Comisia Europeană dă undă verde pentru 5 miliarde de euro din Fondul Social European pentru România

Comisia Europeană a adoptat miercuri, 25 februarie, două dintre programele operaționale ale României, ambele finanțate prin intermediul Fondului Social European. Este vorba de programul operațional „Capital uman” și de programul operațional „Capacitate administrativă„.


Programul operațional pentru capitalul uman va beneficia de un volum de fonduri europene de 4,3 miliarde de euro pentru a ajuta cetățenii români, inclusiv tinerii, să își găsească un loc de muncă, să își îmbunătățească nivelul de educație și de competențe, precum și pentru a contribui la reducerea sărăciei și a excluziunii sociale, la promovarea unor servicii sociale mai bune și la eficientizarea instituțiilor de pe piața muncii. O atenție deosebită este acordată în cadrul acestui program tinerilor, romilor și populației din mediul rural.

Programul operațional pentru capacitatea administrativă va avea la dispoziție 553 de milioane de euro, pentru a sprijini ameliorarea capacității de reacție a structurilor administrative la nevoile economiei și societății. El are obiectivul de a îmbunătăți eficiența, transparența și accesibilitatea administrației publice și a sistemului judiciar din România.

Sursa: www.ec.europa.eu

Program de burse finanţat din fonduri SEE

Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale  a  lansat Apelul 2015 pentru programul de burse finantat din fonduri SEE  (RO-15), in cadrul caruia este introdusa ca masura distincta mobilitatea studentilor inscrisi la programe doctorale sau  post-doctorale, care sunt membri ai echipelor in proiectele care au  castigat competitia in 2014 in  programul de cercetare finantat prin  SEE.


Candidaturile vor fi individuale, iar pentru detalii tehnice privind nivelul granturilor,  perioadele de mobilitate,  dosarul de candidatura, puteti accesa sectiunea dedicata de pe site-ul programului:

http://www.see-burse.ro/docs/Regulation_EEA_2015.pdf.

Pentru clarificari sau informatii suplimentare, nu ezitati sa contactati expertii mentionati in Apel, la adresa:

http://www.see-burse.ro/docs/call_for_proposals_2015.pdf

Sursa: www.research.ro

Noi locuri de muncă pentru tinerii români, cu fonduri europene

România ar putea primi aproximativ 32 de milioane de euro pentru prefinanțarea proiectelor din cadrul Inițiativei de ocupare a tinerilor (YEI), imediat după adoptarea programului operațional pentru capitalul uman, adoptare ce se preconizează a avea loc până la sfârșitul lunii martie.


România are alocat, prin intermediul Inițiativei, un volum total de 105.994.315 euro pentru perioada 2014-2015. Pentru a veni în sprijinul României și celorlalte state membre eligibile, Comisia a propus ca o treime din totalul alocat YEI (3,2 miliarde), adică 1 miliard de euro, să fie pus la dispoziția statelor membre încă din acest an. În termeni practici, prefinanțarea primită de România ar putea ajunge astfel la 31,8 milioane de euro (adică, de 20 de ori mai mare față de nivelul inițial prevăzut de 1,6 mil.).

Propunerea Comisiei trebuie să fie adoptată de Parlamentul European și de Consiliul de Miniștri al UE.

Context

Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor are în vedere finanțarea unor activități de sprijinire directă a tinerilor care nu sunt încadrați profesional, precum și a celor care nu urmează niciun program educațional sau de formare (așa-numiții NEET1).

Categoria de vârstă avută în vedere sunt tinerii sub 25 de ani sau, atunci când statele membre consideră adecvat, de sub 30 de ani.

Finanțarea prin intermediul Inițiativei poate fi utilizată pentru activități, cum ar fi:

– organizarea de stagii și ucenicii de înaltă calitate;
– oportunități de primă angajare (cu o durată de cel puțin 6 luni);
– sprijin pentru demararea afacerilor pentru tinerii antreprenori (prin programe de mentorat și facilitarea accesului la finanțări);
– educație și formare profesională de calitate.

Sursa: www.ec.europa.eu

Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni, 2015

„Charlemagne pentru tinerii europeni”, concurs organizat de către Parlamentul European şi Fundaţia pentru Premiul International Charlemagne din Aachen. Aflată la cea de-a opta sa ediţie, competiţia se adresează tinerilor care au realizat proiecte care promovează buna înțelegere între popoarele din diferite țări europene, oferind astfel exemple de cooperare între tineri din diferite state membre – cum ar fi evenimente pentru tineret, schimburi de experiență între tineri sau proiecte online care au o dimensiune europeană.


