Cerere de propuneri de proiecte „Erasmus+”, acțiunea-cheie 3, Calificări comune în cadrul învățământului profesional și tehnic (VET)”

Comisia Europeana a deschis o cerere de propuneri de proiecte 2017 a programului “Erasmus+”, actiunea-cheie 3, care vizeaza calificarile comune din domeniul VET. Obiectivele generale ale acesteia sunt, pe de o parte, cresterea capacitatii de insertie profesionala a tinerilor si aducerea unei contributii la dezvoltarea unei forte de munca înalt calificate, competente si mobile, de care sa beneficieze inclusiv întreprinderile si, pe de alta parte, încurajarea evolutiilor comune în domeniul VET în Europa si consolidarea în ansamblu a calitatii, a relevantei si a atractivitatii acestuia.

Titlul cererii: „Calificari comune în cadrul învatamântului profesional si tehnic (VET)”

Principalele tipuri de activități cofinanṭate:
– conceperea sau îmbunătățirea unui sistem de calificare comună în cadrul VET, menit să răspundă unor necesități concrete în materie de competențe în țările cu parteneri obligatorii, în vederea recunoașterii sale drept calificare în fiecare dintre aceste țări;
– constituirea unor noi structuri de cooperare durabilă care să asigure transparența, comparabilitatea, sisteme adecvate de asigurare a calității și recunoașterea reciprocă a calificărilor, făcând totodată angajamentele existente mai sistematice și mai bine țintite.

Data limita pentru depunerea aplicatiilor: 31 ianuarie 2018

Eligibilitate: autoritati publice de la nivel regional/local, camere de comert, industrie si meserii, organizatii patronale si sindicale, furnizori de VET, institute de cercetare, asociatii de tineret si de parinti, etc.

Buget: 6.000.000 €; se acorda pâna la 80% cofinantare.

O fisa de prezentare se regaseste în anexa disponibilă pe www.uncjr.ro.

Sursa: www.uncjr.ro