Fundația Inocenți – Filiala București și United Way România, parteneri în construirea viitorului copiilor defavorizați

Fundația Inocenți – Filiala București a derulat în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022 proiectul Educație și sănătate pentru copii provenind din familii dezavantajate”, finanțat de United Way România, pentru un număr de peste 100 copii și tineri și peste 50 de părinți și aparținători. 

Pe parcursul celor 12 luni de proiect, prin activități structurate și intervenție constantă din partea specialiștilor Inocenți, beneficiarii direcți au fost susținuți să se dezvolte atât din punct de vedere educațional, cât și social și emoțional. 

În ceea ce privește educația formală, din cei peste 100 de copii și tineri înscriși în proiect, 94 au înregistrat o îmbunătățire a prezenței la școală, în vreme ce mai bine de jumătate dintre ei și-au îmbunătățit rezultatele școlare prin participarea activă la activitățile Fundației Inocenți. De asemenea, alte activități desfășurate periodic în cadrul proiectului de față au vizat: dezvoltarea abilităților de citit în rândul celor mici, creșterea interesului pentru știință, precum și a grijii față de natură. Nici de data aceasta nu a fost omisă componenta privind educația pentru sănătate, copiii și adulții luând parte la activități prin care au aflat cât de importantă este alimentația sănătoasă, aportul sportului pentru o dezvoltare armonioasă, dar și cum pot implementa obiceiuri bune în familia lor.  

Un alt obiectiv al proiectului a constat în oferirea de sesiuni de consiliere în carieră pentru tineri și adulți (părinți și reprezentanți legali ai copiilor) în vederea creșterii șanselor de integrare pe piața muncii.

Și componenta psihologică a fost extrem de importantă de-a lungul celor 12 luni de proiect, psihologii organizației oferind sprijin și sesiuni de consiliere copiilor, tinerilor, dar și părinților acestora, atât pentru a face față provocărilor curente, cât și pentru a-și descoperi resursele necesare îmbunătățirii stilului de viață.

În implementarea acestui proiect, Fundația Inocenți – Filiala București s-a bucurat de o bună colaborare cu reprezentanții unităților de învățământ, dar și de sprijinul primit din partea a 60 de voluntari, studenți, dar și angajați din diferite domenii de activitate.  

Ateliere pe tematici din sfera sănătății mintale pentru elevii bucureșteni

Datorită sprijinului United Way, prin intermediul acestui proiect, am introdus o nouă componentă activității noastre și anume ateliere pe diverse tematici din sfera sănătății mintale. Scopul acestor sesiuni constă în creșterea gradului de informare și conștientizare cu privire la sănătatea mintală în comunitatea adolescenților și tinerilor. Psihologii Inocenți au ajuns pe parcursul anului trecut la nu mai puțin de 167 de copii și tineri din unitățile de învățământ din București.

Mulțumim, United Way România, pentru tot sprijinul acordat!

Despre Fundația Inocenți – Filiala București 

Fundația Inocenți – Romanian Children’s Relief este o organizație non-profit care sprijină copiii să își atingă potențialul maxim. Suntem alături de copii, tineri și familiile acestora prin programe structurate conduse de specialiști în domeniu pentru a preveni și ameliora situații de risc. 

Fundația Inocenți – Filiala București desfășoară trei tipuri de programe:

  • Programul de suport psiho-social “Viața Copilului” pentru copiii spitalizați în trei spitale din București și Cluj-Napoca;
  • Programele de suport educațional și integrare socială Inocenți în școli din București și Glina (jud. Ilfov);
  • Programul de “Alfabetizare în sănătate mintală” pentru adolescenți și tineri.

Gala Generozității organizată de Asociația HELP Autism și-a desemnat laureații

Cum te-ai simți dacă ai asista la un concert al câștigătoarei X Factor, Andrada Precup, cu dopuri de urechi? Sau dacă ai servi cina folosind bețișoarele chinezești, legat la ochi? Ori dacă ar trebui să ții pasul cu Petrișor Ruge, unul dintre cei mai cunoscuți dansatori și coregrafi ai României, având dificultăți motrice?

Inconfortabil, incomod, depășit – așa se simt Edy, Anastasia, Carol, Vlad, Darius, Patricia, Robert, Ioana, Daniel, Radu, Rareș și Runa, cei 12 protagoniști ai primul spot publicitar incluziv și accesibilizat în limbaj mimico-gestual, difuzat în premieră la Gala Generozității.

Pe 14 decembrie, Asociația HELP Autism a decernat Trofeele Generozității, în cadrul unui eveniment anual cu tradiție de peste 8 ani reinventat într-o gală, care aduce în lumina reflectoarelor oamenii care schimbă lucrurile în bine în comunitate. Gala Generozității din acest an a marcat demararea unei ample campanii de strângere de fonduri, sub motto-ul „Fii făuritor de viitor”,pentru construirea primei tabere incluzive din România pentru copii și tineri cu dizabilități în Munții Retezat, la Câmpu lui Neag din localitatea Uricani, județul Hunedoara.