Înscrierile în cadrul etapei naţionale a concursului pot fi realizate până la data de 2 februarie 2015, urmând ca proiectul declarat câştigător de juriul naţional din România să concureze alături de celelalte 27 de proiecte câştigătoare din restul statelor membre. În luna aprilie, Parlamentul European va desemna cele 3 mari proiecte câştigătoare, premiul pentru cel mai bun proiect fiind în valoare de 5.000 €, premiul doi de 3.000 €, iar premiul trei de 2.000 €.

Premiul include, de asemenea, o invitație oferită celor trei laureați de a vizita sediul Parlamentului European (din Bruxelles sau Strasbourg) în toamna anului 2015. Totodată, reprezentanții tuturor celor 28 de proiecte naționale selectate vor fi invitați să participe la ceremonia de decernare a Premiului Charlemagne pentru tineri europeni, precum și a Premiului Internațional Charlemagne din Aachen, în cadrul unei excursii de patru zile care va avea loc la Aachen, în Germania, în luna mai 2015.

Mai multe informaţii despre regulamentul concursului, modul de înscriere, precum şi formularul de înregistrare se regăsesc la următoarele link-uri:

http://www.charlemagneyouthprize.eu/ro/form.html
http://www.charlemagneyouthprize.eu/ro/rules.html
http://www.europarl.ro/ro/ue_si_tinerii/charlemagne.html

pe care avem rugămintea sa le transmiteţi către potenţiali participanţi din cadrul organizației pe care o reprezentaţi.

Sursa: www.ctr.ro

Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP)/Ministerul Afacerilor Externe anunţă deschiderea sesiunii de finanţare pentru anul 2015

Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) organizează  în perioada 26 ianuarie 2015 – 24 februarie 2015 sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru proiectele destinate sprijinirii activităţii românilor de pretutindeni.


Asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile, instituţiile, persoanele fizice autorizate, precum si persoanele juridice din strainatate și din Romania, legal constituite pot  depune  cererile de finanţare, fie personal, fie prin corespondenţă recomandată sau curier la sediul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, B-dul. Primăverii, nr. 22, sector 1, cod poştal 011972, Bucureşti, România.

Cererile de finanţare trebuie să respecte coordonatele stabilite de Ghidul de finanţare publicat pe pagina de internet a DPRRP (www.dprp.gov.ro),  precum şi termenul limită de depunere: 24 februarie 2015  (data poştei). Cererile trimise după această dată nu sunt eligibile.

Anunţul privind rezultatul selecţiei de proiecte şi respectiv, lista beneficiarilor finanţărilor nerambursabile, va fi publicat pe pagina de internet a DPRRP, www.dprp.gov.ro.

Sursa: www.dprp.gov.ro

AM POSDRU a publicat noi ghiduri spre consultare

Ministerul Fondurilor Europene – AM POSDRU publica spre consultare:

– Schita Ghidului Solicitantului Conditii Specifice DMI 2.2 „Prevenirea si corectarea parasirii timpurii a scolii”

– Schita Ghidului Solicitantului Conditii Specifice DMI 2.3 „Acces si participare la FPC”

– Schita Ghidului Solicitantului Conditii Specifice DMI 3.1 „Promovarea culturii antreprenoriale”


– Schita schemei de ajutor de minimis asociata Ghidului Solicitantului Conditii Specifice DMI 3.1

Propunerile, sugestiile si opiniile dumneavoastra privind îmbunatațirea acestor documente pot fi  transmise până la data de de 10 februarie 2015, ora 12.00, la adresa de e-mail: consultareGSCS@fonduri-ue.ro.

Sursa: www.fonduri-ue.ro

Propunere de parteneriat – Erasmus+, proiectul ASPIRE, Anglia

Municipalitatea Oldham si Oldham Council – organizatie care regrupeaza mai multi actori ai comunitatii si activeaza spre folosul acesteia, din Greater Manchester, Anglia, cauta parteneri pentru un proiect «Eramus+», actiunea-cheie 2: “Co-operation for Innovation and Exchange of Good Practices”


Parteneri cautati: scoli, municipalitati sau organizatii implicate in sectorul educational

Titlul propunerii de proiect: “ASPIRE – Aligning School Partnerships for Innovation and Research in Excellence”

Scopul proiectului este de a creat un parteneriat capabil sa dezvolte si sa produca strategii eficiente pentru îmbunatatirea educatiei timpurii si a procesului pedagogic, dar si a tranzitiei catre angajare si ocupare si sa creeze cadrul propice pentru schimb de informatii privind dezvoltarea curriculara în tarile partenere.

