Finanțarea căminelor pentru persoane vârstnice, modificată prin ordonanță de urgență

Persoanele vârstnice care locuiesc în cămine publice, dar și cele care au nevoie de îngrijire personală la domiciliu vor putea beneficia de servicii sociale potrivit nevoilor pe care le au. În acest sens, Guvernul a aprobat pe 28 iunie, o ordonanța de urgență care îmbunătățește mecanismul de finanțare a serviciilor sociale.

Actul normativ adoptat pe 28 iunie, modifică Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice și Legea nr. 195/2006, Legea – cadru a descentralizării, armonizând, în principal, neconcordanțele și disfuncționalitățile legislative legate de finanțarea cheltuielilor curente de funcționare în căminele publice destinate persoanelor vârstnice, ca servicii publice descentralizate.

Potrivit acestuia, responsabilitatea asigurării serviciilor de asistenţă socială pentru persoane vârstnice va fi împărțită între administraţia publică centrală şi cea locală, finanțarea realizându-se cu respectarea principiului subsidiarității care stă la baza sistemului național de asistență socială.

Concret, pentru completarea contribuției persoanei beneficiare sau a susținătorilor legali vor fi alocate sume din bugetele locale și, în completarea acestora, sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în proporţie de cel mult 10% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii, la elaborarea bugetului de stat, în baza standardelor minime de cost aprobate prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii.

Actul normativ armonizează, de asemenea, legea specială privind asistența socială a persoanelor vârstnice – Legea nr. 17/2000, cu prevederile Legii asistenței sociale nr. 292/2011, în ceea ce privește evaluare nevoilor comunității și planificarea serviciilor sociale adresate persoanelor vârstnice, pentru a răspunde acestor nevoi în modul cel mai eficient.

Autorităților administrației publice locale, prin serviciul public de asistență socială și prin compartimentul de contractare de servicii sociale de la furnizori publici sau privați, au ca obligații:
– estimarea anuală a numărului persoanelor vârstnice dependente care necesită sprijin pentru activitățile de bază ale vieții zilnice;
– estimarea numărului persoanelor vârstnice care nu primesc ajutor pentru îndeplinirea activităţilor instrumentale ale vieții zilnice din partea îngrijitorilor informali şi voluntari;
– elaborarea indicatorilor de eficiență cost/beneficiu.

Caracterul de urgență al actului normativ este dat de faptul că, în prezent, sistemul de finanțare a serviciilor de îngrijire pe termen lung a persoanelor vârstnice dependente, inclusiv a căminelor pentru persoane vârstnice, nu mai este funcțional din următoarele motive:
– bariere legislative/disfuncționalități în încasarea contribuției persoanelor vârstnice/susținătorilor legali ai acestora, la costurile serviciilor sociale de care beneficiază;
– bariere legislative/disfuncționalități în accesarea fondurilor de la bugetul de stat pentru suplimentarea sumelor prevăzute în bugetele locale pentru aceste servicii. Spre exemplu, în anii 2014 și 2015, de la bugetul de stat nu s-au alocat deloc resurse financiare pentru cheltuielile curente de funcționare în căminele de bătrâni, exceptând sumele alocate pentru finalizarea Programului de interes național ”Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”;
– dificultăți financiare ale administrațiilor locale, în a căror competență exclusivă se aflau serviciile sociale adresate persoanelor vârstnice.

În concluzie, disfuncționalitățile menționate anterior, alături de factorii economici și demografici defavorabili din comunitățile în care rata sărăciei este crescută, precum și oferta insuficientă sau inexistentă de servicii sociale a furnizorilor privați constituie o situație care necesită intervenție de urgență.

Sursa www.mmuncii.ro