Ministerul Culturii selectează parteneri eligibili în vederea depunerii de proiecte în parteneriat
Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, selectează parteneri eligibili în vederea depunerii de proiecte în parteneriat.
Într-o primă etapă, căutăm parteneri pentru depunerea de proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 5, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.
Tipuri de parteneri eligibili, conform Ghidului Solicitantului:
instituții subordonate Ministerului Culturii;
instituții culturale;
autorități publice centrale;
autorități publice locale;
unități de cult și asociații religioase;
organizații Non-Guvernamentale (persoane juridice de drept privat fărăs cop patrimonial);
alte instituții și/sau organizații active în sectorul cultural.
În vederea selecției, potențialii parteneri vor transmite următoarele documente:
– scrisoare de intenție, însoțită de o scurtă prezentare a ideii de proiect (obiectiv general, obiective specifice, activități, rezultate așteptate și un buget estimativ), asumată de reprezentantul legal al organizației/instituției;
– documente din care să reiasă:
– experiența organizației/instituției în domeniul vizat de proiectul propus;
– experiența în scrierea și managementul proiectelor cu finanțare nerambursabilă (dacă este cazul).
Propunerile de parteneriat vor fi evaluate prin acordarea unui punctaj, în funcție de:
– ideea de proiect (relevanța proiectului și corespondența cu obiectivul specific corespunzător priorităţii de investiţii 5.1 al axei prioritare 5 a P.O.R);
– capacitatea tehnică (experiența organizației atât în domeniul vizat de proiectul propus, cât și în scrierea și managementul proiectelor cu finanțare nerambursabilă).
Pentru informații suplimentare, vă rugăm accesați www.inforegio.ro , secțiunea POR 2014 – 2020, Ghiduri specifice.
Propunerile de parteneriat vor fi transmise la adresa de e-mail parteneriat@umpcultura.ro.
Date de contact:
Ministerul Culturii – Unitatea de Management a Proiectului
B-dul Unirii nr. 22, et. 5, camera 503, sector 3 – București
Mihai Monoranu – tel.: +4 021.223.03.46, e-mail: parteneriat@umpcultura.ro
Sursa: www.cultura.ro