Despre prima tabără incluzivă din România

Tabăra va fi un spațiu de terapie accesibilizat, realizat în urma unui concurs de soluții arhitecturale organizat de Asociația HELP Autism împreună cu Filiala Teritorială București a O.A.R., cu sprijinul ASAR și AMAIS, ce-și va desemna câștigătorul în luna ianuarie. Proiectul este unul inovator, unic și de pionierat atât în România, cât și în Europa, refăcând o ruptură în zona educațională și terapeutică, și este estimat de specialiști la o valoare de aproape 4 milioane de euro.

Un plan ambițios, dar nu imposibil, mai ales când în România 78.000 de copii trăiesc cu o dizabilitate și cu stigmatul ei, fiind de 4 ori mai predispuși bullying-ului decât copiii tipici. Cei mai vulnerabili sunt copiii cu dizabilități neuropsihice, care reprezintă 75% din total.

În acest context, Gala Generozității, moderată de Dana Rogoz, a avut loc în prezența reprezentanților mediului privat, public și nonguvernamental, părinți, medici, cadre didactice, actuali sau viitori colegi de job ai unor adulți cu autism, și copii diverși, la Teatrul Elisabeta, o locație aleasă simbolic pentru a fi accesibilă persoanelor cu abilități diverse.

„Copilăria și primii ani din viață ne formează caracterul. Ne dau o direcție. Reprezintă începutul care ne schimbă viața. Pentru un copil tipic, o tabără e o recompensă, pentru copiii cu minți aparte este un loc de dezvoltare a autonomiei și abilităților independente de viață, unde învață, reușesc să stea alături de copii la fel ca ei, locul unde sunt acceptați, înțeleși și pot să facă într-adevăr progrese, locul unde aceste noi experiențe le vor modela viitorul. Însă 90% dintre copiii cu dizabilități nu au fost și nu vor merge niciodată în tabără. Nu este simplu pentru ei. Dar de aceea suntem aici, cu toții, în această seară, pentru a-i ajuta, pentru a contribui la făurirea acestei tabere, care va transforma vieți. Trofeul Generozității, așa cum mulți cunoașteți acest eveniment, s-a transformat într-o gală în care celebrăm împreună generozitatea, empatia și încrederea, acele valori care ne fac, pe fiecare dintre noi, mai pregătiți să modelăm viitorul adulților de mâine.”- Daniela Bololoi, Membru fondator și Președinte Asociația HELP Autism

A avea ÎNCREDERE; a fi o bună CĂLĂUZĂ; a ști să construiești CAMARADERIE; a respira OMENIE. A fi recunoscător pentru fiecare gest și schimbare de bine. Asta înseamnă să făurești viitor?

Astfel, în cadrul Galei au fost premiate pentru implicare constantă în ultimii 2 ani, pentru larghețea de care au dat dovadă, pentru impact social multiplicat și pentru valoarea parteneriatului, 3 parteneri care au ajutat Asociația HELP Autism să accelereze în misiunea sa de a construi o lume în care mințile diverse sunt primite cu inimi deschise:

  • Trofeul CĂLĂUZĂ – Impact HUB
  • Trofeul CAMARADERIE – Mercury360
  • Trofeul OMENIE – familia Dumitru

De asemenea, a fost acordată o serie de distincții, oferite pentru efectele pe care deciziile sau acțiunile unor profesioniști le-au avut dincolo de comunitatea de care are grijă Asociația HELP Autism, ca o formă de recunoștință pentru câțiva oameni care au produs schimbări sistemice și de mentalitate:

  • Doamna Doctor Ramona Gheorghe, lector în cadrul conferințelor de specialitate și susținătoare a drepturile pacienților cu TSA, precum decontarea serviciilor de diagnostic precoce și terapie intensivă
  • Domnul Profesor Doctor Daniel Coriu, Președinte al Colegiului Medicilor din România, care a participat activ la dezvoltarea Subprogramului pe TSA, gestionat de către Guvernul României
  • Doamna Elena Păculea, avocatul fără de care persoanele cu autism nu ar fi putut vedea decontarea serviciilor de recuperare

În plus, în cadrul Galei a fost organizată o licitație caritabilă cu obiecte și experiențe inedite, în urma căreia au fost strânși peste 50.000 lei care vor pune cărămida la construirea taberei.

Vrei să fii și tu făuritor de viitor?

Alătură-te inimilor deschise care îmbrățișează copii cu minți diverse! Creează un gest cu impact social imediat, contribuind prin donații directe sau trimițând un SMS în valoare de 2€ cu textul „TABARA” la numărul 8845, precum și prin redirecționarea sumei din impozitul pe venit sau profit către Asociația HELP Autism.

Asociația HELP Autism

HELP Autism susține din 2010 peste 3.000 de copii și adolescenți diagnosticați cu TSA – Tulburare de Spectru Autist – în programe de terapie desfășurate în cele 9 centre și la domiciliu. De la terapie specifică la programe de integrare școlară, de la sprijin pentru părinți la campanii de conștientizare & advocacy, HELP Autism caută să ofere constant un spectru de soluții pentru copiii cu autism și familiile lor. Asociația HELP Autism este astăzi cea mai mare organizație dedicată cauzei din România, fondator al rețelei informale RO TSA formată din 86 de organizații în autism.

Misiunea asociației HELP Autism este de a ghida pașii persoanelor cu autism și familiilor lor, de la diagnostic la recuperare și integrare reală în comunitate, construind o comunitatea deschisă să înțeleagă, să accepte și să sprijine mințile diverse.