Data limita pentru depunerea aplicatiei: cel târziu 31 martie a.c.

Durata proiectului: 2 ani

Contact pentru detalii si manifestarea interesului: dl Dave Catherall, Principal Officer, External Funding, Oldham Council, Civic Centre, +44(0)161 770 5165, Dave.catherall@oldham.gov.uk

Fisa de prezentare

Sursa: www.uncjr.ro

Ministerul Muncii organizează selecţia asociaţiilor şi fundaţiilor în vederea acordării de subvenţii de la bugetul de stat

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice cod fiscal 4266669, cu sediul în Bucureşti, str. Dem. I. Dobrescu nr.2-4, intrarea B, Sector 1 Bucureşti, telefon/fax: 021/315.71.43 organizează selecţia asociaţiilor şi fundaţiilor în vederea acordării de subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul alocat MMFPSPV pentru anul 2015, lunile martie-decembrie.


Selecţia are loc în baza prevederilor Legii nr.34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială şi ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.34/1998 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1153/2001 cu modificările şi completările ulterioare.

Formularul Cererii de solicitare a subvenţiei, inclusiv Fişa tehnică şi Bugetul unităţii de asistenţă socială se găsesc în anexa nr.1 la Normele metodologice  şi sunt disponibile în format electronic pe    site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice la adresa: http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/politici-familiale-incluziune-si-asistenta-sociala/818-subventii

La aceeași adresă puteţi consulta şi liniile prioritare de subvenţionare pentru anul 2015, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale şi persoanelor vârstnice nr.1838/2014, precum și Precizările nr.2390/21.10.2014 privind aplicarea prevederilor Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale şi persoanelor vârstnice nr.1838/2014.

Cererea însoţită de documentele prevăzute la art.4 din Normele metodologice se depune în pachet închis la registratura Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din Str. Dem I. Dobrescu nr.2-4,  intrarea B, Sector 1 Bucureşti,  cod 010026, până la data de  06 februarie 2015, ora 1400.

Dovada îndeplinirii condiției prevăzută la art.1 alin.(1) lit. a), respectiv art.4 alin.(1) lit. c) din Normele metodologice se face fie cu certificatul (decizia) de acreditare eliberat în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1024/2004 însoțit de certificatul de acreditare a furnizorului de servicii sociale eliberat în baza Legii nr.197/2012, care asigură prelungirea valabilității certificatului/deciziei de acreditare eliberată în baza prevederilor HG nr.1024/2004, fie numai cu certificatul (decizia) de acreditare eliberat în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1024/2004, în situația în care termenul de valabilitate menționat pe acest document, nu a fost depășit.

În aplicarea prevederilor art.4 alin.(1) lit.e^1)  se depune balanţa contabilă de verificare la data de 31 decembrie 2014.

Pot participa la procedura de selecție asociaţiile şi fundaţiile care nu au încheiate convenţii de acordare de servicii de asistenţă socială pentru anul 2015, cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Sursa: www.mmuncii.ro

Fondul Tematic pentru Participarea Societății Civile, Schema de grant pentru ONG-uri, Runda 2

Scopul Fondului Tematic pentru Participarea Societatii Civile este de a promova contributia organizatiilor societatii civile ca actori importanti pentru dezvoltare si participare.


OBIECTIVELE GENERALE ALE SCHEMEI DE GRANT PENTRU ONG-URI:

–    consolidarea ONG-urilor romanesti si sustinerea participarii lor active in procesul formularii de politici, atat in calitate de expresie a societatii civile, cat si ca furnizor de servicii; si
–    promovarea activitatilor organizatiilor societatii civile care abordeaza cu precadere aspecte legate de mediu si furnizarea de servicii sociale, contribuind totodata la intarirea capacitatii lor organizationale.

COMPONENTELE VIZATE DE CEREREA DE PROPUNERI DE PROIECTE:

Componenta Social, cu o alocare financiara de 4.079.875 CHF
Componenta Mediu, cu o alocare financiara de 1.000.000 CHF

CINE ADMINISTREAZA PREZENTUL FOND TEMATIC:

Organismul Intermediar Elvetian pentru administrarea Fondului Tematic pentru Participarea Societatii Civile este un consortiu format din

–  KEK-CDC Consultants  (KEK-CDC) – www.kek.ch
–  Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC) – www.fdsc.ro
–  Fundatia pentru Parteneriat (FP) – www.repf.ro

In cadrul prezentei scheme de grant, Componenta Social este administrata de catre FDSC, iar Componenta Mediu de catre FP.

