Institutul European din România anunţă lansarea depunerii de candidaturi în cadrul Proiectului de Studii de Strategie şi Politici SPOS 2016

Institutul European din România, prin Biroul Studii şi Analize, lansează Proiectul SPOS 2016 care presupune realizarea unei noi serii de studii ce urmăresc sprijinirea procesului de elaborare şi fundamentare a strategiilor şi politicilor României în perioada post-aderare.

Studiile incluse în cadrul proiectului SPOS 2016 sunt următoarele:

1.  Diplomația energetică a Uniunii Europene și potențialul dezvoltării unor noi proiecte de infrastructură
2. Relația dintre fenomenul migrației legale și piața muncii din România. Evoluții relevante, impact potențial, recomandări de politici
3. Viitorul parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii în contextul Acordului de liber schimb dintre UE și SUA (TTIP – Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții)
4.  România și aderarea la zona euro. Constrângeri și oportunități

Activitatea de cercetare se va derula în perioada mai – noiembrie a.c.

Toţi cei interesaţi să participe la elaborarea studiilor incluse în proiect sunt invitaţi să transmită către IER, la adresa eliza.vas@ier.ro, până la data de 10 aprilie 2016, un dosar de candidatură individuală sau în echipă (recomandabil ar fi ca echipa să nu depăşească 2 – 3 persoane) care să conțină următoarele documente, în limba română:

–    Formular de înscriere pentru candidaţii SPOS 2016.
– Curriculum Vitae în format european (model disponibil la adresa https://europass.cedefop.europa.eu/ro/documents/curriculum-vitae/templates-instructions/templates/doc.doc)
–    Propunere de cercetare, care să includă:
– Pagină de gardă, conţinând denumirea studiului pentru care este depusă candidatura, numele candidatului/candidaților şi data elaborării documentului;
–  Scurtă descriere a proiectului de cercetare (max. 1 500 de cuvinte) din care să reiasă maniera în care candidatul/candidații intenţionează să trateze tema, structura avută în vedere pentru lucrare şi o bibliografie orientativă.

Mențiune: Nu se fac modificări la titlurile studiilor, ci se păstrează în forma respectivă, fără să fie abordate sub-teme ca propuneri distincte.

Criterii de selecţie a candidaţilor:

Criterii generale:

–    Studii superioare finalizate, în domenii relevante pentru temele de cercetare abordate;
–   Competenţe de cercetare dovedite prin studii şi articole realizate, în conformitate cu activităţile academice, de cercetare sau de consultanţă;
–    Disponibilitatea de a lucra la realizarea studiului în perioada mai – noiembrie 2016;
–    Cunoaşterea a cel puţin unei limbi de circulaţie internaţională, de preferinţă limba engleză;
–    Abilităţi de utilizare a echipamentelor TIC.

​Criterii specifice:

– Experienţă de cercetare şi/sau profesională într-un domeniu relevant pentru tema de cercetare abordată în lucrare (articole, lucrări ştiinţifice);
– Participarea în proiecte de cercetare sau de consultanţă cu finanţare internaţională sau naţională, pe domenii relevante pentru tema de cercetare în cauză.

În vederea desemnării coordonatorilor, se vor lua în considerare, în plus, următoarele elemente:

– Experienţă în coordonarea de proiecte de cercetare sau de consultanţă cu finanţare internaţională sau naţională, sau în coordonarea realizării unor studii recente;
– Experienţă în lucrul cu administraţia publică centrală şi/sau în elaborarea de politici publice.

​Evaluarea propunerii de cercetare (inclusiv arie de cuprindere şi relevanţă).

Mai multe detalii pe www.ier.ro

Sursa: www.ier.ro