Premiul Mentor pentru excelență în educație 2022 -Ultimele trei săptămâni pentru nominalizări

Munca și dăruirea profesorilor și antrenorilor deosebiți se recunoaște public în fiecare an, începând din 2010, cu Premiul Mentor pentru excelență în educație. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Nominalizările se depun online până în 31 decembrie 2022. Detalii și formularul se găsește pe https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor

Premiul Mentor este cea mai longevivă distincție anuală pe plan național în domeniul învățământului, din perioada de după 1989, acordat de un ONG.

Programul se organizează anual, începând din 2010, din dorința de a atrage atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori, care au avut un rol important în viața discipolilor lor, au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.

Programul este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile asigurate de Compania MOL România.

Pot fi nominalizați acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Organizatorii doresc să fie nominalizați acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale în măsura valorilor realizate.

Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație.

Orice persoană – elevi, foști elevi, părinți, colegi… – poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup.

Detalii și formular de nominalizare se găsesc pe site-ul Fundației Pentru Comunitate – https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor

Gala Premiilor Mentor se va organiza în primăvara anului viitor la sala Amfiteatru de pe acoperișul Teatrului Național București. Între anii 2011-2016 Premiile Mentor au fost decernate la Cluj, și în perioada 2017-2019 la Teatrul Odeon din București.

Videoclipuri cu laureații Premiului Mentor din cadrul ediției precedente, a 12-a, 2021:

Alina Ciuculescu Moțea, antrenor scrimă, București –

Ionel Cordovan, profesor de limbă rromani, Oradea –

Liana Poema Dondoe, profesor de educație muzicală, Craiova –

Muszka Pál Anna Éva, educator, Cluj –

Crina Popescu, bibliotecar, Pietrari, Râmnicu Vâlcea –

Adrian Rădulescu, antrenor natație, București –

Cosmin Simtion, profesor de istorie-geografie, Ruși, Slimnic, Sibiu –

Székely Zoltán, profesor de fizică, Odorheiu Secuiesc –

Tőkés Árpád, antrenor de orientare în alergare, Cluj-Napoca – https://bit.ly/3KIti25

Doina Lavinia Zanfir, profesor de pian, Reghin – https://bit.ly/3Rc20Ui

Dar din Dar se face Rai: donează și tu pentru o familie necăjită din Timiș sau Caraș Severin

Știați că sunt multe familii în satele din Banat care nu au ce pune pe masă? Că avem bătrâni care se culcă flămânzi pentru că au pensii de mizerie și nu mai au pe nimeni? Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, putem ajunge la ei pentru a le aduce un mic ajutor și un strop de speranță.

Dar din Dar este campania de colectare de fonduri și alimente a Asociației Acasă în Banat care de trei ani vine în sprijinul familiilor aflate în situații dificile. Peste 1.000 de familii din peste 100 de localități din Banat au primit un ajutor până acum în cadrul acestei campanii.

Cei care doresc să contribuie pot face o donație în contul Asociației Acasă în Banat, menționând numele campaniei: Dar din Dar sau pot oferi pachete cu alimente în termen de valabilitate. De asemenea, companiile care doresc să ne susțină pot face sponsorizări de până la 20% din impozitul pe profit.

Voluntarii asociației Acasă în Banat vor achiziționa din banii donați alimente de bază neperisabile, în special conserve de carne, legume, dar și ulei, zahăr, făină și orez, fructe, cartofi, dar și produse de igienă și câteva dulciuri.

 „În fiecare an oferim nu doar alimente, ci și bucurie și speranță pentru că multor oameni singuri le călcăm pragul, îi ascultăm, le spunem o vorbă bună. Mergem în sate mai greu accesibile din Timiș și Caraș Severin și ajungem la oameni care chiar au nevoie, la bătrâni abandonați sau la copii care se bucură de o bucată de ciocolată în prag de Crăciun. Dar din dar e o campanie de suflet, pentru că le arătăm multor oameni și familii că nu au fost uitați, că vrem să aibă o masă puțin mai bogată, de sărbători”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.

Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/BIC: BTRLRO22

Revolut: 0748918091

PayPal: acasainbanat@gmail.com

Fundația Comunitară Timișoara premiază Campionii comunității noastre 2022

14 oameni și echipe care și-au pus amprenta în comunitatea în care trăiesc și lucrează au fost premiati de Fundatia Comunitară Timișoara în cadrul campaniei Campionii comunității noastre 2022.

Campionii comunității nostre 2022 au fost aleși din cadrul proiectelor desfășurate în acest an de către de Fundația Comunitară Timișoara și sunt un exemplu de implicare, dăruire și inovație pentru că au căutat soluții pentru a transforma un vis în realitate.

Cei 14 campioni și echipe de campioni fac parte dintre cele mai diferite domenii, de la educație la cercetare, de la arhitectură, la IT, însă cu toții au pus umărul ca locul în care trăiesc să devină un loc mai bun pentru cei din jur.

