecanismului, adaptate la perioada curentă. Evenimentul va continua să strângă bani cu ajutorul ”înotătorilor” fundraiseri, pentru cauze din comunitate pe care aceștia le consideră relevante.

Fundația Comunitară București, organizator Swimathon din 2013, a luat această decizie pentru a menține siguranța comunității și partenerilor Swimathon și pentru a reduce riscul răspândirii virusului SARS-CoV-2. Începând cu 14 mai, “înotătorii” virtuali vor avea la dispoziție trei săptămâni pentru a se înscrie în platforma Swimathon 8 și a susține cauza organizației alese. Din 25 mai va începe campania de fundraising, iar aceștia vor participa la o serie de activități săptămânale online pentru a strânge fonduri. Weekend-ul Swimathon va avea loc în continuare pe 27-28 iunie, iar “înotătorii” virtuali vor contribui cu conținut media într-un eveniment de fundraising online. Noul calendar complet poate fi consultat pe site-ul Swimathon.

Cele 31 de ONG-uri sau grupuri de iniţiativă s-au înscris cu un proiect din comunitate adaptat la perioada curentă, iar companiile şi “înotătorii” virtuali pot alege pentru ce cauze se implică în secțiunea de proiecte a site-ului Swimathon.

Printre proiecte se numără MagiCAMP, care participă la Swimathon 8 pentru a putea extinde numărul de copii din taberele anuale. Asociația Dăruiește Aripi, care a strâns cele mai multe fonduri la ediția precedentă Swimathon, acoperă tratamente la domiciliu pentru copii cu boli grave din toată Dobrogea. Niciodată Singur va strânge fonduri pentru persoanele vârstnice din București, izolate social. Entrepreneurship Academy oferă burse pentru studenții singurei facultăți de antreprenoriat din România. Iar grupul de inițiativă Casa Bună, condus de activistul social Valeriu Nicolae, participă pentru prima data la Swimathon pentru copiii din zona Aleea Livezilor, din Ferentari.

Fundația Comunitară București a inclus în eveniment și proiectul propriu, The Giving Club, care va strânge fonduri pentru menținerea proiectelor dedicate comunităților din București. De asemenea, s-a alăturat Swimathon și un proiect care sprijină eforturile împotriva epidemiei de coronavirus: Make for Romania, primul nod de colaborare și de sprijin între creatori, cauze, producători, distribuitori, companii și oameni care vor să se implice în lupta cu COVID-19.

“Înotătorii” virtuali sunt invitați să își aleagă proiectul pe care îl vor susține și să se înscrie pe platforma Swimathon 8. Nu există o limită de “înotători” virtuali pentru organizațiile înscrise la ediția 2020 a Swimathon, iar aceștia pot alege să participe singuri sau în echipe de până la 10 persoane. Roxana Marin, project manager Swimathon 8, declară:

“Anul acesta nu ne vom mai întâlni la bazin. Însă binele merită un restart, așa că Swimathon va continua în mediul virtual și vom lansa provocări săptămânale online. Pentru noi, înotul era un pretext pentru a face schimbări pozitive în comunitate. Bucuria, energia binelui și generozitatea sunt tot aici, parte din povestea Swimathon, și este vital să le repornim împreună, să aducem comunitatea la restart, chiar și dacă #stămacasă”.

Fundația Comunitară București organizează Swimathon București încă din 2013, și a strâns, în această perioadă, peste 500.000 de euro pentru aproape 150 de proiecte. La ediția din 2019, 444 de înotători au strâns 623.090 lei de la 4.062 donatori individuali și companii, pentru 24 de proiecte cu impact social.