CINE POATE SOLICITA FINANTARE:

–   organizatii neguvernamentale si nonprofit, infiintate legal si cu sediul in Romania, organizate si conduse conform legislatiei romanesti in vigoare cu privire la organizatiile neguvernamentale

Solicitantii pot actiona individual sau in parteneriat cu alte organizatii din Romania si/sau Elvetia.

CINE POATE FI PARTENER:

Parteneri romani pot fi:

–    organizatii neguvernamentale si nonprofit,
–    universitati, alte institutii de educatie sau institute de cercetare, cu profil nonprofit,
–    autoritati publice locale si centrale, institutii/agentii publice, servicii guvernamentale deconcentrate de la nivel local,
–    unitati administrativ-teritoriale.

Parteneri elvetieni pot fi:

–    organizatii nonprofit si  neguvernamentale, inregistrate conform legislatiei in vigoare in aceasta tara.

 VALOAREA FINANTARII NERAMBURSABILE:

granturi mici (pentru ambele Componente): 10.000 CHF – 75.000 CHF

granturi mari (exclusiv pentru Componenta Social): 75.001 CHF – 250.000 CHF

DURATA PROIECTELOR:

Durata unui proiect poate fi de minimum 12 luni si maximum 24 luni.

CATE PROIECTE SE POT DEPUNE DE CATRE UN SOLICITANT:

Un solicitant poate depune maximum 2 (două) proiecte in cadrul prezentei Cereri de propuneri de proiecte, din care maximum 1 (unul) pentru granturi mari.

Organizaţiile care sunt/au fost Agenţii Executive în cadrul primei runde a Schemei de grant pentru ONG-uri, pot depune ca şi aplicanţi, 1 (un) proiect şi doar pentru granturi mici, pe una din componentele Social / Mediu.

UNDE SE DEPUN CERERILE DE FINANTARE:

Cererile de finantare vor fi completate online pe platforma www.finantare.fdsc.ro.

CARE ESTE TERMENUL LIMITA PENTRU DEPUNEREA CERERILOR DE FINANTARE:

Termenul limita pentru completarea cererilor de finantare online pentru ambele componente este 19 martie 2015, orele 17:00.

PANA CAND SE POT ADRESA INTREBARI:

Pot fi trimise intrebari prin e-mail sau fax, la urmatoarele adrese, nu mai tarziu de 13 martie 2015:

pentru Componenta Social componenta.social@fdsc.ro; nr. fax 021 310 01 80,
pentru Componenta Mediu componenta.mediu@repf.ro; nr.fax 0266 310 678,

Raspunsurile vor fi transmise cel mai tarziu pana pe data de 17 martie 2015.

Documentele necesare depunerii de cereri de finantare sunt disponibile pe www.fdsc.ro.

Sursa: www.fdsc.ro

Se caută școli din România pentru o competiție internațională de proiecte pe tema: „Solidaritate”

aces – Academia Școlilor din Europa Centrală dă startul unui nou concurs de proiecte școlare

Să fim solidari: Ne pasă, îndrăznim şi ne implicăm!” este tema competiției din acest an a concursului de proiecte dezvoltate în parteneriate școlare internaționale între școli. Pentru a opta oară, aces – Academia Școlilor din Europa Centrală invită profesorii şi elevii să propună şi să implementeze un proiect alături de parteneri internaționali. Propunerile de proiecte pot fi depuse în perioada 15 ianuarie – 15 aprilie 2015. Cele mai bune idei de proiecte selectate vor primi fonduri pentru implementare.


aces este o inițiativă educațională dezvoltată de Fundația ERSTE şi coordonată de Interkulturelles Zentrum (Viena, Austria) în cooperare cu VČELI DOM (Bratislava, Slovacia). Rețeaua de şcoli este activă în Europa Centrală şi de Sud-Est din 2006, având drept scop promovarea schimbului şi dialogului intercultural între tineri. Din rețea fac parte 15 ţări care sunt susținute de Ministerele  Educației. Până acum, peste 25.000 de elevi şi 3.600 de profesori au participat la programele aces. Începând din anul 2008, 109 școli din România au participat în competiția aces.