Campionii comunității noastre 2022 sunt: Daniela Brînzei (Școala Gimnazială nr 2, Timișoara), Costin Bleotu (Banat IT), echipa Biblicicleta Lugoj (Laura Secoșan, Simona Banda, Alina Polk și Daniela Țicu), Florina Ianculescu (Colegiul Național Bănățean), echipa Oana Florea și Oana Pătrașcu (Grup de inițiativă din Bocșa), Cosmin Ciorman (Liceul Teoretic General Dragalina Oravița), Simona Smultea (Asociația CevaDeSpus), Ancuța Sârbu (Asociația Educația la Sat), Mădălina Mahu (Asociația de Intervenție și Regenerare Comunitară), Adina Rău (Institutul Național de Cercetare Fizica Pământului), Mihaela Sichim (ATU Advertising); Echipa Hamilton România, Mihaela Pișleagă (Grupul de inițativă Micii Grădinari) și Mihai Petru Mărghitaș (Grupul de inițiativă Pro Liebling).

„Ne dorim să le mulțumim public și să le oferim recunoașterea și aprecierea noastră celor care se implică activ și își dedică timpul și energia pentru a schimba lumea în care trăiesc. Pas cu pas, datorită implicării acestor oameni în educația copiilor, sport, accesibilizarea pentru persoane cu deficiențe, cercetare pe înțelesul tuturor, societatea noastră se schimbă în bine”, a spus Daniela Chesaru, director executiv al Fundației Comunitare Timișoara.

Cei 14 campioni vor fi prezentați în următoarea perioadă pe pagina de facebook a Fundației Comunitare Timișoara, cu momentul-surpriză în care au primit premiul, dar și pe pagina web www.fundatiacomunitaratimisoara.ro.

Despre Fundația Comunitară Timișoara

Fundația Comunitară Timișoara aduce împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 6 ani de activitate, am adunat fonduri de la companii și donatori individuali și am finanțat peste 270 de proiecte din Timișoara și regiune. Fundația Comunitară Timișoara este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 19 fundații comunitare din România și peste 2.000 în întreaga lume. 

Șapte proiecte de mediu din București, care vizează spații verzi în cartiere, natură urbană și calitatea aerului, se vor desfășura pe parcursul unui an, prin finanțarea din cadrul Platformei de mediu pentru București

Platforma de mediu pentru București, inițiată de Fundația Comunitară București și ING Bank România, anunță susținerea a trei proiecte de mediu pentru al doilea an consecutiv și, alături de FAN Courier, finanțarea a patru noi proiecte din comunitate, care susțin creșterea calității spațiilor verzi din București.

Bucureștiul devine un oraș sufocat de lipsa de verdeață și deconectat de la natură, ceea ce contribuie la poluare, stres, creșterea temperaturii, spațiu restrâns pentru recreere și sport. Trăim împreună în Capitala în care sunt mai multe autoturisme decât copaci. De aceea, spațiile verzi urbane, deschise comunității, sunt o prioritate pentru Platforma de mediu pentru București în următorul an și sunt tema principală pentru runda a doua de finanțare. 

Proiectele selectate, care vor primi finanțare și suport pentru un an, sunt descrise mai jos:

  1. „Natura dintre blocuri” (Asociația Parcul Natural Văcărești) deschide către comunitate o nouă zonă naturală urbană, Pajiștea Petricani (zona Tei-Romsilva). Pentru a aduce oamenii în zonă, fără să înlăture natura, proiectul include un traseu tematic, 5 noi zone documentate (din cele aflate în proprietate publică) și o comunitate de practică care să susțină, pe termen lung integrarea biodiversității în planificarea și administrarea urbană și să transforme modul în care ne raportăm la zonele naturale semi-sălbatice din orașe. Proiectul a primit o finanțare de 231.520 lei.
  2. „Grădina cu Povești” (Asociația P.A.V.E.L) înseamnă transformarea unui teren viran și arid într-o grădină terapeutică și multisenzorială în curtea Institutului Oncologic ”Prof. Dr. Al. Trestioreanu” București, chiar în fața secției de Oncopediatrie. Având în vedere impactul negativ al bolii oncologice și nivelul de anxietate al pacientului spitalizat, grădina va fi amenajată pe o suprafață generoasă de 1.143 mp. Proiectul a primit o finanțare de 122.400 lei.
  • „ROOTS – Grădini urbane” (Asociația Culturalis) aduce conștiința civică și ecologică în cartierul Titan. Vor fi amenajate două grădini de bloc, fiecare cu stație proprie de compostare. Cu implicarea vecinilor și a autorităților locale se vor desfășura ateliere educative pentru familii. Proiectul este unul pilot, documentat, pentru ca cele două spații să devină centre de învățare și împărtășire de experiență și modelul să fie replicat și în alte grădini de bloc. Proiectul a primit o finanțare de 62.500 lei.
  • „Împreună în grădina de lângă bloc” (Grupul de inițiativă Floreasca Civică) are două componente: reamenajarea spațiilor verzi dintre blocuri, din curtea școlii și a grădiniței și din fața dispensarului din cartierul Floreasca și acțiuni de împădurire pe malul lacului din imediata apropiere a Căii Floreasca. Valoarea finanțării este de 83.580 lei.

Proiectele vor fi evaluate integral la finalul anului de implementare, urmând ca în baza rezultatelor obținute și a capacității Platformei de mediu pentru București de a atrage fonduri, să se negocieze și semneze următoarea etapă de finanțare. 

