Cu o lună înainte de Ziua de Curățenie Națională, Let’s Do It, Romania! anunță peste 20.000 de înscrieri și lansează aplicația pentru raportarea deșeurilor

Let’s Do It, Romania! organizează cea de-a XI-a ediție a Zilei de Curățenie Națională care va avea loc anul acesta pe 21 septembrie. Și în acest an, România se alătură altor 198 de țări în efortul comun de a reduce deșeurile și de a promova o lume mai curată.

Zeci de mii de români vor participa la Ziua de Curățenie Națională pentru a proteja mediul înconjurător. Cu doar o lună înainte de eveniment, asociația anunță lansarea oficială a aplicației Let’s Do It, Romania!, o platformă inovatoare prin care fiecare persoană poate contribui la depistarea zonelor cu deșeuri într-un mod simplu și rapid.

O aplicație dedicată unui mediu mai curat

Aplicația Let’s Do It, Romania! este disponibilă acum pe iOS și Android pe tot teritoriul României. Prin intermediul acesteia pot fi raportate oricând, gratuit, zonele cu deșeuri din oraș sau din natură, care vor fi apoi raportate oficial către autorități și curățate. Aceasta reprezintă o contribuție esențială la eforturile de curățare și protejare a mediului, facilitând raportarea deșeurilor în zonele urbane și rurale. În plus, aplicația permite și raportarea ambroziei, o plantă invazivă care afectează sănătatea oamenilor și mediul în această perioadă a anului.

„Lansarea aplicației Let’s Do It, Romania! este un pas important în digitalizarea eforturilor noastre de protejare a mediului. Acum, oricine poate contribui la curățenia țării printr-un simplu click. Raportarea deșeurilor și a ambroziei nu a fost niciodată mai ușoară, iar impactul va fi semnificativ,” declară Valentin Krancevik, Board Member Let’s Do It, Romania!

MODALITĂȚI DE IMPLICARE:

  1. Participă pe 21 septembrie la Ziua de Curățenie Națională: înscrieri aici
  2. Devino voluntar în echipa de organizare în București/Ilfov: înscrieri aici
  3. Donează și echipează voluntarii: detalii la corporate@letsdoitromania.ro
  4. Descarcă aplicația Let’s Do It, Romania! din Google Play și App Store și raportează zonele cu deșeuri sau ambrozie – https://qr.link/8dPRWK

Demers legislativ ZCN 2024

Let’s Do It, Romania! a pornit demersurile legislative ca Ziua de Curățenie Națională în România să fie recunoscută la nivel național, iar pe 16.04.2024, inițiativa a fost depusă la Senatul României și în prezent este înregistrată cu numărul L312/2024. Proiectul de lege a primit votul Senatului urmând a fi dezbătut și votat de către Camera Deputaților.

Obiectivele acestui demers sunt întărirea legilor de protecție a mediului, reducerea deșeurilor depozitate ilegal, încurajarea implicării cetățenilor și autorităților, precum și promovarea educației ecologice și a gestionării corecte a deșeurilor.

Ca o recunoaștere importantă a impactului constant și consistent asupra mediului la nivel global, pe data de 24 iulie 2023, la Roma, eforturile World Cleanup Day au fost apreciate cu Premiul Națiunilor Unite pentru Mobilizare pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. A fost recunoscut impactul profund al initiativei asupra sustenabilității globale a mediului.

Partenerii și invitații instituționali care se alătură Zilei de Curățenie Națională sunt: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Administrația Națională Apele Române, Romsilva, Asociația Ofițerilor în Rezervă din România, Asociația Municipiilor din România și Asociația Comunelor din România.

Parteneri corporate: Ipsos – partener principal, Cargus, FINO, CPI Property Group.

Parteneri media: Kiss FM, Kudika, Garbo, Wall-Street, Start Up, Ringier, Libertatea

___________________________________________________________________________

Despre Let’s Do It, Romania!

Let’s Do It, Romania! este cea mai mare mișcare socială din România, care de paisprezece ani se dedică promovării curățeniei și protejării mediului prin organizarea de evenimente de amploare, campanii educaționale și proiecte de reciclare, mobilizează comunități din întreaga țară pentru a combate problema deșeurilor și pentru a promova un stil de viață sustenabil. Printre inițiativele asociației se numără organizarea Zilei de Curățenie Națională, ateliere educaționale în școli și colaborări cu alte organizații și companii pentru a spori conștientizarea și participarea în proiecte ecologice.

Din 2010 până în prezent, peste 2.4 milioane de voluntari au participat la acțiunile și proiectele asociației Let’s Do It, Romania!.