Tema ediției aces 2015 -2016: Solidaritatea

Deși toți oamenii sunt egali, nu toți se bucură de oportunități egale. Din nefericire, unii oameni sunt defavorizați dintr-un motiv sau altul. Unii au nevoi speciale, trăiesc sub pragul sărăciei sau sunt marginalizați din cauza etniei, a originii lor sau din cauza diferitelor circumstanţe care i-au afectat. aces îşi propune să creeze o societate în care oamenilor le pasă unii de alții, în care oamenii nu doar îşi revendică drepturile, dar îşi şi asumă responsabilitatea pentru binele tuturor. aces promovează ideea de parteneri egali şi responsabilități comune. Datorită caracterului internațional al programelor, elevii şi profesorii sunt încurajați să privească dincolo de propriile vieți şi orizonturi. Proiectul creează șansa de a dezvolta relații de prietenie cu alte persoane din alte țări şi de a observa țara din care provenim dintr-o altă perspectivă, ceea ce contribuie la îmbunătățirea gândirii critice, empatiei şi solidarității, fiind în acelaşi timp și foarte distractiv”, a explicat Robin Gosejohann, manager de proiect, Fundația ERSTE.

O singură competiție – mai mulți câștigători

În perioada 15 ianuarie – 15 aprilie 2015, școlile interesate sunt invitate să îşi găsească parteneri internaționali şi apoi să trimită o propunere de proiect comună. Invitația de înscriere în concurs se adresează școlilor din țările eligibile şi se concentrează pe un grup țintă de elevi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani. Aplicaţia de căutare a partenerilor internaționali  este disponibilă pe site-ul aces (www.aces.or.at/partnerfinder) și ajută școlile interesate de participare să își găsească o școală parteneră. O comisie internațională selectează şi premiază cele mai bune idei. Ş colile care înscriu cele mai bune idei primesc sprijin pentru a-şi putea implementa proiectele dezvoltate în parteneriate internaționale. Întâlnirile internaţionale cu delegațiile tuturor proiectelor câștigătoare oferă o platformă care încurajează continuarea schimbului şi dezvoltării educaţionale.

Tema concursului de proiecte: Să fim solidari: Ne pasă, îndrăznim şi ne implicăm!

Termenul limită pentru înscrieri: 15 aprilie 2015

Țări participante: Albania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovacia și Slovenia.

Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul: www.aces.or.at

Persoană de contact:

Graffiti PR (România): Mariana Oprea: Tel: 0730 202 354; E-mail: mariana.oprea@graffitipr.ro

Fundaţia ERSTE

În 2003, Fundaţia ERSTE a evoluat din “Erste Österreichische Spar-Casse”, prima Bancă de Economii din Austria. Fundaţia ERSTE este acţionarul principal al Grupului Erste şi investeşte o parte din dividendele sale în dezvoltarea societăţii civile din Europa Centrală şi de Sud-Est. Fundaţia ERSTE susţine participarea socială şi implicarea societăţii civile. Obiectivul Fundaţiei este să-i aducă pe oameni împreună şi să ofere informaţii despre istoria recentă a unei regiuni care a cunoscut schimbări dramatice începând cu 1989. Fiind o fundaţie activă, îşi dezvoltă propriile proiecte în cadrul a trei programe: Dezvoltare Socială, Cultură şi Europa. www.erstestiftung.org

Interkulturelles Zentrum

Interkulturelles Zentrum (IZ) este o organizaţie independentă non–profit cu sediul în Viena, Austria. Din anul 1987, IZ sprijină parteneriatele internaţionale între şcoli, cooperarea internaţională în domeniul educaţiei, activităţile desfăşurate de tineri la nivel internaţional, precum şi educaţia interculturală şi managementul diversităţii în Austria şi în străinătate. Din ianuarie 2007, Interkulturelles Zentrum a devenit Agenţia Naţională pentru programul Uniunii Europene “Tineret în acţiune, Erasmus +”. Organizația este condusă de o echipă de manageri şi un board onorific format din experți. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.iz.or.at

VČELÍ DOM

VČELÍ DOM este o asociaţie non–profit înfiinţată în mai 2009 la Bratislava,  care dezvoltă idei şi iniţiative care ajută societatea să facă faţă provocărilor unei Europe noi şi unite. Asociaţia joacă un rol activ în descoperirea resurselor existente şi crearea unora noi care să poată stimula viaţa culturală şi socială din Slovacia, dar şi în alte ţări, în special din centrul şi sud–estul Europei. Întărirea societăţii civile şi dialogul în interiorul Europei este un obiectiv important al asociaţiei VČELÍ DOM. Principalele domenii de activitate ale asociaței sunt educația, participarea socială și cooperare prin parteneriat. Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul www.vcelidom.sk.