La fel s-a întâmplat și cu proiectele din prima rundă de finanțare, care vor fi susținute pentru al doilea an consecutiv de inițiatorii Platformei, Fundația Comunitară București și ING Bank România:

  1. După ce în primul an a fost cartată vegetaţia din zonele cheie (Dâmbovița pe culoarul Mihai Bravu-Glina, Parcul Natural Văcărești), s-a elaborat strategia de amenajare ecologică a culoarului și un traseu tematic de biodiversitate în pădurea Băneasa, proiectul ”Traversăm prin verde” (Asociația Parcul Natural Văcărești) primește și în acest an o finanțare de 100.000 lei. Cu aceste fonduri, se amenajează zonele pilot pentru crearea unui culoar ecologic pe malul drept al Dâmboviței, între Mihai Bravu și Glina.
  2. În primul an al proiectului „aerlive.ro” (Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis) au fost montați 20 de senzori noi, a fost realizat raportul anual al calității aerului din Bucureștiși trei propuneri de politici publice dezvoltate colaborativ, cu grupurile civice. Continuarea finanțării permite finalizarea aplicației de mobil pentru monitorizarea calității aerului din București și două campanii de monitorizare a calității aerului și de conștientizare a efectelor poluării asupra organismului uman. Valoarea finanțării acordate este de 100.000 lei.
  3. „Verde citadin” (Asociația CSR Nest) este proiectul care a organizat 10 ateliere de grădinărit și un târg de economie circulară, două construcții pe pereți verzi în zona Pieții Mureș și două grădini pedagogice în Buftea și București. În 2023, prin finanțarea de 99.950 lei,celor două grădini pedagogice de anul trecut li se va alătura grădina Colegiului Național I.L. Caragiale. Profesorii și responsabilii din liceele care îngrijesc aceste spații vor participa la activități de pregătire și training pentru îngrijirea grădinilor, pentru a asigura sustenabilitatea acestor acțiuni.

Despre Platforma de mediu pentru București

Platforma de mediu pentru București, inițiată de Fundația Comunitară București împreună cu ING Bank România, urmărește dezvoltarea participativă a unei viziuni de mediu pentru București și Ilfov. Platforma aduce laolaltă organizații non-profit, grupuri de inițiativă civică, autorități publice și companii pentru a crea impactul colectiv necesar pentru a transforma Capitala într-un oraș în care locuitorii duc o viață sănătoasă și se simt bine, iar companiile prosperă fără să fie expuse unor riscuri legate de mediu.

Platforma de mediu pentru București este un program dezvoltat în parteneriat cu ING Bank și este deschis implicării tuturor companiilor care vor să participe. Runda a doua de finanțare este sprijinită și de FAN Courier.

Primele inițiative cu care a pornit Platforma de mediu sunt Raportul de Cercetare privind Starea Mediului în București și proiectele pilot legate de Parcul Natural Văcărești, Aerlive și Verde citadin, care au fost finanțate încă din 2021 și sunt dezvoltate în continuare într-o formă colaborativă.

Despre Fundația Comunitară București 

Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 11 ani, a finanțat peste 700 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu 3.9 milioane de euro. Fundația  Comunitară București este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 18 fundații comunitare  din țară. Pentru mai multe detalii, vizitați www.fundatiacomunitarabucuresti.ro.

Despre ING Bank România

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internațională globală, care oferă  servicii bancare unui număr de peste 34 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii  din peste 40 de ţări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală,  oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare,  mici antreprenori și persoane fizice. 

Misiunea ING este aceea de a-i susţine pe oameni să fie cu un pas înainte, în viaţă şi în afaceri. În  România, misiunea se reflectă în acțiunile de responsabilitate socială prin contribuția la pilonii  strategici de sănătate financiară și protecția mediului, dar și prin implicarea în proiecte sociale ce  își propun susținerea comunităților locale și a persoanele care se află în situații dificile.

Despre FAN Courier

FAN Courier este o afacere 100% românească și liderul serviciilor de curierat din România încă din anul 2006 și ne dorim să rămânem în continuare partenerul de încredere al tuturor celor care aleg serviciile noastre, cu aceeași pasiune și dăruire pentru fiecare livrare efectuată. În fiecare noapte, mașinile FAN Courier străbat peste 110.000 de kilometri acoperind 150 de trasee pe întreaga suprafață a țării. Micșorăm distanțele dintre oameni și nu încetinim niciodată ritmul pentru că avem cei mai dedicați curieri, o echipă minunată, investim și inovăm constant pentru a oferi cea mai bună experiență clienților noștri.

Credem în implicare socială și în a da înapoi societății, în care compania noastră, FAN Courier, s-a dezvoltat. Susținem prin proiectele noastre, independente și în parteneriat: antreprenoriatul, protejarea mediului și educația în România pe termen lung, pentru că acestea sunt modalitățile viabile prin care societatea noastră se poate dezvolta și progresa sănătos, creând o Românie mai bună și mai puternică.

