Concurs ocupare 7 posturi vacante la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi

Direcţia Generală de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea următoarelor funcţii publice de execuţie vacante în datele de 15.02.2016, orele 10.00 – proba scrisă şi 17.02.2016, orele 13.00 – interviul, la sediul D.G.A.S.P.C. Iaşi din str. Vasile Lupu nr.57A:

Condiţiile de participare la concurs:

condiţii generale:

candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată(2), cu modificările şi completările ulterioare

Nr.crt. Funcţia publică de execuţie vacantă pentru care se organizează concurs Condiţii prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice vacantă  

  •  condiţii specifice

prevăzute de fişa postului

Nr. de funcţii publice de execuţie vacante Denumire compartiment
 

 

1.

 

inspector, clasa I, grad profesional principal

vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minim 5 ani studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul Ştiinţe Ingineresti, specializarea  Construcţii civile, industriale şi agricole  

 

 

1

 

Serviciul Tehnic

 

 

2.

 

 

inspector, clasa I, grad profesional superior

vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minim 9 ani studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul Ştiinţe Sociale, specializarea Asistenţă Socială  

 

1

 

Serviciul Management de Caz

 

3.

 

inspector, clasa I, grad profesional asistent

vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minim 1 an studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul Ştiinţe Sociale, specializarea Asistenţă Socială  

 

5

 

Serviciul Management de Caz

Dosarele de înscriere se vor depune la secretariatul Comisiei de concurs (Serviciul Resurse Umane al D.G.A.S.P.C. Iaşi) din str. Vasile Lupu nr.57A până la data de 03.02.2016 orele 16.00 şi vor conţine următoarele acte:

formularul de înscriere, care se găseşte la secretariatul Comisiei;
copia actului de identitate;
copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţa care să atesteste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
cazierul judiciar sau declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale;
adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţă care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică, care se găseşte la secretariatul Comisiei.

În cazul în care se depune declaraţie pe propria răspundere privind antacedentele penale candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor.

Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul Comisiei de concurs, sau în copii legalizate.

Relaţii suplimentare la numărul de telefon 0332/407790.

Bibliogafia pentru concurs este disponibila pe www.dasiasi.ro

Sursa: www.dasiasi.ro