Burse pentru traducători profesioniști / Rezidențe pentru traducători în formare
Institutul Cultural Român anunță lansarea unui nou apel la candidatură în cadrul Programului „Burse pentru traducători profesionişti”.
Burse pentru traducători profesionişti
Programul îşi propune o colaborare cât mai strânsă cu traducătorii profesionişti, specializaţi în traducerea autorilor români* în limbi străine. Candidaţilor selecţionaţi li se oferă posibilitatea de a traduce în România şi de a interacționa în mod direct cu scriitorii, editorii și traducătorii români, cât şi cu mediul care defineşte literatura română.
Numărul de burse: 10 (zece) burse de una până la două luni (la alegerea candidatului) în perioada solicitată de acesta.
Valoarea unei burse este de 1000/ 2000 EUR (1 000 EUR pentru o lună, respectiv 2 000 EUR pentru cele două luni, împărţiţi în două tranşe egale).
Data limită pentru depunerea dosarelor: 30 mai 2016
Durata burselor: 1-2 luni
Documente necesare pentru înscriere (dosarul de solicitare a bursei):
– curriculum vitae, care să conţină, după caz: participări la colocvii, seminarii, conferinţe, congrese, comunicări; lucrări publicate, proiecte realizate sau în curs de realizare; alte date considerate utile de către solicitant;
– copie după actul de identitate/pașaport;
– copii ale diplomelor de studii;
– scrisoare de intenţie/proiect de lucru;
– două scrisori de recomandare.
– copie după un contract încheiat cu o editura străină pentru publicarea unei opere din literatura romană.
Adresa la care se trimit documentele: Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, 011824 Bucureşti.
Persoana de contact: Cătălin Rogojinaru
catalin.rogojinaru@icr.ro
Notă*: Prin autori români se înțelege autori cetățeni români sau originari din România sau autori având ca limbă maternă limba română.
Rezidenţe pentru traducători în formare
Programul de rezidente îşi propune formarea unei noi generaţii de traducători ai literaturii române într-un număr cât mai mare de limbi străine, precum şi o colaborare mai strânsă cu traducătorii profesionişti existenţi. În acest sens, candidaţilor selecţionaţi li se oferă posibilitatea de a petrece în România o perioadă care să le permită cunoașterea directă a literaturii române și a mediului care o definește.
Se acordă 10 burse a câte 2 000 EUR/persoană/lună, asigurându-se pentru bursieri un număr de trei cursuri pe săptămână, cu prezența obligatorie, având drept invitați specialiști în trei domenii importante pe care cei zece bursieri le vor parcurge pe durata stagiului:
- Introducere în limba română – noțiuni de gramatică și sintaxă;
- Introducere în literatura română și Seminarii de traductologie.
Aceste cursuri vor avea loc la sediul Institutului Cultural Român din Str. Biserica Amzei, nr. 21-23. Menționăm, de asemenea, că acest program are în vedere asigurarea cazării pentru cei zece bursieri pe toată durata stagiului de o lună în cadrul complexului Palatele Brâncovenești din Mogoșoaia, cât și asigurarea transportului pentru cursuri între Mogoșoaia-București.
Valoarea unei rezidenţe: 2 000 EUR/persoană
Numărul de rezidenţe acordate anual: 10
Data limită pentru depunerea dosarelor: 15 mai 2016
Domeniile pentru care se organizeazã evaluarea şi selecţia: traduceri.
Durata rezidenţelor: 2 luni
Documente necesare pentru înscriere (dosarul de solicitare a rezidenţei):
– formularul de inscriere;
– curriculum vitae, care să conţină, după caz: participări la colocvii, seminarii, conferinţe, congrese, comunicări; lucrări publicate, proiecte realizate sau în curs de realizare; alte date considerate utile de către solicitant;
– copie după actul de identitate/pașaport;
– copii ale diplomelor de studii;
– scrisoare de intenţie/proiect de lucru;
– două scrisori de recomandare.
Adresa la care se trimit documentele: Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, 011824 Bucureşti.
Persoană de contact: Daniel Nica
daniel.nica@icr.ro
Mai multe informatii pe www.icr.ro
Sursa: www.icr.ro