Peste 1.200 de copii din mediul rural vor învăța gratuit programare într-o nouă ediție a programului CODE KIDS, sprijinit, pentru al cincilea an la rând, de Societe Generale Global Solution Centre

Peste 1200 de copii proveniți din mediul rural beneficiază anul acesta de cluburi gratuite de programare și robotică în biblioteci publice și de 8 luni de webinarii susținute de 36 de profesionști de top ai companiei Societe Generale Global Solution Centre, care își continuă astfel investiția în programul CODE Kids, cea mai mare mișcare de coding din România.

În plus, în calitate de sponsor principal al Târgului Național de Știință CODE Kids 2022, compania susține dezvoltarea științei și a educației STEM în rândul copiilor cu merite deosebite, care au reușit să demonstreze că pot face performanță indiferent de mediul din care provin. În pregătirea pentru Târgul Național de Știință, aceștia vor fi mentorați de către angajații companiei și ajutați să își prezinte cât mai atractiv proiectele de robotică în fața unui juriu, într-un pitch care simulează procesul de finanțare din industria tech. Astfel, copiii se vor deprinde, pe lângă abilități tehnice, soft skills care să îi pregătească pentru o carieră de success în IT și chiar antreprenoriat.

Din 2018 și până acum, investiția Societe Generale Global Solution Centre în cluburile CODE Kids a contribuit la instruirea a peste 3.900 de copii cu vârste cuprinse între 10 – 14 ani, care au reușit să ia astfel contact cu lumea digitală, în ciuda faptului că provin din mediul rural. În medie, 65% dintre ei au terminat primul an de coding și au ajuns la un nivel avansat, luând parte la și la cursuri de robotică. Programul îi ajută pe elevii de gimnaziu să facă primii pași spre o carieră în tehnologie și să își atingă potențialul, pregătindu-i, într-un sens mai larg, pentru job-urile viitorului.

Susținerea educației reprezintă o investiție strategică în dezvoltarea unei comunități și a societății din care facem parte. Iar sprijinirea dezvoltării abilităților digitale este fundamentală pentru viitorul copiilor, indiferent de profesia pe care vor alege să o urmeze. În ciuda evoluției digitale și a situației aparent bune, doar 10% din populația țării noastre deține competențe digitale superioare, iar în mediul rural situația este și mai îngrijorătoare. Copiii nu sunt pregătiți la fel de bine pentru viitor deoarece în societate există încă multe decalaje.

Tocmai de aceea, am decis să ne concentrăm pe sprijinirea acelor proiecte care susțin dezvoltarea competențelor tinerilor din categorii defavorizate sau din zone cu acces scăzut la educație, cum e cazul celor din mediul rural. Proiectul CODE KIDS este unul dintre programele care reușesc cu succes să ofere copiilor cunoștințe esențiale și relevante pentru piața muncii, abilități menite să le asigure șanse mai mari la o carieră de succes în viața de adult.”, a declarat Daniela Vercellino, COO al Societe Generale Global Solution Centre în România.

Relația construită de-a lungul anilor între Societe Generale Global Solution Centre și Fundația Progress este unul dintre pilonii principali ai programului CODE Kids. Intrăm așadar în al cincilea an de parteneriat, confirmând faptul că succesul unui program de acest tip se datorează colaborării pe termen lung cu finanțatori care înțeleg că o schimbare majoră în educație se construiește în timp și numai într-un mod sustenabil. Copiii care au intrat în cluburile noastre de robotică și programare la începutul acestei colaborări au devenit între timp alumni, voluntari de bază în CODE Kids și îi ajută la rândul lor pe copiii mai mici, confirmând că modelul nostru educațional funcționează și are forță multiplicatoare.’’ Camelia Crișan, CEO al Fundației Progress.

Despre Fundația Progress și CODE Kids

CODE Kids este proiectul flagship al Fundației Progress, premiat în 2022 la Bruxelles la competiția Emerging Europe Awards cu premiul cel mare la categoria Future-proof Education. Fundația Progress este o organizație non guvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce contribuie la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a persoanelor și grupurilor vulnerabile și ajută oamenii să devină mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație. Organizația oferă sprijin cetățenilor pentru a evolua, a-și valorifica potențialul și a atinge bunăstarea în comunități durabile și reziliente. Prin parteneriatele create, Fundația Progress se concentrează pe facilitarea învățării pe tot parcursul vieții, transferul inovației, crearea de competențe IT și STEM și dezvoltarea de noi metodologii pentru proiectarea participativă și incluziunea socială. În îndeplinirea obiectivelor și pentru a ajunge la orice grup social organizația folosește bibliotecile publice și spațiile comunitare din sate și orașe ca puncte focale de învățare și centre de inovație socială. www.progressfoundation.ro.

Despre Societe Generale Global Solution Centre în România

Societe Generale Global Solution Centre a fost fondată în România, în anul 2011, ca un centru de servicii pentru Grupul Societe Generale. Compania oferă o gamă largă de servicii profesionale de înaltă calitate în diverse domenii de activitate pentru entitățile Grupului din întreaga lume: finanțe și contabilitate, resurse umane, IT, Know Your Customer sau compliance.

Societe Generale Global Solution Centre în România înseamnă performanță, inovație și cei mai buni profesioniști. Având o echipă de peste 2.100 de experți și specialiști, compania deservește 35 de țări pentru toate liniile de business majore ale Societe Generale.

De Ziua Mondială a Educației – Premiul Mentor pentru excelență în educație

Zece profesori și antrenori vor primi și în acest an Premiul Mentor pentru excelență în educație. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Nominalizările se depun online până în 31 decembrie 2022 pe https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor

Programul se organizează anual, începând din 2010, din dorința de a atrage atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori, care au avut un rol important în viața discipolilor lor, au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.

Programul este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile asigurate de Compania MOL România.

Pot fi nominalizați acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Organizatorii doresc să fie nominalizați acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale în măsura valorilor realizate.

Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație.

Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup.

Detalii și formular de nominalizare se găsesc pe site-ul Fundației Pentru Comunitate – https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor

Gala Premiilor Mentor se va organiza în primăvara anului viitor la sala Amfiteatru de pe acoperișul Teatrului Național București.

A fost lansat concursul de soluții pentru realizarea primei tabere incluzive din România

Asociația HELP Autism împreună cu Filiala Teritorială București a O.A.R., prin Anuala de Arhitectură București 2022, cu sprijinul ASAR și AMAIS, au anunțat, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Refugiu Urban din Palatul Universul, lansarea concursului de soluții arhitecturale pentru dezvoltarea primei tabere incluzive din România,pentru copii și tineri cu diferite abilități și dizabilități.

În cadrul evenimentului au vorbit Emil Ivănescu (arhitect, coordonator concurs și președinte Filiala Teritorială București a O.A.R.), Daniela Bololoi (psiholog, activist și antreprenor social, președinte Asociația HELP Autism), Mihaela Șerban (arhitect, activist pentru promovarea designului incluziv, vicepreședinte AMAIS), Adrian Zerva (arhitect și președinte ASAR), Robert Zotescu (comisar Anuala de  Arhitectură București), copii și adolescenți – viitori beneficiari ai campusului incluziv alături de părinții lor.

În contextul în care copiii cu dizabilități merg foarte rar în excursii sau în tabere pe parcursul anilor de școală, fie pentru că nu sunt pregătiți, fie pentru că nu există locuri de cazare care să răspundă nevoilor lor, concursul își propune să construiască un campus inovator în Munții Retezat, care dă startul la o călătorie independentă și incluzivă.

Declarații ale participanților

„Fetița mea nu a fost niciodată în tabără sau excursie și are 10 ani. Îmi doresc să aibă parte de socializare, să văd cum se descurcă într-o călătorie cu altcineva, nu a fost niciodată fără noi undeva. Dacă aș avea încredere în loc și oameni, aș trimite-o și o săptămână, chiar două.” – părinte

„Pentru un copil tipic, o tabără e o recompensă, pentru copiii cu minți aparte este un loc de dezvoltare a autonomiei și abilităților independente de viață, unde învață, reușesc să stea alături de copii la fel ca ei, locul unde sunt acceptați, înțeleși și pot să facă într-adevăr progrese. Pentru această tabără am ales o locație la munte, să învețe în natură, într-un mediu non-formal, alături de alți copii, indiferent de dizabilități. Ne dorim ca acest spațiu să fie accesibilizat pentru orice copil, un loc în care să se simtă în largul lui, în siguranță, să se poată juca indiferent de condiția pe care o are. Mi-ar plăcea ca ei să fie copii ca oricare alții, și să nu-i mai privim prin prisma dizabilității, ci prin prisma abilității lor.” – Daniela Bololoi, Președinte Asociația HELP Autism

„HELP Autism au avut curajul să inițieze un concurs pentru dezvoltarea unei tabere, ceea ce nu s-a mai realizat de prin anii ’90, iar această lipsă de interes din partea statului, a antreprenorilor pentru programe de tip tabără se regăsește și într-o lipsă de normative și documentații, care fac imposibilă atragerea de fonduri europene. HELP Autism e așadar un pionier, care reface o ruptură în zona educațională și terapeutică și suntem mândri că am avut posibilitatea să organizăm un astfel de concurs, pentru o astfel de inițiativă.” – Emil Ivănescu, Președinte Filiala Teritorială București a O.A.R.

Demersului inițiat de Asociația Help Autism și Filiala Teritorială București a O.A.R. s-au alăturat AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială), ASAR (Asociația Societăților de Arhitectură din România) –, reprezentanți ai Filialei Teritoriale București a OAR, ai mediului de afaceri care își doresc și au posibilitatea să sprijine proiectul, părinți și copii care vor fi beneficiarii direcți ai rezultatului concursului de soluții.

Concursul de soluții pentru construirea unui campus inovator în Munții Retezat, al cărui contract de proiectare este estimat la 730 000 lei, este un prim-pas care ține de pionierat în România și care va putea fi folosit ca exemplu de bune practici. Regulamentul complet poate fi consultat pe https://concurs.oar-bucuresti.ro/tabara-help-campus/.

ORGANIZATORI

Anuala de Arhitectură București este cel mai important festival de arhitectură din București, fiind deschis atât profesioniștilor din industria de construcții, cât și publicului larg. Festival organizat de OAR București, Anuala expune an de an cele mai bune realizări ale arhitecților bucureșteni. Anuala conține cea mai amplă platformă online ce prezintă atât arhitecții-autori, toate proiectele cât și construcțiile valoroase din București.
www.anuala.ro

Filiala Teritorială București a O.A.R. își dorește construirea unei comunități profesionale închegate și responsabile, ghidată de codul etic (deontologic) al arhitecturii ca meserie liberală în România. Organizația urmărește focalizarea resurselor pentru promovarea și consolidarea arhitecturii de calitate în toate formele și manifestările sale. Este nevoie de o voce unitară a profesiei la nivel de comunitate, pe plan național și internațional.
www.oar-bucuresti.ro

Asociația HELP Autism

Asociația HELP Autism își propune să crească șansele copiilor cu autism de a se dezvolta la potențialul lor și de a se integra social, ghidând pașii copiilor cu minți aparte, de la evaluare și diagnostic la terapie, de la integrare școlară la tranziția spre viața de adult, construind astfel o Românie în care mințile diverse să fie primite cu inimi deschise.

www.helpautism.ro

CU SPRIJINUL:

ASAR este o inițiativă a unui grup de arhitecți români, cu activitate susținută în domeniul proiectării, reprezentanți ai unor birouri de proiectare de arhitectură. Asociația Societăților de Arhitectură din România – ASAR reunește în prezent peste 40 de membri fondatori, arhitecți și societăți de arhitectură cu experiență care doresc să se implice activ în schimbarea și evoluția domeniului construirii în România, fiind deschisă tuturor societăților de arhitectură care împărtășesc principiile asociației, membri sau nu în cadrul altor asociații de breaslă.
www.asar.org.ro

AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) este o organizație non-profit, înființată în 2015. Misiunea ONG-ului este de a contribui la construirea unei societăți incluzive prin aplicarea principiilor designului incluziv în arhitectură. De asemenea, realizează analize de accesibilitate pentru diverse tipuri de spații; folosește tehnologia pentru a construi incluziv și a accesibiliza platforme web și aplicații; dezvoltă proiecte sociale pentru persoanele tipice și cele cu dizabilități cu scopul de a crește incluziunea socială.
www.amais.ro

Expoziția “Summer of Art”

Fundația Inocenți – Filiala București, în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), organizează în data de 14 septembrie 2022 Expoziția “Summer of Art”. Evenimentul va avea loc între orele 17:00-20:00 la Biblioteca Națională, sala Papirus, Bd. Unirii 22. 

Invitații vor avea ocazia să se bucure de capodoperele lucrate pe parcursul verii atât de către copiii și adolescenții din programele educaționale Inocenți, cât și de adolescenți din familii ucrainene. Este vorba despre peste 60 de fotografii realizate de către aceștia în cadrul proiectului Photovoice, obiecte de ceramică, picturi, precum și alte lucrări. Toate atelierele artistice au fost posibile datorită unor susținători și prieteni ai organizației, astfel: Vadim Ghirda – fotojurnalist (atelier de fotografie), Veronika Vitvitska – artist din Ucraina (atelier de acuarelă), artiști plastici de la Centrul Cultural Turc Yunus Emre (atelier de Ebru), Jim Denison – profesor la Școala Americană din Paris (atelier de olărit), Alina Tomșa-Bogdanffy, psiholog (ateliere de arte expresive), studenți de la Departamentul de Studii Asiatice din cadrul Universității Româno – Americane (atelier de caligrafie japoneză). 

Expoziția “Summer of Art” își dorește să aducă împreună susținători ai fundației din medii, sectoare și țări diferite pentru a le mulțumi pentru implicarea lor în viețile beneficiarilor organizației.          

Despre proiectul PHOTOVOICE

Aproximativ 30 de adolescenți și tineri din programele educaționale din București, dar și din familii din Ucraina au luat parte la unul dintre cele mai frumoase proiecte Inocenți din această vară: Photovoice. În deschiderea proiectului, participanții au avut ocazia să îl cunoască pe Vadim Ghirda, un renumit fotojurnalist de la care au aflat câteva dintre tainele unei fotografii grăitoare. Ulterior, tinerii au primit aparate foto, instrucțiunile necesare și, preț de o săptămână, și-au surprins frânturi din viață prin fotografie: de la animale, străzi, oameni, până la apusuri, mâncare, emoții. Alături de noi în acest proiect se află și Alan Munguia, un inginer din Mexic, pasionat de fotografie, care le-a vorbit participanților despre multiplele beneficii cu care vine la pachet acest hobby.

Despre Fundația Inocenți – Filiala București

Fundația INOCENȚI este constituită ca persoana juridică de drept privat, neguvernamentală, fără caracter politic sau religios, cu caracter nepatrimonial (nonprofit). Scopul Fundației este acela de a oferi sprijin copiilor, tinerilor și familiilor acestora, care se află în situații de risc, astfel încât să se obțină ameliorarea condițiilor de viață, integrarea socială eficientă, creșterea și dezvoltarea echilibrată.

Fundația Inocenți Filiala București desfășoară două tipuri de programe:

Program de suport psiho-social “Viața Copilului” pentru copiii internați în patru spitale din București și Cluj-Napoca;

Programele de suport educațional și integrare socială Inocenți în două școli din București și o școală din Glina (jud. Ilfov).

Mai multe informații despre proiectele organizației sunt disponibile pe www.inocenti.ro